Ioana Hincu

Mitologia stângii actuale. O problemă mediatică sau psihiatrică?

In Solutii on Noiembrie 17, 2013 at 4:26 pm

Greu de spus. Dar dacă ar fi să ne luăm după Remy de Gourmont citat de Jean François Revel în Marea Paradă ( a stângii actuale), „€œo eroare intrată în domeniul public nu-l mai părăsește niciodată. Opiniile se transmit pe cale ereditară; în cele din urmă, așa se scrie istoria.” Cu asta ne confruntăm.

Adevărurile vechi, nu noi, revigorate

Să rostești și reformulezi adevăruri necesare, dar incomode, nu-i o formulă de succes în actualitate. Totuși, rămâne singura salvare. Personal, alta nu văd. Căci, If old truths are to retain their hold on men’s minds, they must be restated in the language and concepts of successive generations .” F.A.Hayek, Constitution of Liberty, 1960. (Pentru ca adevărurile vechi să-și păstreze înțelesul în mintea oamenilor, ele trebuie reafirmate în limbajul și conceptele generațiilor  successive)

Unul din adevărurile incomode ale momentului e că mitologia stângii –  anticapitalistă, antiliberală, anticreștină, antiumană, antimorală, adică antilibertate și responsabilitate individuală – care-l include în mod bizar, dar explicabil, pe spectaculos eșuatul Marx, n-a decedat. Deși, la un moment dat – vorbim de începutul anilor 90, căderea regimurilor marxiste din Estul Europei – așa părea. Părea pentru că luciditatea, respectiv rațiunea omenească raportată la realitatea proaspăt devoalată a regimurilor căzute – orânduiri politice și economice de comandă – cu toată suita lor de orori și erori inventariate, o impunea. Iată însă că n-a durat. Căci profitorii și apărătorii lor ( politicienii de stânga și protejații, incluzând intelectuali și ideologi) au înțeles imediat pericolul: pierderea supremației până la extincție, prin permanentizarea în conștiința și memoria publică a adevărului dovedit, dar urât. Și împotriva lui, a adevărului, s-au zbătut. Exemplar aș zice, cel puțin până acum. Mass-media de mare audiență, televiziunea și internetul ajută  mult.

La începutul anilor 90, așadar, “problema cu care se confrunta stânga era de a deturna sau evita atacul ce avea s-o elimine din istorie, păstrându-și totodată rolul în comedia puterii și în spectacolul cultural[…] Problema era de a se pregăti de un viraj fără ca acesta să bată prea mult la ochi. În sfârșit, problema era de a “prepara comunismul pentru a salva din el cât mai mult cu putință, așa cum procedează bucătarii atunci când înlătură părțile inutilizabile ale unei bucăți de carne, ale unui pește sau ale unei legume. Să fi reușit astfel stânga să servească iarăși aceeași tocană ideologică, prezentând-o drept un nou fel de mâncare?!” se întreba Jean François Revel în 2000 ( Marea Paradă- Eseu despre supraviețuirea utopiei socialiste).

Nu știu. Oricum, sper că nu definitiv. Dar e cert că stânga a recurs în ultimii 20 de ani la o paradă extraordinară și costisitoare (cca 80% din mass-media importantă plus învățământul din marile centre universitare). Un efort remarcabil de marketing și reambalare cochetă a sinistrului ( criminalului, dezumanizantului) ei eșec.

 Și iată că,  în al treilea deceniu de la căderea comunismului în Europa, privind atent în jur, constatăm că:

 La putere sau în coasta ei, în aproape tot Occidentul, e stânga ( eventual rebotezată, democrat-liberal, crestin-democrat, social-democrat). Rusia e departe de a o fi abandonat. Partidul Comunist Chinez e la locul lui. Che Guevara a intrat în 2013 în patrimoniul cultural internațional (UNESCO). Kim Ir Sen e tot zeificat, Coreea de Nord continuă să-și decimeze populația pe sistem. Iar adepții Occupy Wall Street vor și ei. Căci America, mult visata Americă, the land of the free, pare să împlinească ( sub Obama, în parte, si temporar cred, sper) profeția  de acum 70 de ani a lui Norman Thomas, candidat la Casa Albă din partea Partidului Socialist: „Americanii nu vor accepta niciodată socialismul. Dar, sub numele de «liberalism», vor adopta întregul program socialist – şi, într-o zi, America va fi o naţiune socialistă, fără să ştie cum s-a întîmplat“.La toate astea putem adăuga, din noua tocană ideologică, faptul că progresismul, justiția socială ( nu morală) și multiculturalismul par să devanseze capitalismul și creștinismul –  inamicii lor mârșavi și retrograzi.

Iar toate astea s-au putut întâmpla pentru că adevărurile vechi au intrat trunchiat sau deloc în conștiința noilor generații. Aici, stânga actuală, trebuie să recunoaștem, a excelat. Erorile socialismului, sau altfel spus, ale etatismului ( cele de principiu, care ne-au adus, de exemplu, actuala criză economică) și ororile săvârșite în numele acestei ideologii, au devenit, cumva, pardonabile. Adevărurile neconvenabile, desi utile  tocmai pentru a nu fi repetate, au devenit desuete, reprobabile și expediabile din memoria colectivă. Astfel, divorțul de realitate al omului actual ( vorbim de o bună parte din populațiile occidentale și central europene) s-a acentuat. Divorțul de această realitate, probată zeci de ani, aproape o sută ( de exemplu în Rusia). O realitate probată a fi degenerativă și escatologică, factual și rațional.  Totuși, cumva, împotriva rațiunii și dovezilor, stânga politică -“ marxistă în esența ei, da, oricum s-ar autointitula -€și mitologia ei n-au eșuat. Cumva. Se pune problema să înțelegem cum. Spre salvarea noastră, nu de altceva.

 O problemă mediatică sau psihiatrică?

Poate că cea mai grea încercare a momentului, în era exploziei informatice și comunicaționale, rămâne lupta cu noua mitologie a stângii. În fond veche, dar tot mai abil împachetată:

Egalitate, nivelare, standardizare, nu libertate; intenția bună scuză mijloacele, oricat de imorale, mincinoase, barbare;  justiție socială, nu echitate, nu prosperitate; fraternitate ( în imbecilitate si mediocritate. tip Bastilia), nu individualitate. Toate cu sila și de la stat, evident, că numai așa se poate.

Continuăm: comunismul n-a fost chiar așa rău; și dacă a fost e pentru că s-a aplicat greșit, acum încercăm altfel; socialismul ( economie etatizată, centralizată) e bun și de viitor; social-democrația e calea de mijloc, a treia cale ( care nu există de fapt, decât în capul ficțional al unui social-democrat).

Bonusul rămâne, desigur, substituirea în conștiința colectivă a lui Dumnezeu. Al Dumnezeului creștin, civilizator, văzut ca principiu suprem ( și evident, zic) al ordinii universale. Substituirea cu ce? Cu diverse simboluri aparent noi –“în fapt  vechi, unele antedeluviene. Gen:

Mama natură. Ecologiștii așa ne definesc ascendența, înspre acolo-și îndreaptă respectul și reverența. Codrul ne-a făcut, la codru ne închinăm, lui ne subordonăm. Sau la câte un animal-zeu. Desigur, ce se omite e că așa procedau și strămoșii noștri preistorici și barbari. Se închinau la câte un lup, șarpe, pisică, vacă sau scarabeu, după fauna de proximitate. În inima junglei amazoniene, în Asia sau Africa profundă, unii o fac în continuare. Ei, și dacă animalul nu se potrivește cu traiul urban, înlocuim supremația Dumnezeului unic, creștin, cu cea a omului-zeu-ateu. Zeu, și totuși, paradoxal, egal cu animalele. Ba chiar inferior lor, zic unii ideologi-biologi. Căci pe ele, nu-i așa, pe animale, nu pe noi, trebuie să le protejăm, omul fiind inferior, detestabil și rău. Șubred zeu.

 Zeul știință. Progresul științific, tip Ivy league, Harvard, Stanford și MIT, pe mână cu Google și Singurality Univesity din Silicon Valley, au creat Omul Nou ( sau încearcă), eliberat de Dumnezeu și de ordinea natural-universală. Pentru că ei, doar se știe, știu tot și mai bine. Socrate și al lui adevăr brutal – știu că nu știu nimic – a fost uitat. În fine, eu sper că-i doar un moment, o rătăcire, pe care oamenii de știință ( multă vanitate, carierism și ideologizare și-n lumea lor) și omenirea întreagă o vor depăși, revenindu-și la realitatea propriilor noastre limite, cu modestie și cumpătare. Deocamdată însă, nu mă pot opri să mă gândesc cum și de ce a sfârșit Socrate: finalmente, pe bază de adevăr incomod și sinceritate. Nu mi-as dori…

În fine, toate astea sunt câteva din ideile principale, halucinante, dar de succes, ale stângii actuale. Toate, deși par, nu sunt noi. Toate converg, în esență, spre același scop: înfrângerea rațiunii și gândirii libere, individuale, colectivizarea gândirii și subordonarea acțiunii umane utopiei revoluționare a Omului Nou. Adică, finalmente, oricât de inedit sau sofisticat pare, ajungem de unde am pornit: la marxism-leninism și la filonul lui central, care da, este utopia genocidală și suicidală a Omul Nou ( egal, senin si superior-idiot util). Ar trebui deja să știm. Avem internet și un acces liber și fără precedent la informație serioasă. Și totuși, mulți dintre noi, nu știu. Ceea ce denotă până la urmă nu doar ignoranță sau apetit scăzut pentru adevărată cunoaștere, ci și  fuga de realitate.  O problemă psihică, fără doar și poate. Dar și una de mare reușită propagandistică și mediatică a stângii actuale. Din acest unghi, chapeau!

 Se pune, deci, firească întrebare: între folclor mediatic și psihiatrie, cum procedăm?

Soluția

Întâi aș sugera să conștientizăm că, pe moment, toate miturile și halucinațiile stângii penetrează mintea aproape în timp real, deseori subliminal, prin mainstream media, internet și enorme rețele de socializare. Unde ce-ar trebui să reținem e că  relația socială și contactul cu faptele, rămân totuși mediate și virtuale. Deci, more or less, prelucrate, trunchiate, ipotetice, ba uneori ficționale. Unde virtual înseamnă virtual, ipotetic înseamnă ipotetic, și ficțional înseamnă ficțional, adică nu real – tot fără doar și poate.

 Aș sugera, de asemenea, să înțelegem și acceptăm că ofensiva academico-mediatică, utopic-ideologică, de stânga, e copleșitoare, harnică și fără scrupule: e pregatită să falsifice si trunchieze orice. Logic: e vorba de supraviețuire și disperare. Altă șansă decât rebrandingul și repetarea până la epuizare a unor minciuni și utopii, stânga n-are. Când și dacă adevărurile incomode și irefutabile se vor propaga cu egală perseverență și eficiență, atunci se vor înțelege și transmite  la nivel de mase, și, astfel, către următoarele generații, iar stânga dispare.

Păi bine, dar practic, cum procedăm? La fel ca stânga, evident. Adică ofensiv și perseverent, însă pe invers, cu accent pe rațiune și adevăr. Adică învățăm permanent și gândim liber, critic, autonom și mai mult. Singura cale de-a selecta cu discernământ. Ce? Adevărul din valul de minciuni. Din mai multe surse, pro și contra, dacă se poate. Și, nu în ultimul rând, mai privim și-n trecut, căci lumea nu cu noi a început. Cu alte cuvinte, înapoi la istorie, recomand, cât mai des, cât mai mult. Mai ales la istoria consacrată a ideilor. Și bune, și rele. Toate. Adică mai punem mâna nu doar pe câte un film sau articol, dar și pe câte o carte.

Da, știu, e nesuferit și incomod. Ca bună parte din adevăr, altfel. Personal însă, nu văd altă scăpare. De unde? Din pușcăria minții, inclusiv mediatică, spre libertate – acest prost înțeles, dar prețios atribut omenesc, inamicul de moarte al stângii universale.

În acest sens, voi continua să repet adevăruri vechi, agasante, dar necesare, despre care notez că sunt insuficient mediatizate. O fac cu convingerea că totu-i trecător, iar adevărul are avantajul că-i același, deci învingător. Adică, finalmente, găsește  o cale.

De exemplu, aleg  să închei tot  cu un adevăr incomod, limpede formulat de același Jean François Revel, în aceeași carte ( Marea Paradă: eseu despre supraviețuirea utopiei socialiste- ed. PLON 2000, Humanitas 2002), pe care o recomand tuturor:

 “Pare de necrezut că mai pot exista astăzi oameni, destui la număr, încercați de nostalgia acestui tip de societate, fie în totalitate, fie în “fragmente separate. Și totuși, așa stau lucrurile. Lunga tradiție – două milenii și jumătate – a operelor utopice, uimitor de asemănătoare în cele mai mici detalii în privința rețetelor de edificare a Cetății ideale, atestă un adevăr: sub masca unui demon al Binelui, ispita totalitară este o constantă a spiritului omenesc, în cadrul căruia a fost și va fi întotdeauna în conflict cu aspirația către libertate.”

Jean Francois Revel ( 1924-2006) a fost filosof, jurnalist, eseist, membru al Academiei Franceze, președinte al Institutului de Istorie Socială, liberal clasic, și, în timpul războiului, membru activ al Rezistenței franceze.

Update: un domn ( poate bine intentionat, dar sigur derutat) mi-a pus (vedeti mai jos, la raspunsuri/comentarii) urmatoarea intrebare: „Daca procedez la fel ca stanga, adica ofensiv (ofensiv inseamna “care ataca”), cu ce ma deosebesc de stanga?” Raspunsul meu il aveti mai jos. Iar partea relevanta, adica valabila pentru oricine se regaseste in aceasta dilema este urmatorul, cu precizarea ca vorbim de ofensiva ideilor:

Daca in “ofensiva” dvs publica, mediatica, veti promova tot utopii, fictiuni, iluzii, adevaruri trunchiate, pe scurt minciuni, atunci nu va veti deosebi cu nimic de stanga, veti fi la fel de nociv. Ridic in acest sens (oricui) o problema identitara si de orientare politica la care va invit sa meditati ( mult si bine): a fi regalist (comentatorul este) nu inseamna implicit a fi anticomunist; a te declara anticomunist, nu inseamna a nu fi de stanga. Multi ideologi si politicieni activi, atat ai dreptei, cat si ai stangii, se declara, poate ca si sunt, anti-comunisti, fara sa fie in acelasi timp „de dreapta”, adica liberali in sens clasic, adica aparatori ai libertatii si responsabilitatii individuale, ai dreptului la libera actiune, expresie si asociere omeneasca; adica antietatisti, antitotalitari sau anticolectivisti. Ca sa intelegeti asta, insa, aveti de studiat cate ceva in materia istoriei ideilor si curentelor politice.

Daca, in schimb, veti sustine public adevarul, asa cum e, nu in selectia si secventa convenabila iluziilor personale ( subliniez „iluzie” cu antonimul „realitate”), va veti deosebi de stanga tocmai prin atasamentul la realitate si adevar, intotdeauna util, ba chiar esential cand vine vorba de constructii sociale, politice, economice, institutionale viabile si durabile. Adica veti contribui astfel la reabilitarea adevarului (stiti, Calea, Adevarul, Viata…) si culturii libertatii si responsabilitatii individuale in societate (dreapta politica si liberalismul, cele autentice, asta inseamna) si la evacuarea din istorie si realitate a utopiei stangiste (intotdeauna paguboasa, indiferent de denumire si varianta, oricat de moderata) care este si ramane rampa de lansare a pericolului totalitar ( varianta extrema, radicala a stangii politice, intotdeauna criminala).

Deosebirea, asadar, ar fi de continut ( ireconciliabil cu al stangii), nu de atitudine. Util, nu credeti?

Update 21 noiembrie: Despre o parte din halucinatiile ( temele) principale stangiste antementionate, respectiv “Egalitarismul anticapitalist, prin ecologism şi animalism”, care reprezintă iluzoria salvare, povesteste Alexandru Hancu, aici http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/alexandru-hancu-vesti-bune-de-pe-frontul-anticapitalist/. Adica ne da “Vesti bune de pe frontul anticapitalist”. Unde egalitarianism inseamna socialism/etatism decisiv, ecologism inseamna infratirea cu mama natura, nu cu civilizatia, iar animalism inseamna fratia cu animalele, suratele noastre, eventual superioare. Vesti bune, si acestea, fara doar si poate.

Anunțuri
  1. Daca procedez la fel ca stanga, adica ofensiv (ofensiv inseamna „care ataca”), cu ce ma deosebesc de stanga?

    • Domnule Ghenea, dvs nu sunteti expus pericolului de a va deosebi de stanga actuala din cel putin doua motive ( extensiv si exceptional explicate si de Jean Francois Revel in eseul citat, Marea Parada, sau in Cunoasterea inutila, insa nu numai de el) :

      1. am constatat deja din comentariile dvs anterioare (cele la articolul precedent,pe tema regalitatii) ca prezentati aceeasi simptomatologie ca stanga politica: negarea/expedierea faptelor neconvenabile, raportarea selectiva la realitate si tentativa (perseverenta) de deturnare a atentiei de la adevarul incomod crezurilor/halucinatiilor dvs. Sau, altfel spus, divortul de realitate ( luciditatea, raportarea onesta la adevaruri incontestabile nu-i punctul dvs forte).

      2. cand vine vorba de politica (texte tematice, ca cel de fata), va aflati intr-o desavarsita sincopa intelectuala. O problema care atinge chiar pe unii din cei mai inteligenti, sclipitori si rafinati intelectuali ( fara sa ma pot pronunta daca dvs aici va incadrati) sustinatori ai stangii. In acest sens Revel constata (exemplificand cu Harold Pinter si antiamericanismul lui tembel) ca : “putem fi, ba chiar suntem adesea inapoiati mintal in politica, fiind totodata extrem de inteligenti in alte domenii”. Vedeti, deci, nu sunteti singur in incapacitatea dvs de a intelege domeniul politicii, aveti colegi celebri ( in acest sens recomand si lucrarea lui Paul Johnson, Intelectualii).

      In fine, ar fi o nebunie din partea mea sa astept ca, in aceste conditii, sa intelegeti raspunsul meu; eu totusi vi-l ofer in speranta ca poate serveste altcuiva bantuit de dileme similare, dar mai putin afectat de simptomatologia antementionata. Iata-l:

      Daca in „ofensiva” dvs publica, mediatica, veti promova tot utopii, fictiuni, iluzii, adevaruri trunchiate, pe scurt minciuni, atunci nu va veti deosebi cu nimic de stanga, veti fi la fel de nociv. Si iata, nici nu va deosebiti, cata vreme promovati si sustineti public, entuziast, liric si dedicat, pe fostul rege Mihai si impostorii sai descendenti ( membrii decazutei noastre Case Regale) complici voluntari si fara putinta de tagada cu cele mai imunde canalii ale clasei politice romanesti actuale (de stanga, da, nu de alta orientare, indiferent cum s-or autointitula ei ca membri PC, PNL, PSD). Va ridic in acest sens ( eventual curativ) o probema identitara si de orientare politica la care va invit sa meditati ( mult si bine): a fi regalist nu inseamna implicit a fi anticomunist; a te declara anticomunist, nu inseamna a nu fi de stanga. Ca sa intelegeti asta, insa, aveti de studiat mult, in materia istoriei ideilor si curentelor politice.

      Daca, in schimb, veti sustine public (nu ma astept) adevarul, asa cum e, nu in selectia si secventa convenabila iluziilor dvs (monarhiste gen), va veti deosebi de stanga tocmai prin atasamentul la realitate si adevar, intotdeauna util, ba chiar esential cand vine vorba de constructii sociale, politice, economice, institutionale viabile si durabile. Adica veti contribui astfel la reabilitarea adevarului (stiti, Calea,Adevarul, Viata… ca tot va place regalitatea si deviza Nihil sine Deo) si culturii libertatii si responsabilitatii individuale (dreapta politica si liberalismul autentic asta inseamna) in societate, si la evacuarea din istorie si realitate a utopiei stangiste ( intotdeauna paguboasa, indiferent de denumire si varianta, oricat de moderata) care este si ramane rampa de lansare a pericolului totalitar ( varianta extrema, radicala a stangii politice, intotdeauna criminala).

      O deosebire ( ireconciliabila) de continut, nu de atitudine. Utila, nu credeti?

      Ma rog, chestiuni la mintea cocosului ganditor, care, totusi, v-au scapat. Din acest unghi, dilema dvs ar putea fi comica. Avand insa in vedere etatea ( matura) si profesia pe care o practicati (psihiatria) nu e. Dar cine stie, poate ca-n alte domenii, intelectul dvs e mai vioi. Eu asa sper. Caci altfel, cu gandul la pacientii dvs, nu-mi ramane decat sa ma rog. Pentru ei si la Dumnezeu, evident.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: