Ioana Hincu

Să înțelegem religia păcii și jihadul (III). Jihadul contemporan și delirul multicultural.

In Dubii on Ianuarie 17, 2015 at 9:36 pm

Delirul religiei pacii continua

Islamul nu este religia si civilizatia pacii. Cu atat mai putin a respectului pentru viata, libertatea si dreptul oricarui om la cautarea propriei fericiri (parafraza Declaratia de Independenta SUA 1776). 1400 de ani de istorie musulmana, din India pana-n Balcani, ne-o arata. Mi-e teama ca ne arata in continuare. Iar faptul ca noi intoarcem capul, ne imbatam cu iluzii perdante, nu schimba cu nimic realitatea. Istoria isi vede de treaba.

Citind Coranul si vizitand coloniile franceze din nordul Africii, acum 150 de ani, Alexis de Toqueville – mare ganditor politic francez si admirator al democratiei liberale americane, prima, cea mai avansata si durabila a lumii moderne – isi exprima temerea ca, in masura in care lumea crestina, creatoarea democratiei liberale, se va stinge, potentialul escatologic si violent al religiei musulmane (printre cele mai violente din cate studiase) ne va arunca inapoi in intuneric si barbarie. Vezi prima parte: https://ihincu.wordpress.com/2015/01/10/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-i/

Exista inca prea multi contemporani (occidentali si musulmani “moderati”) care refuza sa ia act de aceasta realitate: legatura intrinseca dintre violenta, jihad (razboiul drept, legitim, incuviintat de Allah) si textele sacre musulmane. Acestora si celor dornici de cunoastere serioasa le-am oferit viziunea lui David Cook (autorul cartii Understanding Jihad, 2005, profesor de studii religioase, nu doar islamice) despre geneza si teoria clasica a jihadului, in partea a doua https://ihincu.wordpress.com/2015/01/13/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-ii-de-la-mecca-la-apocalipsa-jihadul-clasic/

Chiar si acum, dupa atentatele de la Paris, problema este evacuata cu obstinatie de pe agenda publica, de catre majoritatea lumii academice, politice si mediatice occidentale. Stangismul multicultural, corectitudinea politica oarba, acest delir sistematizat al religiei pacii continua, chiar in fata unor realitati ca aceasta:

In dimineata zilei de 7 ianuarie 2015, niste parizieni (jurnalisti, politisti, oameni obisnuiti) au plecat la treaba. Peste cateva ore 12 erau morti, altii raniti, mai tarziu inca 5 au murit, altii au fost raniti. Fara vreo vina. De ce? De glont. Al cui? Al unora care strigau in timp ce-si descarcau Kalasnikoavele in ei “Allahu Akbar” (Dumnezeu e cel mai mare) si “l-am razbunat pe Profetul Mahomed” (numai ei stiu pentru ce). O intamplare cu niste descreierati? Nu. O manifestare a unui fenomen transnational contemporan: jihadul apocaliptic global. O miscare religios-totalitara in plina dezvoltare, al carei suport este si ramane islamul, cu litera si spiritul textelor lui sacre.

Iata o realitatea care este cu grija ocolita in continuare, desi crimele de la Paris au solidarizat planeta occidentala – marsuri cu participari impresionante, selecte – in numele “libertatii de expresie” si “libertatii presei”. Cine ocoleste realitatea? Tocmai presa, politicienii si lumea academica solidare cu… libertatea de exprimare? Cu libertatea presei? Care? Asta ati inteles voi prin libertate de expresie? Sa aruncati baticul pe elefantul din camera civilizatiei noastre? Da, a noastra, nu a lor, asta e.

Acestea fiind constatate, moi? Je ne suis pas Charlie. Pentru ca nu sunt. Dar, fie si doar pentru ca oamenii aia sa nu fi murit degeaba, am a ma solidariza cu cateva adevaruri din cele ocolite de planeta occidentala, atat de solidara in corectitudinea ei politica si in incorectitudinea ei morala. Adevaruri despre legatura evidenta dintre religia musulmana si razboiul terorii islamiste.

Explicatii terminologice prealabile: islam = lumea musulmana; islamic = de natura musulmana; islamism=ideologia expansionista care doreste convertirea intregii lumi la islam; jihadism= convertirea si supunerea lumii la islam sub amenintare (cu sabia, cu teroarea) ori uciderea celor care nu se convertesc sau supun (dhimma).

Asta-i jihadul contemporan al religiei pacii. Supunere, amenintare, violenta, terorism, da. Nimic pacifist. Dar ce-i acela jihad contemporan? Ce-i acela terorism? Cum s-a ajuns aici? Asta urmeaza sa incercam sa deslusim in continuare, cu ajutorul celor care studiaza ca principala ocupatie aceste fenomene.

Jihadul contemporan in acceptiunea conventionala

“[…] Jihadul contemporan descinde direct din teoria clasica a jihadului asa cum a fost modificata de islamul radical” – David Cook (2009) trimestrialul Miscari totalitare si religii politice, eseul intitulat “Islamism si Jihadism: Transformarea notiunii clasice de jidah intr-o ideologie a terorii”, pg 177

In acest eseu (din care vom cita in continuare) autorul spune ca in sec. 19, urmare a marelui jihad anti-colonialist, teoria clasica a jihadului (cu limitele si regulile enuntate in partea a II-a, vezi link) a pierdut teren, mentinandu-se izolat, de exemplu in Somalia. Apoi, odata cu eliberarea lumii musulmane de sub colonialismul european, la inceputul sec 20, castiga teren nationalismul si socialismul, adica ideologiile seculare, intr-o mixtura specifica islamului.

Aceeasi teza este sustinuta de un studiu comparativ publicat de acelasi trimestrial, in 2007, sub titlul “Islamism radical si ideologie totalitara: comparatie intre islamismul lui Sayyid Qutb, marxism si national socialism” realizat de Hendrik Hansen si Peter Kainz de la Universitatea Passau. In acest studiu autorii, comparand ideologiile lui Sayyid, Marx si Hitler, spun ca “in ciuda diferentelor, argumentele lor (ale celor 3, nota mea) urmeaza aceeasi structura: istoria omenirii este perceputa ca o lupta pe viata si pe moarte intre bine si rau, in care cei care sunt rai ameninta existenta omenirii. Cei care personifica binele au misiunea de a salva omenirea scapand-o de rau si infaptuind utopia societatii fara clase, a luptei naturale inter-rasiale sau a societatii purificate de adevaratii credinciosi.” In urma comparatiei in care se regasesc ingrijorator de multe similitudini intre cele trei conceptii totalitare, autorii concluzioneaza ca “islamismul radical nu este o respingere a modernitatii din unghiul Islamului pre-modern, ci mai degraba o ideologie care seduce criticand societatile liberale pentru esecul de a indeplini propria promisiune de libertate.”

Pe fundalul acestei dinamici seculare, “ elitele din lumea musulmana fie au strivit Islamul politic (in special in forma Fratiei Musulmane) in anii ’40-’50, fie, in anumite cazuri, l-au cooptat.” (David Cook, pg 179) Din pacate, ca urmare a esecurilor repetate ale regimurilor laice din statele musulmane in confruntarea cu Israelul, in anii ’60, teoria jihadului musulman renaste.

Revitalizarea s-a tradus prin “publicarea de fatwa (opinii legale) de catre figuri si institutii religioase respectate (ca al-Azhar, Cairo) care declarau ca lupta impotriva Israelului era jihad legitim.”

Motivele acestei renasteri? Cook identifica doua. Primul: guvernele musulmane agreeau retorica jihadului pentru ca buna parte din elitele momentului erau influentate de socialilsm si alte ideologii occidentale, iar unele nici nu erau musulmane, ci crestine. Al doilea: retorica jihadului religios nu lasa loc de negociere. Jihadul sunnit inseamna” victorie sau martiriu”. O abordare incompatibila cu cea guvernamental seculara care “nu permitea utilizarea tacticilor specifice islamice derivate din literatura religioasa clasica” pe care guvernele musulmane in fond si le doreau.

 In anii ’70, problematica jihadului religios a fost larg dezbatuta de figuri religioase proeminente, citate de Cook, precum Mahmud Shakir (Siria), Muhammad ‘Izzat Darwaza (palestinian), Hasan Ayyub (Egipt), Dr Muhammad Ramadan Sa‘id al-Buti (Siria), Muhammad Matawalli Sha‘rawi si Dr Salah Basayuni Rislan (Egipt). Tinta dezbaterii era incercarea de a reglementa jihadul limitandu-l, cumva, fie la regulile clasice, fie la inamici externi ca Israelul (in special palestinienii). “Pentru ei, jihadul este o forma de lupta comandata de autoritatea religioasa, mai precis de “ulama” (reprezentantul autoritatii divine in locul califilor) si poate fi purtat numai impotriva inamicului extern asemenea israelienilor.”

Vorbim de opinii contradictorii si prea putin explicite, nu insa si in cazul tratatului lui Muhammad Khayr Haykal, din 1993, al-Jihad wa-l-qital fi al-siyasa al-sharaiyya, relativ clar (participanti, reguli), moderat (spune Cook) si echilibrat in ce priveste jihadul clasic si contemporan.

Cu toate acestea, islamul radical se impune ca o forta intelectuala in anii ‘80, dar mai ales in anii ‘90, desi exista si autori care condamna metodele excesive, nu insa si in cazul Israelului sau Indiei (ulama pakistanezi) unde in general aceste metode sunt considerate justificate.

 Se dezbate problema atacurilor sinucigase – caracteristice comunitatii shiite, dupa cum am aratat in partea a II-a, evitate insa de comunitatea majoritara sunnita pana in anii ‘90. In special chestiunea beneficiilor acestora pentru ummah (comunitatea musulmana), greu de inteles in conditiile armamentului modern (care poate produce enorm de multe victime fara martiri sinucigasi). Cu toate acestea, odata cu primele atacuri ale Hamas si Jihadului Islamic impotriva Israelului, in 1994, ca raspuns la masacrul Hebron din acelasi an, si datorita popularitatii al-Aqsa Intifada (2000-2005), atacurile sinucigase au fost treptat imbratisate de majoritatea ulama (autoritatile religioase si de reglementare musulmane).

Dupa atacurile din 11 septembrie, totusi, o parte din ulama cunoscuti si-au retras sprijinul pentru atacurile sinucigase in general, fara sa conteste insa legitimitatea lor in cazul Israelului (justificata, pe baza teoriei clasice, prin inferioritatea palestinienilor; explicatia mea – dupa cum arata expertii in terorism islamic, in razboiul asimetric, neconventional, ca cel terorist, in care un inamic este inferior numeric, teroristii musulmani considera ca orice tactici si practici sunt admisibile, chiar daca produc moartea aleatorie a nevinovatilor).

 Cook isi incheie prezentarea generala a jihadului contemporan conventional cu urmatoarea concluzie:

“Aceasta tendinta este caracteristica dominanta a pozitiei majoritatii ulama Sunni fata de jihad: ar trebui sa fie reglementat conform regulilor clasice (vezi partea a II-a, nota mea), ar trebui sa se concentreze pe un inamic evident prin consens musulman (ca Israelul), si ar trebui prezentat lumii exterioare (nemuslmane) in termeni marxisti, eliberatori, nu in termonilogie islamica. Toate aceste caracteristici sunt respinse de islamul radical.”

 

Concluziile noastre de etapa

 Ce retinem (poate retine si intelectualitatea noastra de marca) din aceasta avizata prezentare a jihadului contemporan:

 1.Ca legatura jihadului militar ( “al mainii” sau “al sabiei” vezi partea a II-a) cu textele sacre si clasice musulmane este mentinuta de toti cei investiti cu autoritate divina si de reglementare in islam (ulama, in loc de vechii califi – kalipha este termenul coranic pentru “inlocuitorul” lui Dumnezeu)

2.Ca diferentele intre ulama conventionali si cei radicali exista doar in ce priveste determinarea inamicului si terminologia in care trebuie prezentat jihadul lumii exterioare.

Teologii si doctrinarii islamici conventionali considera ca tinta jihadului trebuie sa fie determinata specific (gen Israel), prin “consens musulman evident”, iar jihadul sa fie prezentat lumii nemusulmane in termeni marxisti, revolutionar-eliberatori – adica cei la care, iata, raspunde majoritatea idiotilor utili (termen tehnic, nu insulta, utilizat in literatura politica) ai Occidentului.

Radicalii se opun, considera ca razboiul lor este fara limite, indreptat impotriva intregii lumi nemusulmane, si trebuie prezentat lumii exterioare in terminologie musulmana.

Fata de aceste considerente, adaugam:

Trebuie sa recunoasteti ca, in fond, radicalii islamisti sunt mai onesti decat “moderatii”: macar cu ei stim cum stam. Vor sa stearga de pe fata pamantului, indiferent prin ce metode, toata omenirea care nu-i de-a lor. Si gata.

In acelasi timp, apropo de “inamicul evident prin consens”. Nu putem decat sa multumim stangismului (comunism, socialism, social-democratism, progresism, liberalism de stanga) multicultural occidental, al carui lider incontestabil este ONU, pentru faptul ca, impotriva tuturor realitatilor strigatoare la cer care arata ca in zona Orientului Mijlociiu Israelul este victima, nu agresor, si ca se afla intr-un perpetuu razboi de legitima aparare fata de jihadul musulman, totusi, cumva, printr-o aberatie psihologica si logica, Israelul s-a transformat din victima in agresor. Si este tratat ca atare de majoritatea liderilor politici si de opinie vestici, in frunte cu ONU – vedeti numarul de rezolutii ONU si condamnari publice ale Israelului “criminal” din ultimii 50 de ani, versus cele impotriva unor agresori musulmani. Iranul, Hamasul, Yemenul, Sudanul, Afganistanul, Siria, Autoritatea Palestiniana, samd, NU sunt agresorii musulmani. Nu. Acestia sunt “luptatori pentru libertate”. In sens marxist, desigur – au inteles perfect “moderatii” doctrinari ai islamului ce discurs prinde la ONU si la comunitatea internationala occidentala.

 Carevasazica, felicitari ONU si elitelor politice, mediatice si intelectuale occidentale, europene, care-i tin isonul: ati realizat “consensul” cu lumea musulmana in cel mai nociv, perdant, anticivilizational si escatologic mod. Bravo, Islamul este civiliatia si religia pacii, NU agresor. Corectitudinea politica si marxismul sa traiasca! Si, desigur, nu in ultimul rand, “libertatea de expresie” in numele careia ati marsaluit autoglorificandu-va la inceput de ianuarie 2015.

 Vedeti? Asta-i de fapt problema. Si de aceea eu nu sunt Charlie (publicatie ateist militanta de stanga). Si nici dvs n-ar trebui sa fiti. Ci sa intelegeti ca NU, categoric oamenii aia de la Charilie, indiferent de convingerile si performantele lor publicistice, NU trebuiau sa moara. Si nici nu e vina lor ca au murit si altii. Aia e vina exclusiva a criminalilor. Dar daca tot au murit ca efect al unei sinistre cauze ideologice si religioase, hai sa-ntelegem bine cauza, pentru ca numai asa o putem combate. Si doar asa putem opri caderea in barbarie a civilizatiei noastre.

 Ei, ce ziceti? Este religia musulmana o religie pacifista? Toleranta? Este islamul pasnic?

Credeti c-am terminat? Nici vorba. Abia am inceput. Multe lucruri nespuse sau prea putin spuse de MSMul nostru si cel occidental mai am de povestit. Despre islamul radical, despre ideologia jihadului apocaliptic global, despre terorismul clasic si terorismul actual, despre similitudinile si apropierea dintre ideologia comunista, nazista (ambele de stanga) si cea islamista (toate trei totalitare), despre cauze, faze, evolutii in plina desfasurare, si tot asa. Lucruri care n-o sa va placa, de care nu vreti sa stiti, dar care sunt atat de reale. Iar in acest demers ma vor ajuta atat personalitati competente din lumea occidentala, cat si din lumea musulmana. Pe data viitoare.

 (va urma) 

Celelalte parti:

Partea I Iluzii, matre, minciuni, corectitudini politice

https://ihincu.wordpress.com/2015/01/10/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-i/

Partea a II-a De la Mecca la Apocalipsa. Jihadul clasic

https://ihincu.wordpress.com/2015/01/13/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-ii-de-la-mecca-la-apocalipsa-jihadul-clasic/

Partea a IV-a Terorismul musulman este fundamentat coranic

https://ihincu.wordpress.com/2015/02/23/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-iv-terorismul-musulman-este-fundamentat-coranic/

 Partea a V-a Incorect politic, despre terorism si religie

https://ihincu.wordpress.com/2015/08/29/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-v-incorect-politic-despre-terorism-si-religie/

Partea a VI-a Profetul razboinic

https://ihincu.wordpress.com/2015/09/21/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-vi-profetul-razboinic/

Partea a VII-a Profetul si teroarea. Patru istorii musulmane

https://ihincu.wordpress.com/2016/01/29/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-vii-profetul-si-teroarea-patru-istorii-musulmane/

Anunțuri
  1. […] “Islamul nu este religia si civilizatia pacii. Cu atat mai putin a respectului pentru viata, libertatea si dreptul oricarui om la cautarea propriei fericiri (parafraza Declaratia de Independenta SUA 1776). 1400 de ani de istorie musulmana, din India pana-n Balcani, ne-o arata. Mi-e teama ca ne arata in continuare. Iar faptul ca noi intoarcem capul, ne imbatam cu iluzii perdante, nu schimba cu nimic realitatea. Istoria isi vede de treaba.” Asa incepeam partea a III-a, unde prezentam cu ajutorul unor lucrari recente (impresionant documentate, semnate de autori seriosi) a) jihadul contemporan in acceptiunea conventionala b)enorma mistificare a propagandei multiculturale occidentale privind religia si cultura islamica. Detalii pe link: https://ihincu.wordpress.com/2015/01/17/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-iii-jihadul-contempora… […]

  2. […] Sursă: Să înțelegem religia păcii și jihadul (III). Jihadul contemporan și delirul multicultural. | D… […]

  3. Buna ziua,
    Am ajuns la blogul dumneavoastra si la acest articol plecand de aici (http://www.contributors.ro/global-europa/nemesis-ca-impara%C8%9Bie-morala-genocidul-armean-un-eseu-de-marius-stan-%C8%99i-vladimir-tismaneanu/) si urmarind link-ul de l-ati atasat la comentriul lasat acolo.
    Am citit articolul (doar pe acesta) si as avea o intrebare legata de : „In acelasi timp, apropo de “inamicul evident prin consens”. Nu putem decat sa multumim stangismului (comunism, socialism, social-democratism, progresism, liberalism de stanga) multicultural occidental, al carui lider incontestabil este ONU, pentru faptul ca, impotriva tuturor realitatilor strigatoare la cer care arata ca in zona Orientului Mijlociiu Israelul este victima, nu agresor, si ca se afla intr-un perpetuu razboi de legitima aparare fata de jihadul musulman, totusi, cumva, printr-o aberatie psihologica si logica, Israelul s-a transformat din victima in agresor.”
    De ce spuneti ca Israelul este victima si se afla intr-un perrpetuu razboi de legitima aparare? Pareti foarte sigura de ceea ce sustineti. Care este procentul de incredere pe care il aveti fata de afirmatia facuta mai sus ?
    De exemplu, din punctul meu de vedere, palestinienii sunt victime si se afla intr-un perpetuu razboi de legitima aparare. Increderea mea ca acesta este adevarul se afla undeva la 80%.

    • „procentul de incredere” este de 100%. Insa numai pentru cei care se informeaza asupra realitatilor (obiective) israeliano-palestiniene (politice, sociale, militare, institutionale, istorice) si evolutiei lor din surse serioase. Nu e cazul dvs, evident.

      Asadar, incercati presa israeliana (tradusa in limba engleza) si contacte directe, de la fata locului, daca aveti.

      Incercati niste carti de istorie a zonei, de la Moise, David si Solomon pana-n zilele noastre, adica cele ale statului modern Israel – al treilea stat al evreilor din zona din ultimele trei milenii, cu capitala la Ierusalim, din cauza Templului initial, biblic, vedeti dvs care, si cei cu „poporul lui Israel”; nu, nu al „palestinienilor”; poporul palestinian nu exista; exista dintotdeauna doar Land of Israel, populat de poporul lui Israel, care, la un moment dat – in timpul romanilor si ulterior in timpul mandatului britanic de dupa primul razboi mondial – s-a numit Palestina, dar populatia era tot majoritar israeliana, adica evreiasca, iar in rest amestecata, inclusiv cu cea araba.

      Daca lectura-i grea si nu raspundeti (suta la suta, sau 80%, sau cat la suta doriti dvs) decat la materiale audio-video, incercati Prager University (pac! pe google, si-i gasiti, cu site si filmulete cu tot) si Dennis Prager (specializat in istorie comparata si Orientul Mijlociu).

      Incercati Raymond Ibrahim (desi acolo-i de citit, fir’ar sa fie, el nu face showuri radio-tv, nici filmulete pt omul cu intelect mai lenes).

      Incercati Middle East Formum (tot de citit, din pacate, la greu si la zi).

      Nu ratati nici Thomas Sowell (care se mai pronunta din cand in cand, doamne ajuta, ca-i om destept, google-iti dvs si vedeti cine este)

      Si ca sa-ntelegeti de unde nivelul meu de incredere si la ce fel de surse de informare va trimit eu (aveti internet, verificati singur cine-s astia pe care-i mentionez si ii mai si traduc eu din cand in cand ca sursa de argument logic, rational, empiric si istoric), puteti incepe de la acest link (tot de pe blogul meu) unde aveti tradus un articol interesant plus niste filmulete (de pe youtube, ca tot va plac) la final. Ia vedeti cine-i in primul filmulet si zice ca nu Israelul ci palestinienii sunt agresorul si criminalul: surpriza! tocmai fiul sefului Hamas, fugit de tac’su si de palestinieni peste ocean, si care, de dragul culturii palestiniene terporiste in care s-a nascut si a fost crescut – islamice, da, musulmane, adica mahomedane, criminale, violente si decadente – s-a crestinat, ca sa vezi 🙂

      https://ihincu.wordpress.com/2014/07/30/minti-ucizi-aberezi-deci-existi-logica-rasturnata-a-razboiului-si-thomas-sowell/

      Vreti sursa respectabila (greu de contrazis, pt ca e nu doar una competenta, erudita de-a dreptul, dar si extrem de onesta intelectual, logica, rationala, cand prezinta pentru publicul larg argumentele, datele si faptele obiective, pe care n-aveti decat sa le cercetati si verificati din surse de acelasi nivel) ca sa-ntelegeti conflictul israeliano-palestinian pe intelesul dvs? Cu filmulet (si transcriere, just in case)? Iata, in 5 minute, pe date istorice irefutabile, cum sta treaba israeliano-palestiniana, de la infiintarea statului modern Israel pana in zilele noastre:

      https://www.prageru.com/courses/political-science/middle-east-problem

      Deci ce sa va spun? Schimbati sursele, ridicati nivelul de informare, si am convingerea ca veti avea niste surprize colosale, care va vor rasturna cu susu-n jos „procentele de incredere” (de unde mama naibii ati scos 80% ala, numai dvs stiti) si convingerile, inlocuindu-le cu informatii serioase si relevante despre realitatile obiective 🙂

      Succes

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: