Ioana Hincu

O problemă de caracter. Pentru ani mai buni.

In Solutii on Decembrie 28, 2013 at 7:52 pm

Nu se mai fabrică

Citisem When character was king. Una din cărțile biografice despre Ronald Reagan. Stăteam de vorba cu fratele meu ( cartea o aveam de la el). M-am trezit întrebând mai mult retoric, așa cum se-ntâmpla uneori când vorbești cu cineva cu care împarți aceleași dileme și temeri:

 – De ce nu mai avem lideri ca el? 

 – Pentru că nu se mai fabrică. 

 Numai Ducu o putea spune așa.

De ce România n-a fost și  nu este America

Să nu-mi spuneți că, dacă v-aș întreba,  n-ați găsi o mulțime de explicații istorice, antropologice, geo-politice, geo-climatice, științifice și complicate. Nu-i locul. Am insă una mai simplă. Și mai puțin convenabilă: pe fond și în general pare a fi și o problemă de caracter. De morală amputată. De cultură întârziată. De cultură a demnității și libertății tradițional masacrate sau  ignorate.

Nu cred că alte granițe, altă ascendență sau  altă poziție geografică ne trebuie. Ci alte valori  în care să măsurăm binele, răul și viitorul. Alte repere. Alte modele.  Și caractere. Unele anume, cum puține mai avem, pe care să le cultivăm, nu să le exilăm, așa cum tradițional facem. Rezistați vă rog tentației de a spune că bat câmpii și nu se poate: pe aceleași principii, cultivând aceleași valori și caractere, orice țară  poate fi America. Dacă vor oamenii ei.

Un caracter anume

Curaj, inteligență, modestie, onestitate. Credință-n Dumnezeu și-n libertate. Umor, optimism, respect pentru, și încredere în partea bună din oameni. Și, nu în ultimul rând, o enormă, neobosită rezistență în lupta cu adversitatea. Până la capăt.

 Așa a ajuns Ronald Reagan, după zeci de ani de politică și încercări eșuate, să conducă și readucă America  la matcă: pământul ultim al libertății. Așa a reușit, totodată, să schimbe lumea din temelii și să ne scape de comunism:  pe principiul libertății responsabil asumate într-un fel pe care, din ignoranță sau nesăbuință, îl nesocotim. Cu rezultate miraculoase (dupa cativa ani) greu de cuantificat deocamdată. Pentru că, în ciuda aparențelor, personal mă-ndoiesc că revoluția americană ( termen impropriu în opinia mea), cea începută acum peste 200 de ani și continuată de Reagan, pe principiul leading by example, s-a terminat. Istoria nu se termină brusc, în 10-20 de ani. Cea bună însă se repetă cu efort, curaj și anduranță. In fine, timpul ne va clarifica dacă se mai poate.

Revin la istoria de succes a caracterului necesar. Vorbim de o istorie care a început cu primii coloniști. Care s-a așezat pe drumul ei, cu totul aparte, în 1776, prin Declarația de independență semnată de 51 de oameni de  caracter. A continuat cu una din cele mai stabile constituții din lume (1787). Cu 39 de președinți, unii buni, alții răi. Cu războaie interne, regionale și mondiale. Cu bătălii pierdute și câștigate, pentru libertate și bunăstare. Cu spectaculoși pași înainte și destui înapoi. Până când, la începutul anilor ‘80, când pământul ultim al celor liberi părea pierdut, a venit al 40-lea Președinte cu oamenii lui și a redat americanilor și lumii întregi speranța, libertatea și … ce a fost creată să fie America.

Nu putea oricine. Și nu oricum. E nevoie de acele principii, nu de altele, consimțite pe scară largă. Și de un anume caracter. Care pare că nu se mai fabrică.

 O problemă de consimțământ

Nimeni n-a schimbat vreodată, în rău sau în bine, de unul singur,  o țară. Darămite o lume întreagă. Sigur, schimbările bune  n-au venit niciodată de la cei mulți, ci de la cei puțini pentru si catre cei mulți. Adversitățile au fost întotdeauna pe măsură. Mai ales la vârf. A existat însă, oriunde și oricând s-a întâmplat, destul consimțământ din partea oamenilor de rând.

Dacă Părinții Fondatori ai Americii și geniul lor ( căci geniu a fost ) au reușit ceva nemaiauzit și nemaipomenit până atunci și de atunci, e pentru că ei n-au privit lumea de sus în jos, n-au încercat să impună în fapt nimic nou, ci s-au uitat mai atent și cu respect la semenii lor. La ce au oamenii comun, indispensabil și mai prețios, ca să poată consimți natural și pe termen lung la noua ordine, mai bună.

Așa au găsit și declarat lumii, sub legământ, numitorul comun al bunăstării oamenilor: viața, libertatea și căutarea fericirii, împreună cu legea dreaptă, aceeași pentru toți.  Răspunsurile însă (asta nu place umaniștilor atei) deși le-au adunat din multe părți – din istorie și din cărți –  au venit mai ales de deasupra lor. De la Creator, au spus ei. Printre altele, iată de unde s-au inspirat: “For you have been called to live in freedom, my brothers. But do not use freedom to satisfy your sinful nature. Instead use your freedom to serve one another in love” (Caci voi, fratii mei, ati fost chemati sa traiti in libertate. Dar nu folositi libertatea  in slujba naturii voastre pacatoase, ci ca sa serviti unul celuilalti cu iubire –Epistola catre Galateni 5:13, Noul Testament).  Așa s-a născut și a rămas America liberă. Încă.

Mă îndoiesc sincer că destui ar fi consimțit și că miracolul american – the land of the free – s-ar fi înfăptuit dacă cetățenii celor 13 colonii nu s-ar fi simțit deja, cu mic cu mare, One nation under God. Sub Dumnezeul creștinește înțeles și respectat. Finalmente asta pare să le fi dat curaj, uniune și rezistență în lupta cu adversitatea. Fondatorii au înțeles. Oameni înțelepți.

Mă îndoiesc sincer că al 40-lea președinte, Ronald Reagan, ar fi putut întoarce America pe drumul  ei dacă n-ar fi acționat pe aceleași principii, onest asumate, și nu s-ar fi bucurat de același tip de consimțământ din partea americanilor de rând.

 We are a nation under God, and I believe God intended for us to be free. If we ever forget that we are One Nation Under God, then we will be a nation gone under. Câți lideri politici occidentali și democrați își mai asumă azi, la numai o generație distanță, autentic, mesajul ăsta, fără să le tremure vocea corectitudinii politice și multiculturale? Are dreptate Ducu: pe moment nu se mai fabrică.

Noi, problema și soluția

Evident, vă veți întreba ce legătură au toate astea cu noi. Au. Am spus-o anul ăsta, în epoca Ponta, într-un text despre ce a însemnat pentru mine și destui ca mine America, chiar și atunci când într-acolo puteam doar visa. Mai ales pentru cei tineri cred că e important. (https://ihincu.wordpress.com/2013/05/12/america-the-beautiful-si-daca-nu-va-mai-fi/) A spus-o  Ducu, acum 9 ani, în altă epocă, la fel ca azi – regimul Năstase îi zicea. Tot pentru că America și Ronald Reagan au fost și au rămas importanți. ( http://www.revista22.ro/omul-care-a-scapat-europa-de-comunism-951.html). Iar pentru că anul trecut ne-am întors în timp și acolo am rămas, deși n-ar fi trebuit, ar fi momentul să înțelegem:

Our Government has no power except that granted it by the people(Ronald Reagan, 20 ianuarie 1981). Guvernul nostru nu are nicio putere în afara celei oferite de popor. Asta-i ideea. Asta înseamnă popor suveran. Scrie și-n constituția noastră. Doar că până nu se-nțelege, inclusiv de către apolitici, scrie degeaba.

Ca atare, acum,  după 45 de ani de comunism și 24 de la eliberarea de comunism, suntem acolo unde am consimțit să fim. Sau, mai precis, acolo unde cei mai mulți dintre noi, oameni liberi, dar fără habar de libertate, au consimțit inept, direct sau absent.

Ne aflăm într-un loc postprincipial și postcerebral. Fără direcție, fără identitate și fără demnitate. Refuzând însă, în continuare, să învățam modele de succes și lecții istorice demne de luat în seamă.  Suntem originali. Cu rezultate pe măsură, confirmate internațional și oficial, la final de 2013: cea mai săracă țară din UE, cel mai corupt parlament, școli și universități de rușinea lumii, peste opt sute de mii de analfabeți, peste 3 milioane de români  fugiți peste hotare, plus, cine mai stă să numere miile și milioanele de Oameni Noi, mediocri, dar mândri și  multilateral deviați de la un viitor decent.

Aici ne aflăm prin liberă opțiune. Cei care ne conduc acum au știut anul trecut și știu că în continuare se pot baza pe acest tip de consimțământ.

Soluția? Una singură: alte principii, alte modele și mai mult respect pentru ele. Care să fie? Acelea. Singurele după care oameni ca noi au făcut, dintr-un pământ la fel ca al nostru, America. Avuția lor? Nu, nu-s oceanele, petrolul, industria și fermele. Ci oamenii și principiile. O problemă de opțiune în libertate. O problemă de caracter. Care, cine știe, poate-n America se mai fabrică. Ei au principii și modele la care să se întoarcă. Noi va trebui să le recuperăm și să le fabricăm de acum încolo. Dacă vrem.

 Un An Nou cu alte opțiuni vă doresc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: