Ioana Hincu

Despre noi, așa cum am fost și vom mai fi: patriotism, naționalism, izolaționism (II)

In Solutii on Mai 6, 2014 at 1:55 am

Spuneam in prima parte (sunt lucruri acolo care se leaga cu ce urmeaza) ca avem multe prejudecati si mituri de uitat si de reconsiderat. Ca ele nu s-au transmis accidental in constiinta publica a zilelor noastre: au avut niste artizani. Ca radacinile lor sunt anterioare perioadei comuniste. Si ca cele esentiale sunt destructurate partial in cartea lui Petru Culianu, citata si in prima parte, in pasaj relevant. Vorbeam, asadar, de necesitatea de a cerne, din mituri si istorii adevarate, valorile nationale, traditionale, care ar trebui abandonate si cele care ar merita pastrate in constiinta noastra, onorate in cultura sociala si niciodata uitate.

Prima parte aici: https://ihincu.wordpress.com/2014/05/04/despre-noi-asa-cum-am-fost-si-vom-mai-fi-patriotism-nationalism-izolationism-i/

Patriotism

Incep cu un exemplu demn de urmat din istoria noastra moderna: inceputurile ei, secolul XIX.

Se vorbeste mult despre patriotism. Sau despre lipsa lui. Despre iubirea de neam si de tara. Nu poti condamna pe nimeni pentru neiubire, fie si de tara. E un sentiment pe care il ai sau nu-l ai. Insa, dincolo de sentimente, onestititatea si intelepciunea ne impun sa ii onoram si rememoram, ca model de urmat, pe aceia care, din adevarata si asemenea dragoste, poate greu explicabila in zilele noastre, au incercat (in parte au si reusit) sa intoarca roata istoriei in favoarea noastra. Iar daca n-au intors-o definitiv, asa cum si-ar fi dorit, asa cum ne-ar fi trebuit, daca istoria isi vede de drumul ei, peste capetele si sacrificiile lor cateodata, facand pasi mari inapoi, asta nu inseamna ca, reluand de unde ne-au lasat, n-am putea face un pas decisiv inainte. Urmand-le exemplul si viziunea. Adaptand ce e de adaptat la zilele noastre; adica privind si spre trecut, si spre viitor, cu beneficiul experientei si al unei perspective mult mai largi si indelungate decat au avut actorii momentului – fapt care ajuta la debarasarea de eventuale erori.

Asta ar trebui sa facem, de exemplu, in ce priveste splendida generatie pasoptista, despre care Neagu Djuvara scria, la finalul cartii sale Intre Orient si Occident – Tarile romane la inceputul epocii moderne (Humanitas, reeditata; o alta lectura importanta, asupra careia, poate, voi reveni):

“In istorie, nu exista miracole, ci, din cand in cand,intamplari minunate; exista, cateodata, in viata popoarelor, clipe privilegiate cand, intr-o singura generatie, destinul aduna mai multe schimbari decat in cateva veacuri de toropeala.

Asa s-a intamplat, la noi, cu barbatii nascuti, sa spunem, intre 1800 si 1830, si pe care-i putem numi “generatia de la 1848”. Erau doar o mana de oameni, insa luptau ca manati de o credinta netarmurita in destinele tarii lor. Au zvarlit, ca pe niste vechituri, obiceiurile, institutiile, pana si vocabularul, impuse de o putere straina. Au sorbit cu nesat din izvoarele culturii apusene; au adoptat institutii noi, au innoit limba, au creat pe de-a-ntregul o literatura de valoare universala, au inceput, in liniste, un proces democratic, intr-un ritm nemaicunoscut de vreo alta tara din Europa; au fixat, pentru generatii, cu indrazneala si realism, marile obiective politice ale neamului si au determinat Europa sa tina seama de ele. Ei au facut toate acestea. Au facut chiar mai mult: au faurit Romania.”

Asta avem de onorat. Chiar daca n-au fost perfecti, chiar daca acum, cand ne uitam la noi, deseori suntem tentati sa spunem ca au esuat. Nu-i asa. Sa fim onesti. Si cu noi, si cu ei, si cu istoria. Le datoram enorm. Lor, nu altora (nu rusilor si protectoratului tarist asupra Principatelor Romane din secolul 19). In primul rand, le datoram necesara reorientare spre Occidentul civilizator. Fireste: educati in Occident (Franta si Germania), au inteles, prin comparatie cu Orientul, care-i directia si de unde vine speranta.

Asta avem de facut: la fel ca ei, sa azvarlim odata tot ce stim deja ca-i de aruncat, tot ce aflam ori constientizam pe parcurs ca trebuie aruncat – de asta e important adevarul istoric si cautarea lui permanenta, prin cercetare si analiza atenta. Asta inseamna curaj si viziune: sa rupi cu trecutul gresit, sa tii cu dintii de cel bun si sa te uiti in jur, cu discernamant, la cei care ti-au luat-o inainte.

Asta inseamna patriotism. Sa iubesti si ce-i cateodata de neiubit, cu credinta ca cei buni, chiar daca mai putini, prin puterea exemplului, vor castiga in cele din urma.

Da, in cele din urma, nu imediat, nu usor, caci, nu de putine ori, opera unor oameni care au luat-o cu mult inaintea vremurilor nu are continuitate imediata. Ea merita insa onorata, reluata, reconsiderata, fie si la intervale mari de timp. Sa ne uitam, de exemplu, la marile puteri occidentale, acum. Sa notam ca printre ele, daca suntem onesti si bine informati, cea mai dezirabila si avansata forma de democratie, pamant al unei libertati cum omenirea n-a mai cunoscut vreodata, America, si ea se clatina. America, da, despre ea este vorba. Si observam unde privesc americanii (impreuna cu toti cei) care, iubind-o si recunoscandu-i necesitatea, vor America salvata: privesc in trecut. In trecutul mai recent, la epoca Reagan (mare patriot), anii ‘80. Dar si in cel mai indepartat, al Parintilor Fondatori, de acum peste 200 de ani. Si nu de putine ori, gandidu-ma la Fondatorii Americii, m-am intrebat daca ei au stiut ca viziunea lor va rezista, va aduce beneficii spectaculoase tarii lor, si lumii intregi, insa pe termen lung, mai lung decat o viata de om. Citind despre ei sau scrierile lor, raspunsul e “da”: au stiut; si cu credinta, curaj, altruism si incredere in beneficiile libertatii si in partea buna din oameni, au actionat. Pentru viitor.

Asta inseamna viziune: sa privesti in trecut, cu intelepciune, si in viitor cu credinta ca, in ciuda vicisitudinilor prezentului, poate fi mai bun. Cu credinta… Credinta insa-i alta poveste, la care, voi reveni.

Acum, pentru ca tot am amintit de pasoptisti (sec 19) si de America Parintilor Fondatori (sfarsit de secol 18) si de a lui Ronald Reagan (sfarsit de secol 20), voi trece, prin intermediul acestora, la pasul urmator al trecutului nostru, care trebuie reconsiderat: cultura liberala; clasic liberala, de dreapta adica; sau mai degraba lipsa ei. Cultura libertatii pentru fiecare, pentru toti oamenii obisnuiti, cultura asa zisei clase de mijloc (nu, nu a marilor bogatasi capitalisti), care si ea, aceasta clasa, iata, ne lipseste.

Si ma folosesc aici, nu intamplator, de cele trei generatii epocale amintite: Parintii Fondatori ai Americii independente, pasoptistii nostri si generatia de politicieni anglo-americani ai anilor ’80. Pentru ca un lucru definitoriu pentru viziunea lor a fost doctrina liberala. Da, nu sariti! Reagan e considerat de unii conservator, de altii libertarian, de cei care nu stiu ce spun “fascist”, “radical”, samd. Insa viziunea lui, a fost, in esenta, una clasic liberala; credinta in Dumnezeu si valorile familiei, n-o exclud deloc, dimpotriva. Lucru valabil si pentru Parintii Fondatori ai Americii, si pentru pasoptistii nostri (unii considerati azi sau atunci conservatori, insa liberali in practica si idei, raportat la epoca). Observati va rog ca peste timp, peste mult timp, in anii ‘80, pe aceste principii – libertatea si resposabilizare oamenilor obisnuiti – Reagan a scos America din criza, si a eliberat (impreuna cu alti doi mari vizionari, Margaret Thatcher si Ioan Paul al II-lea) Europa si pe noi de sclavia comunista. Atentie! intr-un moment in care nici macar Occidentul nu credea ca se mai poate. Asta-i sfanta forta a credintei in libertatea oamenilor obisnuiti!

Ce au avut toti oamenii astia in comun, asadar? Pe langa inteligenta stelara si educatia multa? Curaj moral (incredibil uneori), tenacitate (de neclintit), altruism (autentic), credinta (crestina, da) in Dumnezeu (nimic incompatibil cu liberalismul clasic) si o mare, enorma iubire de libertate. De libertate nu doar pentru ei, ci pentru noi toti. Iar acestea, iubirea, respectul si credinta in beneficiile libertatii individuale, raman miezul doctrinei si gandirii clasic liberale. Restul sunt istorii, detalii, curente politice si deviatii de la proiectul libertatii civilizatoare pe care am credinta ca istoria le va arunca din drumul ei. Da, in ciuda realitatilor politice ale momentului, eu chiar cred.

Noi, insa, mai mult decat Occidentul, avem o mare problema istorica: lipsa culturii liberale. Conservatorism, crestin-democratism, taranism, poporanism, samanatorism, social-democratism, socialism, comunism, extremism nationalist, am mai avut, si vom mai avea probabil. Cultura si doctrina politica, aplicata, clasic liberala? Nu chiar. Despre asta insa, despre cauze si stari de fapt, inainte de razboi si in zilele noastre, impreuna cu Neagu Djuvara, Valeriu Stoica, Dragos Aligica, si Petru Culianu, data viitoare.

(va urma)

Post scriptum: si daca tot a venit vorba de vremuri tulburi, despre minoritati curajoase, despre idei si repere benefice, care merita promovate, am sa va rog sa intrati pe acest link si sa cititi ce spune azi, acum, Dragos Aligica:

https://www.facebook.com/ioana.hincu/posts/552281801549518?

Pentru ca totul conteaza: ideile, opiniile sunt cele care modeleaza (ingroapa sau ridica) societatile si lumea.

Pentru cei care nu au cont si acces la facebook, redau textul postarii:

„E cazul sa intelegem ca Romania se afla in acest moment in prima linie a defensivei Occidentale -ce-o fi aia, in masura in care o fi, ca inca nu ne-am lamurit daca occidentalii au vreo apetenta defensiva sau sunt tot atat de buimaci si iresponsabili ca noi, romanii- . Sa intelegem ca in acest moment Romania este deja in plin razboi psihologic, indiferent de ce face si ce vrea Occidentul de la viata.

Tot felul de mecanisme si retete clasice de formatare si demobilizare a opiniei publice sunt aruncate in acest moment pe fluxurile de limba romana.
Se recruteaza si activeaza agenti de influenta ca in orice razboi clasic, poate chiar mai intens acum, de cand cu noile tehnologii. E momentul sa aratam discernamant.

Suntem lasati din nou fara leadership, ghidaj si guvernanta adecvate momentului de catre clasa politica, „institutiile” si „elita” acestei tari. Trebuie sa ne ridicam din nou cu resurse proprii la inaltimea momentului.

Am aratat in trecut mai mult discernamant, pragmatism si principialitate decat clasa politica si elita economic-politica a tarii de nenumarate ori in acesti ani. De la optiunea pro-occidentala la lovituri de stat, de la reforma economica la statul de drept, o minoritate a populatiei si a formatorilor de opinie la toate nivelele a reusit sa stea pe linia de plutire, sa lupte contra-curentului si facand asta a dat echilibru si a tinut pe linia de plutire tot sistemul.

Din pacate situatia e de asa natura incat din nou aceasta minoritate trebuie sa asigure resursa ultima de discernamant, pragmatism si principialitate a intregii societati. Ca sa poata sa faca asta totul trebuie sa plece de la discernamant. Ce spunem si ce promovam in discursul si dezbaterea publica, ce perceptii si ce atitudini incurajam, conteaza.

Trebuie sa intelegem ca in acest moment Romania este deja in plin razboi psihologic, indiferent de ce face si ce vrea Occidentul de la viata.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: