Ioana Hincu

Traditii agreabile. Politice, spirituale, culinare (I)

In intre ras si plans on Decembrie 28, 2014 at 4:40 pm

De sarbatori invernale. Unii le zic infernale.

N-am ascuns niciodata: Craciunul e sarbatoarea mea preferata. Si nu aprofundez acum semnificatia crestineasca (da, jur ca-i sarbatoare crestina), luminoasa. Ne concetram pe traditii si obiceiuri autohtone, urbane: lupta, strategii, abordare.

Traditii cultural-spirituale

Nu stiu altii cum sunt, dar la Bucuresti avem diversitate. Bunaoara colindatorii. Lasam textele, de un lirisim inegalabil, incarcat de sensuri, gen in gradina raiului, sta Adam cu Eva lui, da domnu, doamne, tra, la, la, samd. Trecem direct la manifestari. Cele care invita la precautie: incepand cu 24, de pe la amiaza pana tarziu in noapte, e bine sa incui poarta, respectiv sa blochezi soneria/interfonul si sa sedezi animalele, caini, pisici si alte dobitoace.

Anul asta m-am simtit usor persecutata. De doua ori in aceeasi zi m-am intalnit prin cartier (uitasem sa cumpar apa si tigari) cu un grup pe care intr-o zi normala l-as fi crezut infractional: vreo 7-8 masculi (cel putin in aparenta), cu mimica incarcata de spiritualitate – Cezare Lombrozo i-ar fi studiat indeaproape – deghizati in costume populare, dotati cu tobe, masti, o capra de lemn infipta-n bat (de Craciun se vine cu capra?) si-o blana de urs jumulit (nici cu ursul nu mi-e clar). Greu de estimat vacarmul si panica generate in populatie. Cert e ca au reusit sa agite/scoata din minti toti cainii din cartier. Harsita in guerrilla urbana, dupa ce mi-au sarit prima data in cale, pe bulevard, m-am regrupat, i-am driblat si am fugit. De doua ori. Cu timpanul zdrelit. Sigur, n-am scapat definitiv: mai tarziu au dibuit si strada mea.

Speram ca asta-i tot. M-am inselat. Pe inserat, tocmai ce terminasem de decorat si ancorat bradul – tanara pisica a familiei il ataca regulat; eu o tot extrag, dibaci, din instalatiile electrice. Serveam, multumita, o cafea revigoranta cu o tigara terapeutica, in timp ce ascultam muzica tematica – Dean Martin, Dreaming of a white Christmas, mai actual ca niciodata, neavand zapada.

Deodata, cainele se isterizeaza, caci se cutremura usa din fata de niste bubuieli (batai in usa le-ar zice unii). Sar ca arsa, ma gandesc ca am incuiat pe vreunul de-al casei pe dinafara, si e nervos. Cand ma uit pe vizor – un gemulet de dimensiuni generoase – patru siluete intunecate. O adolescenta care parea-n sevraj isi lipise nasul de geam; un coleg dadea cu pumnii in usa; altu’ studia modalitati alternative de penetrare in locuinta familiala (se uita in sus, spre acoperis); al patrulea bantuia deja prin curte in cautarea usii din spate.

In mod normal as fi chemat politia. Nefiind insa o conjunctura normala, am punctat concertat si decisiv: 1. am deschis usa brusc, ceea ce pe tanara cu nasul lipit de geam, care-mi inspecta deja hulpav interioarele, a dezechilibrat-o. 2. la intrebarea “primiti cu colindul?” am raspuns ferm “nu, si daca mai intrati in curte nepoftiti va crap capu’’ (mi-ar fi „colindat” aia, daca nu pe loc, macar in perioada urmatoare, multe obiecte, device-uri tentante) 3. am dat liber la caine, care m-a secondat armonios, alungadu-i (au fugit mancand pamantul).

Preventiv, am incuiat si poarta. Si bine am facut, judecand dupa lalaielile dizarmonice si protestele vehemente ale vecinilor – in fapt serii creative de ragete si invective (decenta ma-mpiedica sa le reproduc). Cainele (altfel prietenos; la fel ca vecinii, prietenosi de regula, si ei) a marait si latrat pana noaptea tarziu. Poarta a mai fost atacata de cateva ori. Pisica s-a ascuns in pom, de unde a fost extrasa in repetate randuri.

Serenity now, vorba lu Seinfeld. Si pace. Invernala.

Traditii culinare si socializare.

De mai bine de zece ani, cu ocazia Craciunului, reusesc sa evit crizele de colectist. Cum? Sarmalele sunt cu carne de vita si pasare, friptura si piftia de curcan in loc de Ignat, maioneza a fost eradicata din meniu (poate fi inlocuita cu un sos din iaurt si mustar) si carnatii la gratar. Totul cu moderatie.

Ce nu se poate evita, totusi, e dinamica ascendenta a tesutului adipos. E vorba de cozonacii de la tanti Bujor, care se vand la targurile de Craciun, se fac prin nordul Moldovei, cred ca la Suceava, sau gen. Nu e unul sub doua kilograme. Aluat putin, insa dulce si reusit, umplutura generoasa – nuca sau mac. O felie (mica sau subtire n-ai cum sa tai) are cel putin doua mii de calorii, dar are avantajul ca te sedeaza, cel putin varianta cu mac – planta din care se extrage opiumul, pentru neinitiati.

Am reusit insa, intotdeauna, sa evit socializarea traditional-culinara de Craciun. Stiti, invitatia “la masa”, care include obiceiul agreabil de a manca si bea prea mult. Nici eu nu stiu cum am reusit sa evit, dar cert este ca, de-a lungul timpului, am refuzat invitatii spunand multe si nerusinate minciuni, doamne, iarta-ma.

Sigur, asta nu-nseamna ca nu putem ciocni pe noapte un pahar neconventional, cu vin rosu conventional, impreuna cu prietenii care inteleg ca Craciunul nu-i sarbatoarea porcului si nici a serviciilor de ambulanta. Ceea ce am si facut. Totodata, pentru amatorii de miscare, dans (uneori simt nevoia, postprandial) si decadenta (fara sa fie obligatorie), merita subliniat ca exista in capitala cluburi vesele, performante. Bani, umor si companie placuta sa ai.

Una peste alta, serenity now, again.

Despre si mai agreabilele traditii politice, administrative si mediatice, tot la zi, data viitoare.

Partea a II-a:

https://ihincu.wordpress.com/2014/12/28/traditii-agreabile-politice-spirituale-culinare-ii/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: