Ioana Hincu

Lectia de istorie: USL, liebe Klause, ist eine grosse scheisse, model liberal-comunist

In Solutii on Aprilie 28, 2015 at 8:19 pm

Pre-text: “Cei mai mulți oameni mai degrabă ar muri decât să gândească; de fapt, asta și fac”). La ce ne referim? La actualitatea presanta. Care? Vedeti pe link: https://ihincu.wordpress.com/2015/04/26/exercitiu-de-logica-institutionala-cine-poate-distruge-realizarile-mandatelor-lui-traian-basescu/

Trei ani de USL

Nu e clar daca pentru premier asta-i aniversare sau comemorare. Oricum, el a sarbatorit.

Ce-i insa clar este ca, in traducere romaneasca, partea nemteasca a titlului inseamna “USL, draga Klause, este un mare rahat”. Si nu vorbim de sortimentul de cofetarie. Ci de grosse scheisse politic. Cel mai mare pe care l-a avut Romania de la Partidul Comunist Roman si FSN incoace. Care scheisse, odata ajuns in ventilator, pe sistem “when shit hits the fan” (vorba americanului; azi suntem poligloti, ca presedintele ales), ne stropeste pe toti. Inclusiv pe noul presedinte si pe liberalii sai. Ca orice merde (asta-i pe frantuzeste).

Pe pudibonzii cu stomac sensibil ii rog sa reziste tentatiei de a protesta stilistic. Pentru ca recursul la memorie si luciditate, adica realitatea pe care a pravalit-o USL, in ultimii 3 ani, asupra noastra nu-mi da numai dreptate, ci imi provoaca un disconfort mult mai mare decat vorbele astea – shit, merde, rahat, scheisse. Si asa s-ar cuveni sa va provoace si domniilor voastre.

Pentru ca USL NU este un model nou de constructie politica. Este model comunist distructiv. Este modelul comunist de anihilare a opozitiei si pluralismului politic. In scopul acapararii puterii si privilegiilor politice pe termen foarte lung, daca nu pe viata. O nenorocire pentru orice democratie si calea garantata spre tiranie. Grosse scheisse, da, de aia zic.

Cat de grosse?

Pai sa vedem si sa rememoram, pentru ca noi, romanii, am mai trait acest model.

Primul exemplu il avem dupa razboi, cand comunistii au venit la putere, in 1945, odata cu primul guvern Petru Groza. La vremea respectiva erau putini. Dar hotarati. Principalul lor scop era sa puna mana pe putere si sa n-o mai lase (toti ii citisera pe Marx si Lenin, de la ei invatasera). Adica sa anihileze astfel orice opozitie si urma de pluralism politic.

Si ce alta cale mai buna decat aceea de a crea un bloc, un front, o uniune de “salvare nationala”. Una in care sa ademeneasca – privilegiul si tentatia puterii, deh – si coopteze la guvernare, in prima faza, toate partidele de pe esichierul politic al vremii, ingropandu-le diferenta specifica de principii, valori si doctrine. Totul in numele idealului “salvarii” si “uniunii” nationale in situatii de criza.

Le-a iesit. Uitati-va la componenta primului guvern Petru Groza, 1945: avea numai trei comunisti pur sange, kominternisti – Lucretiu Pastrascanu la justitie, Teohari Georgescu la interne si Gheorghe Gheroghiu Dej la comunicatii. Ministere-cheie. In rest? De la dreapta la stanga spectrului politic, de toate: liberali, taranisti, ba si monarhisti-comunisti ( monarhistul comunist pare un oximoron, dar a fost realitate; se numea Rășcanu si era ministru la aparare; nu ca n-am avea si acum destui neocomunisti monarhisti printre noi).

Cel mai bine le-a iesit totusi cu liberalii, aripa Tatarascu, pe care Petru Groza l-a luat vicepremier (vicepresedintel al Consiliului de Ministri).

Si gata prima faza de anihilare a opozitiei si pluralismului politic democratic. Restul s-a rezolvat in timp, cu ajutorul terorii si tancurilor rusesti, si al neinspiratilor lideri politici ai vremii (ar fi nedrept sa negam aici si contributia fostului rege Mihai, cu viziunea sa de tanar automobilist, de aventurier rasfatat si autosuficient). Nu ma credeti? Fuga la cartile de istorie!

Urmatorul exemplu l-am trait (personal) in decembrie 1989. Figura din ‘45 s-a repetat. Pe mana primului “emanat” al revolutiei, Ion Iliescu, salvatorul natiunii, comunistul declarat (si niciodata abdicat de la comunismul din capul lui), scolit la Moscova si calit in nomenclatura Partidului Comunist Roman.

Atunci Ion Iliescu a procedat la fel: a cooptat in Frontul Salvarii Nationale tot ce a prins, toti liberalii, taranistii si social-democratii vechi (supravietuitori ai terorii comuniste), toate elitele “emanate” ale momentului, tot ce a prins. In ce scop? Acelasi: anihilarea dreptei politice care mijea. Adica anihilarea din fasa a oricarei opozitii reale.

Nu ma credeti? In regula. Cititi (sau recititi), negru pe alb, din stenograma intrevederii dintre Ion Iliescu si ambasadorul plenipotentiar al URSS la Bucuresti, Evgheni Tiajelnikov, din data de 27 decembrie 1989. Ion ii spunea ambasadorului URSS, cerandu-i totodata sprijinul:

“Nu ne trebuie partide pe interese, sectare, ci o platformă politică care să unească toate forţele, tendinţele, forţele creatoare ale ţării şi pe această platformă să acţionăm[…]”

“Acum trebuie lucrat individual, ca să evităm împingerea spre dreapta a proceselor, a problemelor sociale de la noi. Şi eu cred că, din punct de vedere politic, preocuparea principală a celor câţiva care suntem aici este de a contribui la o dezvoltare sănătoasă, pe calea revoluţionară, şi să frânăm posibilitatea elementelor de dreapta de a prelua comanda, tendinţe care se manifestă şi în alte ţări socialiste. Instrumentul gândit, rapid ne-a venit ideea, pentru că a fost clar că altceva nu avem de făcut, a fost ideea acestui Front, Frontul Salvării Naţionale”.

Bunica mea – profesoara de latina si limba romana, in varsta de 78 de ani, trecuta prin doua razboaie mondiale, si dictatura comunista– ne-a prevenit atunci: nu va bucurati. Fac exact ce au facut comunistii in 45. Asa se anihileaza opozitia: faci un front, un bloc de uniune nationala in care aduni toate partidele, si le-ai terminat.

Si pe unele (majoritatea) chiar le-au terminat. Pentru ca din PNTul lui Maniu si Coposu n-a mai ramas niciun os (Pavelescu si ai lui sunt un oximoron) Iar liberalii “istorici”…. Well, cu astia au avut mai mult de lucru, insa i-a rezolvat nepotul Ponta, in 2011, prin infiintarea USL, dupa model riguros specific.

Al treilea exemplu, Uniunea Social Liberala. In 2011, folosindu-se cu succes tot de asa-zisii nostri liberali (cei care se tot revendica din “Bratieni”), PSDul lui Ion (acelasi Ion, presedinte de onoare al PSD si in zilele noastre), urmasul FSN, FDSN, PDSR, condus insa de tanarul Ponta, face “uniune” cu liberalii. Comunism liberal. Liberalism rosu. Lumpen liberalism cu social-democratism. Spuneti-i cum poftiti, rezultatul ramane acelasi: daca mai exista vreo umbra de credibilitate, vreo speranta ca liberalii nostri istorici vor deveni ceea ce nici antecesorii lor n-au fost vreodata (revin asupra imposturii liberalismului romanesc altadata), adica un partid liberal de dreapta, in noiembrie 2011, s-a dus.

Ce a urmat si ce traim azi?

Pai daca ne luam dupa capul infractorului Voiculescu Dan si titlul cartii sale – lansate in 2014, cu cateva luni inainte de condamnarea la 10 ani de puscarie PENALA, nu politica – USL este ideea care l-ar fi “ingenuncheat pe Basescu Traian”,  spune coperta cartii. Adica, sa fie clar: USL este ideea care ar fi ingenuncheat reforma statului de drept, a justitiei, a anticoruptiei si reorientarea civilizata, euroatlantica a Romaniei.

Daca ne luam dupa capul nostru, lucid, si felul in care au actionat Ponta- USL din 2012 incoace, constatam ca da, obiectivul USL asta este: ingenuncherea Romaniei democratice, a modernizarii si civilizarii ei in sens liberal, ingenuncherea libertatii individuale, a egalitatii in fata legii, a justitiei, a accesului la resurse si prosperitate pentru toti cetatenii, in scopul unic al acapararii si pastrarii puterii si privilegiilor de putere de catre PSD, USL si cumetrii lor corupti, pe termen lung sau pe viata.

Au reusit? In parte da. Lovitura de stat din iulie 2012 a subrezit decisiv avansul democratic intern si extern datorat in principal presedintelui de atunci si porgramului sau politic, presedinte pe care l-au suspendat abuziv, adica ilegal, a doua oara. Iar uselistii sunt si azi la guvernare, sprijiniti de majoritatea parlamentara.

In parte insa, USL a esuat lamentabil. Pentru ca, iata, Traian Basescu, personificarea a tot ce urasc ei mai mult – democratia liberala, statul de drept, justitia independenta, orientarea vestica – in ciuda eforturilor lor uriase, si-a finalizat cu bine mandatele. Apoi, buna parte din artizanii proiectului USL sunt (sau au trecut pe) la puscarie. Nastase, Voiculescu, Fenechiu, samd. Alta parte, mai numeroasa, urmeaza sa-si incheie tot acolo cariera politico-infractionala. Nu in ultimul rand, USL s-a destramat formal anul trecut, PDL si PNL au fuzionat, iar Ponta n-a castigat Presedintia Romaniei – adica PSD a pierdut alegerile prezidentiale a treia oara consecutiv.

Totusi USL ramane la guvernare. Cu acelasi proiect. Prin Ponta si acolitii sai politici – incluzand aici si buna parte din Micul PNL (istoric) din Marele PNL, care daca nu tace, se aliniaza fatis cu politicile useliste. Iar zilele astea, proiectul USL comemoreaza 3 ani. Sau aniverseaza, dupa caz. Caci, cine stie, poate se revigoreaza, multumita impotentei opozitiei prezidentiale si liberale parlamentare. Ceea ce nu ne dorim.

Ce-i de facut?

Pai liebe Klause, in calitate de proaspat ales, e simplu de inteles, dar greu de facut se pare.

Intai, ca tot ai fost profesor si te pretinzi anticomunist, ar trebui sa stii ca (asa spun psihopedagogii si sociologii), in materie de mentalitati si educatie, ce se pierde intr-o generatie, se recastiga in trei. Cu efort insa, nu oricum. Asa spunea bunica mea, tot profesoara, licentiata in litere, formata la scoala pedagogica serioasa. Asa probeaza si istoria oamenilor.

Ca atare, tu si liberalii tai, ar trebui sa purcedeti, prin puterea exemplului personal, la efortul necesar. Cel politic. De aia ai fost ales in noiembrie. Ca sa fii liderul opozitiei la USL si PSD (functiune deloc incompatibila cu Constitutia, dimpotriva). Ca sa continuati, tu si liberalii tai, schimbarea. Ca sa scapam definitiv de neocomunistii (sau feudal-comunistii) lui Ponta.

In acest sens, daca tot va agatati ca inecatul de pai de Constitutie, bagati-o la cap, vegheati-o si valorificati-o. Asa cum este. Asa cum a facut predecesorul: puneti virgula, si tot inainte.

Adica luptati-va cumsecade, public si deschis, pe toate fronturile, cu PSD. Se cheama OPOZITIE. Si presupune reactie rapida, pozitionare corecta, permanente, si utilizarea la maxim a tuturor instrumentelor politice, mediatice si institutionale. Alta cale nu exista.

V-ar mai trebui un proiect politic. Unul clar si serios, nu lozinci si motivationale de impresie artistica. N-aveti. Nu. Nu-i destul sa va declarati liberali ca sa fiti. Nu-i destul ca ati castigat prezidentialele. Nu-i destul ca trimiteti o tanara si nepriiceputa politiciana (sa nu zic impostoare) sa conduca micul PNL, de pe la A3 si televiziuni de gen, unde face mai degraba opozitie la regimul lui Traian decat la al lui Viorel. Nu serveste sa scrieti carti, sa mergeti pe bicicleta sau sa faceti vacante trendy. Si va asigur ca nu serveste sa va luptati in continuare sa fiti orice altceva decat Traian Basescu, ba din contra.

Un prim pas pe aceasta cale, pe care inca n-ati pornit, ar fi sa va asumati public si ferm GRESEALA MONUMENTALA,  ISTORICA SI POLITICA, de a fi participat la constructia USL, la lovitura de stat din 2012 si la guvernarea USL. Sa va cereti public si limpede iertare pentru regresul (pe termen lung) pe care astfel ni l-ati adus. PSD fara voi nu reusea. Si trebuie sa explicati clar de ce va asumati aceasta imunda complicitate, ca sa stim ca ati inteles. In lipsa unei asemenea asumari, “beneficiati” de zero credibilitate ca liberali sau ca opozitie la Ponta si USL.

Apoi, trebuie sa va luati public si consecvent la tranta cu ei, cu Ponta si acolitii, inclusiv cu cei din propriul partid. Sa promovati totodata alti oameni, iar cei deja compromisi sa faca un pas inapoi. Aveti peste suta de mii de membri; nu cred ca nu aveti de unde alege; si daca n-aveti, cautati-i sau inventati-i. De ce? Ca sa-nteleaga lumea ca nu sunteti aceeasi mizerie. Ca sa va voteze in 2016 mai mult decat pe Ponta-PSD.

Se poate? Sigur ca da. S-a mai facut si s-a mai vazut. La noi – in 2004; pacat ca n-a durat; pentru asta tot PNLului avem a-i multumi – sau in alta parte – vedeti exemple celebre, gen Reagan sau Thatcher, si rasturnari similare de situatie; acolo sa cautati modele, deci puneti mana pe istorie si pe carte. Constitutia va permite. Mass-media si publicul (la care nu sunteti atenti) va invita. Puteti? Asta numai voi stiti, optiunea va apartine.

Altfel? Ponta-PSD va vor trage din nou la fund, sub ei sau dupa ei. O fac deja. Pana-n 2016 desavarsesc. Iar tacand, gangurind moale sau continuand impostura liberala, nu faceti decat sa ne afundati pe toti, odata cu voi, in acest grosse scheisse, marca USL, ja, ja.

Prin urmare, stimati presedinti si liberali, gata cu vacanta si hai cu opozitia. Procedati, bitte! Sau nu. Caz in care, comunistii merita felicitari, nu voi: le-a mai iesit o data. Sa va ingroape.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: