Ioana Hincu

Archive for Noiembrie 2013|Monthly archive page

Capitalismul între uz și abuz. Câteva coordonate.

In Solutii on Noiembrie 26, 2013 at 12:47 pm

Decat niciodata…

De multe ori ma intreb daca nu e prea tarziu pentru unele corectii. Spre exemplu pentru reabilitarea si introducerea in constiinta publica a notiunii de capitalism, in coordonatele principale, asa cum e, nu cum a fost discreditata atat de dusmanii, cat si de aparatorii lui. Poate.  Pentru ca da, la noi nici apologetii capitalismului nu prea stiu ce vorbesc in numele lui. Iar sa lupti pe doua fronturi pare un razboi pierdut.

Totusi, mi-e greu sa uit ca: a) putina bunastare generala si suplimentara de care ne bucuram de 23 ani vine de la o oarecare libertate economica si ceva capitalism; b) recapatarea bunastarii pierdute in ultimii ani si iesirea din criza nu poate veni decat de la mai mult, nu de la mai putin capitalism;  c) o notiune gresita, odata intrata in constiinta publica si politica, sansele sunt ca, necombatuta, asa se va perpetua si aplica in buna masura, ceea ce ne-ar impinge spre declin fara intoarcere.

Asa stand lucrurile, cred ca merita incercate niste clarificari. Decat niciodata…

Precizari:

N-am pretentia sa fi inteles exhaustiv capitalismul. Dar ma straduiesc. O fac metodic si apeland la ideile, argumentele si datele furnizate de oameni inteligenti si competenti, vii sau morti. Printre cei care mi-au furnizat argumente, in ordinea cronologica a secolelor, se numara Adam Smith, Federic Bastiat, Max Weber, Ludwig von Mises, Friedrich Hayek, Henry Hazzlit, Milton Friedman, Ronald Reagan, Margareth Thatcher, Jean Francois Revel,  si, nu in ultimul rand, Dragos Aligica si Valeriu Stoica (da, avem si noi, chiar in viata), fara ca enumerarea sa fie limitativa.

Enumerarea de fata nu-i un titlu de glorie intelectuala (notez in ultima vreme ca asa-i primit cam orice indemn spre lectura serioasa), ci o recomandare si un instrument pe care, prin prisma experientei personale, il consider necesar pentru Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Tot înainte spre feudalism, nu spre capitalism, relax!

In spaime on Noiembrie 22, 2013 at 9:20 am

Multă vreme am crezut ( încă mai cred) în ceea ce științele politice și sociale actuale numesc revoluțiile neoliberale din Europa de Est – cele de după 1989, de după căderea blocului sovietic, comunist. Adică în revirimentul libertății și mobilității sociale și economice individuale, ca unică soluție pentru recuperarea decalajului de civilizație și bunăstare față de Occident.

 Multă vreme ( peste 20 de ani) am crezut că oamenii locului ( populațiile eliberate din lagărul comunist) asta doresc: mai multă libertate individuală; democrație liberală; economie liberă de piață (respectiv capitalism); domnia legii; stat de drept. Pe scurt, îmbunătățirea vieții și destinului personal, care numai așa   se poate.

Tot atâta vreme am crezut că și politicienii aleși înțeleg și urmează să practice acest tip de politică, în aceste coordonate, ale libertății civilizate ( a se citi liberalism clasic, consacrat și garantat constituțional, legal și instituțional). Dacă nu din alt motiv, măcar din minim pragmatism și instinct de conservare a „unității administrativ teritoriale” – stat, județ – pe care visează să o reprezinte și servească ( sau o fac) dintr-o funcție/demnitate publică. O chestiune la mintea cocoșului până la urmă: dacă vrei să fii guvernant/demnitar, trebuie să ai pe cine guverna și cu ce, adică nu-ți împingi zona de tine reprezentată  spre depopulare și faliment.

Pe moment, și cel puțin în ce privește România, nu mai cred. Sau, în variantă optimistă, să zicem că nu știu ce să mai cred.  Iată  de ce:

Constat, pe cât de îngrijorător, pe atât de limpede, că liderii politici locali și naționali pentru care populația României, în enormă majoritate( 85%), a optat anul trecut direct (25%) sau prin absența(60%) -€“ unde absența se traduce prin indiferență țâfnoasă, infantilă până la urmă – nu asta fac, nu asta vor. Nu vor să guverneze peste oameni liberi și în interesul lor, ci peste asistați, dependenți și condiționați pavlovian. Nu vor să asigure domnia legii, ci doar a legii  (feudei) lor. Nu vor economie liberă de Citește restul acestei intrări »

Mitologia stângii actuale. O problemă mediatică sau psihiatrică?

In Solutii on Noiembrie 17, 2013 at 4:26 pm

Greu de spus. Dar dacă ar fi să ne luăm după Remy de Gourmont citat de Jean François Revel în Marea Paradă ( a stângii actuale), „€œo eroare intrată în domeniul public nu-l mai părăsește niciodată. Opiniile se transmit pe cale ereditară; în cele din urmă, așa se scrie istoria.” Cu asta ne confruntăm.

Adevărurile vechi, nu noi, revigorate

Să rostești și reformulezi adevăruri necesare, dar incomode, nu-i o formulă de succes în actualitate. Totuși, rămâne singura salvare. Personal, alta nu văd. Căci, If old truths are to retain their hold on men’s minds, they must be restated in the language and concepts of successive generations .” F.A.Hayek, Constitution of Liberty, 1960. (Pentru ca adevărurile vechi să-și păstreze înțelesul în mintea oamenilor, ele trebuie reafirmate în limbajul și conceptele generațiilor  successive)

Unul din adevărurile incomode ale momentului e că mitologia stângii –  anticapitalistă, antiliberală, anticreștină, antiumană, antimorală, adică antilibertate și responsabilitate individuală – care-l include în mod bizar, dar explicabil, pe spectaculos eșuatul Marx, n-a decedat. Deși, la un moment dat – vorbim de începutul anilor 90, căderea regimurilor marxiste din Estul Europei – așa părea. Părea pentru că luciditatea, respectiv rațiunea omenească raportată la realitatea proaspăt devoalată a regimurilor căzute – orânduiri politice și economice de comandă – cu toată suita lor de orori și erori inventariate, o impunea. Iată însă că n-a durat. Căci profitorii și apărătorii lor ( politicienii de stânga și protejații, incluzând intelectuali și ideologi) au înțeles imediat pericolul: pierderea supremației până la extincție, prin permanentizarea în conștiința și memoria publică a adevărului dovedit, dar urât. Și împotriva lui, a adevărului, s-au zbătut. Exemplar aș zice, cel puțin până acum. Mass-media de mare audiență, televiziunea și internetul ajută  mult.

La începutul anilor 90, așadar, “problema cu care se confrunta stânga era de a deturna sau Citește restul acestei intrări »

Forme fără fond cu iz de regalitate

In Nostalgii on Noiembrie 9, 2013 at 2:51 am

Există la noi ( și nu numai) multe, prea multe, repere răsturnate și  simboluri denaturate. Printre ele, monarhia și actuala familie regală. Că istoricii (în viață sau stinși) și-au făcut sau nu treaba competent pe temă (mai degrabă nu, aș zice) e o chestiune. Nu-i târziu să se aplece onest și metodic asupra ei. Ar fi, din punct de vedere spiritual și psihologic, eliberator, igienic și util – ca orice adevăr.

Altceva însă mi se pare că lipsește aproape cu desăvârșire (și dacă greșesc rog să fiu corectată cu referințe bibliografice): abordarea metodică a subiectului din perspectiva psihosociologiei. Pentru că mi se pare fascinantă (și tristă totodată) tendința unei părți consistente din populație și elite de a remitiza monarhia prin persoana fostului rege Mihai I și a urmașilor săi, ignorând cu desăvârșire fapte, date, realități devastatoare. Și nu-i vorba aici doar de politruci academici, de decani de facultăți de istorie, care sunt, în același timp, și membri marcanți și foști demnitari de partid (vezi Adrian Cioroianu). E vorba de oameni obișnuiți, căzuți (unii entuziast și cu cele mai bune intenții) în capcana mistificărilor mediatice și a propriilor iluzii, aspirații și așteptări ( pe cât de disperate, pe atât de justificate).

Poate că e de înțeles, având în vedere multitudinea de forme fără fond care pare să ne urmărească de atâta amar de vreme (vezi Titu Maiorescu 1868). Care nu sunt doar instituționale, ci și socio-culturale.

 Poate că e de înțeles, luând în considerare sărăcia de modele umane și instituționale benefice, de succes, ideologizarea și politizarea academico-meditatică. Oamenii au nevoie de modele și,  în lipsă, eșuează în idolatrii. Idolatrii generate și întreținute masiv de elitele venal interconectate (politic, partinic, academic, mediatic).

 Poate că e de înțeles  și (sau mai ales) din perspectiva declinului evident al învățământului românesc de toate gradele, care deteriorează și compromite gândirea critică și Citește restul acestei intrări »

Confuzii la ordinea zilei. Există dictaturi de dreapta?

In Dubii on Noiembrie 7, 2013 at 1:42 am

Iată încă o chestiune sistematic și bine zăpăcită de MSM (mainstream media): culoarea dictaturii și așa-zisele dictaturi de dreapta. Cred că e timpul să ne clarificăm puțin:

Dictaturile nu pot fi de dreapta, decât în accepțiunea în care extrema naționalistă e atribuită exclusiv spectrului politic al dreptei – abordare la care am mari rețineri să mă raliez (ca sa nu zic ca-i o denaturare perversa si formal gresita a delimitarii spectrului politic); veți citi în continuare și în linii mari de ce.

Dreapta (liberalism clasic, conservatorism) este și va rămâne în mintea mea (și nu doar a mea, după cum veți vedea) politica individualismului, a eventualei libere si voluntare asocieri, nu a colectivismului impus; este politica libertății individuale și a statului minimal, dar ferm, care o apără si garanteaza. Când politicile de dreapta sunt puse în aplicare de reprezentanții puterii de stat, ordinea politico-instituțională respectivă (dreapta) se cheamă democrație liberală, chiar daca are componentele privind respectul fata de familie si Dumnezeu – considerate ca fiind specifice politicilor conservatoare. Dictatura reprezintă opusul ei, respectiv etatism dezlănțuit până la forma lui supremă, totalitarismul. Personal, de dictatura libertății (a nu se confunda cu anarhia, discretionarismul sau libertinajul) încă n-am auzit.

Cu alte cuvinte, dictaturile sunt în esența lor, toate, de stânga, indiferent cum s-ar instaura, autointitula sau defini, dacă admitem că stânga (de la cea mai blândă la cea mai radicală) e politica de restricționarea a libertății individuale până la anulare, în iluzoriul beneficiu al colectivului. Iluzoriu pentru că vânzarea iluziilor e specialitatea stângii, iar lipsa libertății individuale, rezonabil și omenește normate, nu face bine nimănui, nici statului,  nici tribului.

Sau, altfel spus, ele, dictaturile, reprezintă dictatul autorității statale asupra cetățeanului.

În acest sens, ca să ne-ntelegem și să nu mai zăpăcim terminologia și sensurile, recomand călduros acest Citește restul acestei intrări »