Ioana Hincu

Avertisment. Când tăcerea nu-i de aur

In Dubii on August 24, 2015 at 3:23 pm

Ortega y Gasset obisnuia sa spuna ca, daca in politica democratia este necesara, in gandire si cultura este o boala.

Nu stiu cu precizie cand s-a intamplat (desi semne exista demult), dar s-a intamplat: sa spui adevarul – clar, evident, irefutabil, consacrat, ba chiar banal – a devenit o onfensa, in masura in care contravine curentului majoritar, “corect politic”, de opinie. Ofensa. Insulta. Punct.

Multumim in acest sens ideologilor stangii universale si gandirii unice care, in ultimele decade (de prin anii 60 incoace) au reusit sa infiltreze, cumpere, imbecilizeze masiv elitele politice, academice si mediatice, coborand astfel standardele gandirii “in mod democratic” pana la cel mai jos numitor comun.

In cateva decenii si doua generatii si-au construit si fidelizat o masa impresionanta de ganditori mediocri, de idioti utili, lucrand totodata harnic, metodic, la intimidarea, obstructionarea, denigrarea, penalizarea (adminsitrativa, disciplinara, financiara, chiar legala a) preopinentilor lor, a ganditorilor valorosi, remarcabili, onesti intelectuali, pana la marginalizare, chiar eliminare din peisaj.

S-a intamplat in Occident. S-a intamplat si la noi – caci noi, in 25 de ani de libertate am reusit, cumva, sa preluam numai patologiile, nu si valorile sanatoase occidentale; si asta facem in continuare.

Nu stiu cu precizie cand s-a intamplat, dar s-a intamplat: oameni (romani) pe care pana recent ii suspectam de inteligenta si competenta, pe care ii respectam pentru curajul si claritatea opiniilor, si-au pierdut in mod evident aceste calitati (daca le-au avut vreodata; poate m-am inselat eu).

Vorbim de personalitati, de elite, de voci publice (numele nu sunt importante, prietenii inteligenti pot identifica singuri personajele; observatia in sine conteaza). Au inceput sa-si dea cu parerea “impartial”, “moderat” – a se citi impotriva evidentei si bunului simt. Au inceput sa ocoleasca miezul problemei – a se citi adevaruri incomode, dar serioase, grave, imperative raportat la tendintele orei. Nu ma refer la lichelele vocationale.

Motivele nu pot fi prea multe.

Printre ele, unul ar fi ca nu stiu despre ce vorbesc, dar vanitatea – vanity, my favorite sin! – nu le permite sa taca, desi nu-i obliga nimeni sa vorbeasca despre ce nu cunosc sau inteleg.

Altul ar fi ca incearca sa se regrupeze, sa se alinieze oportunist la tendintele orei, in asa fel incat “sa se aiba bine cu toata lumea”, sa nu deranjeze prea mult pe nimeni.

In esenta si pe scurt e vorba, desigur, de frica. Frica de a pierde anumite pozitii, privilegii si beneficii financiare sau de imagine. Probleme de caracter si/sau intelect subrede finalmente, insa nu atat de subrede incat sa nu ne fi amagit, ba chiar sedus o vreme. Desigur, ar mai putea fi vorba si de senilitate (totusi, unii nu indeplinesc criteriul de varsta) sau pur si simplu de patologii personale neidentificate.

Oricum, singurul lucru cert este ca se intampla. Si ca asa nu se mai poate.

De asta spun: oricat de jenant sau nedelicat pare, cine stie bine ce stie, trebuie sa iasa sa spuna lucrurilor pe nume, in contrapartida cu opinia vedetelor orei. Si sa nu se lase intimidat de titlurile, pozitionarea elitista sau reputatia preopinentului, nici de simpatii sau antipatii. Adevaru-i adevar si trebuie spus, chiar daca supara – omului inteligent si de caracter, supararile-i trec; ceilalti nu conteaza, nu merita menajati. Pentru ca nu e nimic corect, nici macar politic, in a nu spune un adevar pe care-l stii bine. Sau in a lasa sa pluteasca in eter si peste societate o multime de neadevaruri si prostii.

Teama de a nu gresi nu justifica tacerea. Greselile pot fi corectate. Opiniile pot fi ajustate. In schimb, odata ce se asterne linistea si gandirea unica, ideologizata, prin forta violenta a multimii sau prin forta coercitiva a autoritatii statului, batalia e pierduta si adevarul ingropat pe termen lung.

Iar noi asta observam si traim acum : epoca in care prostul si ignorantul, licheaua si “impartialul” n-au nicio retinere sa bata campii, sa discrediteze persoana nu argumentul cu contraargument valid, in timp ce, confruntati cu adevarul neplacut, striga “insulta!”

“Insulta” puteti striga si dvs – si, in replica, chiar este cazul sa o faceti, daca sunteti insultati pentru ca atata le poate capul astora; si ironia, sarcasmul sunt o replica adecvata.

Prin urmare, aveti minte? Folositi-o cat mai bine; este o datorie. Aveti argument? Prezentati-l. Nu-l aveti, nu sunteti sigur de el, dar intuiti ca ceva nu este in regula (bunul simt are o componenta intuitiva)? Mai cautati, nu stati. Intrebati, discutati. Aveti gura? Vorbiti. Numai onest si articulat sa o faceti.

Si nu va lasati intimidati de prostii gen “ce stii tu, n-ai doctorat, n-ai titlul cutare, n-ai publicat nu stiu cat” samd. Sau “nimeni nu detine adevarul absolut, totu-i relativ”. Ce tampenie. De parca ai vorbi de adevarul intregului univers. Sigur ca anumite adevaruri punctuale sunt absolute, incontestabile. Sigur ca NU totu-i relativ.

Asadar, daca stiti, vorbiti. Pentru ca ceilalti, mincinosii, lichelele, propagandistii, ideologii, sofistii, impartialii, elitistii, arogantii, vanitosii, oportunistii, idiotii utili, receptorii si propagatorii de clisee si lozinci, sunt gregari, momentan dezinhibati (au internet ieftin, cea mai grozava tribuna planetara) si nu tac. Iar cand ei au infiltrat (si au infiltrat masiv) elitele academice, mediatice, artistice, profesionale, nu doar pe cele politice, si cand au la dispozitie acest instrument miraculos si diabolic totodata – internetul – prin care ideile lor proaste se pot propaga masiv in timp real, PERICOLUL ESTE ENORM. Este cel pe care il sublinia Isaiah Berlin, in celebrul sau eseu Two concepts of liberty (doua concepte despre libertate), 1958:

“Cand ideile sunt neglijate de cei care ar trebui sa se ingrijeasca de ele – cu alte cuvinte, de aceia care au fost antrenati sa gandeasca critic despre idei – ele ating uneori un moment critic si o irezistibila putere asupra unei multitudini de oameni care ar putea deveni prea violenta pentru a putea fi afectata de critica rationala.

Acum peste 100 de ani, poetul german Heine ii avertiza pe francezi sa nu subestimeze puterea ideilor: concepte filosofice hranite in linistea biroului unui profesor pot distruge o civilizatie. El vorbea de Critica Ratiunii Pure a lui Kant ca de o sabie cu care deismul german a fost decapitat, si descria operele lui Rousseau ca pe o arma insangerata care, in mainile lui Robespierre, a distrus vechiul regim; si profetea ca credintele romantice ale lui Fichte si Schelling intr-o buna zi vor fi intoarse, cu efect teribil, de fanaticii epigoni germani, impotriva culturii liberale a Occidentului. Nu s-ar spune ca faptele au contrazis in intregime aceste predictii. ”

Ganditorul britanic tragea acest semnal de alarma in 1958, cand nu exista internet, iar cei mai multi romani (nu mai vorbim de Rasaritul feudal sau de continentul african tribal) nu aveau televizor, fiind peste posibilitatile lor. Televiziunea Romana a fost infiintata in 1956. Acum …

.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: