Ioana Hincu

Pentru 2016, un gând de libertate

In Solutii on Decembrie 31, 2015 at 1:38 am

Vânt de speranță și libertate

Nu, nu acum, ci la inceputul anilor ‘90.

Atunci multi, printre care si eu, au crezut ca mirajul Stangii a apus. Bilantul  crimelor comuniste impotriva umanitatii, vietii si libertatii individuale,  fara precedent in istorie, si esecul evident al economiei etatist planificate de tip socialist credeam ca vor fi de ajuns pentru ca minciunile si fanteziile Stangii sa nu mai prezinte interes pentru niciun politician, politolog, economist sau om serios. Decat, cel mult, ca obiect de studiu. Ca exemplu negativ, de neurmat si de nerepetat vreodata, pana la sfarsitul timpurilor.

Desigur, ne-am inselat. Si iata ca in loc de sfarsitul istoriei sangeroase a secolului 20 – opera Stangii, da, naziste, fasciste sau comuniste – trambitat de alde Fukuyama, acum traim sfarsitul memoriei.

Asa se intampla ca, la 26 de ani de la prabusirea comunismului in Estul Europei, Stanga occidentala, dupa un viraj de imagine si o multime de rebrandiguri – “liberal”, social-democrat, progresist, ecologist, umanist, ba chiar conservator, samd – si-a diversificat si rafinat minciuna si propaganda psihiatrica, a fagocitat grosul elitelor mediatice si intelectuale, si a ajuns sa conduca iar lumea spre dezastru. Lumea libera, de data asta. Care era libera cand noi nu eram.

Asta insa nu ma impiedica sa-mi aduc aminte – istoria o probeaza – ca, daca memoria oamenilor e scurta, istoria isi vede de drum si se repeta si-n cele bune.

E greu de spus cand si cu ce pret, dar am convingerea ca si aceasta forma a Raului – Stanga universala – va fi infranta. La fel ca Islamul. Pentru ca omul, in cele din urma, vrea libertate, iar astia-s inamicii actuali si globali ai vietii si libertatii noastre: Stanga si Islamul. Si astea sunt cele doua razboaie pe care le au de dus Occidentul, noi si lumea libera;   pe care le au de purtat si castigat generatiile viitoare, daca nu vor sa traiasca intr-o lume ca o puscarie mare.

Sigur, va fi mai rau inainte de a fi mai bine. Asa-i dintotdeauna: omul trebuie impins pana la limita imposibilei suferinte ca sa se trezeasca. Iar cei mai multi oameni au pragul acestei suferinte mai sus: iubesc mai putin decat ar trebui propria viata si libertate.

Tocmai de aceea avem de pastrat si rememorat permanent epocile fericite si modelele bune, care ne-au adus – cu mari sacrificii – beneficiile libertatii, chiar daca-s vechi. Pentru generatiile mai tinere sau inca nenascute le avem de rememorat. Ca sa stie ca viata-i lupta grea, intodeauna a fost asa, dar sunt batalii care merita purtate. Iar printre ele asta-i prima: BATALIA PENTRU LIBERTATE, care, vorba lui Ronald Reagan, „nu se afla niciodata la mai mult de o generatie distanta de extinctie, nu se transmite prin sange, pentru libertate se lupta, trebuie aparata”. Si asta are de facut fiecare generatie.

Pentru ele, in primul rand pentru generatiile mai tinere, e rememorarea de azi. Pentru ca ei, cei nascuti la marginea anilor ’90, n-au avut bucuria de a trai din plin, ca adulti si in ciuda adversitatilor mai mari decat acum, vantul de speranta si libertate al acelor ani. Eu am avut-o. Desi scurta, ramane de neuitat.

Imaginati-va, bunaoara, ca-n anii ’90, in Suedia – asta, facuta praf acum, finalmente, de socialistii multiculturali – niste baieti si fete de cartier (care au devenit ulterior milionari, avand mare succes international) cantau asa si chiar credeau ce ziceau:

We live in a free world

I whistle down the wind

Carry on smiling

And the world will smile with you

Life is a flower

So precious in your hand

Carry on smiling

And the world will smile with you.

Eh, cam asta era sentimentul si curentul in anii ’90. Ca “we live in a free world”. Ca “ life is a flower, so precious in your hand”.

Nu stiu cati mai cred si daca mai fredoneaza cineva asemenea ganduri acum, in Suedia sau prin Occident – de Orient nu mai vorbesc. Nu stiu cati mai cred ca traiesc intr-o lume libera si ca viata – atat de pretioasa – le apartine.

E mai greu de trait sentimentul asta acum, cand sinuciderea asistata pe motive “economice” (saracie), operatiile de schimbare de sex (pentru ca asa vrea unul sau altul) sau stingerea rasei umane prin incurajarea casatoriei homosexuale dau sensul cuvantului „liberal” sau “libertate”.

Acum, cand sinuciderea civilizationala (crestin-europeana) prin imbratisarea neocomunismului (progresism ii zice) si multiculturalismului (adica a islamului) este optiunea politica a majoritatii elitelor occidentale si a unei parti consistente din populatie.

Acum, cand in tari ca Franta sau Marea Britanie ajungi la puscarie daca spui adevaruri “incorecte politic” – la revedere libertate de exprimare, prima si cea mai importanta libertate democratica. Sau esti declarat de guverne „conservatoare” persona nongrata – vezi Robert Spencer sau Pamela Geller, care au interdictie de a intra pe teritoriul Marii Britanii inca din 2013, pentru ca spun adevaruri irefutabile, dar incomode despre Islam; interdictia a fost instituita de ministrul britanic de interne, Theresa May, din guvernul conservator Cameron, si se mentine si la momentul de fata.

Acum, cand in Occident nu mai ai libertatea de a celebra deschis Craciunul si Crestinatatea – stiti, vantul acela de adevarata libertate spirituala si individuala nascut acum 2000 de ani – pentru ca ofensezi atatea sensibilitati marginale (ateiste, islamiste, “corecte politic”)  anti-libertate.

Nu stiu. Chiar nu stiu si nu vad ca acesta sa fie spiritul inceputului de mileniu trei si al anului 2015, de care ne despartim. Ceea ce nu ma impiedica, insa, sa reamintesc si sa retraiesc spiritul anilor ‘90, adica vantul acela de speranta si libertate, care cred ca va mai fi. Nu stiu cand, dar am convingerea ca se poate si ca va veni.

Asta-i gandul cu care va doresc sa intrati in 2016. And “carry on smilling”, vorba suedezilor de la Ace of Base.

Nu in ultimul rand,  “if you’re going through hell, keep going”, vorba lui Winston Churchill – care a trecut de mai multe ori in viata prin iad, cu tot cu tara lui si cu lumea, si totusi a iesit la liman. Stia el ce stia, batranul Winston, cand spunea ce spunea … 

Epilog cu cantec

In anul 1991, Mike Rutherford (ex Genesis) si colegii – Mike and the Mechanics le zicea – pe vantul ala de libertate, ne cantau asa, si nu degeaba:

„Now the world is getting older
There’s a few things to be said
Do you believe the things they told you
Do you believe the things you’ve read

There’s a rumour on the corner
But it’s always been denied
Cause they don’t want you any wiser
You’re just toeing the party line

From the west side to the east side
From the north side to the south
You’ll never get back information
If you believe in the word of mouth”

Si ei stiau bine ce stiau, mai multe decat mine la vremea aia. Acum, ca lumea-i si mai batrana decat in 1991, dar mesajul cantecului ramane valabil – ganditi, cercetati, invatati sa discerneti intre adevar si minciuna, si sa cititi printre randuri –  va las sa-i ascultati, urandu-va vant nou de libertate in anii ce urmeaza.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: