Ioana Hincu

Încetați confuzia asta între extremism naționalist și dreapta

In Dubii on Mai 23, 2014 at 1:54 am

N-aveam de gand sa reiau ideile astea acum si aici. (A fost, intial, o reactie rapida, pe care am avut-o la inceputul lunii, pe facebook, cu ocazia acuzatiilor publice de “fascism” aduse de Victor Ponta unor intelectuali romani, si are legatura cu o confuzie care ma exaspereaza.) M-am razgandit. Intai pentru ca duminica au loc alegeri pentru parlamentul european si constatam ca partidele nationaliste inregistreaza o crestere in intentia de vot in multe tari UE. Nici noi nu suntem scutiti (vezi candidatul Capsali – romano-putinism bigot-ortodox-traditionalist; sau sloganul PSD “mandru ca sunt roman”). Apoi pentru ca motivele autohtone ale exasperarii mele continua si depasesc contextul acestui scrutin. Doua exemple:

1.In replica la declaratiile iresponsabile ale lui Jean-Marie Le Pen (fondatorul Frontului National, formatiune politica incadrata in genere atat de analisti, cat si de public, in “extrema dreapta” franceza) cum ca o epidemie de Ebola ar fi o solutie pentru problema imigratiei franceze provenite din tarile in curs de dezvoltare, un comentator spune: “Am concluzionat ca Le Pen are viziuni de dreapta bazandu-ma ca este prezentat ca fiind fondatorul partidului FN de extrema dreapta.” O prostie masiv vehiculata, iata, si la noi, si in Occident, este aceea ca FN ar fi partid de dreapta. Uitati-va la programul lor politic – control etatist, protectionism, izolationism economic, „justitie sociala”, nationalizari, anti-privatizare, samd. Nu-i nimic „de dreapta” in politica FN. Sunt doar nationalisti condusi de niste politicieni iresponsabili (uneori par nebuni, pe modelul Romania Mare si Corneliu Vadim Tudor, daca vi-i amintiti)

2. Scrie un cadru universitar (Facultatea de stiinte politice a Universitatii Bucuresti) si politician PDL, in legatura cu aberanta acuzatie de fascism adusa recent dlor HRPatapievici si Mircea Mihaies:

“Declaratia referitoare la cei doi „fascisti” a fost atent calculata, nu este deloc spontana. Face parte din registrul electoral „noi suntem romani, ei (cei care nu ne voteaza) nu sunt buni romani”. Xenofobie si intoleranta. Nu tocmai aceasta inseamna extrema dreapta? Avem un premier care pretinde ca este de stanga dar in realitate iubeste la nebunie metodele extremei drepte.”

Nu, NU asta inseamna extrema dreapta. Si astea NU sunt “metodele” extremei drepte, ci ale stangii (mai ales extreme) de pretutindeni, traditional militante impotriva dreptei clasic liberale. Internationalismul stangii nu exclude nationalismul isteric (vezi Rusia, mama Rusie, din sec 19, de la panslavisti si narodniki incoace; sau sec 20, legionarii nostri care erau orice numai  „de dreapta” nu).

Ca atare, sa ne limpezim putin:

Incetati va rog confuzia asta intre extremism nationalist si dreapta. O foloseste Putin acum, impotriva ucrainienilor care nu sunt de acord sa le faca tara bucati, in numele asa-zisei protectii a populatiei rusofone. O foloseste mass-media progresista de pretutindeni impotriva tuturor celor de dreapta – liberali clasici si conservatori. O foloseste Ponta aberant impotriva tuturor ganditorilor liberali si aparatorilor libertatii individuale (politicieni, intelectuali, oameni obisnuiti, toti sunt adversarii lui de fapt).

E o mistificare care dureaza de peste o jumatate de secol. Este creatia stangii bolsevice care si-a asumat (ilegitim si contrafactual) dupa cel de-al doilea razboi mondial meritul de lider al luptei si victoriei antihitleriste (nazism) si antifasciste. Care stanga bolsevica, n-a incetat totusi, niciodata, sa fie extrem, extrem de nationalista. Da, asa-i stanga: internationalist-nationalista – una din contradictiile in termeni si idei ale stangii (mai ales radicale), vesnic ilogice, vesnic irationale, vesnic speculative emotional si populist.

Sa fim seriosi: nu bolsevicii ne-au salvat atunci, ci armatele si luptatorii pentru libertate ai popoarelor europene, cu contributia decisiva a armatei, dotarii si logisticii americane. Punct. Asta insa n-a impiedicat stangismul sovietic si occidental sa procedeze postbelic la un genial rebranding si transfer de capital simbolic: daca noi, sovieticii, simbolul si varful de lance al stangii universale, mesianice, generoase si bune, suntem inamicii istorici ai fascismului, atunci toti adversarii nostri ideologici – in special liberalii clasici, adica aparatorii libertatii individuale – sunt “fascisti”, respectiv “extrema dreapta” (numita si “dreapta radicala”, sau “ultraliberala”). Un sofism, un silogism stramb. Sau, altfel spus: daca aperi primatul libertatii si personalitatii individului contra suprematiei drepturilor colectivitatii, esti “extremist de drepta”; „fascist”, ce mai incolo-ncoace. Aceasta este si ramane o minciuna, o grosolana denaturare simbolistica, marca stangii postmoderniste.

Asadar, incetati, va rog, cu acuzatia asta de “extremism” care ar fi “de dreapta”.

Sa ne-ntelegem: indiferent ce spun unii teoreticieni ai curentelor politice, nu exista “extremism de dreapta”. Dreapta este politica libertatii individuale, numita indeobste liberalism (clasic, nu mistificarile de stanga) sau, uneori, conservatorism (conservatorismul pune accentul pe valorile familiei si traditionale). De asta nu exista dictaturi de dreapta: eu de dictatura libertatii individuale, asa cum este normata politic de liberalismul clasic, si etic de filosofia crestina, n-am auzit.

De asta nu exista nici extremism nationalist „de dreapta”: dictatul, pretentia primatului unei colectivitati umane asupra individului, pe criteriul apartenentei la o etnie/natiune sau alta, este o incalcare a libertatii individuale, a diferentei specifice dintre fiintele umane, este gandire colectivista, suprematism colectivist. Si asta nu poate fi niciodata politica si doctrina de dreapta. Gandirea colectivista, orientata esentialmente impotriva libertatii individului este intotdeauna de stanga.

Asadar, extremismul nationalist este extremism nationalist. Adica instigarea programatica, doctrinara, la discriminare, ura, violenta, crima pe criterii etnice si punerea lor in practica. Punct.

Spuneti-i prin urmare nationalismului extrem corect, pe numele pe care il are: extremism nationalist. Atat. Nu de dreapta. Nu mai intretineti confuzia si aberatia asta intre extremism nationalist si dreapta. Fascismul a fost nationalism extrem, dar n-a fost niciodata de dreapta. Nici nazismul (national-sozialismus = nazi).

Daca nu, sa nu va mai mire ca oameni cu o gandire clasic liberala, aparatori (cu pretul vietii uneori) ai libertatii individuale, sunt acuzati ca fiind “fascisti”. Sa nu va mai mire ca HRPatapievici, Mircea Mihaies si alti ganditori/aparatori ai libertatii omului (inclusiv a dumneavoastra) primesc insulta (este o insulta cumplita) si acuzatia asta, sau pe aceea de “extremisti de dreapta”.

Fascismul, nazismul si manifestarile lor extreme NU sunt extrema dreptei, ci a stangii politice.

Nu voi fi niciodata de acord cu plasarea teoretica (coplesitor majoritara) la dreapta spectrului politic a extremismului nationalist, cu atat mai putin a (neo)fascismului si (neo)nazismului.

In primul rand din motivele de mai sus, pe care le repet: nationalismul extremist, indiferent de celelalte valori agregate diferitelor curente de gen (unii pretind ca sunt “de dreapta” pentru ca apara familia, traditiile, economia de piata, sau poarta o cruce si abuzeaza titulatura de crestin, sau cer reducerea unor taxe) este o politica antilibertate individuala, de discriminare pe criterii etnice, colectiviste.

Gandirea colectivista e de stanga. Politicile antilibertate individuala nu sunt niciodata de dreapta, sunt de stanga.

In al doilea rand pentru ca, istoric vorbind, nici fascismul, nici nazismul n-au fost politici de dreapta. Nici legionarismul. Cine nu stie si nu intelege asta, nu stie si nu intelege nimic despre istoria ideilor si curentelor politice, nici despre spectrul politic, de la dreapta la stanga. Spectrul, domnilor, nu e circular, e liniar – o linie cu doua extreme/capete.

In scop de clarificare a acestei reprezentari – spectrul politic si extremele lui – fac o recomandare calduroasa de lectura si reflectie (inclusiv pentru doctorii in stiinte politice si cadrele universitare pe domeniu; tema si categoriile merita reconsiderate’ altfel, nu facem decat sa dam apa la moara stangii universale si atacului imund pe care il desfasoara programatic asupra simbolurilor dreptei liberale):
https://ihincu.wordpress.com/2013/11/07/confuzii-la-ordinea-zilei-exista-dictaturi-de-dreapta/

In acelasi timp, recomand lectura cartii de referinta a lui Jean Francois Revel – Marea parada, eseu despre supravietuirea utopiei socialiste (2000), precum si a cartii mai recente a lui Jonah Golberg – Fascismul liberal.

Cum s-au putut alatura pana la confuzie cele doua concepte? Fascism si liberalism adica. Uite asa: pentru ca nu se intelege ca nu exista fascism de dreapta. Si pentru ca pana la urma nu se intelege, inca, nici ce e dreapta. Are grija stanga  academico-mediatica de pretutindeni, perseverenta, sa nu se-nteleaga. Cum? Repetand la nesfarsit aceleasi sofisme, aceleasi minciuni, aceeasi placa. Cititi macar cele doua titluri indicate si veti intelege eroarea, mistificarea – originea si substratul lor.

Pana atunci retineti (fragment de pe linkul recomandat mai sus):

“Există două tipuri de politică, diametral opuse. Le uneşte doar axa la capetele căreia se află. De o parte, avem politica libertăţii individuale, de cealaltă, controlul statului asupra individului (invocînd „binele public“). Sînt denumite, îndeobşte, liberalism şi etatism. Cînd etatismul ajunge să însemne control deplin asupra individului, vorbim de dictatură. […]

Revenind la axa (spectrul politic) de care vorbeam, imaginaţi-vă pe ea un cursor. Ducîndu-l pînă la capăt înspre etatism, dăm de dictatură, cu forma ei extremă, totalitarismul. În partea cealaltă, găsim statul minimal.” Care stat minimal inseamna liberalism clasic, dreapta adica. Si continuam:

“Toate dictaturile (unde toate înseamnă toate) se opun libertăţii individuale.

Toate dictaturile spun că interesele societăţii, ale poporului, ţării, naţiunii sînt mai presus de cele individuale.

Toate dictaturile vin la putere într-o criză sau declansează una ca să vină la putere.

Toate dictaturile rămîn în criză. Toate dictaturile au o ideologie – un model de lume perfectă.

Ca urmare, toate dictaturile practică relativismul moral. Minciuna, furtul, crima devin nu doar acceptabile, ci recomandabile, în numele „Cauzei“. Toate dictaturile speculează ura, invidia, lăcomia şi se definesc în raport cu un duşman care trebuie distrus: o clasă, o rasă, o religie, un model politic şi adepţii lui, un popor, o ţară, un continent, mai multe, imperialismul, industriaşii, intelectualii, bancherii, Occidentul etc.” Alexandru Hancu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: