Ioana Hincu

Archive for Iulie 2016|Monthly archive page

Să înțelegem “religia păcii” și jihadul (VIII). Hijra. Semnificația migrației islamice.

In Dubii, Solutii on Iulie 24, 2016 at 4:53 pm

Exista in circulatie mai multe mituri multiculturale privind “integrarea” musulmana in alte culturi si civilizatii. Spun “mituri” pentru ca asta sunt – cateva argumente recente, relevante si “incorecte politic” aici: https://ihincu.wordpress.com/2015/10/19/incorect-politic-despre-mitul-integrarii-islamului-in-alte-culturi-si-civilizatii/

Imposibil sa nu fi auzit vorbindu-se despre cum va integra Europa si Occidentul imigratia islamica pentru beneficii demografice sau de forta de munca. De la Merkel, Mogherini si Obama la comentatori autohtoni precum Sebastian Lazaroiu si alti “sociologi”.

Imposibil sa nu fi avut macar o nedumerire cu privire la esecul integrarii musulmanilor aflati la a doua, a treia generatie naturalizata in Occident. Pentru ca esec este: imigratia musulmana, departe de a se fi integrat, tinde la islamizarea civilizatiei crestin-occidentale, preferand norma islamica legilor locului non-musulman unde se afla; militand, evident sau subtil, pentru impunerea shariah asupra populatiei majoritare non-musulmane.

Cauza iluziei generale privind integrarea musulmana – harnic intretinuta de centralele Corectitudinii Politice, cu sofismele si minciunile lor multiculturale – vine din ignoranta. De exemplu din necunoasterea si neintelegerea punctului de vedere islamic cu privire la migratie.

 

I. Semnificatia musulmana a migratiei: fuga de la Mecca si islamizarea Medinei de catre Mahomed

Nu conteza daca va convine sau nu ce veti citi aici. Nu conteaza nici interpretarile dvs non-musulmane despre Islam. Pentru musulman, ce conteaza este semnificatia pe care textele lui sacre, profetul lui, literatura lui teologica si jurisprundentiala o dau migratiei islamice, pentru ca asta este baza traditiilor si civilizatiei lui – radical antagonice fata de ale civilizatiei noastre.

Cu alte cuvinte, ce conteaza pentru musulmanul obisnuit sau devotat (majoritatea celor 1,5 miliarde ale ummah) este ce crede islamul conventional, mainstream, de 14 secole si zeci de generatii. Anume:

1. “Cea mai buna dintre natiuni”.

Din punct de vedere islamic – de autoritate teologica si jurisprudentiala recunoscuta pe scara larga – este firesc ca populatia musulmana sa nu vrea sa (se) respecte legile non-islamice, mai ales pe cele crestin-occidentale, diametral opuse celor islamice. Iata de ce. Coranul le spune musulmanilor, fara echivoc, ca:

„Sunteti cea mai buna comunitate care s-a ivit pentru oameni. Voi porunciti ceea ce este drept si opriti ceea ce este nedrept si credeti in Allah. Daca oamenii Scripturii [iudeii, carora le-a fost data Tora, si crestinii, carora le-a fost data Evanghelia] ar fi crezut [in cartea revelata lui Mahomed] ar fi fost bine pentru ei. Printre ei sunt si credinciosi [care cred in Coran] dar cei mai multi dintre ei sunt nelegiuiti”(Coran 3:110) Citește restul acestei intrări »

Legi și pedepse penale “aberante”. Să discutăm? Ok. Să discutăm!

In Dubii, Solutii on Iulie 22, 2016 at 7:36 pm

Rog cititi, desi e putin mai lung. Invatati-i si pe mai tineri. Pentru ca DRUMUL SPRE IAD E PAVAT CU BUNE INTENTII IDEOLOGIZATE progresist, umanist. Asta-i educatia juridica in tarisoara si pe continentul nostru:

-grija maxima, umanism la cele mai inalte cote, pentru “drepturile”, libertatea si bunastarea alienatului, antisocialului, anormalului (in cazul de fata infractorul);

-dispret funciar (deseori subliminal) pentru majoritatea cuminte, normala, in care se (mai) tine, in fond, societatea.

Aflu via Catalin Avramescu si Mediafax ca actualul ministru de justitie crede ca ar trebui revizuite codurile penale privind pedepsele in caz de concurs de infractiuni, care sunt prea drastice – pe scurt si pe intelesul tuturor, concursul de infractiuni reprezinta mai multe infractiuni distincte, savarsite de acelasi subiect, constatate ca atare de justitie. De ce doreste RP lucrul asta? Pt ca “”Avem această situaţie, în care mai multe fapte de furt care sunt, deci, un concurs de infracţiuni, generează, ca rezultantă, o pedeapsă mult prea mare faţă de pedeapsa pentru o singură faptă de omor. Aceste lucuri trebuie discutate,. Trebuie să spun că ceea ce înainte era la latitudinea judecătorului, acest spor, judecătorul putea să îl dea sau nu, acum este obligatoriu şi toţi aceşti factori concură la ce vedem astăzi, pedepse foarte mari pentru fapte care sunt reprobabile, dar eu cred că toţi suntem de acord că între numeroase fapte de furt şi o faptă de omor probabil că mai greu trebuie să atârne fapta de omor.” – a se vedea in acest sens art. 39 din Noul Cod Penal.

 

Bon. Sa discutam, atunci.

C.A. crede ca declaratia RP este aberanta pentru ca :” Las la o parte că d-na Prună nu poate indica nici o situație concretă când asta s-ar fi întâmplat. Problema este că infractorii habituali sunt o categorie aparte. Pe care nu o poți trata altfel, realist vorbind, decât prin încarcerare. Chiar dacă asta înseamnă, la un moment dat, că cineva este condamnat la închisoare pe viață atunci când că a furat un covrig. Nu este condamnat pentru acel covrig, ci pentru disprețul incurabil față de normele sociale.”

Si are dreptate – si voi relua implicit in continuare de ce. Insa ce vreau sa subiniez, totodata, este de unde si de ce opinii de genul RP (o persoana integra, perfect onorabila si bine intentionata):

Pe continentul nostru, facultatile de drept (inclusiv la noi) te invata ca exista trei sisteme de aplicare a pedepselor penale in caz de concurs de infractiuni:

a)sistemul cumulului aritmetic al pedepselor = se aduna aritmetic toate pedepsele la care este condamnat subiectul infractional pentru multiplele lui infractiuni si executa suma acestora;

b)sistemul absorbtiei = dintre toate pedepsele la care este condamnat o executa pe cea mai grea, considerandu-se ca celelalte, mai putin grave, sunt absorbite in aceasta;

c)sistemul contopirii pedespelor = dintre toate pedepsele la care este condamnat se executa cea mai grea, la care se adauga un spor de pedeapsa (stabilit de lege sau de judecator).

Ultimul sistem Citește restul acestei intrări »

Legitimitate democratica. Turcia

In Dubii, Solutii on Iulie 17, 2016 at 5:43 pm

Era previzibil – am impartasit cu prietenii, pe facebook, inca din noaptea de vineri: discutia despre ce se intampla in Turcia degenereaza inevitabil pe “democratie” si “legalitate”. E despre “democratia” si “legalitatea” regimului Erdogan versus „ilegalitatea” aparentei lovituri de stat esuate. Sunt teribili, domnule. Cu cata pretiozitate dezbate gandologia main stream si social media pe aceasta linie.

Sa facem, deci, ceva inedit: sa gandim citind despre cateva repere elementare – pentru ca nu putem dezbate chestiuni atat de complicate fara sa le cunoastem abecedarul:

1.Despre DEMOCRATIE. De la Platon la Talmon si dincoace de ei, observatorii atenti ai naturii si istoriei omenesti, au constatat urmatoarele:

a)democratia este, in principiu abstract si practica, preferabila tiraniei – dictatura, autocratie, teocratiei, oligarhie, de care poftiti.

b)din pacate, cand ea functioneaza strict pe principiul cantitativ – al majoritatii – nedublat de anume competente etice, civice si democratice (principiul calitativ) asimilate pe scara larga, sansele sunt ca ea sa degenereze, fix pe vot popular majoritar, in tiranie.

c)democratia liberala – cea mai avansata si benefica forma de democratie, dupa rezultate – presupune anume competente civice si democratice, si, nu in ultimul rand, un anume sistem de norme etice asimilate pe scara larga. Intamplarea face ca ele sa coincida cu cele ale eticii crestine (si numai cu cele ale eticii crestine, sa ne-ntelegem), la fel ca doctrina si ordinea politica clasic liberala. Realitatea istorica o demonstreaza.

Cum adica? Despre ce competente vorbim? Uite, despre astea: Citește restul acestei intrări »

Islamism de la Islam. Occident de la “cine-și uită trecutul și ignoră prezentul”

In Solutii on Iulie 16, 2016 at 7:26 pm

Vorbim despre cronica decesului anuntat al modernizarii islamice si al utopiei progresist multiculturale. Despre lumea musulmana, in care Turcia parea sa aiba, la un moment dat, in secolul 20, un parcurs aparte. 

Incetati sa mai fiti (sau incercati sa fiti) “too clever by half”. Prea destepti pe jumatate, vorba englezului. 

Ce s-a intamplat in Turcia – „lovitura de stat militara”, sau ce o fi fost, si esecul ei, si ce mai urmeaza – sau ce se intampla in Europa continentala in ultimii ani – islamizarea rapida si jihadul – n-ar trebui sa fie o surpriza. Decat, cel mult, pentru cei care uita istoria, daca au stiut-o vreodata. Istoria clasica, moderna si contemporana. Si care ignora realitatea.

Nu. Inceputul secolului 21 nu reprezinta sfarsitul istoriei si al ideologiilor, cum anunta hazardat Fukuyama – too clever by half si el – in anii ‘90. Ci mai degraba sfarsitul memoriei noilor generatii europene si occidentale, inclusiv  a noilor generatii de politicieni si academici care, sub presiunea ideologica progresista, au inlocuit in ultimele decade istoria predata-n scoli – mai ales istoria a culturilor, religiilor si civilizatiilor – cu propriile fantezii utopice multicultural-nivelatoare, ca sa nu zic devastatoare pentru civilizatia crestin-occidentala. Adica exact opusul practicat in tarile islamice, pentru care istoria, religia si traditiile islamice sunt totul in continuare.

In acest sens, iata cateva extrase relevante din Ciocnirea civilizatiilor, Samuel Huntington, 1995 (profesorul lui Fukuyama):

“Indigenizarea si renasterea religiei sunt fenomene globale. Totusi, ele au fost mai evidente in ceea ce priveste afirmarea culturala si provocarile adresate Occidentului, venite din Asia si din partea Islamului[…] Provocarea islamica se manifesta in patrunzatoarea renastere culturala, sociala si politica a Islamului in lumea musulmana si respingerea institutiilor occidentale care o insotesc. […] musulmanii subliniaza [contrafactual, judecand dupa date si realitati obiective, desigur] superioritatea culturii lor asupra culturii occidentale.”

“In timp ce asiaticii s-au afirmat din ce in ce mai mult ca rezultat al dezvoltarii economice, musulmanii, in numar masiv, s-au intors simultan inspre Islam ca sursa de identitate, sens, stabilitate, legitimare, dezvoltare, putere si speranta, rezumata in sloganul „Islamul e solutia”. […] Dupa cum explica in 1994 o persoana oficiala saudita de rang inalt, “importurile din strainatate” sunt placute, in calitatea lor de “lucruri” high-tech sau stralucitoare. Insa a importa institutii sociale si politice de neatins din afara poate fi mortal – intrebati-l pe Sahul Iranului … Islamul este pentru noi nu doar o religie, ci si un mod de viata. Noi, sauditii, dorim sa ne modernizam, insa nu neaparat sa ne occidentalizam.”

Renasterea Islamica reprezinta efortul depus de catre musulmani pentru a indeplini acest obiectiv. Este o adanca miscare intelectuala, culturala, sociala si politica predonimanta in toata lumea islamica. “Fundamentalismul” islamic, conceput in general ca Islam politic, este doar o componenta a renasterii mult mai extinse a ideilor, practicilor si retoricii islamice si a reintoarcerii la Islam a populatiilor musulmane.”

“In manifestarile sale politice, Renasterea Islamica prezinta unele asemanari cu marximsul: o viziune a societatii perfecte, increderea in schimbarea fundamentala, respingerea puterii si a statului-natiune, o diversitate doctrinara, intinsa de la un reformism moderat la un mod de gandire revolutionar violent.”

“Renasterea islamica a atins aproape fiecare societate musulmana. Incepand cu anii ‘70, simbolurile, convingerile, practicile, institutiile, politicile si organizatiile islamice au capatat incredere si sprijin in randul unui miliard de musulmani ce se intind din Maroc in Indonezia si din Nigeria in Kazahstan. Islamizarea tinde sa se produca mai intai in domeniul cultural, pentru ca apoi sa se mute in sferele sociale si politice.[…] Generalizarile extinse sunt totdeauna periculoase si adesea gresite. Totusi, una pare justificata. In 1995, orice tara cu populatie preponderent musulmana, cu exceptia Iranului, era mult mai islamica si mai islamista din punct de vedere cultural, social si politic decat cu cincizeci de ani mai devreme.

In multe tari, un element principal de islamizare l-a constituit dezvoltarea organizatiilor sociale islamice si acapararea precedentelor organizatii existente de catre gruparile islamice. Islamistii au fost in special atenti deopotriva sa creeze scoli islamice si sa extinda influenta islamica in scolile de stat.[…]

In timp ce studentii si intelectualii formeaza cadrele militante si trupele de soc ale miscarilor islamiste, oamenii din clasa de mijloc urbana formeaza cea mai mare parte a membrilor activi […] Acestia au jucat n rol crucial in revolutia iraniana si procura un sprijin semnificativ pentru miscarile fundamentaliste din Algeria, Turcia si Indonezia. Cu toate acestea, intr-o masura mai mare, fundamentalistii apartin sectoarelor mai “moderne” ale clasei de mijloc. Activistii islamisti “includ probabil un disproportionat de mare numar de oameni foarte bine educati si cei mai inteligenti tineri din populatia din care fac parte”, incluzand medici, avocati, ingineri, oameni de stiinte, profesori, functionari de stat. […]

Grupari de opozitie democratice, liberale, au existat in multe societati musulmane, dar de obicei, au fost limitate la un numar redus de intelectuali si altii, avand radacini in Occident sau relatii cu acesta.[…] Fouad Ajami observa ca “intr-o societate musulmana sau in alta a scrie despre liberalism si despre traditia nationala burgheza inseamna a scrie necrologurile oamenilor care au facut pasiuni imposibile si apoi au esuat”. Esecul general al democratiei liberale de a pune stapanire pe societatile musulmane este un fenomen continuu si repetat intr-un intreg secol ce a inceput la sfarsitul primului deceniu al secolului 19. Acest esec isi are sursa, cel putin in parte, in natura neospitaliera a culturii si societatii islamice fata de conceptele liberale occidentale.[…]

Opozitia laica este mai vulnerabila la represiuni decat opozitia religioasa. Cea din urma poate opera inauntrul si in spatele unei retele de moschei, organizatii caritabile si altor institutii musulmane pe care guvernul simte ca nu le poate suprima. Democratii liberali nu au o asemene acoperire si, prin urmare, sunt mai usor de controlat sau de eliminat de catre guvern. […]

In anii ‘70-80 , liderii politici s-au grabit sa identifice regimurile lor cu ei insisi si cu Islamul. Regele Hussein al Iordaniei, convins de faptul ca guvernele laice nu au un mare viitor in lumea araba, vorbea de nevoia de a crea o “democratie islamica” si un “Islam modernizat”. Regele Hassan al Marocului accentua descendenta sa din Profet si rolul sau de ”combatand al credintei”. Sultanul din Brunei, nefiind in prealabil renumit pentru practicile sale islamice, a devenit “din ce in ce mai credincios”[…] La inceputul anilor ’90, Suharto [Indonezia] a adoptat in mod explicit o politica de a deveni “mai musulman”. In Bangladesh, principiul “laicitatii” a fost inlaturat din constitutie la mijlocul anilor ’70 si la inceputul anilor ’90, identitatea kemalista, laica a Turciei a fost, pentru prima data, pusa in fata unor serioase provocari.”

Turcia. In anii ’20 si ’30, prin mai multe serii de reforme, calculate cu grija, Mustafa Kemal Ataturk, a incercat sa-si smulga poporul din trecutul otoman si musulman. Principiile de baza sau “cele sase sageti” ale kemalismului erau populism, republicanism, nationalism, laicitate, etatism si reformism. Respingand ideea unui imperiu multinational, Kemal dorea sa produca un stat-natiune omogen, expulzandu-i si omorandu-i pe armeni si pe greci in acest proces. El l-a rasturnat apoi pe sultan si a stabilit un sistem de tip republican occidental de autoritate politica. A abolit califatul, principala sursa de autoritate religioasa, a pus capat educatiei traditionale si ministerelor religioase, a abolit scolile si colegiile religioase separate, a stabilit un sistem laic unificat de invatamant public si a inlaturat tribunalele religioase care aplicau dreptul islamic, inlocuindu-le cu un nou sistem de drept, bazat pe Codul Civil elvetian.

De asemenea el a inlocuit calendarul traditional cu cel gregorian si a desfiintat islamismul in calitatea sa de religie de stat. […] a interzis folosirea fesului, deoarece acesta constitutia un simbol al traditionalismului religios, i-a incurajat pe oameni sa poarte palarii si a decretat ca limba turca sa fie scrisa cu caractere latine, mai degraba decat cu caractere arabe. Aceasta ultima reforma a fost de o importanta fundamentala. Ea a facut efectiv imposibil ca noile generatii educate cu caracterlele latine sa aiba acces la vastul volum de literatura traditionala; a incurajat invatarea limbilor europene si a usurat foarte mult problema ratei crescute a analfabetismului.[…]

Turcia a trecut de la un sistem bazat pe un singur partid conducator la un sistem de partide competitive. A facut lobby si, in cele din urma, a capatat calitatea de membru NATO in 1952, confirmandu-si astfel calitatea de membru al Lumii Libere. […] fortele sale militare au fost antrenate si echipate de catre Occident si integrate in structura de comanda a NATO, baze militare americane au fost gazduite pe teritoriul sau. Turcia a inceput sa fie vazuta de Occident ca un bastion estic al politicii de containment, prevenind extinderea Rusiei in Marea Mediterana, in Orientul Mijlociu si in Golful Persic.[…]

Incepand cu anii ’80, un scop principal al politicii externe promovata de elitele Turciei orientate spre Occident, poate chiar principalul ei scop, a fost obtinerea calitatii de membru al Uniunii Europene. […] De ce anume a fost inlaturata Turcia si de ce pare a fi intotdeauna la sfarsitul cozii? Atunci cand se exprima public, oficialii europeni se refera la nivelul scazut de dezvoltare economica al Turciei si respectul sau pentru drepturile omului ce contrasteaza net cu cel de tip scandinav. In particular, europenii si turcii sunt de acord ca adevaratele motive erau intensa opozitie a grecilor si, mult mai important, faptul ca Turcia este o tara musulmana.[…]

In 1993 au existat relatari potrivit carora “barbile in stil islamic si femeile cu voal au proliferat in Turcia, moscheile atrag mari multimi, unele librarii sunt inundate de carti, ziare, casete, compact-discuri si benzi video ce glorifica istoria, preceptele si modul de viata islamice si exalta rolul Imperiului Otoman in pastrarea valorilor Profetului Mahomed.[…]

Confruntati cu un sentiment islamist in crestere, conducatorii Turciei au inceput sa adopte practici fundamentaliste si sa obtina sprijinul fundamentalistilor. In anii ’80 si ’90, guvernul Turciei, presupus a fi laic, a mentinut un Oficiu pentru Afacerile Religioase, avand un buget mai mare decat al unor ministere, ce finanta constructia moscheilor, solicita instructiune religioasa in toate scolile publice si inzestra financiar scolile islamice, care si-au marit de cinci ori numarul in anii ’80, cuprinzand aproape 15% din copiii de varsta scolara, dintre care multi intrau in administratie. […] guvernul a admis ca fetele sa poarte la scoala traditionala esarfa musulmana, 70 de ani dupa ce Ataturk interzisese fesul.[…]

In al doilea rand, renasterea Islamului a schimbat caracterul politicii turce. Liderii politici, indeosebi Turgut Ozal, s-au identificat definitiv si explicit cu politicile si simbolurile musulmane. […] In timp ce elita si gruparile birocratice, in mod special armata, erau orientate laic, sentimentele islamiste s-au manifestat in interiorul fortelor armate si cateva sute de cadeti au fost dati afara din academiile militare in 1987 datorita faptului ca au fost suspectati de sentimente islamiste.”

Asta consemna in anul 1995 Huntington despre evolutiile vizibile din Turcia si tarile islamice. Acum 21 de ani. Prin urmare problemele nu-s noi. Dar sunt total ignorate de elita progresista, cea aflata la putere in lumea nemusulmana, in incompetenta ei “fundamentala”. Si de accea s-au agravat. Intr-un ritm care depaseste cele mai sumbre previziuni de acum 10 ani, sau chiar mai recente. S-au agravat nu doar in Turcia, ci in intreg Orientul Mijlociu si in toate tarile islamice – unde toate inseamna toate. Si vin peste  noi.

Ce este absolut halucinant, incredibil, este ca in plina invazie musulmana si tentativa de islamizare violenta a Occidentului, in plin conflict deschis, sangeros, al civilizatiei Islamice cu cea crestin-occidentala mutat pe teritoriile Lumii (inca) Libere, elita progresista occidentala continua sa rosteasca, in desavarsita contradictie cu realitatea, mantre ca “Islamul e pace”, “Statul Islamic nu e islamic”, “terorismul musulman nu are legatura cu religia musulmana” si sa actioneze ca atare. Iar idiotii lor utili, inclusiv ai nostri, ii ingana cu abnegatie.

Orice psihiatru sau psiholog decent ar diagnostica aceste patologii sociale undeva intre disonanta cognitiva si psihoza cu delir sistematizat. Pe scurt, nebunie in masa de tipul celei descrise in Rinocerii lui Eugen Ionesco. Sau pura si simpla ticalosie ideologica sustinuta de ignoranta indusa sistematic in randul mai multor generatii? Ramane sa decideti dumneavoastra.

Oricum ar fi si oricum s-ar numi, nu asta-i solutia acestor probleme acute si actuale. Solutia nu poate incepe decat cu rostirea si asumarea Adevarului:

– islamul nu e pace; n-a fost niciodata;

– religia musulmana nu este religia pacii;

– democratia islamica este un oximoron, o contradictie fundamentala in termeni, cata vreme traditiile si prescriptiile islamice continua sa fie imbratisate de majoritatea coplesitoare a populatiei musulmane;

– suntem in plin razboi al civilizatiilor, pe care nu noi l-am inceput, ci Islamul care a fost si ramane sinonim cu islamismul si cu jihadul militar, ideologic, cultural.

Orice plan, orice strategie, de aici ar trebui sa inceapa, cu curaj si onestitate, nu cu sofisme sau paralogisme ca tentative de cosmetizare si evadare din realitate.

Vorba englezului: prea multa vreme au incercat elitele occidentale sa fie “too clever by half.” Nu merge. Realitatea o demonstreaza.

Legitimitate democratică. Abecedarul pentru Liviu și colegi

In Dubii, Solutii on Iulie 11, 2016 at 4:55 pm

…dedicat deopotriva demnitarului ales, cat si poporului care-l alege.

Liviu Dragnea, 10 iulie 2016: „În primul rând, Guvernul Cioloş nu are niciun fel de legitimitate ca guvern interimar să vândă vreo bucăţică, vreo piatră din România. Asta este exclus. Ca să poţi să vinzi ceva în România trebuie să ai totuşi în spate o susţinere legitimă, o susţinere populară şi să prezinţi argumente serioase pentru ca din România să plece ceva.”

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/dragnea–guvernul-ciolos-nu-are-niciun-fel-de-legitimitate-ca-guvern-interimar-sa-vanda-vreo-bucatica–vreo-piatra-din-romania-422421

 

Dixit definitivul Liviu despre interimarul ilegitim Ciolos. „Definitiv” de la condamnat penal definitiv, sa ne-ntelegem.

Well, well … Este de notorietate ca in politica si analistologia romaneasca colcaie de specialisti in “democratie”. Mai nou, vad ca se pune, la nivel inalt – de inalta expertiza penala – problema cu legitimitatea.

In regula. Sa punem atunci in dezbatere legitimitatea demnitarului ales pe cateva coordonate elementare, oferite chiar de stelarul Dragnea.

A. Incepem cu “sustinerea populara”, aia “din spate” – de la pluta pe spate, relaxata, pe spinarea electoratului scufundat in legitimitatea astora.

1.Fapt. Domnul Dragnea este infractor, condamnat penal. Pentru frauda electorala. Cat de legitim este dumnealui, in calitate de politician si sef partid de guvernamant si majoritate parlamentara? Pe ce sustinere populara se bazeaza? Pe a colegilor care executa in penitenciare ceea ce Inalta Curte i-a facut cadou cu suspendare?

2.Fapt. In 2012, USL = PSD + micul PNL a castigat 70% din mandatele parlamentare pe votul a 4,3 milioane alegatori din 18,2. Adica pe votul a sub un sfert din electorat. PSD singur a fost votat, carevasazica, de o cincime din electorat sau mai putin.

Cata legitimitate – data de sustinerea populara – are PSD, orice pesedist, nu neaparat un condamnat penal, ca sa decida ceva, orice, in numele Romaniei adulte, cu drept de vot? Cata legitimitate are in conditiile in care, repet, cca 80% din electorat nu i-a votat, neconsiderandu-se reprezentata de ei?

 

B. Continuam cu “argumentele serioase”.

1.Fapt. Ultimii 4 ani guvernarea PSD-Ponta ne-a oferit o multime de argumente serioase cu privire la legitimitatea lor.

De exemplu ministrii arestati preventiv, in curs de judecata penala sau chiar condamnati pentru fapte de coruptie. Mai stie cineva cati sunt? Eu m-am oprit cu numaratul pe la 13. Altii, au ramas in libertate doar pentru ca au fost “imunizati” de colegii de gasca popular-parlamentara. Alti stalpi ai guvernarii PSD-Ponta, s-au dovedit a fi profesori-universitari-doctori-academidicieni de mare viteza cu girofar si plagiat, adica furt intelectual.

In aceste conditii de legitimitate si imunizare, Ponta, premier cu vreo 17 capete de acuzare penala la activ, a demisionat numai pe fondul a sute de victime si cadavre din clubul Colectiv si a unor miscari protestatare anticoruptie insumand zeci de mii de persoane. Asa a ajuns in functie guvernul Ciolos – domnul Ciolos fiind perceput de populatie ca „tehnocrat” neafiliat politic, competent si necorupt. Ce ziceati cu legitimitatea? Cu argumentele serioase?

2. Fapt. In repetate randuri, “legitimii” lui Dragnea-PSD, au avut tentative de lovituri de stat prin abuz de lege si de putere, incercand sa modifice legislatia penala anticoruptie in favoarea lor, a penalilor corupti din politica – Martea Neagra unu, doi, naiba mai stie a cata – si sa ineficientizeze justitia independenta. In general si in parte – doar in parte, din pacate – au esuat, sub presiunea civica, mediatica si a cancelariilor occidentale, cele din Occidentul obisnuit cu domnia legii si egalitatea cetatenilor in fata legii.

Aceiasi “legitimi” au votat modificarea mai multor legi, incepand cu Constitutia, in sensul instituirii unui regim legal autoritar, de suprimare a unor drepturi si libertati fundamentale – printre care si cea de exprimare. Cele mai multe au fost declarate neconstitutionale de catre CCR. Vorbim de zeci, sute. In acelasi timp, dupa declararea neconstitutionalitatii acestor legi, majoritate parlamentara (pt ca minoritatea nu conteaza) avea obligatia de a reveni si legifera in scopul respectarii constitutiei – altfel, nu cum o facusera deja, neconstitutional. N-au facut-o nici pana in ziua de azi, aflam de la Curtea Constitutionala.

Aceeasi majoritate parlamentara si-a votat marirea indemnizatiilor. Dupa merite si fapte, de buni, ce s-au dovedit a fi pentru tarisoara.

Cat de legitim este, in raport de aceste argumente serioase, as zice – incalcarea constitutiei si abuz de putere si de lege in interes personal si impotriva populatiei – acest legislativ unde PSDul lui Dragnea este majoritar si dicteaza?

3.In vara lui 2015, vara grea pentru Europa si Romania, Ponta – inca premier pe atunci – fugea de urmarire penala, si era adapostit pe caz de picior in gips intr-o clinica din Turcia, sub protectia prietenului islamist Erdogan – prieten cu practica totalitara la zi, mult mai avansata.

Coincidenta bizara face ca, in aceeasi perioasa, acelasi guvern Ponta sa doneze la solicitarea prietenului Erdogan – in folosinta gratuita a comunitatii musulmane din Romania – un ditamai terenul (peste un hectar) aflat intr-o zona de lux a capitalei, pentru construirea unei Mari Moschei finantate tot de prietenul Erdogan. Adica un mare centru de islamizare rapida si fortata a unei tari nemusulmane in majoritatea ei coplesitoare. Avem vreun argument serios in acest sens? De exemplu pentru:

a) construirea unui mare centru islamist intr-o tara cu 0,3% populatie musulmana? Si spun (fara retineri sau dubiu) “centru islamist”, pentru ca textele sacre musulmane – Coran, Hadise, Sira, neschimbate de 1400 de ani incoace – prescriu, in numele zeului Allah si a profetului intemeietor al islamului Mahomed, suprematismul religios mahomedan, intoleranta religioasa si islamizarea intregii lumi nemusulmane, inclusiv prin crima si violenta.

b) diminuarea semnificativa in acest scop a patrimoniului de stat cu acel teren.

 

C. Inchei cu cateva coordonate (vechi) despre parlamentarism si democratia reprezentativa, pe care orice parlamentar din lume care pretinde ca lucreaza in interes national si ca are legitimitate, ar trebui sa le invete pe dinafara si sa le puna in practica:

“Parlamentul nu este un congres al ambasadorilor avand interese diferite si ostile; pe care interese fiecare trebuie sa le mentina, ca un agen si avocat, impotriva altor agenti si avocati. Ci parlamentul este o adunare deliberativa a unei natiuni, cu un interes, acela al intregului; unde, nu obiectivele locale, prejudecatile locale ar trebui sa guideze, ci binele general, rezultand din ratiunea generala de a fi a intregului. Intr-adevar, dvs alegeti un membru; insa odata ales, el nu mai este un membru al Bristolului, ci un membru al parlamentului.

[…]ar trebui sa fie fericirea si gloria unui reprezentant [ales, parlamentar, demnitar] sa traiasca in stricta uniune, in cea mai apropiata corespondenta, si cea mai fara rezerve comunicare cu alegatorii sai. Dorintele lor ar trebui sa aiba mare greutate pentru el; opiniile lor mare respect; afacerile lor necontenita si asidua atentie. Este datoria sa sa-si sacrifice repausul, placerea, satisfactiile, in favoarea lor – si mai presus de toate, intotdeauna si in toate cazurile, sa prefere interesul lor celui personal.” -Edmund Burke, discurs electoral, Bristol, 1774.

 

Desigur, Romania nu este Marea Britanie. Probabil si de asta – de prea multe legitimitate a alesilor neamului.

 

 

Lecția Brexit (V) Cultura libertății și democrației britanice. Mai domol cu Ro-Exit… ar zice Edmund Burke

In Solutii on Iulie 8, 2016 at 7:15 pm

1.Nu suntem Marea Britanie

Inainte de a trece la mostre (rusinoase, naucitoare) de raportare a “elitelor” noastre la situatia creata de Brexit, ma adresez acum prietenilor eurosceptici – a se citi critici la adresa UE si directiei politico-institutionale impuse de establishmentul germano-bruxelez – cu un apel la calm si luciditate.

Cred nu s-a-nteles: Romania, din pacate, nu este si n-a fost niciodata Marea Britanie. Solutia pentru noi nu este, la acest moment, Ro-exit. N-are cum.

Fata de britanici, vulnerabilitatile si handicapul nostru – civilizational, economic, cultural, institutional, politic, militar, chiar demografic (suntem la limita extinctiei cu tendintele demografice; britanicii nu sunt, nici macar “the white britons”) – se masoara in sute de ani, pe date obiective de speriat.

Acest handicap nu se recupereaza in cativa ani, nici intr-o generatie. Ci, poate, in multe generatii, cu conditia sa ne schimbam mentalitatea in directia altor modele, altor repere civilizationale si institutionale. De exemplu in directia modelelor anglo-americane de dreapta, clasic liberala (numita la ei conservatoare), NU de Stanga. Stanga (marxism clasic si cultural) a fost inventata, din pacate, pe continentul nostru, de exceptionala gandire politica franco-germana, cu ACESTE minunate rezultate. Caci ponoasele ideologiei si practicilor politice de Stanga – pe scurt etatism – unde includem Brexit, le tragem acum poate mai mult ca niciodata. Sau ca altadata? ma intreb in continuarea episodului anterior (Lectia Brexit IV; Democratia fara democratie).

Asta-i lectia Brexit pe care ar trebui s-o lecturam mai atent, in perspectiva mai larga, mai complexa, istorica, obiectiva si asezata: ce i-a facut pe britanici sa fie altfel decat noi? Mai autonomi, mai eficienti, mai civilizati, mai bogati (inclusiv cultural). Cat timp le-a luat? Caci nu vorbim doar de pozitia geografica sau de faptul ca-s insula. Vorbim de o anume cultura (nationala, da), de anume traditii ale liberatii, curajului, andurantei, eficientei si responsabilitatii.

Fac o paranteza, daca tot am adus vorba de geografie: pozitia noastra geografica – la confluenta Orientului cu Occidentul – ridica in plus probleme de securitate mai mari decat ale britanicilor, as zice. Vrem / nu vrem, nu ne putem muta de aici cu tara, ci putem, cel mult, putem migra individual spre Vest,  continuand depopularea – multumiri si pe aceasta cale minunatelor noastre elite/guvernari de Stanga mioritica, iliesciana, liberala (ALDE Tariceanu) sau tehnocrata (alde Dancu si scoala ardeleana). Inchid paranteza.

Deci hai sa coboram din teorie si wishful thinking in realitate.

Este in regula, ba chiar recomandabil, sa constientizezi erorile establishmentului Uniunii Europene. Este in regula, ba chiar recomandabil, sa-i ajuti si pe altii sa le constientizeze. Fara o populatie informata si educata sa gandeasca critic si realist, niciun lider, fie el exceptional orientat, nu face nimic. Are nevoie de suport in populatie – de masa critica electorala, civica, de destui “colegi” de opinie – pentru a misca lucrurile in directia dorita. (Indraznesc sa fac un exercitiu   de imaginatie spunand ca daca Margaret Thatcher ar candida la noi, la toamna, ar pierde cu succes si ar fi luata si la bastoane – nu departe de modelul civic 1990 contra Ion Ratiu)

Bref, critica si constientizarea erorilor istorice si actuale ale UE este binevenita, cata vreme este argumentata serios. Insa solutia pentru noi, solutia de supravietuire (nu glumesc) nu pare a fi acum parasirea UE.

Suntem – realist si obiectiv, institutional, comportamental si mental – incapabili sa sustinem o asemenea ruptura fara sa ne dezintegram imediat – saptamani, luni, nu ani – in poala si sub influenta  Rusiei si a Orientului barbar. Iar cand spun incapabili, este adevarat ca ma refer in principal la elitele momentului; dar nici cu majoritatea populatiei nu stam mai bine. Pentru ca majoritatea este malformata dupa si de chipul elitelor, sau vice-versa, relatia fiind biunivoca.

 

2. Impotriva impotentei si dezintegrarii nationale asistate de UE, solutia nu este Ro-exit

Sumar si orientativ, as zice ca solutia pentru noi ar fi, im primul rand, sa ne calmam si sa facem ceva inedit: sa gandim. Informat si pragmatic. Apoi sa vorbim si sa actionam. De exemplu:

a) pe termen scurt, sa intelegem si speculam inteligent (lucru rarisim spre inexistent in spatiul nostru public si la elite) beneficiile si oportunitatile momentului, fiecare in zona lui de ocupatie si competenta; liderii (politici, civici, de opinie) ar trebui sa o faca pe linia parteneriatelor strategice bilaterale cu UK si SUA, nu doar politic si militar, ci si in materia schimburilor economice si culturale. Nimic nu ne impiedica (daca vrem) sa o facem bine merci din interiorul UE si NATO – chiar credeti ca SUA si UK doresc dezintegrarea UE si NATO, asa, ca pigmeii iresponsabili, cu gandire strategica de nivelul liceanului utecist, tip Juncker, Mogherini, Steinmeier, Ayrault, Merkel, Hollande?

b) sa presam asociat, alaturi de populatiile sau liderii altor tari membre UE nemultumite de linia politico-ideologica a Germaniei si Bruxelles-ului, pentru ajustarea si reformarea politica si institutionala a Uniunii, in sensul in care au presat britanicii zeci de ani (insa fara mare succes, fiind de cele mai multe ori o voce minoritara, aproape singulara in Comunitate);

c) noi, oamenii obisnuiti, sa continuam sa dezbatem si sa vorbim (insa cu cap si argument solid) despre valorile si gandirea politica anglo-americana si acel tip de cultura a libertatii – nu a impotentei asistate de stat, de UE, de baronul bastinas – de care ne aflam atat de departe. 

Asta ar fi, pe foarte scurt, beneficiul si sensul lectiei Brexit pentru noi, romanii, fata de starea in care ne aflam.

Si daca tot ne uitam la exemplul britanic, ar trebui sa fim mai putin emotionali, repeziti, poeti si “revolutionari”, si mai pragmatici – asa cum insularii totdeauna au fost.

Schimbarile bune, atat la nivel personal, cat si de societate, se fac greu, treptat, gandind asezat, pe mai multe planuri temporale (scurt, mediu, lung) si functionale. Se fac observand si analizand atent realitatea asa cum este, nu cum ni se pare sau o visam.

Nu cu iluzii, militantisme adolescentine (fie si bine orientate) si solutii pe genunchi au ajuns britanicii (sau americanii) unde sunt.

Iar daca vreti sa va pozitionati realist fata de britanici, poate ca mai intai ar fi util sa va pozitionati realist fata de celelalte natiuni din Estul Europei – de care nu ne leaga doar proximitatea geografica, ci si un parcurs similar si nefericit, de dictaturi aprige, comuniste, in secolul 20. In acest sens, recomand calduros lucrarea semnata Paul Dragos Aligica si Anthony J.Evans, intitulata Revolutiile neoliberale din Estul Europei. Idei economice in tranzitie de la comunism (publicata in 2009, atat in UK, cat si in USA, insa, din cate stiu, niciodata tradusa la noi, desi ar fi o lucrare de mai mare interes decat va imaginati, tocmai pentru evaluarea pragmatica, pe baza de date si realitati obiective, a situatiei si decalajelor in care ne aflam)

3.Vreti sa fiti Marea Britanie?

Daca da, dupa ce v-am oferit in partea a II-a o mostra de gandire politica britanica referitoare la Uniunea Europeana, acum va ofer alte cateva mostre (literalmente) epocale, de gandire politico-democratica britanica: Edmund Burke (aveti internet, apelati la prietenul Google si veti afla cine a fost, cand si cu ce s-a ocupat, si cat de determinant a fost si/sau a ramas pentru mentalitatea si viata politica occidentala de peste Canalul Manecii):

Despre caracterul si atitudinea celor care vor sa schimbe lucrurile:

“Exista un soi de entuziasm al celor care proiecteaza, absolut necesar pentru afacerile lor, care ii face de nedoborat in fata celor mai obositoare intarzieri, celor mai ucigatoare dezamagiri, celor mai socante insulte; si, ce e mai aspru decat toate, impotriva judecatilor arogante ale ignorantilor despre designul lor” (o relatare despre asezarile colonistilor europeni din America – 1757)

Despre propaganda:

“Este o eroare populara sa presupui ca cei care se plang cel mai tare in numele publicului sunt si cei mai dornici de bunastare pentru public.” ( Observatii intr-o editie tarzie a Starii Prezente a Natiunii – 1769)

Despre conduita, obiectivele si convingerile/constiinta omului politic democrat liberal (clasic liberal) in relatie cu alegatorii:

“Desigur, domnilor, ar trebui sa fie fericirea si gloria unui reprezentant [ales, parlamentar, demnitar] sa traiasca in stricta uniune, in cea mai apropiata corespondenta, si cea mai fara rezerve comunicare cu alegatorii sai. Dorintele lor ar trebui sa aiba mare greutate pentru el; opiniile lor mare respect; afacerile lor necontenita si asidua atentie. Este datoria sa sa-si sacrifice repausul, placerea, satisfactiile, in favoarea lor – si mai presus de toate, intotdeauna si in toate cazurile, sa prefere interesul lor celui personal. Insa opinia sa impartiala, judecata lui matura, constiinta sa luminata, nu trebuie sa le sacrifice pentru dvs, pentru niciun om, sau pentru pentru vreun set de oameni vii.” (Discurs electoral, Bristol, 1774) 

Despre legi si efectul lor:

“Oamenii striviti de lege nu au alta speranta decat de la putere. Daca legile sunt inamicii lor, ei vor fi inamicii legilor; iar cei care au mult de sperat si nimic de pierdut, vor fi intotdeauna periculosi.” (Scrisoare catre Charles James Fox 1777)

“Legile proaste sunt cel mai rau fel de tiranie.”(Discurs electoral, Bristol 1780) 

Despre iluzia de siguranta si bunastare:

“Oamenii nu cedeaza niciodata din libertatile lor decat sub imperiul unor iluzii.”(Discurs Bunckinghamshire, 1784)

Despre justitie si libertate in contextul Revolutiei Franceze:

“Ori de cate ori se face o separatie intre libertate si justitie, niciuna, in opinia mea, nu este in siguranta.” (Scrisoare catre M. de Menonville, 1789) 

Despre competentele democratice, tot in contextul Revolutiei Franceze:

“ Oamenii sunt calificati pentru libertati civile in exact aceea proportie cu dispozitia lor de a pune lanturi morale dorintelor personale, in aceeasi proportie in care dragostea lor de dreptate este deasupra rapacitatii lor, in proportia in care soliditatea si seriozitatea intelegerilor lor este deasupra vanitatii si arogantei, in proportia in care sunt mai dispusi sa asculte sfaturile celor intelepti si buni, decat linguselile ticalosilor. Societatea nu poate exista in afara unei puteri, plasate undeva, care sa controleze vointa si apetitele personale; si cu cat mai putin din aceasta exista in interior, cu atat mai mult trebuie sa existe in afara. Este prestabilit in eterna constitutie a firii ca oamenii cu minti netemperate nu pot fi liberi. Pasiunile lor forjeaza catusele lor.” (Scrisoare care un membru al Adunarii Nationale franceze [parlamentul francez] – 1791)

Dupa stiinta mea, operele lui Edmund Burke nu au fost traduse si publicate la noi. Nu prezinta interes, deh; noi ne „europenizam” altfel, inclusiv prin universitati. Poate si de aici, printre altele – politicile si preferintele editoriale romanesti – opiniile politice si “democratice” napraznice ale “elitelor” noastre, dintre care vom comenta cateva, in context, data viitoare.

 

 

Prima parte – Insula si Continentul. Cine, cui si ce datoreaza:

https://ihincu.wordpress.com/2016/06/25/lectia-brexit-i-insula-si-continentul-cine-cui-si-ce-datoreaza/

Partea a II-a – Britania si Europa. Viziunea britanica, Bruges, 1988:

https://ihincu.wordpress.com/2016/06/26/lectia-brexit-ii-britania-si-europa-viziunea-britanica-bruges-1988/

Partea a III-a – Strategia franco-germana post Brexit. Heil Merkel, Bye-Bye Thatcher!

https://ihincu.wordpress.com/2016/06/27/lectia-brexit-iii-strategia-franco-germana-post-brexit-heil-merkel-bye-bye-thatcher/

Partea a IV-a – Democratia fara Democratie. Mai “europeni” ca niciodata, sau ca altadata:

https://ihincu.wordpress.com/2016/07/07/lectia-brexit-iv-democratia-fara-democratie-mai-europeni-ca-niciodata-sau-ca-altadata/

 

 

 

 

 

 

Lecția Brexit (IV) Democrația fără Democrație. Mai “europeni” ca niciodată? Sau ca altădată?

In spaime on Iulie 7, 2016 at 12:49 am

Democratia fara Democratie

Sumarizand scurt starea Demos-ului, Continentului si a Uniunii (toate trei europene), Traian Ungureanu, in articolul publicat in Adevarul, pe 4 iulie, sub titlul Ultimul loc de joaca, scria asa:

“Există un norod european mult mai numeros şi mai sensibil decît îşi  închipuie elitele summitarde, popimea tehnocrată şi dăscălimea ONG-istă a Europei. Această mulţime, compusă din oameni needucaţi, adică altfel educaţi decît spălaţii pe creier cu produse dogmatice aprobate, e neliniştită. Disperată – ca un condamnat care aude dulgherii bocănind la eşafod şi ştie că nu mai e mult pînă în zori. Toată această masă a fost exclusă de planurile care croiesc forme de viaţă noi, în care e loc doar pentru marii amici ai binelui şi progresului. Or, după un amar de tăcere impusă, referendumul din Marea Britanie a dat drepul la cuvînt acestor oameni încă vii, cu drept de vot şi destin.

Cînd rezultatul referendumului a ajuns la Bruxelles, replica a scos la iveală un volum deprimant de panică şi laşitate: sînteţi rasişti, pre-fascişti şi nesfîrşit de proşti! Autorii acestei replici ruşinoase pentru spiritul european nu trebuie iertaţi dar trebuie, la rîndul lor, înţeleşi: au aflat că progresul din mica lor fabulă de uz personal nu e ireversibil şi că istoria nu e obligată să fie de partea lor.” 

Pentru cei carora le-au scapat, redam in continuare cateva mostre din cele mai semnificative care reflecta status quo -ul descris mai sus:

Jean Claude Junkcker, seful executivului UE: “Noi decidem ceva, apoi facem cunoscut si asteptam un timp pentru a vedea ce se intampla. In cazul in care nu exista niciun mare protest si nici revolte, deoarece majoritatea oamenilor nu au nicio idee despre ceea ce s-a hotarat, continuam – pas cu pas, pana cand nu mai exista nicio cale de intoarcere.”

“Sunt pregatit sa fiu insultat pentru a nu fi suficient de democrat, dar vreau sa fiu serios … Sunt pentru dezbaterile secrete, ascunse.”

“Cand situatia devine serioasa, trebuie sa minti”

http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/eu/10967168/Jean-Claude-Junckers-most-outrageous-political-quotations.html

Actualul presedinte al Germaniei, Joachim Gauck: Citește restul acestei intrări »