Ioana Hincu

Care viziune?

In Dubii on Ianuarie 6, 2015 at 7:22 pm

“Cum îți spusei, mă scol într-o dimineață, și, știi obiceiul meu, pui mâna întâi și-ntâi pe Aurora Democratică, să văz cum mai merge țara (ILCaragiale – Conu Leonida față cu reacțiunea )

La o luna si jumatate de la votul istoric din 16 noiembrie, ma uit atent la reactiile publice fata de tacerile si iesirile (rare), actiunile si inactiunile noului Presedinte:

De o parte avem dezamagiri, frica de conspiratie (“blat”, pactizare cu PSD), trauma recurenta de refacere a USL, indignari fata de ceea ce pare a fi un inceput de “debasificare” (in sensul stoparii actiunilor reformatoare), cele mai multe justificate. Lucrurile astea nu trec, dimpotriva, au potential de a se amplifica mai rapid decat isi imagineaza camarila prezidentiala (imi asum fara retineri termenul “camarila” in legatura cu anturajul actual al Presedintelui).

De cealalta parte avem partizanii neconditionati (sa nu zic naivii idolatri) ai lui Iohannis, satui de “conflict” si “scandal”, cu vadite idiosincrazii fata de “regimul Basescu” si exponentul sau. Satietati si idiozincrazii nascute pur si simplu din propria ignoranta si nepricepere a desfasurarilor institutionale din ultimii 10 ani. Acestia din urma sunt absolut increzatori in dimensiunea tacuta si mesianica a noului presedinte, dispusi sa-i inghita orice, fara pic de critica rationala si factuala, numai sa fie liniste.

Asta din partea publicului.

La partide, evident, nu s-a schimbat nimic. Decat, pe ici pe colo, discursul canaliilor consacrate (inclusiv la varful micului/marelui PNL). “Liniste”, “stabilitate” tot aud dinspre PSD. Bratienii… Bratienii… si nimic altceva de la lautarii PNL (care Bratieni domle? Ce legatura aveti voi cu ei? Si cata legatura are lipsa istorica, cronica, a culturii si doctrinei noastre liberale, inclusiv la Partidul Liberal istoric, cu liberalismul de dreapta pe care-l tot invocati voi?). Plus o motiune de cenzura proaspat anuntata. Si mai vorbim in primavara.

In fine, in public si presa, cei mai lucizi comentatori incearca sa desluseasca “viziunea” presedintelui. Eh, aici e problema: care viziune?

Vedeti? Lumea s-a suparat pe Vasile Dancu – IRES (partial compromis in capul oamenilor din cauza afilierii cu PSD) cand a spus in decembrie, intervievat dupa cercetarea ad-hoc privind analiza votului din noiembrie, ca politicienii (toti, PSD si opozitie) n-au inteles nimic din semnificatia acestui vot. N-au inteles nimic din asteptarile electoratului. Nici din volatilitatea increderii publice. Nici din fereastra de oportunitate pe care valul ala urias de simpatie amestecata cu idiosincrazii (la Ponta, dar si la Basescu, sa nu ne amagim) a deschis-o, pentru a fi demantelata mafia politico-economica si institutionala a PSD. Mafie care timp de 25 de ani a inflitrat si celelalte partide. O uriasa, dar relativ scurta fereastra de oportunitate. Pe cale a se inchide, in fata binecunoscutei versatilitati a PSD. Inca o sansa ratata, se pare.

La capitolul “n-au inteles nimic” trebuie inclus si Iohannis. Care, sa fim seriosi, este evident din propriile balbaieli, gafe si ezitari, ca inainte de noiembrie n-avea nicio viziune institutionala si coerenta pe termen scurt, mediu sau lung. Doar una electorala si atat.

Problema insa e de ce, daca tot a tacut ca pestele o luna si jumatate, nu si-a bagat picioarele-n apa sa-si construiasca si clarifice una. O viziune adecvata realitatii si promisiunilor electorale (in fond, simple sloganuri, nimic concret). O viziune coerenta si fezabila (daca la strategie inca mai lucreaza), pe etape. NU una idilica, despre cum urmeaza sa schimbe el mentalitatile, inclusiv la clasa politica, in 5 ani (seriously?!) asa cum ne-a anuntat in discursul emo-ambitios de investitura.

E clar ca inca nu are o asemenea viziune. Dupa cum nici PNL (mare sau mic) nu are. Ce se uita in acelasi timp e ca PSD ramane cel mai mare partid, cu cel mai mare nucleu electoral captiv, si cu “viziune” eterna, neschimbata.

Fata de aceste imprejurari de fapt, irefutabile, ce se intampla acum e firesc: fluctuatii rapide in cota de incredere, teorii conspirationiste, reactii emotionale. Fiind, in opinia mea, tocmai rezultatul LIPSEI DE VIZIUNE SI INTELIGENTA POLITICA A ACTUALEI GARNITURI DE LA COTROCENI.

Sigur, nimeni nu-i inteligent tot timpul, nici geniile. Dar nici asa:

Nu poti astepta de la un public imatur civic si politic intelegeri lucide, institutionale. Nu poti astepta astepta reactii coerente si concertate, sau sustinere neconditionata, generala, pe probleme esentiale – stat de drept, justitie, mecanisme si blocaje de putere, etc. Dupa cum nu poti astepta rabdare de la o populatie saracita, dezamagita si vartos batjocorita de PSD in ultimii 3 ani (de fapt 25). Dar trebuie sa te astepti la nemultumiri rapide daca nu explici corect ce faci si de ce faci.

Publicul nu s-a schimbat. Si cred ca este o eroare majora sa presupunem ca avem societate civila reactiva si coerenta, doar pentru ca pe 16 noiembrie s-au strans mai multi la vot. Atunci a fost o convergenta de factori multipli, scapati de sub controlul politicului (bine ca a fost, fie vorba-ntre noi). Atat si nimic mai mult.

Ce n-au inteles oamenii inainte de 16 noiembrie -mecanisme de putere, situatia reala a partidelor noastre politice, cu diferentele specifice – nici acum nu inteleg. Educatia civica si politica, aia care nu s-a facut 25 de ani, nu se rezolva peste noapte, de la sine.

De asta lucrurile trebuie explicate. Repetate. Des. Simplu. In primul rand de catre cel pe care oamenii l-au ales nominal si entuziast. Se cheama transparenta si comunicare institutionala. Iar intr-o democratie avansata e fireasca. De aia s-au inventat declaratiile de presa (nu doar comunicatele irelevante), mai ales la vremuri tulburi, ca ale noastre.

Presedintele anterior, care era un mai bun si activ comunicator decat actualul, fara sa fie nici el scutit de gafe, si-a asumat SI rolul asta, cu toate riscurile incluse (adversari politici, de presa, opinie publica ostila). Pentru ca altfel cum sa mediezi eficient intre autoritati si societate? Care, apropo, este una din principalele obligatii prezidentiale. Constitutionale (da, surpriza!): art 80 (Rolul presedintelui), alin. 2 din Contitutie.

Va intelege Iohannis lucrurile astea? In timp util ca sa nu fie invins, pe baza propriilor promisiuni, actiuni si inactiuni, de partide (inclusiv de al lui), presa si public laolalta, mai repede decat a fost invins Constantinescu de “servicii”? Nu stiu. Sper.

Dar daca se va intampla sa nu-nteleaga, va fi, ca si in cazul lui Constantinescu, rezultatul propriilor inabilitati si incompetente politice. Tara e cum e: o tara grea. Mentalitatile autohtone sunt cum sunt (multe gresite). Nu se schimba peste noapte, ci, poate, daca se continua ce s-a inceput acum 10 ani, se vor schimba in generatii. Pe de alta parte, situatia economica internationala (criza continua) si geopolitica (si aici e criza) e mai rea azi decat acum 10 ani. Si mai volatila. Carevasazica Iohannis nu se afla intr-o pozitie mai usoara decat se afla Basescu in 2004.

Insa daca-i de buna credinta si hotarat sa faca ce a promis in campanie, ar trebui sa puna in perspectiva mai lunga idealurile (prea) ambitioase din discursul de investitura (mai ales chestiunile care nu tin de puterile prezidentiale). Si, in paralel, sa ia mai repede contact cu realitatea si perspectivele imediate, sa nu le ignore si sa faca exact ce i-a recomandat Basescu in conferinta de presa de la plecare: sa puna virgula si sa mearga mai departe. Pas cu pas, da. Nu poti schimba mentalitati neglijand pasii intermediari sau lasand balta ce ai de continuat.

Daca-i inteligent, va intelege, se va regrupa, si asa va actiona. Daca nu, va deveni un alt pigmeu invins al politicii romanesti. Impreuna cu noi, cu societatea, din pacate. Asta-i viziunea care ar trebui sa-l bantuie permanent pe Klaus Iohannis.

Post scriptum: dupa ce ne-a expus azi, in plenul CSM, „viziunea” sa pe justitie (mai jos,pe link),  am inteles, in sfarsit, de ce tace: nu stie ce face. Ca atare, ce sa mai spui? Parca-ti vine sa-i mai recomanzi o pauza (doamne, cate pauze ii mai trebuie? si cat de lungi?). Caci nu pare sa fi-nteles corect ce a spus/propus. Macar de ce au sarit in sus laudativ vuvuzelele Antenei 3, o fi-nteles? Radu Tudor , de exemplu, scrie ca „discursul de astazi al lui Klaus Iohannis este unul de referinta in privinta atitudinii noului presedinte al Romaniei in raport cu institutiile judiciare”. Sa ne pazeasca bunul Dumnezeu, cel putin in parte.

Cititi transcrierea declaratiilor de azi, de la CSM, ale Presedintelui, si judecati singuri:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19027694-macovei-despre-declaratiile-lui-iohannis-seamana-spune-psd-iohannis-csm-important-subliniat-justitia-nu-supraputere-radu-tudor-lauda-discursul-presedintelui-referinta-salutat-viziune-diferita-lui-base.htm

Iar daca n-ati inteles, iata o analiza onesta, obiectiva, de-a dreptul blanda (Romania Libera, Ondine Ghergut, Laura Stefan, Monica Macovei si nu numai):

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/propunerile-sensibile-ale-lui-iohannis-referitoare-la-justitie-362982

In fine, cititi si asta:https://www.facebook.com/ioana.hincu/posts/685404154903948de unde redau atat:„O treaba la care n-ar strica sa se gandeasca (mai repede si mai bine) Iohannis si fanii lui: fiecare gest semnificativ pe care il face/nu-l face, la fel ca fiecare cuvant pe care il rosteste (nu doar in exercitiul calitatii sale de sef de stat, dar cu atat mai mult in aceasta calitate) ajunge pe masa cancelariilor occidentale in timp extrem de scurt in zilele noastre, extrem de corect relatat/tradus.

Bref, daca de opinia publica sau presa din tara nu-i pasa administratiei prezidentiale, daca are impresia ca trimitand doi politruci de partid pe la televiziuni sa-i acopere/reinterpreteze laudativ erorile (astea nu mai sunt gafe) sau scaldand-o personal in continuare, adica insultandu-ne inteligenta se rezolva treba, ar trebui sa stie ca pe aia din Vest chiar n-are cum sa-i prosteasca. Pana acum, numai Victor Ponta a fost atat de iresponsabil incat sa creada ca ce face/spune el in tara scapa atentiei si intelegerilor liderilor europeni si americani.

Acestea fiind spuse, sa se intrebe domnu presedinte si consilierii aia care-i scriu discursurile, cum le-o fi cazut alora de la Bruxelles cand au aflat din primul discurs prezidential pe justitie ca in „viziunea” lui Iohannis, timp de 8 ani, autoritatile europene n-au analizat cu obiectivitate conditiile impuse in MCV pentru aderare la UE.”

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: