Ioana Hincu

Archive for octombrie 2014|Monthly archive page

A time for choosing sau vremea alegerilor cruciale. Optiunea occidentala (I)

In Solutii on octombrie 23, 2014 at 2:21 am

Votul din noiembrie este crucial. In esenta, pentru ca istoria se repeta, la fel ca prostia. Insa istoria nu-i totdeauna reversibila. Inca 5 ani de regim Ponta pot produce mutatii ireversibile.

Da, votul din decembrie 2012 a fost prostie la scara nationala. Un sfert de natie (4,3 milioane) a votat USL, 60% a stat acasa, pentru ca “toti sunt aceeasi mizerie”. Intr-un articol preelectoral, intitulat Mizeria mai mica are avantajul clar ca-i mai mica (pe link, la sfarsit), Alexandru Hancu spunea:E o mare imbecilitate să crezi că toate mizeriile sînt la fel şi n-ai ce alege.” Timpul ar fi sa reparam prostia, cat se mai poate. Sa votam altfel – in esenta, pentru valori occidentale. Pentru ca da, din pacate, statul de drept, domnia legii, egalitatea in fata legii, democratia liberala, nu le-am inventat noi si nu sunt inca (din pacate) valori nationale.

In acest sens, ofer in continuare cateva argumente pentru a opta (vota activ) altfel. Rezistati va rog reflexelor la moda, antiamericane, fata de referintele istorice care urmeaza. Sunt fapte si realitati incontestabile. Iar antiamericanismul european este o boala, vorba lui Paul Johnson (istoric britanic). Una intemeiata pe propaganda stupida si ignoranta.

Alegeri de succes. In Occident, nu la noi.

Acum peste 200 de ani, unul din Parintii Fondatori ai Americii, Alexander Hamilton, spunea ca o natiune care prefera rusinea in loc sa se confrunte cu pericolul este pregatita pentru un stapan si merita unul. Colonistii nord-americani au preferat demnitatea si libertatea, s-au confruntat cu stapanii, si nu oricum, ci cu arma-n mana, riscandu-si (multi pierzandu-si) viata. Rezultatul? Au fondat cea mai Citește restul acestei intrări »

Pericolul Ponta, mai mare decât se-nțelege. Semnificația acestor alegeri.

In spaime on octombrie 16, 2014 at 8:23 pm

Aceste alegeri prezidențiale au implicații mai mari decât notez că realizează populația și liderii de opinie, majoritatea. Alegerile astea sunt despre opțiunile și complicitățile noastre  pe termen lung.

Nu, alegerile prezidențiale 2014 nu sunt niște alegeri oarecare. Sunt definitorii și cruciale. Sunt corolarul a 25 de ani de libertate prost sau bine înțeleasă.

Nu, alegerile astea nu sunt despre stânga și dreapta (distincția asta la noi încă nu s-a priceput).

Nu, alegerile astea nu sunt despre o simplă alternanță la putere, nici despre candidați acceptabili, inacceptabili, preferabili sau impecabili.  Nu sunt despre Macovei, căreia nu i se poate reproșa nimic esențial până la urmă. Nu sunt despre Iohannis, căruia i se poate reproșa că nu se dezice clar și ferm de asocierea, în 2012, cu grupul politico-infracțional organizat PSD-PNL, autor al loviturii de stat. Nu sunt nici despre bufoni ca Udrea, Tăriceanu, Vadim sau Meleșcanu.  Nu sunt nici măcar despre Traian Băsescu, despre regimul sau viziunea lui (care ar trebui continuate și îmbunătățite, nu fracturate brusc) și nici despre eroarea cu Udrea lui.

Nu. Sunt fix  despre un pericol major, care nu se înțelege:  ce reprezintă Victor Ponta și cum ne raportăm noi la acest melanj halucinant, fără precedent, de non-însușiri și defecțiuni omenești, pe cale să ne conducă și distrugă instituțional suprem, pe termen lung,  cu girul nostru direct (vot prost exercitat sau absent).

Victor Ponta este produsul aberant a doi mentori exemplari: Ion Iliescu și Adrian Năstase.

Ion Iliescu este Citește restul acestei intrări »

Libertate, tiranie, democratie, prostie. De ce Ponta nu trebuie sa fie presedinte.

In Solutii on octombrie 13, 2014 at 9:07 pm

Idei principale

1.”Oamenii nu cedeaza libertatile lor decat sub imperiul unor iluzii.” Edmund Burke (1729-1797)

2.”Puterea tinde sa corupa; puterea absoluta corupe absolut.” Lord Acton (1834-1902)

3.“Oamenii sunt calificați pentru libertăți civile în exact aceeași proporție cu dispoziția lor de a pune lanțuri morale peste propriile porniri, în proporția în care dragostea lor de dreptate/justiție este deasupra rapacității lor, în măsura în care soliditatea și seriozitatea înțelegerii lor este deasupra vanității și aroganței, în măsură în care sunt dispuși să asculte mai degrabă sfaturile celor înțelepți și buni, decât lingușelile ticăloșilor.” Edmund Burke 1791.

4.Prostia, lenea intelectuala si amagirile/utopiile periculoase sunt universale. Doua dintre iluziile prostesti pe care se intemeiaza constructia pasnica a tiraniei in zilele noastre, pe vot universal, democratic, sunt urmatoarele:

a)Ca mai multa putere politico-institutionala in mainile liderului/partidului preferat rezolva problemele societatii, mai ales saracia. Ca mecanismele de control reciproc si echilibrare intre puterile statului si intre partidele parlamentare (checks and balances le spun americanii) complica si impiedica progresul democratic.

b)Ca in numele securitatii (sociale) personale ar trebui sa cedam statului cat mai multe drepturi si libertati, delegand puterii centrale (parlament, guvern) dreptul de a gandi in numele nostru viata, educatia, sanatatea, ocupatia, evaluarea si rasplata muncii noastre (salarii si tarife standardizate), ba si buna parte din averea noastra (jefuita cu taxe si impozite exagerate) spre redistribuire in scopul egalizarii si “justitiei sociale”.

Concret, elite si vedete fara minte, la noi si peste ocean
Citește restul acestei intrări »

Despre prostie si replica imperios necesara, in 10 puncte

In Solutii on octombrie 11, 2014 at 9:25 pm

(Aparent fara legatura cu situatia politica, civica sau electorala; unde “aparent” este cuvantul de baza.)

Mi se reproseaza, in general, dar mai ales in ultimul timp, ca sunt prea “acida”, prea “agresiva” in dialog cu prostia. Iata replica si unghiul din care abordez eu problema:

1.Anul trecut, ca o conluzie de etapa, despre fenomenul prostiei si expansiunea sa ingrijoratoare, mai ales la varful societtii, scriam acest text: https://ihincu.wordpress.com/2013/03/14/pe-mana-ingerilor-defecti-expansiunea-prostiei/

De unde redau un fragment: “cred că nu mai e un act de noblețe, ci, cât de curând, unul iresponsabil, de achiesare la rău și la proliferarea lui, să tolerezi, în loc să sancționezi drastic prostia, nerușinarea și mediocritatea DE ORICE FEL. Mai ales acum, când răspândirea lor mediatică (MSM si social-media) a luat o amploare necunoscută până recent. Și iată, câștigă teren, admiratori și adepți, în detrimentul inteligenței, decenței și excelenței, care, neapreciate, ies din peisaj cu o repeziciune fără precedent.”

2.Prostia este ubicua si insistenta. In orice mediu social, profesional, izbucneste cand si de unde nu te astepti, si hartuieste. De aceea la prostie se impune o reactie cu titlu de sanctiune. Este de preferat reactia severa si decisiva, caci cu prostia nu se poate dialoga, dar o poti semnala si izola.

3.Adevarul este deseori incomod si neplacut. Ba cateodata brutal de neplacut. Dar trebuie spus. M-am saturat pan’ la greata de replica aia stupida, ce infloreste ca mucegaiul la umbra lipsei de logica si de argument, cu “nimeni nu detine adevarul absolut”. Ba da, unele adevaruri sunt al naibii de absolute, la fel ca prostia.

4.“Acida” si “agresiva” in limbaj (a se citi directa, fara retineri) sunt si voi ramane doar in reactie la realitatile pe masura. Prostia, bunaoara, este acida, ma arde. O percep ca vulgara per se, ca pe o Citește restul acestei intrări »