Ioana Hincu

Despre politică, nătângi și criza cea mare

In Solutii on Iunie 28, 2015 at 6:15 pm

Textul de fata nu este destinat  doar interesatilor de politica, ci si mandrilor apolitici, in special barbatilor.  Dragos Aligica recitindu-l pe Nicolae Steinhardt scria azi, pe pagina sa de facebook:

„Sa recitim din N. Steinhardt despre „criza cea mare” a lumii in care traim, despre cele ce se intampla aici si aiurea in lume, despre confuzia occidentului, lipsa de leadership si barbatie in cele publice, aici si aiurea. Sunt desigur cateva citate pe care nu le vom folosi acum: prea exacte, prea dure, prea – daca vreti- profetice. Dar ceva ingurgitabil mintii si sufletului atinse de slabiciunea, confuzia si lasitatea corecte ale farsei si fariseismului postmodern, ne putem totusi permite, fara a risca prea mult a ridica isteria astora impotriva noastra si mai ales asupra Parintelui:

Ce inseamna sa ai suflet politic:

„Inseamna sa nu fii tont, sa nu te lasi imbatat cu apa rece, sa stii sa vezi, sa simti, sa pricepi la iuteala, sa fii sensibil la microsemnale, sa te doara de napasta altora… Suflet politic? Vai de capul barbatului care nu il are si mare pierdere zau nu era daca nu se nastea. Asta-i criza cea mare: a pierit din constiinta oamenilor sufletul politic, au devenit niste roboti natangi. Si niste lasi, sufletul politic presupune o doza minima de curaj. Sa punem capat discriminarii politice. Sa redevenim oameni cu suflet, cu minte si nitica barbatie, adica „oameni politici.”

Ce facem in conditiile astea? Facem ceea ce am facut si pana acum:

„Solutia in fata injustitiilor e una singura: eroismul. Sa nu taci, sa vorbesti, sa lupti, sa te afli in treaba. (Sa nu-ti vezi de treburile tale, ci de treaba dreptatii, care-i adevarata treaba a fiecaruia). Restul e verbalism, spaima, nimicnicie. Nu tine nici o scuza, nici o explicatie. Sunt toate ridicole … Vorbe! Scuze, alibiuri, circumlocutiuni! A vorbi, a te opune destinului, realitatii, imprejurarilor, a te pastra curat, a tuna (pe cat poti), a da exemplu (oricat de marunt, de ascuns: nu se pierde)…”

Pe scurt, acum ca oricand, azi ca si ieri si azi ca si maine:

„N-are a face, Dumnezeu isi are alesii sai, pe care-i cunoaste. Nu neaparat numerosi. Ei intretin flacara, ei nu lasa focul sa se stinga. De dragul lor pazeste Dumnezeu lumea. Nu-s nici cu totul putini, sunt indeobste nestiuti si asa modesti si ascunsi ce se afla….”

Sa fii tont, sa te lasi imbatat cu apa rece, sa nu stii sa vezi, sa nu simti, sa nu pricepi la iuteala. Sa fii las. Sa taci. Sa nu te afli in treaba. Sa fii lipsit de barbatie. Sa lasi focul sa se stinga. Asta-i criza cea mare.”

S-a notat? Nu? E timpul. De ce? In general, de “dezvoltare personala” si “utilitarism”-  concepte  foarte la moda in epoca noastra. In acest sens, cateva precizari utile despre autorii citati.

Dragoș Paul Aligică 

Ca sa nu mai fiu intrebata de amici reali sau virtuali, cine este si cu ce se ocupa impricinatul, uimiti fiind ei de faptul ca „Aligică ăsta le zice cam bine” (nu mai departe de zilele trecute), le recomand sa apeleze la prietenul Google, daca tot au internet. Vor gasi informatii (si titluri/tematici) utile gen: http://dragos-paul-aligica.ro/ sau http://mercatus.org/paul-dragos-aligica

Nicolae Steinhardt, istorii și gânduri  revigorante

Pe de alta parte, daca vreunul din amicii sau urmaritorii mei virtuali se gandeste sa ma intrebe cine-i Nicolae Steinhardt, pentru ca si el „le zice cam bine”, mai bine sa se abtina (inainte de a se face  de ras) si sa caute “Jurnalul Fericirii”.

Hai, ca titlul suna cool, motivational, de „dezvoltare personala”. Si chiar este. Oricum este infinit mai de dezvoltare personala decat maculatura care umple sectiunea respectiva prin librariile reale sau bibliotecile virtuale. Desi raposatul Steinhardt a finalizat prima versiunea pe vremea cand aceasta specie literara nu era trendy, iar eu (sau “Aligică ăsta”) ne dezvoltam personal jucandu-ne cu galetusa-n nisip. Vremuri in care, la noi in tara, dezvoltarea personala era lasata in grija Partidului Comunist Unic si dictaturii lui (1970).

Si tocmai din grija pentru Omul Nou multilateral dezvoltat Natang, lui Steinhardt Securitatea regimului comunist i-a confiscat primul manuscris al Jurnalului. (“societatea socialista multilateral dezvoltata” era o sintagma obsesiv folosita de alt Nicolae, respectiv de tovarasul Nicolae Ceausescu, in cuvantarile tinute in calitatea sa de Secretar General al Partidului Comunist Roman si Presedinte al Republicii Socialiste Romania).

Autorul insa nu s-a lasat. Fire curajoasa, hotarata – facuse ani buni de puscarie comunista, intre 1959 si 1964 –  si bine dezvoltat personal – inainte de a fi intemnitat Steinhardt fusese jurist, licentiat in drept si litere al Universitatii Bucuresti pe vremea cand asta mai insemna ceva si doctor in drept constitutional – omul l-a rescris. Jurnalul Fericirii. Ca “testament literar si politic”.

Despre el, Gabriel Liiceanu scria anul trecut, intr-un text intitulat “Și acum despre frică. Valiza lui N.Steinhardt”: Jurnalul fericirii este, poate, cea mai minunată pledoarie făcută în modernitate pentru înălțarea morală a omului pe spezele credinței

http://www.contributors.ro/cultura/%C8%99i-acum-despre-frica-valiza-lui-n-steinhardt/

Lucrarea carevasazica nu s-a publicat in Romania decat dupa caderea dictaturii comuniste. A circulat in samizdat (clandestin, fiind interzisa de regim). Versiuni dactilografiate au fost scoase pe ascuns din tara de catre prietenii autorului. Un exemplar a ajuns in posesia Monicai Lovinescu, la Paris. Prin grija acesteia, in anii 1988 si 1989, Jurnalul Fericirii a fost difuzat in serial radiofonic la Europa Libera.

Steinhardt a murit in martie 1989. N-a apucat caderea dictaturii. Nici publicarea lucrarii in tara lui. Prima editie  a fost publicata in Romania in 1991. A doua, din 1992, pe care o am acum in mana,  are o postfata de Virgil Ierunca (coleg cu Monica Lovinescu la Europa Libera) care incheie asa: “Inchisoarea a constituit pentru N. Steinhardt academie si altar.”

Doar ca era vorba de alt fel de inchisoare decat in zilele noastre – temnita grea, pentru adevarati detinuti politici, autentice elite, inamici ai terorii comuniste. Si era vorba de cu totul alt altar: cel al nobilului spirit uman, al autenticei inteligente, al caracterului, al curajului moral si al credintei crestine in Dumnezeu. Care nu pot fi distruse sau incatusate nici macar de teroare.

Utilitatea, nu imbecilitatea

Ma uit la toti natangii care ies azi din puscarie inainte de vreme – Nastase, Becali, Copos, Rosca-Stanescu – cu cateva “lucrari stiintifice” la activ. Hoti ordinari, jefuitori de bugete publice, “demnitari” de mahala, “politicieni” de tara mica, provinciala, ganditori de manea, literati de maculatura care-ntr-o societate evoluata ar fi fost mai degraba inchisi la gradina zoologica si realfabetizati uman, decat lasati sa-si puna semnatura pe vreo carte sau publicati de vreo editura, oricare.

Ma uit la ei si ma gandesc: daca au evadat din captivitate sub pretext literar-penitanciar, adaugand astfel la biodiversitate (nu la umanitate), e pentru ca o multime de natangi (printre care magistrati, patroni de edituri si cadre universitare) i-au ajutat.

De aia zic: sa luam aminte, in scop de izolare a natangilor si de reala dezvoltare personala (solida, a noastra) de gandurile consemnate pentru noi de cei ca N.Steinhardt,  G.Liiceanu sau D.P.Aligică. Nu de alta, dar, contrar credintei de larga respiratie nationala si internationala, PRINCIPALA AMENINTARE globala si/sau nationala NU este “schimbarea climatica” (zisa si incalzire globala), nici „amprenta si emisiile de carbon” (o bazaconie pseudo-stintifica; din carbon suntem toti), nici consumul de carne, nici vaccinarea, nici crestinismul, nici capitalismul. Ci PROSTIA si IGNORANTA. Valurile de tonti si de „roboti natangi” deghizati azi in elite si sustinuti de mase stau marturie.

De aia inchei pe o nota optimista: nu va temeti, ci straduiti-va sa nu fiti imbecili. Ajuta, sa stiti, caci, vorba lui Steinhardt, “Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi, cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti.[…] la I Corinteni (14,33) sta scris ca “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorinduielii”. Iar randuiala se opune mai presus de orice neindemanarii zapacite, slabiciunii  nehotarate, neintelegerii obtuze. Domnul iubeste nevinovatia, nu imbecilitatea”. Iar eu il cred pe Steinhardt. Sau pe Liiceanu. Sau pe Aligica. Mi se pare util 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: