Ioana Hincu

Turul 2: Iohannis nu e raul cel mai mic, nu fiti stupizi

In Solutii on Noiembrie 10, 2014 at 12:49 am

Text destinat nehotaratilor care, din varii motive, in general stupid-nastrusnice, nu voteaza Iohannis.

Stiu (demult) ca oamenii (multi), mai ales in era exploziei mediatice, gandesc in lozinci. In enunturi scurte cu vorbe golite de sens, pe care nu le-nteleg, nu stiu sa le aplice la realitate, dar le repeta pana la satietate, ca postulate (=adevaruri fundamentale). Pentru ca (ei, oamenii, nu vorbele) si-au pierdut sensul si capul. Capul cu care, odinioara, poate, obisnuiau sa gadeasca limpede si cumsecade. Odinioara…

Treaba asta o stiu si altii. Noi sau vechi. De exemplu, raposatul mare ganditor britanic Bertrand Russell scria ca “cei mai mulți oameni mai degrabă ar muri decât să gândească; de fapt, asta și fac”. Thomas Sowell, american si inca in viata (aferim!), scria recent ca “intr-o epoca in care oamenii de stiinta creeaza inteligenta artificiala, prea multe institutii de invatamant creeaza prostie artificiala”(articolul se intitula “Este gandirea demodata?”)

Asa este. Caci, paregzamplu, in smintita realitate romaneasca, actuala si electorala, e o prostie sa nu votezi acum – in al doispelea ceas, cand inca ai optiuni, inca se poate – cu contracandidatul lui Ponta, cu Iohannis. O prostie paguboasa si artificial creata de o puzderie de lozinci larg mediatizate, dintre care doua se ridica peste toate: “m-am saturat sa votez raul cel mai mic” si “aceeasi mizerie”.

Nu, Iohannis nu e raul cel mai mic, dar Ponta sigur e unul mare de tot, pentru ca:

https://ihincu.wordpress.com/2014/10/16/pericolul-ponta-mai-mare-decat-se-ntelege-semnificatia-acestor-alegeri/

si pentru ca:

http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/incorect-politic-despre-alegerile-prezidentiale-356450

Nu, Iohannis nu e raul cel mai mic, ci un bine mai mic decat visam, insa vital. Bine pe care, “multumita” enormei masinarii politico-institutionale si mediatice PSD (pe sistem PCR), multi n-au apucat sa-l vada si inteleaga. (multumim Ponta, PSD, CNA, A3, TVR, si compania, inca o data)

Aveti pana pe 16 noiembrie timp sa-l vedeti (inclusiv video, la sfarsit). Omul se prezinta aproape in fiecare zi la cate o televiziune – care-l primeste, si care seamana a televiziune, nu a butaforie mizerabila cu bufoni guvernamentali mimand jurnalismul (da, asta sunt A3 si GhitaTv).

Carevasazica, daca intr-adevar va intereseaza, puteti sa-l vedeti si sa judecati cu propriu cap de ce, spre exemplu, Monica Macovei – care nu poate fi acuzata de lipsa de integritate, de interese oculte sau de partid – a spus ca-l sustine fara rezerve in turul 2, ca sa ajunga Presedintele Romaniei.

Puteti sa va uitati la el, sa-l ascultati, sa va prindeti singuri daca e prost, mut sau mincinos, cum va spun de la inceputul campaniei cam toate televiziunile, inclusiv “ale binelui”(multumim B1tv). Si veti avea (daca aveti minte si bunavointa) urmatoarea surpriza:

Omul nu-i prost. Dimpotriva. Are replica serioasa, pertinenta, la obiect. Nu se balbaie, e sigur pe ce zice. Si zice bine, inteligent si decent. Si nu citeste de pe teleprompter, nici dupa hartii. Iar asta n-avea cum invata ieri. Astea sunt ideile lui, ce crede el.

Zice ca Ponta este un pericol pentru democratie. Este. Pai daca a furat dreptul romanilor din diaspora sa voteze (ca asta s-a intamplat in turul 1 la Londra, Paris, samd), daca a fraudat voturi pe liste suplimentare (nu ca ar fi prima data), ce altceva mai e dispus sa fure din drepturile si libertatile noastre democratice? Intrebarea e pusa public, la tv, de Iohannis, si e legitima. Votul ramane principalul instrument de manifestare a democratiei.

Mai zice Klaus ca “domnul Ponta” (neamtu-i politicos) a avut o campanie mizerabila si ca minte. Este. De la confiscat pe Dumnezeu (vezi link, la final, articol Cristian Campeanu), cu pomeni la BOR (milioane de lei) de la bugetul de stat, de la amanetat “mandria de a fi roman” (cum doamne iarta-ma sa fii mandru de Ponta?), de la manjit idealul Marii Uniri (programul electoral al lui Ponta se cheama “Marea Unire”) pana la manjit si calomniat fara scrupule contracandidati – oamenii si televiziunile lui Ponta au spus ca Iohannis a furat si vandut copii pentru organe; iti sta mintea-n loc – nimic n-a ramas neterfelit. Nimic. Nicio valoare care nu-i a lui (care mandrie, care unire, ce credinta in Dumnezeu ar putea avea Ponta?). Nimeni din cei care i se opun.

Zice Iohannis ca Ponta ne dispretuieste. Are este. Ne minte, ne fura (banii de la buget, pentru cumetrii de partid, ba si pentru campania electorala) de doi ani jumate.

Zice Iohannis ca o dovada de dispret, de aroganta fata de alegatori (toti) si fata de el, a fost ca Ponta l-a chemat la dezbateri la Antena 3 si GhitaTv. Corect. Aia ne mint, ne insulta inteligenta si ne dispretuiesc de 7 ani, si n-au nicio legatura cu jurnalismul, cu interesul public sau cu adevarul. In acelasi sens, tot o dovada de dispret a fost ca n-a avut macar bunul simt ca, inainte de a stabili el, Ponta, ca acolo, la A3 si GhitaTv vrea dezbateri, sa ia legatura cu contracandidatul Iohannis sau stafful de campanie. Ca asa se face in lume civilizata. Se negociaza locul si mediatorul dezbaterii. Nu anunti din anvonul Antenei3 pe viermele alalalt (pe contracandidat), prin fax, ca acolo e chemat la ordine si gata. Dupa care tot Ponta il face las pe Iohannis, ca vrea un loc neutru, civilizat, la care sa aiba acces toti romanii. Adica toti alegatorii. Adica noi.

In fine, zice multe, atat de decent si de pertinent candidatul Iohannis, ca trebuie sa fii tampit sa nu fii de acord cu el sau sa nu crezi ca asta crede el. Sau sa nu crezi ca, daca va fi presedinte, sansele sunt ca va face, in limita posibilitatilor functiei, ce-a promis.

Si a promis ce vrea si doamna Macovei, ce vrem si noi, sau, daca nu stim ca vrem, ar trebui sa-ntelegem ca ne trebuie: stat de drept, justitie independenta, tratament egal in fata legii, drept de vot liber, neobstructionat, nefraudat, parlament mai mic si mai eficient, mentinerea cotei unice de impozitare, legi drepte, aceleasi pentru toti, si tot asa. Da, daca vrem venituri (salarii, pensii, profituri) mai mari asta ne trebuie, fara toate astea nu se poate.

Si mai zice Iohannis ceva: ca vrea o Romanie a respectului fata de lucrul bine facut, o Romanie a respectului si demnitatii pentru toti cetatenii cinstiti, si zice ca va fi greu (pentru ca greu va fi), dar ca el asta vrea, si ca va incerca sa ne conduca spre asta.

Bref, eu n-am gasit nicio obiectiune la ce spune sau la cum spune Iohannis. E credibil si merita sa-i dau o sansa sa fie presedintele meu, pentru ca astfel imi dau mie o sansa pe mai departe.

Ei, si-n contextul asta vin si inchei in ideea de inceput: trebuie sa fii tampit de-a dreptul sa repeti la infinit “m-am saturat sa votez raul cel mai mic” sau „aceeasi mizerie”, fara sa stii ce vorbesti.

Serios, ati innebunit? Nu exista argument in favoarea echivalentei Ponta=Iohannis. Iohannis nu e raul cel mai mic. E un bine, poate mai mic decat visam, insa vital-necesar.

In acelasi timp, Ponta-Presedinte, adica puterea absoluta la PSD este o perspectiva de cosmar. Este mizeria mizeriilor celor mai mari din cate am avut in 25 de ani. Este anti-democratie. Este tiranie. Tirania fara precedent a minciunii, furtului, rusinii si dispretului fata de cetatean. E tiranie model Rusia sau China (favoritele candidatului Ponta). E tirania mafiei politice calare peste tara, avand toate puterile statului. E furt de viitor, de minime sanse de bunastare si liberate – ale noastre.

Prin urmare, dragi nehotarati, care nu vreti sa votati din nastrusnic-smintite motive, rugamintea mea la voi este: faceti ceva inedit, respectiv ganditi. Ganditi bine, ca-i in joc viitorul nostru, chiar si al vostru, surpriza! Si, desigur, votati pe 16 noiembrie nemtestel, ca nemtul nu e rau, in fapt, e singurul bun dintre astia doi.

PS: cine gandeste ca mine, sa dea mai departe. Sa se-nteleaga macar acum, in ultimul ceas. Hai, ca se poate. De fapt, numai asa se poate: gandind bine si votand bine. Si retinand ca aici e puterea noastra acum, ca sa scapam de Ponta, pentru ca nu pot ei fura, cat putem noi vota.:)

Recomandari (citit si asta adica):

Cristian Campeanu – Omul care l-a arestat pe Dumnezeu

http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/omul-care-l-a-arestat-pe-dumnezeu-355449

Alexandru Hancu – Alooo, desteptarea !!

http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/alooo-desteptarea/

Pe candidatul Klaus Iohannis, profesorul de fizica, sasul/neamtul ramas in Romania desi putea sa plece, impreuna cu restul familiei, in Germania, in anii 90, si cel ales de 4 ori la rand ca primar al Sibiului, il puteti urmari, si mai jos:

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: