Lectia de istorie: USL, liebe Klause, ist eine grosse scheisse, model liberal-comunist

Pre-text: “Cei mai mulți oameni mai degrabă ar muri decât să gândească; de fapt, asta și fac”). La ce ne referim? La actualitatea presanta. Care? Vedeti pe link: https://ihincu.wordpress.com/2015/04/26/exercitiu-de-logica-institutionala-cine-poate-distruge-realizarile-mandatelor-lui-traian-basescu/

Trei ani de USL

Nu e clar daca pentru premier asta-i aniversare sau comemorare. Oricum, el a sarbatorit.

Ce-i insa clar este ca, in traducere romaneasca, partea nemteasca a titlului inseamna “USL, draga Klause, este un mare rahat”. Si nu vorbim de sortimentul de cofetarie. Ci de grosse scheisse politic. Cel mai mare pe care l-a avut Romania de la Partidul Comunist Roman si FSN incoace. Care scheisse, odata ajuns in ventilator, pe sistem “when shit hits the fan” (vorba americanului; azi suntem poligloti, ca presedintele ales), ne stropeste pe toti. Inclusiv pe noul presedinte si pe liberalii sai. Ca orice merde (asta-i pe frantuzeste).

Pe pudibonzii cu stomac sensibil ii rog sa reziste tentatiei de a protesta stilistic. Pentru ca recursul la memorie si luciditate, adica realitatea pe care a pravalit-o USL, in ultimii 3 ani, asupra noastra nu-mi da numai dreptate, ci imi provoaca un disconfort mult mai mare decat vorbele astea – shit, merde, rahat, scheisse. Si asa s-ar cuveni sa va provoace si domniilor voastre.

Pentru ca USL NU este un model nou de constructie politica. Este model comunist distructiv. Este modelul comunist de anihilare a opozitiei si pluralismului politic. In scopul acapararii puterii si privilegiilor politice pe termen foarte lung, daca nu pe viata. O nenorocire pentru orice democratie si calea garantata spre tiranie. Grosse scheisse, da, de aia zic.

Cat de grosse?

Pai sa vedem si sa rememoram, pentru ca noi, romanii, am mai trait acest model.

Primul exemplu il avem dupa razboi, cand comunistii au venit la putere, in 1945, odata cu primul guvern Petru Groza. La vremea respectiva erau putini. Dar hotarati. Principalul lor scop era sa puna mana pe putere si sa n-o mai lase (toti ii citisera pe Marx si Lenin, de la ei invatasera). Adica sa anihileze astfel orice opozitie si urma de pluralism politic.

Si ce alta cale mai buna decat aceea de a crea un bloc, un front, o uniune de “salvare nationala”. Una in care sa ademeneasca – privilegiul si tentatia puterii, deh – si coopteze la guvernare, in prima faza, toate partidele de pe esichierul politic al vremii, ingropandu-le diferenta specifica de principii, valori si doctrine. Totul in numele idealului “salvarii” si “uniunii” nationale in situatii de criza.

Le-a iesit. Uitati-va la componenta primului guvern Petru Groza, 1945: avea numai trei comunisti pur sange, kominternisti – Lucretiu Pastrascanu la justitie, Teohari Georgescu la interne si Gheorghe Gheroghiu Dej la comunicatii. Ministere-cheie. In rest? De la dreapta la stanga spectrului politic, de toate:

Exercitiu de logica institutionala: cine poate distruge realizarile mandatelor lui Traian Basescu?

Motto: “Most people would sooner die than think; in fact, they do so.” Bertrand Russell ( “cei mai mulți oameni mai degrabă ar muri decât să gândească; de fapt, asta și fac”)

Pentru ca, asa cum se plangea Mihai Ralea in secolul trecut, logica (silogismul) nu-i punctul forte al romanului, lucrurile logice si evidente trebuie (re)explicate permanent. Azi ne oprim asupra unui lucru simplu, totusi greu de neinteles de catre majoritatea populatiei – multumim si pe aceasta cale minunatilor nostri formatori de opinie, mari maestri de presa si televiziune:

Realizarile mandatelor, politicilor si reformelor initiate de Traian Basescu, cele privind statul de drept, justitia, serviciile, anticoruptia, orientarea euroatlantica, NU pot fi distruse de fostul presedinte, indiferent ce ar face si spune, indiferent ce ar fi facut sau spus in trecut. Aceste realizari – incontestabile dpdv faptic, indiferent in ce masura au satisfacut sau nu asteptarile noastre – pot fi continuate sau distruse NUMAI DE INSTITUTIILE DE PUTERE ALE STATULUI, PRIN REPREZENTANTII LOR, cei care pun in practica politicile guvernamentale, respectiv:

Parlamentul Romaniei – organul puterii legislative, cel care face si desface leg.i

Guvernul Romaniei – organul puterii executive, cel care pune in practica legile edictate de parlament – plus toate agentiile subordonate.

Presedintele Romaniei – parte a puterii executive, primul reprezentant al tarii in materie de politici externe, paznicul respectarii constitutiei pe plan intern, al echilibrului intre puterile si autoritatile executive, legislative si judecatoresti, reprezentantul cel mai legitim al intereselor societatii in raport cu aceste autoritati, fiind ales prin vot nominal si direct.

Puterea judecatoreasca, respectiv instantele de judecata si parchetele.

Curtea Constitutionala – garantul prim si ultim al respectarii regimului constitutional de catre cetateni si celelalte autoritati.

Consiliul Superior al Magistraturii – garantul independentei justitiei.

Serviciile de informatii interne si externe, armata si politia, institutii care, subordonate puterii executive sau legislative, raspund de securitatea externa si ordinea publica interna.

Toate celelalte institutii de stat, autonome sau subordonate celor antementionate, resposabile pentru punerea in practica a politicilor publice guvernamentale.

Acestea sunt

De la Sibiu la Cotroceni, where no one has gone before. Cultul personalitatii lui Klaus Intaiul

Azi nu ne ocupam de ispravile autoglorificante din ciclul “curajul de a nu spune sau face nimic” (il parafrazam chiar pe Klaus) sau de memorialistica prematura ale Primului Ales al Tarii, Klaus Intaiul de Sibiu, printul consort al Primei Doamne. Nope. Azi am deosebita placere sa va prezint un aspect mai amuzant, care tine cultul personalitatii la romani.

Acum radem noi, ca-i weekend si peste saptamana am plans destul – densa si trista saptamana cu Tariceanu, Vosganian, senatul borfasilor, legi electorale proaste, presedinte inert (sau inept), etc. Cu capul de pereti sa se dea el, prezidentul, poate ajuta.

Ne oprim asupra proiectului turistic „Drumul presedintelui”. Care nu mai e un secret, dar este un prilej de a rade pe saturate – intram pe link si procedam. Pentru ca acum e libertate, se poate. Pe vremea “degraba-impuscatului” Ceausescu Nicolae, in timpul vizitelor pionieresti la Scornicesti (locul de bastina), nu se putea rade pe fata, ci doar pe infundate, in intimitate. http://www.b1.ro/stiri/eveniment/klaus-iohannis-atractie-turistica-drumul-presedintelui-ultima-tendinta-in-materie-de-turism-la-sibiu-108730.html

Radem pentru ca „drumul presedintelui” abia a-nceput de 4 luni, si nu oricum, ci prost. Ceea ce nu-i opreste pe Klaus si adulatori de la un cult al personalitatii sale paralel cu aceasta realitate.

Citim asadar ca proiectul consta in “Sibiul așa cum l-a descoperit Președintele, cu ochi de copil, de adolescent, de îndrăgostit, de profesor, de primar, cu ochi care te întâmpina binevoitor, te urmăresc curios și te îndeamnă la descoperiri. Turism, educație, cultura” zic managerii de proiect.

Aha. Pai la acest moment (cand e prematur; memorialele se fac de regula dupa iesirea din scena) asta suna cam asa: minunati-va cum unul care n-are nici in clin nici in maneca a ajuns Presedinte. In acest sens noi, managerii de proiect, chemam neamu’ sa caste gura si sa dea banul ca la femeia cu barba sau camila cu trei cocoase. Comedie cu accent pe a doua silaba.

Totusi, eu nu-s multumita. Intai ca mie la Sibiu imi plac orasul vechi (care-i mic rau) si telemeaua de oaie. Ar mai fi sibienii, care sunt relativ bizari si nu e clar de ce zambesc cand le vorbesti – mie cel putin nu mi-a fost clar niciodata daca inteleg ce le spun, impresia generala fiind ca nu. Adaugam circuitul idilic Iohannis-copil-indragostit-profesor-primar si gata distractia. Nu-i destul. Trebuie mai mult suflu creativ, artistic. In acest scop, oferim cateva surse de inspiratie.

Un asasinat istoric, motivat politic. Povestea crestina.

Pentru ca e vineri si Saptamana Patimilor.

Textul de azi este o invitatie la reflectie onesta si meritata recunostinta. Invitatie adresata nu doar crestinilor, ci si ateilor, agnosticilor si adeptilor altor religii.

Da, chinul si rastignirea lui Isus au fost un asasinat istoric, motivat politic. Poate cel mai incarcat de semnificatii din istoria omenirii: fariseii isi vedeau amenintata pozitia si privilegiile de lideri ai comunitatii. Isus ii invata pe oameni sa gandeasca autonom, sa fie buni, generosi, drepti, onesti, responsabili si mai ales liberi. Iar libertatea si autonomia functionala si intelectuala a celorlalti NU place liderilor care-si iubesc puterea si privilegiile mai mult decat iubesc adevarul si semenii.

Asa si Fariseii din cetatea Ierusalimului. Pentru asta au speculat slabiciunile si micimile multimii – frica, ura, invidia, ignoranta, mediocritatea, instinctele primare agresive – si, astfel, au eliminat fizic pe cel mai mare dusman in viata: pe cel care-i invata pe oameni Calea, Adevarul si Libertatea.

Povestea biblica se repeta pana in zilele noastre. Cei inteligenti si buni, cei care spun adevarul, cei care ii invata pe oameni sa fie liberi, drepti si sa gandeasca, sunt urati, invidiati, tradati de semenii lor, si, nu de putine ori, umiliti si asasinati. Cu cat influenta lor in societate e mai mare, cu atat furia fariseilor si maselor pe care acestia le controleaza e mai greu de stavilit.

Fariseii zilelor noastre, la fel ca cei de acum 2000 de ani, lasi, avizi de putere si privilegii, se manifesta la fel: mint, manipuleaza si, cu desavarsita lipsa de respect si iubire fata de semenii lor, le speculeaza slabiciunile impotriva celor care le sunt superiori.

E despre politica (in sens larg, aristotelic) si natura omeneasca. Pretul pe care-l platesc de veacuri cei care spun adevarul si iubesc oamenii ramane acelasi.

Bine, si-o sa ma-ntrebati atunci: la ce bun? Pai sa va spun: uitati-va bine la lume inainte si dupa Isus. Parca-i mai buna dupa si acum. Si parca-i mai buna in lumea crestina decat in celelalte. Si parca, pana la urma, desi greu, cu un pret mare si crud, adevarul si binele razbesc intunericul. Toate astea pentru ca, desi nu destul, acum 2000 de ani unii l-au crezut, inteles si urmat pe Isus. Iar pana in zilele noastre, calea deschisa de El atunci, au urmat-o din ce in ce mai multi. Atat cat au inteles, atat cat au putut, in limitele mintii si slabiciunilor omenesti.

Asta-i povestea crestina: e despre politica (in sens larg). Despre

Viata, moartea si sacrificiul crestin banalizate prin libertate de exprimare. Ou sont les Charlies?

Context

“We are not bad guys, we are just here to make your Easter Holiday better.” – terorist musulman Al-Shabaab, Kenya, Nairobi, Universitatea Garissa, 2 aprilie 2015.

147 de studenti kenyeni (dintre care 142 crestini) au fost ucisi de teroristi musulmani. Supravietuitorii relateaza ca teroristii ii intrebau daca sunt musulmani sau crestini. Pe crestini ii impuscau pe loc. Pentru ca, asa cum spune relatarea, “noi nu suntem baieti rai, suntem aici ca sa va facem sarbatoarea Pastelui mai buna”.

Da, ne aflam la vremea Pastelui. Nu, Pastele crestin nu este sarbatoarea borsului de miel si iepurelui de ciocolata, dupa cum Craciunul, cealalta mare sarbatoare crestina, nu este sarbatoarea porcului si shoppingului. Ghici ce-i?

In fine, ramanem la valori, caci ne adresam si ateilor sau adeptilor altor religii. Valorile-pilon ale crestinismului raman libertatea si responsabilitatea individuala, adevarul, compasiunea si iubirea aproapelui. A aproapelui viu.

Pastele, carevasazica, este sarbatoarea unei credinte, etici si filosofii care au creat, in 2000 de ani, pe date si fapte istorice irefutabile, cea mai avansata civilizatie umana cunoscuta. Democratia liberala este creatia si “aplicatia” lumii crestine, cu tot cu progresul stiintific si al nivelului de trai pe scara larga. Si gata.

Teroristii musulmani, in semn de recunoastere pasnica, ne-au imbunatatit sarbatorile pascale ucigand 147 de studenti; pe cei care s-au declarat crestini i-au impuscat pe loc.

Au gresit crestinii in aceste doua milenii? Sigur. Invatatura lui Isus nici acum n-a fost pe deplin inteleasa si corect asumata. Si acum este dogmatic, politic mutilata si eretic aplicata deseori. Pentru ca omu-i in general prost (inteligenta ramane exceptia), pacatos si natural limitat. La fel si intelegerile sale. Decalogul crestin si predica de pe munte raman in continuare, pentru multi, fie necunoscute, fie simple deziderate sau nici atat, fiind zi de zi, faptic si ideologic, ori negate, ori ignorate, in loc de a fi permanent si inteligent explorate. Daca s-ar intelege si respecta cumsecade, am avea raiul pe Pamant. Ceea ce nu se poate, pentru ca oamenii nu-s nici atat de inteligenti si nici atat de buni. E vorba insa de a incerca. Si de a nu abandona.

Din pacate noi,

O tara de expertologi constitutionalisti, de la Presedinte la opinca

Constitutia ca o mantra

O spun, la fel ca-n titlu, cu ironia evidenta si ingrijorarea implicita. O spun pentru ca cei care chiar au ceva competente pe domeniul politico-constitutional (asta fiindu-le ocupatia) lipsesc din spatiul mediatic de impact – tv, presa centrala, unde se exprima maestrii orice-ului, de serviciu 24/7. Si o spun pentru ca de unde pana recent (alegeri prezidentiale) mai nimeni nu cunostea, daramite intelegea Constitutia, nici macar actualul presedinte, acum tot neamul a cazut in expertologie constitutionala.

Aici e partea tragi-comica: se invoca argumentul Constitutie ca o mantra; se emit pareri ferme, certitudini de catre te miri cine, pe un teritoriu per se discutabil (la noi mai mult decat in alte tari), insa prea putin dezbatut serios. Si asta in timp ce in continuare nu se cunoaste nici litera, daramite spiritul Constitutiei.

Mantra constitutionala se invoca, de regula, in sprijinul actualului presedinte, balbaielilor sau erorilor sale, si impotiva precedentului. Lucru valabil si pentru presedinte insusi, de unde se si propaga cu mare impact public sintagma magica, dar neinteleasa, cu „litera si spiritul constitutiei”

De aceea, lasand gluma deoparte, mai ales dupa conferinta de presa de bilant prezidential al primelor 100 de zile (pe care in varianta indulgenta si benevolenta o putem lua ca pe o gluma nereusita), dupa cum scria ieri Dragos Aligica (cititi ultimele postari de pe pagina sa de facebook, daca tot e la moda; chiar merita; fac cat un curs de institutiii si doctrine politice), dinspre Presedintie se impun niste clarificari. Chiar se impun, cu privire la pozitionarea si doctrina politico-constitutionala care se contureaza, si nu neaparat in cel mai fericit sens. Iata de ce, pe foarte scurt – si asta toata lumea ar trebui sa inteleaga, pentru ca nu este eseu de specialitate.

Ce nu-ntelege publicul larg, nici Presedintia, desi ar trebui

1.Constitutia noastra de republica semiprezidentiala – model frantuzesc, na, de unde si problemele mari – si lacunara – multa vorbarie unde nu trebuie, prea putina la stabilirea mecanismelor institutionale concrete – nu are nici litera, nici spirit prea clare.