Modele. Ecce homo. Și lumea a reînceput altfel

Dacă atunci ( ca acum) când lumea se prăbușește sub greutatea erorilor și opțiunilor ei, păstrez destulă speranță în loc să deznădăjduiesc, e pentru că știu că nu va dura. Dacă încerc totuși un regret, e pentru că s-ar putea să nu durez eu destul ca să asist la continuare lumii dincolo de acest sfârșit pe care îl tot trăiesc. Mă refer la sfârșitul evoluției spirituale; la sfârșitul progresului societății omenești care numai de acolo, din spiritul ascendent orientat, nu din materie vine. Mă refer la sfârșitul libertății ( al gândirii libere), al iubirii de oameni ( nu de clone uniforme), al curajului moral, al adevărului și al dreptății. Al celor autentice.

Iar dacă împotriva vremurilor îmi rămâne totuși speranță, e pentru că-mi amintesc. Căci există o memorie a lucrurilor vechi și adevărate dincolo de începutul sau de sfârșitul meu. Și pentru că de acolo vin renașterea și speranța, din adevăruri atemporale, drept ar fi nu doar să le rememorez, ci să le repovestesc.

Prin urmare, povestea de azi nu-i a mea. Este povestea Omului și a Cuvântului care contează, alături de istoria unora dintre cei care peste timp, în modernitate și contemporaneitate, l-au înțeles, rememorat și  urmat.

Iată Omul

De fapt, eu  nici măcar nu voi începe să spun povestea; în ultimele două milenii a fost mai bine și mai pe larg povestită decât aș putea eu. Eu voi spune doar atât: Ecce homo. Iată Omul. Iată cuvântul și calea de urmat până la capătul timpului. De ce? Pentru că sunt Calea și Cuvântul pe care Dumnezeu-Creatorul, dincolo de timp și pentru noi, le-a lăsat.

Numele Omului e Isus. Istoria lui (căci istorie este, nu basm) se găsește scrisă în toate limbile importante ale pământului, într-o parte a Cărții pe care oamenii o numesc Noul Testament. Căci testament este. Adică un dar transmis nouă de dincolo de mormânt sau de trup. Și dar neprețuit va rămâne,  fie că-l acceptăm sau nu. Chestie de opțiuni. Dar dacă tot ni l-a lăsat, ar merita parcurs.

Nu, n-am să vi-l lecturez eu acum. Asta face ( sau nu) fiecare. Iar lectura-i densă și înțelegerea noastră, de dincoace de vremurile vechi, limitată. Însă ceva tot spun; căci ce știu, știu și numai la asta mă voi opri acum. De ce? Pentru că adevărurile vechi, ca să rămână în conștiința generațiilor succesive, trebuie reformulate ( zicea F.A.Hayek, un înțelept modern, nu eu). Și cum la început a fost Cuvântul ( zicea alt înțelept, mult mai vechi; Ioan se numea, apostol și sfânt), în cuvinte simple cu sensuri adevărate, nu mincinoase, adică în singurele care pot avea un rost bun, iată ce știu, ce am înțeles și ce spun acum pentru absolut oricine e predispus si deschis către cunoaștere ( includ aici pe agnostici, umaniști, atei sau adepti ai altor religii):

De la Isus încoace, de nenumărate ori oamenii s-au nimicit între ei și au renăscut. S-au nimicit uneori chiar în numele lui Dumnezeu, al Fiului și al Cuvântului său, nu în apărarea Lui. Când așa au făcut, e pentru că n-au înțeles Cuvântul. Când au renăscut e pentru că i-au găsit, în sfârșit, sensul și conținutul – a se citi adevăr. Iar când l-au uitat, întotdeauna au pierdut.

 Simplu, nu-i așa? Doar că nu e. Până la Cuvânt  și adevărul lui drumul e lung, greu și plin de îndoieli. 

De asta când cu mintea nu mai știi, inima funcțională  te ajută să crezi și să speri că-ntr-o bună zi vei înțelege și tu. Între timp, dacă ești atent la Cuvânt, cauți și afli ( “caută și vei afla”; Matei 7:7). Între timp, când tot ce-ți trebuie e dincolo de-o poartă ferecată și cheie n-ai, nu strică să bați. De mai multe ori eventual. Până la urmă, cineva, cumva, tot va deschide. ( “Bate și ți  se va deschide”  tot Matei 7:7)

Și dacă atunci  (ca acum) când lumea stă să se prăbușească pentru a nu știu câtă oară sub greutatea erorilor și opțiunilor ei, păstrez totuși destulă speranță e pentru că toți oamenii caută  să afle aceleași răspunsuri la aceleași întrebări despre lume și despre ei. Inclusiv cei care-și spun atei. Iar dacă nu mă supăr și nu mă voi supăra niciodată pe cei din urmă, e pentru că între ei și nevoiele lor omenești, spirituale, se găsesc în fond aceleași porți ferecate. Numai că ei nu bat ( încă), ci caută tot felul de alte chei; chei care, fir’ar să fie, deloc nu se potrivesc nici cu poarta și nici cu ei. Și uite așa  rămân pe dinafară; adică rămân, prin opțiune personală, stingheri și abandonați de zei. E firesc să fie puțin supărați. La ce să mă mai supăr și eu pe ei…

Unde să cauți. La ce poartă să bați.

Am în acest sens o propunere scurtă și două enumerări.

Prima:

Egalitate, libertate, fraternitate ( revoluția franceză), marxism, nazism, socialism, comunism, fals progres, omul e singurul Zeu. Toate sunt ideologii ale lumii perfecte, deci imposibile raportate la omul natural-imperfect. Esența lor comună stă în: colectivizarea și limitarea gândirii, disprețuirea vieții și libertății individului, negarea unicității (de unde și diversitatea) lui, mistificarea naturii umane, legimitarea crimei împotriva aproapelui  în numele unui iluzoriu, utopic (până la limita aberației) bine comun; cu alte cuvinte trăirea restrânsă ( aparențele anarhist-eliberatoare înșeală), restrictivă de transcendență spirituală posibilă, reală, de inălțare deasupra sinelui, adică trăirea fără și în afara lui Dumnezeu sau a Cuvântului  Lui.

A doua enumerare, în opoziție  cu prima :

Isaac Newton ( fizician și matematician), Edmund Burke ( filosof și politician), John Locke ( filosof, politică și economie), Adam Smith ( filosof, etică și economie politică), George Washington ( general de armată și primul președinte american), Thomas Jefferson (avocat, al treilea președinte american și principalul autor al Declarației de Independență), John Jay (primul președinte al Curții Supreme de Justiție a Americii), Albert Einstein ( fizician), Neil Armstrong, Buzz Aldrin ( și toți ceilalți colegi, astronauți epocali), Ronald Reagan ( actor, om de radio și al 4o-lea președinte american), Margaret Thatcher ( chimist, avocat si prim-ministru britanic cu cel mai lung mandat successiv din secolul 20), papa Ioan Paul al II-lea (un cetățean polonez). Asta foarte pe scurt. Și țin să precizez că nu întâmplător pe aceștia, nu pe alții ( că-s mulți) i-am ales, ci pentru că orice adult relativ educat a auzit cel puțin de unii  dintre ei.

Enumerarea am încheiat-o absolut premeditat cu cei trei: Reagan, Thatcher și Ioan Paul al II-lea. De ce? Pentru că eu m-am născut și am trăit o vreme în plină desfășurare a utopiei ateist-comuniste ( prima enumerare). Adică în opusul total al paradisului promis de artizanii ei. Iar dacă azi eu scriu și voi puteți citi liber e pentru că, temporar, din utopia asta criminală, ne-au scos și ne-au salvat cei trei. ( detalii aici http://www.revista22.ro/omul-care-a-scapat-europa-de-comunism-951.html ). Dacă ne vom întoarce în ea, e pentru că n-am înțeles și nu urmăm calea ( grea, ce-i drept, dar imperios necesară) pe care ne-au deschis-o ei.

După cum observați, această a doua enumerare conține indivizi, nu colective sau utopii. Ce au ei în comun?

 Întâi faptul că toți au fost oameni ca noi, și totuși altfel. Providențiali, vizionari, epocali, deschizători de drumuri grele, dar necesare, adevărat progresiste și salvatoare, aducătoare de autentică iluminare, libertate, civilizație și prosperitate individuală, pe care toți le prețuiau enorm. Oameni mari, chiar mari, care au schimbat fața lumii în bine. Într-un incontestabil <mai bine>. Într-un evident <mai bine> demonstrat obiectiv, istoric, științific, statistic, matematic și rațional, nu interpretativ-negativ-emoțional așa cum încearcă demolatorii lor pe sistem. Într-un atât de <mai bine> cât este admisibil din punct de vedere uman, cât este permis de ritmul sustenatbil al schimbării, al evoluției ființei umane și societății ei. Cu alte cuvinte, au schimbat lumea într-un <mai bine> realist raportat  la finitudinea și imperfecțiunile noastre.

Și mai aveau ceva în comun toți, absolut toți acești indivizi: erau inteligenți ( peste noi), educați  (temeinic și extensiv), curajoși și fermi, de neoprit în convingerile lor – diferite substanțial și contrazise permanent, chiar și acum, de mari majorități. Să aibe vreo legătură cu faptul că toți, absolut toți, erau creștini ( asumat, nu doar declarat), credeau ( fără ezitare) în modelul moral și spiritual Isus și în Dumnezeu? Rămâne să decideți voi.

Și tot pe voi vă las să alegeți între:

1.Cuvinte goale sau cuvinte cu sens.

2.Modele de abandonat și modele de urmat.

 3.Utopii sau realități dificile, însă benefic-utile.

 4. Ficțiuni seducătoare sau adevăruri verificate, atemporale.

 5. Iluzia perfecțiunii sau raiul imperfect ( a se citi o lume adevărat mai bună) pe care noi, oamenii inegali până și-n defecțiuni, îl putem construi ( chiar putem) aici , pe pământ.

Până la urmă și în esență astea-s opțiunile. Iar porțile cerurilor și ale orizonturilor noastre mai libere, mai fericite și mai prospere, numai cu unele chei se deschid. Dacă alegerea pare grea ( și grea va rămâne de multe ori) și cheia  vă scapă, am o sugestie în acest sens, un reper: “Feriți-vă de profeții mincinoși, care vin la voi în piei de oaie, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște. Poți culege struguri de pe spini sau smochine de pe ciulini?” ( Matei 7:15-17). Știu eu? Zic să ne gândim. Oricum, astea-s cuvintele Cărții. Aceeași carte care ne spune ( și eu cred) că “ La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu” ( Ioan 1:1)

Vă doresc așadar căutare atentă, în cel mai rațional, ecumenic sau trans-relilgios fel. Zic trans-religios căci mai nou, la Harvard, Stanford și-n alte medii înalt academice din vest s-a înființat o nouă religie: pentru agnostici, umaniști și atei; are și preoți ( vezi Greg Epstein; no further comment).

 Și, bineînțeles, Paște fericit și Renaștere fericită tuturor vă doresc!

Post scriptum: când aveți dubii despre lume sau despre voi, când aveți întrebări și nimeni, nici măcar știința, nu știe să vă răspundă, răsfoiți Cartea. Care? Aceea cu testamentele vechi și noi. Bilbie-i spune. Rămâne un izvor impresionant de cunoaștere ( rațională) despre lume, om, imperativele, calitățile, limitele și defecțiunile lui.