Ioana Hincu

Ce ne lipsește. Unde greșim (V) Educația economică elementară.

In Solutii on Octombrie 13, 2013 at 4:46 am

Noi, politica, economia și economiștii

Nu există tiranie mai rea decât a legilor proaste spunea Edmund Burke, acum peste 200 de ani. Și câtă dreptate avea. Legile le fac politicienii, aleșii neamului. În sprijinul celor ce urmează, aș adăuga: nu există economie sănătoasă, bunăstare și dezvoltare durabilă, fără libertate economică, legi și politici bazate pe promovarea și încurajarea economiei libere de piață. Și când spun  bunăstare, includ sistemul de învățământ și pe cel de sănătate, care ar trebui să aibă și ele o piață liberă,  fără de care rămân monopoluri de stat, ineficiente, prea costisitoare, furnizoare de iluzii, mizerie și vorbe goale.

 În acest context, ne lipsește înțelegerea elementară a unor lucruri din domeniul economic și politic ( care se leagă). De aia greșim. Prin urmare, iată ce cred că toți ar trebui să știm:

1.Economiștii buni nu sunt niciodată prea mulți. Absolvenți de învățământ economic da, sunt destui. A nu se confunda însă numărul lor, sau al titlurilor aferente, cu calitatea. Problema e că, din păcate, economie sănătoasă fără politici economice sănătoase, gândite de economiști buni, nu se poate. De unde nu se pot nici celelalte – învățământ, cultură, sănătate, progres, prosperitate.

 2. O educație economică elementară  e imperios necesară pentru oricare. Chiar și pentru poeți și artiști. De ce? Pentru că economia nu e un dat natural, cadou de la mama natură, ci o activitate specifică omului, rațională, care include ansamblul acțiunilor umane legate de producția, distribuția și consumul bunurilor și serviciilor. De la pâine, lapte, curent electric și apa curentă, până la învățământ, sănătate și cultură, toate se produc și pun la dispoziția publică sub și cu un anume preț. Nimic nu-i gratuit, nimic nu vine și nu ni se cuvine de la sine sau de la alții, să ne-nțelegem. Iar consumatori și doritori de toate cele amintite suntem toți.

 3. Politica, oricât de nesuferit le sună unora, este și ea o activitate specific umană. Aceea de promovare a intereselor particulare sau generale după care se conduce și guvernează orice societate. Din postneolitic încoace, societățile omenești sunt organizate politic, institutional și guvernate ca state. Prin urmare, statul, stimați concetățeni, suntem noi.  Zoon politikon, conștienți sau nu, suntem toți. Asta ar trebui să priceapă fiecare. De mic, dacă se poate. Dacă nu, măcar după 18 ani, vârstă la care dobândim drept de vot, indiferent de competențe, educație sau conduită morală. Drept de vot au și proștii și deștepții; și profesorii universitari, și analfabeții; și cetățenii onești, și pușcăriașii. A vota sau a nu vota, e un gest eminamente politic. De aceea, chiar și dezgustații de politică, ar trebui să înțeleagă  ceva din ea, eventual serios.

4. N-ar strica, de asemenea ca toți adulții să înțeleagă  faptul că economia, propria libertate, proprietate, sănătate și bunăstare, depind de politicile publice concepute și aplicate de guvernanți; traduse în acte normative obligatorii – legi, ordonanțe, hotărâri de guvern, acte ale autorităților administrative centrale sau locale. Problema e să se-nțeleagă, de asemenea, măcar principial, CUM anume politica – cea care, vezi bine, e murdară, nu e cool, deci NU interesează – influențează viața tuturor cetățenilor, de când se nasc. De ce să se-nțeleagă ? Ca să știm între care politici și politicieni  să alegem, dincolo de lozinci sau podoaba capilară, pe caz concret,  nu ideal. Și ca să știm, eventual, când și dacă ne permitem luxul să NU alegem; adică să absentăm cu totul din viața cetății, lăsându-i pe alții ( includ aici pușcăriașii și analfabeții) să aleagă în locul nostru. Pentru că unii, oricât nu ne pasă, tot votează.

Politica și economia

În sprijinul imperativelor educative de mai sus ( care imperative sunt, fie că sunteți dispuși să admiteți, fie că nu) aș aminti ce spunea scurt și limpede Ludwig von Mises: va trebui să ne amintim că, în materie de politici economice, nu există miracole. Veți fi citit multe articole în presă și veți fi auzit multe discursuri despre așa-numitul miracol german – redresarea Germaniei după înfrângerea și distrugerea ei în cel de al doilea răz­boi mondial. Dar n-a fost vorba de nici un miracol. A fost vorba de aplicarea principiilor economiei libere de piață, a metodelor ca­pitalismului, cu toate că acestea n-au fost aplicate complet, în toate privințele (mare atentie aici! nota mea). Orice țară poate genera „miracole” economice asemănă­toare, deși trebuie să insist asupra faptului că redresarea economi­că nu provine din miracole; ea este consecința politicilor economice sănătoase și provine din adoptarea acestora” (Economia in 7 lectii, Socialismul)

La exemplul menționat de von Mises, la sfârșitul anilor 50, se mai adaugă alte redresări economice spectaculoase – cea de sub guvernarea Thatcher, cea de sub guvernarea Reagan sunt doar două. Aud deja corul dușmanilor capitalismul și prietenilor justiției sociale; ei bine, și pe ei îi invit, așadar, să citească mai mult, nu doar Guardianul, NYTimesul, sau rezumatele CNNului și BBCului; și dacă se poate, să citească si să asculte nu doar ce le gâdilă plăcut ochiul și urechea egalității sociale; și, dacă se poate, să nu se oprească din citit, ascultat atent și învățat niciodată. Dacă se poate… mai mult Federic Bastiat, Ludwig von Mises, Friedrich Hayek, Henry Hazzlit, Milton Friedman, asta ca să rămânem doar la câțiva clasici. Și de abia apoi să cârcotească.

Economiștii

Economiștii buni – n-o spun  eu, ci oameni mult mai pricepuți – nu sunt mulți. Ceea ce, într-un fel, e o veste bună: n-avem de căutat și învățat prea mult. Problema e cum îi dibuim .  Aici lucrurile se complică puțin. Ce facem?

 Henry Hazzlit, ne oferă un indiciu în acest sens. Zice el că există  “o tendința persistență a omului de a vedea numai efectul imediat al unei politici date, sau efectele ei numai asupra unui grup special, și de a neglija să investigheze care vor fi efectele pe termen lung ale acelei politici nu doar asupra unui grup special, ci asupra tuturor grupurilor. Este eroarea logică de a trece cu vederea consecințele secundare. În asta stă aproape întreaga diferență între economia bună și cea rea. Economistul prost vede numai ceea ce sare in ochi imediat; economistul bun privește  mai departe.” (Economics in one lesson, 1946).

Cam în același sens s-a pronunțat, cu o sută de ani înainte, Federic Bastiat, în celebrul sau eseu, Ceea ce se vede și  ceea ce nu se vede (Ce qu’on voit et ce qu’on ne voit pas): Între un economist prost și unul bun, iată întreaga diferență: primul ține cont doar de efectele vizibile; celălalt ține cont atât de efectele care se văd, cât și de cele care în mod necesar se prevăd. Diferența este enormă, pentru că aproape întotdeauna se întâmplă că atunci când consecințele imediate sunt favorabile, consecințele finale sunt fatale, și viceversa. De unde și faptul că economistul prost urmărește un mic bine prezent, care va fi urmat de un mare rău viitor, în timp ce adevăratul economist urmărește un mare bine viitor, cu riscul unui mic rău prezent.

Economia, prosperitatea și libertatea

Ei, sper că ați înțeles cu economiștii. Unii au viziune, alții n-au. Unii își construiesc viziunile realist, pornind de la lecțiile istoriei, ținând cont de natura umană și imperfecțiunile ei; alții cad în vanități,  ficțiuni și greșeli mai vechi. Unii aleg prudent calea mai grea, a libertății și dezvoltării durabile, alții aleg calea ușoară, a intervenționismului restrictiv si gratificării imediate. În fond, ține de natura umană, care rămâne aceeași, nu vă iluzionați. Tocmai de aceea ar mai fi de reținut ceea ce tot Hazzlit, în aceeași lucrare, spunea. Anume, că în economie “multe dintre ideile care acum trec drept strălucite inovații și progrese sunt de fapt simple resuscitari ale erorilor vechi și o dovadă în plus a celebrului dicton că cei care ignoră trecutul sunt condamnați să îl repete” (aviz nostalgicilor comuniști, egalitariști sau visătorilor social-democrați sau socialiști). Mii de ani de orânduiri precapitaliste, urmate de peste 200 ani de capitalism, în conflict direct și ireconciliabil cu 100 de ani de socialism (sub diferite denumiri, și-n varii măsuri), plus destule exemple, atât la noi, cât și în Occident, o demonstrează cu prisosință.

E timpul așadar să conștientizăm că ciocnirea celor două orânduiri politico-economice moderne, capitalismul și socialismul, nu s-a terminat. Nu se va termina, cred, niciodată, pentru că ține tot de natura umană și imperfecțiunile ei. Vor rezulta, probabil, variații. Rezultă deja.  Problema rămâne însă esența: libertatea economică – a o avea sau a nu o avea. Și, cine știe, dacă vom tot rata să înțelegem treaba asta, anume că, în esență, tot despre libertate este vorba,  și ne vom tot iluziona, și încăpățâna să reinventăm roata, mai ales greșelile, atunci întoarcerea la barbarie și epoca de piatră rămâne și ea o opțiune. Nimic nu e ireversibil. Iar dacă e de rău, precis se poate. Ceea ce nu înseamnă că unii dintre noi au sesizat aceste chestiuni elementare. De exemplu postmaterialistii.  Care, fie că înțeleg sau nu, servesc cu succes și paradoxal, “idealului” anticapitalist, antiprosperitate și antilibertate . Dar despre asta, data viitoare.

Până atunci, mai rețineți vă rog ce spunea, de elementar bun simț, tot Ludwig von Mises, în altă lucrare a sa,  The anti-capitalistic mentality : Life is a process, not a perseverance in a status quo. Yet the human mind has always been deluded by the image of an unchangeable existence.” („Viața e un proces, nu o stăruință într-un status quo. Totuși mintea omului a fost întotdeauna amăgită de imaginea unei existențe de neschimbat”).  Cu alte cuvinte, nu vă iluzionați: faptul că lucrurile s-au schimbat în bine, treptat,  anevoios, dar spectaculos,  în ultimele două sute de ani, de când a apărut economia liberă de piață ( capitalismul, libertate economică, da!), asta nu înseamnă că vor rămâne, ireversibil, așa. Asta e viața. Asta e libertatea. Treabă grea.

(Va urma)

PS: până una alta, dacă n-aveți chef să citiți cărți ca cele de mai sus, intrați din când în când pe blogul lui Florin Cîțu, de exemplu aici http://florincitu.wordpress.com/2013/10/12/scaderea-taxelor-trebuie-sa-fie-prima-pe-lista-solutiilor-nu-ultima/El se număra printre acei economiști puțini, da buni, care gândește conform definiției  amintite mai sus.

PS 2: Elementar, initiatic, despre dreapta versus stanga politica, puteti citi aici: https://ihincu.wordpress.com/2013/02/20/ce-ne-lipseste-unde-gresim-i/

La fel, despre buna guvernare si statul de drept, relatia dintre noi si guvernanti, aici: https://ihincu.wordpress.com/2013/02/26/ce-ne-lipseste-unde-gresim-ii/

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: