Ioana Hincu

Forme fără fond cu iz de regalitate

In Nostalgii on Noiembrie 9, 2013 at 2:51 am

Există la noi ( și nu numai) multe, prea multe, repere răsturnate și  simboluri denaturate. Printre ele, monarhia și actuala familie regală. Că istoricii (în viață sau stinși) și-au făcut sau nu treaba competent pe temă (mai degrabă nu, aș zice) e o chestiune. Nu-i târziu să se aplece onest și metodic asupra ei. Ar fi, din punct de vedere spiritual și psihologic, eliberator, igienic și util – ca orice adevăr.

Altceva însă mi se pare că lipsește aproape cu desăvârșire (și dacă greșesc rog să fiu corectată cu referințe bibliografice): abordarea metodică a subiectului din perspectiva psihosociologiei. Pentru că mi se pare fascinantă (și tristă totodată) tendința unei părți consistente din populație și elite de a remitiza monarhia prin persoana fostului rege Mihai I și a urmașilor săi, ignorând cu desăvârșire fapte, date, realități devastatoare. Și nu-i vorba aici doar de politruci academici, de decani de facultăți de istorie, care sunt, în același timp, și membri marcanți și foști demnitari de partid (vezi Adrian Cioroianu). E vorba de oameni obișnuiți, căzuți (unii entuziast și cu cele mai bune intenții) în capcana mistificărilor mediatice și a propriilor iluzii, aspirații și așteptări ( pe cât de disperate, pe atât de justificate).

Poate că e de înțeles, având în vedere multitudinea de forme fără fond care pare să ne urmărească de atâta amar de vreme (vezi Titu Maiorescu 1868). Care nu sunt doar instituționale, ci și socio-culturale.

 Poate că e de înțeles, luând în considerare sărăcia de modele umane și instituționale benefice, de succes, ideologizarea și politizarea academico-meditatică. Oamenii au nevoie de modele și,  în lipsă, eșuează în idolatrii. Idolatrii generate și întreținute masiv de elitele venal interconectate (politic, partinic, academic, mediatic).

 Poate că e de înțeles  și (sau mai ales) din perspectiva declinului evident al învățământului românesc de toate gradele, care deteriorează și compromite gândirea critică și cunoașterea obiectivă a realității – adevărul gen.

Poate că e de înțeles și pentru că puțini rezistă dezamăgirilor și confruntării cu evidențe neplăcute. Să te confrunți cu adevăruri neconvenabile ( ca să fiu eufemistică) e apanajul caracterelor puternice, al oamenilor curajoși, moralmente durabili, și onești. Fuga de realitate și negarea ei fiind supapele comune pentru cei mai puțin rezistenți – o reacție comună provocată de stresul disonanței cognitive (fenomen foarte răspândit)

Poate că e de înțeles și din perspectiva exasperării și disperării în fața valului copleșitor de impostură, venalitate și derizoriu din politica românească.

Totuși, vin și zic: o cercetare metodică a fenomenului din perspectivă psihosociologică și aducerea ei în atenția publică n-ar strica. Dimpotrivă, ar elibera și refundamenta, corect și util de data asta.  În același timp, cosmetizarea istoriei îndepărtate sau recente are efecte catastrofale asupra publicului larg, și așa lipsit de repere corecte.  Căci fuga de realitate nu-i o soluție pentru dezvoltarea durabilă, iar negarea ei nici atât.

În consecință, fără să fiu o fanatică admiratoare a junimismului, însă recunoscând-i rolul benefic în contextul epocii, amintesc ce spunea Titu Maiorescu, la 1868, în eseul lui În contra direcției de astăzi în cultura română, acolo unde aborda tema formelor fără fond, al importului de asemenea forme ( mai mult instituționale, însă nu numai) “Al doilea adevăr, și cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi

Și mai spunea, în același text: “Vițiul radical în toată direcția de astăzi a culturei române este neadevărul.”

 Iar adevărul despre monarhie și actuala noastră familie ( Casă) regală este următorul:

 2013  Dragoș Aligică: “Avem aici un caz de trafic în capital simbolic. Un caz care l-ar face fericit pe Bourdieu ( 1930-2002, sociolog, antropolog, filosof, nota mea): cum să convertești o intangibilă imagine, iluzie, sentiment, atitudine în alte imagini cu valoare marginală mai înaltă, în relații sociale și lucruri folositoare, tangibile și intangibile.” Restul aici: http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/dragos-paul-aligica-despre-decoratii-familii-si-familii-de-cuvinte/

Și ar mai fi :

http://inliniedreapta.net/insemnare/monarhia-salveaza-si-decoreaza-grupul-infractional-organizat-oprescu-decorat-ciorbea-e-pe-lista-de-asteptare/

http://inliniedreapta.net/insemnare/monarhia-salveaza-romania-si-grupul-infractional-organizat/

http://www.blogary.ro/editorial/monarhia-salveaza-romania/

http://epochtimes-romania.com/news/istoricul-neagu-djuvara-regele-mihai-nu-trebuia-sa-accepte-ajutorul-lui-iliescu-mai-bine-ramanea-sarac-si-curat–225116

 În rest? Mituri născute din disperare, povești cu regi, prinți și aspirații nobiliare, istorii ignorate, prea puțin științific și onest cercetate ( gen istoria tulbure a regalității în anii interbelici și ai instalării comunismului după război). Plus un adevăr prea evident ca să poată fi îngropat în ficțiuni. Adevăr care poate fi rezumat în câteva propoziții, astfel:

 Monarhia e o formă de guvernământ, de organizare politico-instituțională, nimic mai mult. Forma în sine, nu rezolvă nimic dacă fondul e putred. Iar familia noastră regală a decăzut. Ceea ce înseamnă că salvarea nu de acolo vine. De salvat numai noi ne putem salva. Pragmatic și realist, pe principii sănătoase, verificate istoric, eventual de alții ( vezi Occident),  pornind de la ce este, nu de la iluzii, nostalgii, loialități prost plasate și atașamente emoționale la basme. Sau nu. Până la urmă  e libertate, iar sinuciderea nationala e și ea o optiune, poate?

Update: daca, dupa ce ati parcurs acest text, plus cele de pe linkurile indicate, inca mai aveti dubii in legatura cu calitatea (jalnic-)umana si (i)morala a actualilor membri ai Casei noastre Regale, a afiliatilor si decoratilor lor ( elitele monarhiste ale zilei), rog (re)vedeti-o pe doamna Lucia Hossu Longin ( una din personalitatile recent decorate de Casa Regala, alaturi de Sorin Oprescu), in plin delir sistematizat si divort de realitate. Adica vedeti dvs ce a inteles dumneaei despre totalitarism dupa ce a documentat ani de zile ororile comunismului totalitar petrecute la noi in tara. Pe scurt: nimic. Caci dumneaei vorbeste natiunii din studiourile A3 despre”totalitarismul lui Basescu” (lasam agramatismele, alea-s bonus civilizational).

Anunțuri
  1. Pe undeva, e de inteles: romanii cauta un steag sub care sa se incoloneze, un reper moral care sa-i calauzeasca in haosul vremurilor de acum. Dar sunt prea confuzi ei insisi, si in plus aburiti de catre varii „formatori de opinie”(mai multi si mai vocali in ultimul timp) ca sa observe ca nici „familia regala”, nici BOR-ul nu sunt repere morale absolute. Cred ca ei tanjesc de fapt dupa atmosfera de tara asezata, prospera, dupa imaginea de cartier burghez duminica dimineata, si au impresia (gresita) ca monarhia aduce automat aceste lucruri. Pai tot un prim-ministru alaturi de ministri guverneaza, tot parlamentarii alesi de popor emit legi. Iar macar un presedinte slab poate fi trimis la plimbare dupa un mandat, monarhii (si cei din familia regala pusi pe sotii) trebuie suportati pe veci. Dupa cum bine ati zis, d-na Hincu, si aici au dreptate yankeii.

  2. Si o precizare cu privire la limitarea mandatului: practic, e mult mai usor in monarhiile constitutionale. Exemple: abdicarea regelui Eduard al VIII-lea in 1937 (la cererea imperativa a Parlamentului), abdicarea (la cererea imperativa a parlamentului belgian) a regelui Leopold al III-lea, limitarea semificativa a prerogativelor regelui Suediei printr-un act al parlamentului, in chiar ziua accederii la tron a actualului rege, Carl Gustav al XVI-lea. Si pot continua. Cu fapte si date seci.
    Dar despre prelungirea (de drept sau de fapt) a mandatului unor presedinti, cate exemple credeti ca va pot da?

    • Domnule Ghenea, ramane ca in raspunsurile/comentariile mele anterioare. Inclusiv cu privire la imposibilitatea dvs de raportare lucida si utila la text, context istoric concret, spatial si temporal, larg ( international) sau restrans ( national), eventual la texte mai ample in materia constitutionalismului, bunei guvernari si institutionalismului ( de exemplu seria de peste 80 de eseuri Federalist, ca s-o luam de la inceput) si la realitate.

      Si apropo de contextul istoric, nu ma pot opri sa-mi pun urmatoarea intrebare: daca Eminescu si Maiorescu ( junismisti) ar fi trait azi, si ar fi avut in fata retrospectiva comparativa a evolutiilor ultimilor 200 de ani ( respectiv America versus Europa), ar mai fi luat in considerare modelul monarhic, sau pe cel republican american? Caci stiti, fir’ar sa fie, junimistii erau filofrancezi ( cativa filogermani) poate si din motive de formatie academica ( unii studiasera prin acele strainataturi), dar si din lipsa de optiuni – America era departe, n-aveau nici avion, nici telefon, nici internet, adica acces la realitatea, ideile si conceptia constitutional-institutionala americana. Din pacate, raspunsul nu-l putem afla, pentru ca masina timpului nu s-a inventat. Sa ramanem asadar in sfera realitatii ( trecute si prezente), in masura in care dorim si putem – aici, in ce va priveste, nu-mi fac sperante; ati fost suficient de elocvent.

  3. Am o singura intrebare: nu cumva republica este o forma fara fond in Romania?
    Eu cred ca da. Si atunci nu se pune intrebarea daca monarhia salveaza Romania ci daca nu ar putea servi mai bine Romania.

    • Domnule Ghenea, eu nadajduiesc ca nu mie mi-ati pus intrebarea. Caci in caz contrar, va ridic eu o problema la care, in caz ca nu gasiti singur raspunsul/rezolvarea, va recomand sa-l cautati impreuna cu specialisti in materii ca psihologia, psihoterapia sau, in extremis, psihiatria: ce impuls de nestapanit va impinge sa adresati public intrebari la care nu va intereseaza raspunsul, din moment ce va raspundeti singur?

      Pe de alta parte, la intrebarea daca monarhia, ca forma de guvernamant, ar servi mai bine decat republica orice populatie, in general, si, pe noi, in caz particular, raspunsul presupune o analiza comparata lunga si in abordare multidisciplinara – analiza istorica, institutionala, politica, sociala si economica ( nu scurte articole si comentarii de blog; de regula pe tema asta se scriu studii si carti). Daca doriti sa purcedeti la ea, sunteti invitatul meu sa adaugati la studiile de specialitate, in caz ca aveti competentele necesare. Chiar va rog. ( nu, nu un haiku sau o oda adusa regalitatii va solicit in acest sens).

      Totodata, tin sa va aduc in atentie faptul ca aici, in acest text ( plus textele conexe) si context ( articol, blog) nu despre asta era vorba. Alta era tema. La care, evident, dvs nu va puteti raporta lucid si rational. Dimpotriva, ilustrati perfect acel divort de realitate despre care vorbeam in text, si care ar merita studiat metodic si din perspectiva psiho-sociologica. Zic asta aruncand un ochi pe blogul dvs unde scrieti:
      8.11.2013: “Azi a fost sarbatoare. La multi ani tuturor celor ale caror nume se afla sub protectia Sf. Arhangheli Mihail ( multumesc; ma cheama si Mihaela) si Gavril. Azi a fost sarbatoare. A fost lumina adevarata in ochii miilor de oameni care mergeau pe Kiseleff cu steaguri tricolore si flori. Multi tineri, multi parinti cu copii. Toti iradiind o speranta solida, linistita. Regele isi face in continiare datoria. Sa ne-o facem si noi pe a noastra. Sa ne adunam ca să anunţăm începutul sfârşitului republicii toxice, impusă de tancurile sovietice.”

      Ei, vedeti, acolo-i problema de care vorbeam ( pare psihica, in general; dar si de insuficienta cognitiva): “iradiind o speranta solida, linistita… regele isi face in continuare datoria…”. Pesemne ca ori n-ati citit articolul atent si linkurile la care am trimis ( date, atitudini, fapte, seci, de necontestat, apropo de “datoria regelui”), ori va lipseste dorinta sau capacitatea de a le intelege. Conditionare mentala? Idolatrii? Nostalgii? Atasamente emotionale insuficient constientizate? Nu stiu ( de aia mi-as dori o abordare serioasa si metodica de specialitate; articolul meu era in acest sens). Un fenomen social, insa, fara doar si poate. De aceea va multumesc ca l-ati ilustrat perfect.

    • Pentru cei care isi arunca totusi ochii pe comentariul dlui Dan Ghenea, iata cateva precizari de nivel elementar:

      a. Republica este o forma de guvernamant in care organele reprezentative ale puterii de stat ( legislativ si/sau executiv) sunt alese pentru un interval de timp limitat – predeterminat prin acte normative de natura constitutionala. Variatiile de model institutional-constitutional sunt multe, functie de nivelul de separare, electie, competente si control reciproc al autoritatilor care formeaza puterile statului : republica parlamentara, prezidentiala, semiprezientiala. Republica nu e “toxica” ( vezi dl Ghenea si manifestul sau) decat in masura in care este conceputa functional si institutional toxic ( a se vedea constitutiile romane din 1948, 1952, 1965) sau daca legea constitutionala este abuzata sau incalcata in aplicarea ei ( vezi actuala constitutie, si ea perfectibila cu mentinerea republicii ca forma de guvernamant). Desigur, nu exista republica perfecta (ca de altfel nici monarhie perfecta, nici om perfect). Nici guvernare perfecta. James Madison – unul dintre Parintii fondatori ai republicii nord-americane atragea in acest sens atentia ( Federalist 51) ca guvernele nu-s formate din ingeri. De aceea trebuie avuta mare grija in conceperea ( prin lege) si ajustarea ( tot prin lege, daca este cazul) a mecanismelor de limitare, de control institutional si democratic ( popular) a puterii detinute de guvernanti. In opinia mea (si nu numai) singurul sistem existent, realmente modern, echilibrat, eficient ( fara sa fie perfect), care beneficiaza de o reala separare a puterilor in stat si de un control reciproc destul adecvat scopului antitotalitar ( checks and balances – iubitorii autoritarianismului, totalitarismului, si dusmanii libertatii se plang ca-i prea complicat) este cel american, in care atat membrii legislativului, cat si ai executivului, sunt alesi direct si distinct de electori. SUA este republica.

      b. Monarhiile sunt forme de guvernamant in care puterea suprema si reprezentativa in stat apartine unei singure persoane ( rege, principe, imparat, tar, sah, emir, samd), se transmite ereditar si e pe viata, adica pe termen foarte lung, afara de caz de moarte buna, violenta, sau abdicare sub diverse presiuni si amenintari, de regula violente si alea, gen taierea capului. Monarhiile sunt absolute ( de drept divin) sau constitutionale. In primele monarhul are puteri nelimitate, discretionare (premisa totalitara este asigurata din proiect) asupra supusilor, in cele din urma prerogativele monarhului sunt limitate constitutional ( mai putin durata mandatului).

      c. Prin comparatie, republica prezinta fata de monarhie avantajul decisiv ca, in caz ca unii dintre detinatorii puterii publice o iau razna ( puterea corupe pe oricine; puterea absoluta corupe absolut – zicea lordul Acton), macar nu te-ai pricopsit cu ei pe viata. Adica exista mecanisme constitutionale de incetare a mandatului – la termen relativ scurt, sau, inainte de termen, prin demitere/revocare – relativ functionale, altele decat puscarie, glont sau taierea capului; depinde de conceptia institutional-constitutionala.

      d. din moment ce, la noi, in urma abolirii dictaturii ( decembrie 1989), majoritatea populatiei libere, cu drept de vot, a decis prin referendum (1991- actuala constitutie a Romaniei) mentinerea republicii ca forma de guvernamant, si a continuat sa voteze ( in procente , de regula, peste 50% din corpul electoral) in acest sistem, inseamna ca la noi republica nu este o forma fara fond si se bucura de suficienta sustinere populara. Desigur, se pune problema nivelului de intelegere a celor doua forme de guvernamant, la nivel de mase. Aici nu stam grozav, recunosc. Tocmai de aceea si cu atat mai mult, as zice: o forma de guvernamant in care puterea politica poate ajunge pe mana cuiva pe viata, pe criterii sanguine, ereditare, nu de competente si/sau de optiune publica ( vot democratic) nu este pe moment recomandabila.

      e. in articol era vorba despre actuala “Casa” si familie regala, si despre asteptarile iluzorii, nerealiste ( adica putin sau deloc raportate la realitate), de factura fictionala si idolatra, pe care unii dintre concetateni le au de la aceasta comunitate sanguina, in scopul “salvarii” democratiei, libertatii civilizate, statului de drept, institutiilor acestuia si, astfel, a dezvoltarii durabile a societatii noastre. Este vorba de faptul ca o asemenea asteptare implica un grad ridicat de ruptura a creierului de realitate. Spun asta pentru ca acesti membri ai familiei regale, probeaza ( public, fara retineri, ba chiar cu mandrie – pe care eu as situa-o intre prostie si nerusinare) asocierea voluntara ( nimeni nu-i obliga, e libertate) si complicitatea cu cei mai mari dintre cei mai mari ticalosi si venali, dusmani declarati ai principiilor si institutiilor de care tocmai vorbeam. Inclusiv ai libertatii noastre ( asta apropo de “datoria” casei regale fata de popor si libertatile lui). Cand te asociezi cu autorii contemporani ai celor mai mari batai de joc, crime si prejudicii aduse ordinii sociale a libertatii noastre ( mineriade, coruptie masiva, incalcarea si abuzarea legii si institutiilor statului, lovituri de stat – Ion Iliescu, Adrian Nastase, Serban Mihailescu zis Miki Spaga, Dan Voiculescu, Victor Ponta, Crin Antonescu, Sorin Oprescu, etc) ASTA inseamna. Complicitate cu cel mai mare rau politic dintre cele ofertate, indreptat impotriva neamului tau.

      f. In concluzie ( asa, pentru suferinzii de retard mental, caci altfel cititorii cu creier functional sigur au inteles) reinstaurarea monarhiei romanesti cu asemenea ascendenta si descendenta, intr-un asemenea moment, la asa etapa de buimaceala istorica a natiunii, ar insemna sigur o forma de guvernamant lipsita de fondul necesar indeplinirii scopului antementionat – conservarea libertatii si responsabilitatii individuale, si dezvoltare durabila. Una stricacioasa( vorba lui Maiorescu) din concept. Ipoteza (discutabila) ca monarhia constitutionala ar fi o forma de guvernamant superioara republicii, nici nu-si mai are rostul in acest context real.

      • Tot nu mi-ati raspuns la intrebare: este in Romania republica o forma fara fond?
        Stiti, intr-o republica de succes, ca SUA, de exemplu, nu poti evita o dezbatere publica pe o tema importanta spunand ca toti cei care sustin punctul de vedere opus sunt ignoranti, irationali …
        Am si o alta curiozitate: Maiorescu (pe care il tot citati) a fost republican?

        • Domnule Ghenea, eu v-am raspuns, si inca extensiv ( vedeti comentariile mele anterioare). Dar dvs n-ati inteles. Aici nu va pot ajuta. Asta depinde exclusiv de capacitatea, sanatatea si disponibilitatea intelectului dvs.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: