Ioana Hincu

Archive for the ‘certitudini’ Category

Referendumul pentru normalitate (III) Ghid practic. Istoria LGTB pe care n-ați învățat-o la școală

In certitudini, Dubii, Nostalgii on septembrie 15, 2018 at 6:20 pm

De la patologie la „orientare sexuala”, apoi la „mandrie” cu casatorie

Ce veti citi in aceasta miniserie de articole nu veti auzi la tv si nu veti invata la scoala sau la facultate, pentru ca acolo ideologia a substituti demult istoria si realitatea. Mai intai comunismul, apoi neocomunismul sub falsa eticheta de „progresism” sau „liberalism”, au inlocuit si rearanjat realitatile istorice relevante cu cele convenabile politic, astfel incat sa serveasca propriile fantezii ideologice.

Ignoranta si naivitate

Inceputul anilor ’90. Ca studenta la drept eram revoltata de faptul ca in codul penal relatiile homosexuale erau inca incriminate. Ce inapoiere! Ce discriminare! Habar n-aveam atunci ca in tari infinit mai libere si mai democratice decat a mea, homosexualitatea (sodomy) a continuat sa fie incriminata pana in 2003 (SUA). Cu atat mai putin aveam habar de istoria si evolutia activismului prohomosexualitate [actualmente LGTBsimultealtelitere#], sustinut sistematic de Noua Stanga postbelica occidentala. Nu stiam nimic despre marxismul cultural, despre teoria „minoritatilor oprimate” prin simpla existenta a majoritatii, despre „discriminarea pozitiva”, „actiunea afirmativa” sau despre tintele, metodologia si obiectivele lor dinamice.

De aceea, daca cineva m-ar fi intrebat daca mi se pare ca ‘iubirea homosexuala” e un „drept” care merita aparat legal, as fi raspuns, probabil, ca da. Era libertate, ce naiba! Toata lumea are „dreptul” la iubire libera. Free love!

Doar ca, vedeti, desi ma numaram printre cei mai curiosi, poligloti si cititi studenti, (numai intamplator fiind printre primii „din clasa” dupa rezultate), de fapt nu stiam si nu intelegeam nimic din cele ce urmeaza, care, iata, au ajuns sa „revolutioneze” si societatea romaneasca. Iar cand spun ca nimic nu intelegeam, inseamna Citește restul acestei intrări »

Divorț de realitate: „Obama e un domn prin comparatie cu Trump”. Oare?

In certitudini, intre ras si plans on septembrie 8, 2018 at 8:33 pm

Vesti din diaspora noastra franceza si americana

Exista o prejudecata comuna aici, in tara, ca toata diaspora romaneasca ar fi anticomunista si mult mai informata sau lucida decat cei ramasi acasa. Sau ca toti romanii plimbati prin lume ar fi inteles ceva din ea. E doar o prejudecata.

Bunaoara, acum un an am scris un text in care, din observatia si experientele directe nu doar mediate de peste 20 de ani, avertizam asupra acestei iluzii. Textul se intitula Plecat din România Stângii și eșuat în Occidentul Stângii si trecea succint in revista principalele cauze:
https://ihincu.wordpress.com/2017/10/01/plecat-din-romania-stangii-si-esuat-in-occidentul-stangii-de-ce/

Azi, pentru ca oamenii rezoneaza mai greu la gandire abstracta, iar mama invataturii e deseori exemplul concret, revin cu o ilustrare. Mai exact cu doua opinii antagonice despre politica americana ale unor concetateni cu profesii intelectuale (educatie universitara) stabiliti in Franta, respectiv SUA. Nu va grabiti sa presupuneti care ar fi opinia corecta. Mai bine cititi:

Din Franta, Ciprian Apetrei (publicist ziare.com, originar din Ploiesti), spune sarcastic, dar obiectiv si istoric corect:

„In politica americana există o traditie ca fostii presedinti sa isi vada de viata lor dupa ce isi termina mandatele. […] O parte a cutumei spune ca nu „se face” sa iti ataci succesorul. Politete elementara, la acest nivel.

Dar in SUA urmeaza niste alegeri legislative partiale foarte importante. Democratii [stanga americana] spun, impreuna cu toata presa, ca vor castiga cu usurinta intrucat Trump a prabusit tara, este portocaliu, nebun, rus, rasist si altele. Apare o carte de interviuri cu oameni care nu le-au oferit. Editoriale in presa centrala semnate ca in Caragiale, anonim. Citește restul acestei intrări »

Mari conservatori comuniști. Theresa May și comunismul african

In certitudini, intre ras si plans on august 30, 2018 at 4:59 am

Conservator comunist. Suna bizar, nu-i asa? Desi n-ar trebui, pentru ca, iata, comunismul odata inventat nu moare, ci este conservat de unii … acolo unde a fost lansat. Nu, nu la noi. Noi, in Est, doar l-am importat si experimentat fortat,  si i-am adus contributii valoroase, pe nedrept si iresponsabil ignorate de occidentali.

„Conservatoarea comunista Theresa May a exprimat sprijinul tarii sale (!!) pentru reformele funciare din Africa de Sud, puse in aplicare de conservatorii comunisti de acolo, prin care pamanturile fermierilor albi vor luate si date fermierilor negri… ca in Zimbabwe.
Tovarasa conservatoare Theresa May urmeaza sa efectueze o vizita de lucru in Africa de Sud, unde , a declarat ea, „se desfasoara o reforma agrara generata de un proces democratic”.
Celalalt lider comunist britanic, Jeremy Corbyn, nu si-a exprimat inca punctul de vedere.
In lumea lui, Stalin isi ia notite: „reforma agrara generata de un proces democratic”, relateaza cu sarcasm binemeritat, Stefan Morosan.

Pacat ca britanicii si occidentalii, in general, nu vor sa-nvete despre „reformele democratice”, agrare sau de orice fel, de la fratii lor mai inapoiati din Estul comunist, si merg tocmai in Africa. Nu e bine.

De exemplu, britanicii ar putea invata cate ceva din cooperativizarea pe care comunistii romani au pus-o in practica extraordinar de democratic, cu bata si teroarea, inca din anii ’60. Pentru ca aia e!  De fapt, ar putea invata de la noi, daca ar vrea, absolut tot despre reformele comuniste democratice si rezultatele in plina desfasurare si azi. Poate asa ar intelege mai repede si membrii partidului conservator britanic ca au gresit fundamental cand au ales-o pe Theresa sa-i conduca pe ei si Marea Britanie, iar in Africa s-ar grabi s-o trimita doar ca sa ramana. Pentru totdeauna. Fiindca, uite, noi, daca n-am fost in stare sa-l expediem la timp pe Bombonel in Congo si pe Ion dupa gratii, ne-am pricopsit cu Dragnea, cu Tudorel sau cu Daea, si cu Citește restul acestei intrări »

Nu vă amăgiți: PSD este PCR! Dar nu e țara lor. Ne vom întoarce!

In certitudini, Solutii on august 11, 2018 at 4:32 am

Ce-a fost in seara asta a mai fost si am mai trait. In decembrie 1989. In iunie 1990. Mi-as fi dorit sa nu mai fie niciodata. Dar iata ca nu se poate.

In decembrie 1989 si iunie 1990, un regim comunist dement a dat ordin ca protestatarii antiguvernamentali pasnici, neinarmati, din Timisoara si apoi din Bucuresti, sa fie atacati, haituiti, batuti si omorati. Acelasi lucru l-am trait din nou, in Bucuresti, in seara de 10 August 2018. Se cheama comunism. Se cheama represiune impotriva propriului popor. Se cheama dictatura si trebuie sa inceteze. Nu mai exista nicio diferenta intre Dragnea, Ceausescu si Iliescu. Nicio diferenta intre PCR si PSD. Este aceeasi eterna Ciuma Rosie.

10 August 2018, de la fata locului

Am plecat de acasa in jurul orei 7pm. Greu de ajuns la locul de adunare. In Piata Victoriei am ajuns in jurul orei 8pm. Calea Victoriei pana spre Lemnea, Calea Buzesti, Lascar Catargiu (fost Ana Ipatescu) pana spre Piata Romana erau pline. Om langa om, ca-n autobuz. Oameni pasnici de toate varstele. Prieteni cu care m-am intalnit mai tarziu, dupa ce au reusit sa traverseze piata spre noi dinspre Muzeul Antipa, ne-au spus ca la fel era si pe Aviatorilor si Kiseleff.

In drum spre Piata ne-am intalnit cu o cunostinta, femeie, bugetara, venita cu fetita. Fetita respira greu: dadusera deja cu gaze lacrimogene. Cine? De ce? Neclar. Unii spun ca din cauza unor provocatori. Unde? Care? Ma uit in jur si dau un ocol, cat se poate. Lume curata, civilizata. Absolut niciun motiv pentru o interventie politieneasca brutala.

„Demisia!”. „Nu plecam!”. „M..E PSD!”. S-a strigat continuu pana Citește restul acestei intrări »

Șase ani de anti-„populism”. Ce democrație? Care libertate?

In certitudini, Solutii on iunie 22, 2018 at 5:26 pm

“Daca istoria ne invata ceva, ne invata ca impaciuitorismul prostesc sau iluziile nefondate despre adversarii nostri inseamna nebunie. Inseamna tradarea trecutului si risipirea libertatii noastre.”– Ronald Reagan – Evil Empire speech,1983)

Era in 2012, tot vara, in prag de vacanta. Praf si pulbere ne-au facut atunci si ne fac de atunci incoace. Sunt aceeasi. Inca ne guverneaza.

Totusi, „poporul” ii lasa pentru ca asa-i „democratic”.

Desigur, poporul nu-i lasat de capul lui: vin unii si ii spun ca toti sunt „aceeasi mizerie” deci mai bine sa nu voteze; sa nu voteze, ca sa se aleaga cei mai mari mizerabili din toata aceasta mizerie.

Apoi vin niste „tehnocrati” care le pun in brate acelorasi fruntasi mizerabili a doua guvernare (2016); tehnocrati care apoi marsaluiesc protestatar pe strada si tot explica poporului cum spera ca Dragnea/PSD/Tariceanu/ALDE se vor reforma dupa zeci de ani de nereformare pe baza de mars duminical-nocturn pasnic, deci sa-i lasam la putere pentru ca asa-i „legitim dpdv democratic”, doar au castigat alegerile.

A naibii democratie au in cap si tehnocratii astia, daca Citește restul acestei intrări »

Ruptura creierului nației de politică. Cinci observații și trei autori. Johnson, Scruton și Aligică

In certitudini, Solutii on mai 1, 2018 at 11:52 pm

I. Despre intelectuali si politica. Paul Johson si Roger Scruton

Doi intelectuali si autori, si doua dintre lucrarile lor  mi-au servit fundamental in intelegerea relatiei dintre intelectuali si politica:

1)Intelectualii semnata Paul Johson, istoric britanic;

2) Fools, Frauds and Firebrands, Thinkers of the New Left (reeditare 2015 cu adaugiri la zi a lucrarii din 1985 a aceluiasi autor intitulata The thinkers of the New Left) de Roger Scruton, ganditor politic britanic – nu-mi mai place demult termenul de „filozof”; prea multi filozofi si absolventi de tot felul de filozofii in zilele noastre.

Sigur, de-a lungul timpului au fost mai multi cei care m-au ajutat sa navighez prin acest segment specific al realitatii, printre care Dragos Aligica ocupa un loc important. Dar cele doua lucrari nominalizate mai sus mi-au oferit mai multa claritate si perspectiva decat altele asupra relatiei dintre intelectuali si politica. Iar textul recent intitulat “INTINAREA INTELECTUALA”: POLITICA, INTELECTUALI SI CLEPTOCRATIE – text semnat si republicat de Dragos Aligica pe noua lui platforma, Marginalia, si pe care va rog sa-l cititi atent; aveti Citește restul acestei intrări »

Bye bye Facebook, welcome reality and freedom! (IV) Deși Twitter nu e Facebook, iar Romania nu e America …

In certitudini, Dubii on ianuarie 16, 2018 at 11:26 pm

In episodul anterior vorbeam despre modul aparent mai subtil (decat blocarea contului) in care marile retele de socializare manipuleaza fluxului de informatii. Despre aroganta stapanilor acestor retele care cred, chiar cred ca sunt in drept sa stabileasca ce ganditi, ce cititi, ce si cum vorbiti, fara sa va anunte ca astea-s „standardele” lor de fapt:
https://ihincu.wordpress.com/2018/01/14/bye-bye-facebook-welcome-reality-and-freedom-iii-tara-te-vrea-prost-mark-e-convins-ca-esti/

Si promiteam sa revin cu detalii despre ce au descoperit si aratat lumii intregi, saptamana trecuta, Project Veritas – o retea de haiduci (a se citi jurnalisti de investigatie) americani, care a investigat si inregistrat sub acoperire ce gandesc si pun in aplicare stapanii Twitter pentru a controla si manipula fluxul de informatii. Ma tin de cuvant, iata.  Insa nu inainte de a aminti ca azi, 16 ianuarie 2018, James O’Keefe, „haiducul” principal, 33 de ani, absolvent de filozofie si realizator de film, fost colaborator al lui Andrew Breitbart, isi lanseaza cartea cu aceeasi tema, intitulata American Pravda. My fight for the Truth in the Era of Fake news.

1.Desi Twitter nu e Facebook, influenta asupra mentalului colectiv planetar e mare

Twitter este, la fel ca Facebook, o mare retea de socializare si „breaking news”. Fondata de Jack Dorsey (actual CEO) si alti trei in 2006, la doi ani dupa Facebook,  Twitter are sediul tot in California, of, California-Leaganul-Comunismului-American, la fel ca reteaua lui Mark.

Twitter are mai putin succes in Europa continentala, si cu atat mai putin la noi in tara. Cu postari limitate pana anul trecut la 140 de caractere, iar incepand din noiembrie 2017 la 280 de caractere, Twitter a cucerit mai mult lumea anglo-americana – mai concisa, mai dinamica, mai abila in comunicare si mai pragmatica.

Cele 330 de milioane de utilizatori activi (octombrie 2017) se situeaza la nivel global sub performanta Facebook, care a atins doua miliarde de utilizatori. Ceea ce nu inseamna, insa, ca Twitter nu este, direct, dar mai ales indirect, la fel de influenta asupra mentalului si perceptiei colective planetare: tinta Twitter este in primul rand America, publicul si politica americana, iar America fiind primul si cel mai important trend setter politic al lumii libere …. Citește restul acestei intrări »

Bye bye Facebook, welcome reality and freedom (III) Țara te vrea prost, Mark e convins că ești!

In certitudini, Solutii on ianuarie 14, 2018 at 8:48 pm

Motto: „Intrebarea de baza nu este ce e cel mai bine, ci cine va decide ce e cel mai bine” (Thomas Sowell)

In partea a II–a am vorbit despre ce continut si de ce elimina Facebook, cu ajutorul avocatului german Joachim Steinhoefel: https://ihincu.wordpress.com/2018/01/11/bye-bye-facebook-welcome-reality-and-freedom-ii-ce-si-de-ce-sterge-feisbuc/   Azi continuam cu declaratiile recente ale celebrului Mark Zuckenberg, stapanul retelei.

I. Mark a decis ce e bine pentru dumneavoastra

Joi, 12 ianuarie, domnul Zuckenberg a anuntat pe pagina lui ca urmeaza sa controleze, cu de la el si echipele lui putere, ce continut vedeti si cum veti vedea pe newsfeed. De ce? Pentru ca „Noi simtim o responsabilitate in a ne asigura ca serviciile noastre nu sunt doar distractiv de folosit, ci servesc Binele [bunastarea] oamenilor”. Si da-i cu Binele nostru (well-being, bunastare) in sus si-n jos, pe baza de „cercetatorii nostri au constatat” si „feed-back-ul comunitatii”.

Astfel echipele Facebook ne vor „ajuta sa gasim continutul relevant; ne vor ajuta sa avem mai multe interactiuni sociale semnificative”. Cum? Pai ne spune Mark personal. Pentru cine nu intelege limba lui de lemn corporatist, traducem:

Facebook va reduce vizibilitatea institutiilor media consacrate, presa, televiziuni, programe radio; a personalitatilor media si formatorilor de opinie, dupa cum considera Mark, echipele si algoritmii lor ca e bine.

Mai multe detalii gasiti in postarea lui Mark de joi. Si, nu in ultimul rand, in editorialul … de miercuri – jurnalistii seriosi aflasera deja – din Wall Street Journal. Editorial semnat de Deepa Seetharaman, Lukas I. Alpert si Benjamin Mullin, intitulat Facebook to Overhaul How It Presents News in Feed (facebook revizuieste prezentarea stirilor pe feed):
https://www.wsj.com/articles/facebook-considers-prioritizing-trustworthy-news-sources-in-feed-1515714244?mod=e2fb

 

II. Ce nu va spune Mark? Adevarul care va elibereaza de manipularile retelei de socializare

Dar vi-l spun eu sau oricare Citește restul acestei intrări »

Bye bye facebook, welcome reality and freedom (II) Ce și de ce șterge Feisbuc

In certitudini, spaime on ianuarie 11, 2018 at 5:06 pm

1.Stergem tot ce nu convine guvernului si Corectitudinii Politice

Spuneam in prima parte ca sunt cativa ani – 2015-2017 – de cand observ metodele (unele foarte subtile) prin care feisbuc elimina sau reduce dramatic vizibilitatea vocilor Incorecte Politic:
https://ihincu.wordpress.com/2018/01/09/bye-bye-facebook-welcome-reality-and-freedom-i-introducere-si-bilant/

Au observat si altii. De exemplu avocatul german Joachim Steinhoefel, care a documentat anul trecut o serie de cazuri pe care urmeaza sa le aduca in fata justitiei germane, in apararea LIBERTATII DE EXPRIMARE. Interviul realizat de jurnalistul Jan Bruck este postat de BBC trending in septembrie 2017 (filmuletul de 3 minute la final).

Steinhoefel a creat un „perete al rusinii” unde a strans dovezi a ceea ce el numeste „stergeri abuzive”:

A inceput acum un an, cu o abundenta de postari sterse de Feisbuc care n-ar fi trebuit sterse pentru ca erau absolut in limitele libertatii de exprimare in Germania, iar pe de alta parte, erau violari ale codului penal [german] care chiar dupa informarea Facebook n-au fost sterse, de exemplu „Evrei la camera de gazare”, declara Steinhoefel reporterului.

Alt utilizator a fost suspendat pentru o caricatura inofensiva (o vedeti in filmulet) despre „egalitatea casatoriei”. Acelasi lucru – suspendarea pentru o caricatura inofensiva cu un jihadist si sotia lui care-i calca vesta sinucigasa – mi s-a intamplat si mie de Craciun, cu tot cu stergerea postarii respective:

Steinhoefel a documentat mai mult continut ilegal care a fost Citește restul acestei intrări »

Bye bye facebook, welcome reality and freedom! (I) Introducere și bilanț

In certitudini, Solutii on ianuarie 9, 2018 at 6:30 pm

1. Era prin 2010. Cum, n-ai cont de feisbuc?

Desi eram utilizatoare de internet cu mult dinaintea majoritatii concetatenilor mei (din anii ’90), n-aveam cont in nicio retea de socializare. (In 2002, cand s-a inchis Napster, am fost foarte necajita; de unde mai descarcam eu muzica/mp3? Cati romani auzisera de Napster atunci?)

Nu de socializare duceam lipsa in viata reala. Dimpotriva: abia gestionam, la fel ca acum, comunicarea importanta, vitala, atat profesionala cat si de suflet. Internetul il foloseam, la fel ca acum, mai mult pentru documentare si comunicare bilaterala la distanta. Il foloseam si pentru achizitii/descarcari de text si audio/video.

Totodata incepuse sa ma asalteze mirarea: „Cum, n-ai cont pe facebook?!”. Intrebarea nu venea din partea vreunor genii. Erau mai degraba millennials, ITisti, corporatisti sau bugetari care se plilctiseau de moarte la serviciu. Erau timizi sau asociali – oameni cu serioase dificultati in a lega doua vorbe relevante sau un dialog coerent in viata reala. Erau oameni cu orizont limitat si serioase crize sau tulburari identitare.

2. Era in 2011. Nu esti pe facebook, nu existi

Din ce in ce mai multi tineri mergeau ca-n transa pe strada sau zaceau muti prin cafenele, cu ochii in ecrane de smartfoane.

Era epoca n-ai smartphone, nu existi/ n-ai cont pe facebook, nu existi. Epoca in care unii prieteni vechi, vobareti si manierati odinioara, au devenit din ce in ce mai alienati, mai rari la vedere si mai putin comunicativi prin viu grai. Ma trezeam intalnindu-ma cu ei degeaba, pentru ca o buna parte din timpul dedicat intalnirii noastre il petreceau cu ochi-n smartfoane, citind si scriind ceva, zambind sau incruntandu-se de unii singuri, ca si cum eu sau restul asistentei vii nu existam.

La final de 2011, fratele meu, jurnalist, Alexandru (Ducu) Hancu, si-a inchis contul Facebook. Era satul. Eu refuzam in continuare sa intru in circuitul socializarii virtuale. Totusi, el si alti cativa cunoscuti insistau sa-mi deschid macar un blog: spune si tu la mai multa lume ce ne spui noua; scrie, ca scrii bine. Acesta a fost motivul pentru care finalmente am cedat si am deschis acest blog, un cont Facebook si unul Twitter.

3. Beneficii

N-am avut nicio iluzie cu privire la Citește restul acestei intrări »

De online și de țambal: vai de mintea și de limba românească

In certitudini, intre ras si plans, Solutii on octombrie 8, 2017 at 7:04 pm

1. Daca online nu e, atunci nu e

Foarte interesant reflexul ăsta, al utilizatorului mediu de internet: când afirmi ceva, imediat ți se cere link sau sursă scrisă larg accesibilă de verificare. De parcă realitatea, toată, sau observațiile directe, proprii, individuale, ar avea nevoie (sau posibilitatea) de validare online sau prin material tipărit de largă circulație, altfel n-ar exista, n-ar conta.

Ce-nseamnă iluzia cunoașterii generată de accesul la link scurt sau text popular …

Ce-nseamnă lipsa de discernământ în decelarea tipului de informație, a surselor, si căderea in desuetudine a sursei vii, serioase, reale, nu virtuale, nu mediate…

2. Fir’ar ale naibii de diplome, de limbă, și halal semidocți „specialiști” în comunicare

M-am săturat să aud de la „profesioniștii” media și comunicării (las’ că mai nou și de la intelectuali, cadre universitare, de la care odinioară aveam așteptări) că ceva FACE SENS.

Nu „face”, domle, nimic niciun sens. Cel puțin NU ÎN LIMBA ROMÂNĂ, cea la care un elev atent de școală generală v-ar da clasă. Expresia corectă în limba română este ARE SENS, nu FACE SENS. Numai în limba engleză it makes sense (to make = a face).

Da, caricatura asta de romgleză pe care o utilizează unele „elite” i-ar asigura oricând unui elev de gimnaziu un patru binemeritat la ora de limbă română sau la cea de limbă engleză. Numai pe semidocții ăștia prețioși nu-i costă nimic obstinația cu care pocesc ambele limbi și ne zgârie timpanele.

Bref, recapitulăm:

It makes sense (engl) = are sens (rom).

După cum to take a shower/bath înseamnă a face duș/baie, nu a lua bateria sau cabina de duș/baia-n spinare la plimbare (engl), si nici a construi/monta dusul sau baia(rom)..

După cum adjectivul englezesc instrumental [într-un proces, plan, sistem] folosit după verb [to be instrumental in a process, plan, system], în limba română, unde are corespondent perfect, înseamnă a fi influent, decisiv, hotărâtor, folositor pentru procesul, planul, sistemul respectiv. Ceea ce înseamnă că nu ar fi nevoie de utilizarea țambalului sau altor instrumente muzicale pentru desăvârșirea planului respectiv, nici că în limba română poți înlocui adjectivele influent, decisiv, hotărâtor, folositor cu instrumental.

Cu toate astea, există comentatori sportivi (cu intelect greu încercat de utilizarea mai multor cuvinte articulate laolaltă) plătiți cu sapte mii de euro pe lună (se întâmplă să fi aflat) care spun publicului că „X a fost instrumental pentru atac/apărare/victorie/etc”. Las’ că am auzit și comentatori /analiști politici care îi fac instrumentiști pe cei care, în opinia lor, sunt „instrumentali” pentru un plan, proces, cauză, design politic, social.

Vi-l imaginați pe Iliescu Ion „instrumental” la mineriade, de exemplu la flaut sau mandolină? Mai greu; acolo s-au utilizat instrumente mai contondente. Pe de altă parte, pe Dragnea sau pe oricare dintre miniștrii lui mi-i pot ușor imagina mai degrabă cântând la țambal decât guvernând o țară.

În fine, aș putea continua lista tâmpeniilor – barbarisme sau mai degrabă stâlcisme de romgleză – utilizate cu pompoșenie nu doar în mass-media românești, ci și în mediile corporatiste, de comunicare sau „de business” –  top level (de nivel superior), nu oricum. Dar prefer să rămân la imaginea asta veselă, optimistă, de duminică: guvernul Dragnea unu, doi sau o mie douăjdoi, interpretând la țambal, într-un mediu răcoros, bucăți gen Dă mamă cu biciu-n mine, pentru care, da, am deosebita plăcere să vă ofer link, pentru că există:

 

Starea presei si starea natiunii (II)

In certitudini, Solutii on octombrie 18, 2016 at 12:59 am

 

1.Cum stam:  evident, mai prost ca niciodata

Acum 3 ani, reluand ideile si datele prezentate de Alexandru Hancu (in emisiunea radio Aerobaza Kamikaze) intr-un  articol intitulat Starea presei si starea natiunii. Mituri, fapte si date aratam legatura dintre declinul presei noastre  si starea natiunii. Reciti, va rog,  pentru a intelege legatura directa dintre nivelul de informare  si nivelul bunastarii unei populatii:
https://ihincu.wordpress.com/2013/05/25/starea-presei-si-starea-natiunii-mituri-fapte-si-date/

Si iata cum am involuat (previzibil)  in 2016, in trena dezastrului electoral produs in 2012:

Primele trei cotidiene nationale, cele mai vechi si de referinta; media vanzarilor conform declaratiilor de difuzare pentru aprilie-iunie 2016:

Evenimentul Zilei  – 10 982 exemplare/zi, Romania libera  – 9735, Adevarul – 8670.

Sursa: http://www.brat.ro/audit-tiraje/cifre-de-difuzare

Da. Ati citit bine: atat de putin. Unde adaug: nu doar tabloide gen Click (peste 85.000/zi) sau Libertatea (aproape 50.000/zi), ba si unele cotidiene locale, tot platite nu gratuite, ii egaleaza sau chiar depasesc.

Era o vreme, prin anii 2000, cand cele trei cotidiene vindeau linistit peste suta de mii pe zi. Fiecare. Prin urmare, prin comparatie cu decada precedenta? Dezastru.

Insa chiar mai recent, prin comparatie cu cifrele de vanzari din 2013, scaderea este spectaculoasa,  de la  54.122 toate trei (vezi primul link) la 29.387.

Cu alte cuvinte, daca  in mai 2013, unul din 332 adulti romani cu drept de vot – putin peste 18 milioane – mai cumpara si citea (in medie zilnica) un cotidian national serios de informatie, acum, in 2016, Citește restul acestei intrări »

Lecția de Libertate și Bun Simț Economic: Statul NU este un mecanism corectiv

In certitudini, Solutii on iunie 11, 2016 at 4:29 pm

1.“Right is right even if everyone is against it, and wrong is wrong even if everyone is for it” (William Penn)

Intr-un moment si intr-o tara in care majoritatea populatiei, chiar si oameni eruditi si altfel inteligenti, opteaza intre Stanga veche “salvatoare” (tip FSN-PSD) si Stanga noua “salvator-antisistemica-nici-nici” (tip USB), adica intre etatism si etatism, fara sa inteleaga ce fac, cred ca e timpul sa reamintim cate ceva despre rolul si functia Statului si ce este acela liberalism clasic. Care se intampla sa vina de la Libertate si Bun Simt, nu de la lipsa lor. Adica de la Dreapta, nu de la Stanga.

Azi ne oprim asupra doctrinei economice liberale, cu ajutorul lucrarii de referinta internationala, traduse (de Dragos Aligica) si publicate la noi in 2008, de Humanitas, sub titlul Liberalismul economic. O introducere. Lucrarea semnata James D. Gwartney, Richard L. Stroup si Dwight R. Lee, a aparut in 2005 sub titlul Common Sense Economics. What Everyone Should Know About Wealth and Prosperity (Economie de bun simt. Ce ar trebui sa stie oricine despre avutie si prosperitate). Multumiri inca o data lui Dragos Aligica si CADI pentru traducerea acestei lucrari despre care Milton Friedman (laureat al Premiului Nobel pentru Economie, 1976) spunea: „O splendida si competenta expunere a principiilor de baza ale stiintei economice. In ciuda complexitatii problemelor tratate, lucrarea evita orice forma de jargon, fiind simpla, concisa si clara.”

 

2.Autorii. Introducere

“Cei mai multi dintre noi nu dorim sa pierdem prea multa vreme invatand termeni tehnici, memorand formule sau analizand detalii ce nu sunt importante decat pentru economistii profesionisti. In schimb fiecare doreste sa cunoasca acele elemente ale gandirii economice care au importanta deosebita pentru viata de zi cu zi.[…]

Credem ca oricine poate trage folos de pe urma acestei carti, indiferent care ar fi nivelul sau de pregatire in stiinte economice. Pentru incepatori, lucrarea va fi o introducere in cele cateva principii economice fundamentale, principii care, in buna masura, nu sunt decat o reflectare a bunului-simt. Totusi, in ciuda simplitatii lor, aceste idei sunt instrumente de analiza formidabile.[…]

Atunci cand viata politica este organizata pe baza principiilor democratice, consecintele analfabetismului economic pot fi dezastruoase. Popoarele care nu cunosc sursele prosperitatii economice sunt predispuse sa puna in aplicare proiecte si politici care submineaza insasi posibilitatea unei cresteri economice durabile. Este foarte putin probabil ca o natiune de analfabeti economic sa se bucure de prosperitate.” (pg 19-21)

 

3.“Statul nu este un mecanism corectiv (Zece teme privind statul si functiile sale economice, Partea a III-a, pct.2, pg 115-118) Citește restul acestei intrări »

Alexandru Hâncu: România Stângii. Analiză spectrală

In certitudini, Dubii on iunie 6, 2016 at 3:41 pm

Multi nu inteleg: cum a fost posibil? Bucurestiul rosu cap-coada?! 70% pentru Stanga veche (PSD) plus Stanga noua, „apolitica” (USB)?! Ce urmeaza?

Daca doriti sa revedeti ce ati vazut ieri, si sa intelegeti ce veti vedea in continuare, de exemplu la alegerile parlamentare din toamna, si de ce, cititi editorialul  postelectoral semnat de Alexandru Hancu pentru blogary, azi, 6 iunie 2016:

România Stângii. Analiză spectrală

Rezultatul alegerilor din Bucureşti spune tot adevărul despre ţara în care trăiţi şi despre viitorul ei, care este trecutul. Normal. Mergem înainte, că înainte era mai bine. Trecutul este Stînga, fireşte. Care, adăugîndu-şi prezentul şi viitorul, este tot. Mai bine nici că s-ar putea (fără nici o ironie)! Iată: politica bazată pe minciună este politica favorită a României. Deal with it! Fără iluzii. Aşa e cel mai bine.

Adunînd procentele obţinute de Gabriela Pandele şi de Nicuşor Dan, săriţi de 70%. Fără iluzii (minciună), se înţelege uşor că Firea este Pandele, iar Nicuşor Dan e de stînga. Stînga a cîştigat cu peste 70%! Cu iluzii, nu se mai înţelege nimic. Minunat. Pentru stînga, e limpede că România a fost, este şi va fi a lor. Minunat pentru ei. Şi restul? Electoratul “de dreapta?” Aici, trebuie o lămurire esenţială. Politica “de centru” e de stînga. Explicaţia e clasică şi de domeniul evidenţei. Şerbetul cu balegă e balegă. Nu e “de centru,” între şerbet şi balegă. E balegă.

Dar balega nu-i bună? De consumat, nu. Consultaţi istoria. Nici de îngrăşat ogorul nu era bună, de fapt, din pricina Citește restul acestei intrări »

În Săptămâna Patimilor despre Era Patimilor (II) Cum vrea Islamul să șteargă Creștinismul din Istorie

In certitudini, spaime on aprilie 30, 2016 at 3:07 pm

Distrugerea fizica si distrugerea intelectuala

 

Nu mai este, de ceva vreme, o noutate ca Statul Islamic distruge biblii, darama cruci si incendiaza biserici. Pe continentul african, colegii de la Boko Haram sau Al Shabaab procedeaza identic.

Se intampla, de altfel – si asta poate fi o noutate pentru multi – in toate tarile cu populatie majoritar musulmana, acolo unde au mai ramas crestini, cruci si biserici – in Arabia Saudita nu mai e cazul; in Qatar (care are multi rezidenti straini) prima biserica crestina  a fost deschisa in 2008, dupa 1400 de ani. (Singura tara majoritar musulmana unde lucrurile astea nu se intampla deocamdata este Turcia – stat inca laic, asa cum a fost fondat de Kemal Ataturk, in care moscheea este separata de autoritatea statala; si spun “inca”, deoarece regimul Erdogan urmeaza sa schimbe constitutia seculara cu una religios islamica.)

Probabil ca unii se intreaba ce au musulmanii cu bisericile, cu crucile si cu bibliile. Trebuie sa fie intamplari eretice. Doar “islamul e pace” si “religia musulmana la fel ca oricare alta” – asta-i mantra fantasmagorica a zilelor noastre. Si poate ca de aceea multi isi imagineaza ca este vorba pur si simplu de niste nebuni, de niste “extermisti”, care se pretind musulmani fara si fie.

Ei bine, nu-i asa. Pentru ca nebuni – in sensul diverselor psihopatii si sociopatii – poate ca sunt. Dar nu orice nebuni, ci unii care actioneaza la fel ca stramosii lor intru credinta: crestinismul, alaturi de iudaism, este considerat, de la Mahomed si Coran citire, o religie monoteista inferioara celei mahomedane, care trebuie sa dispara.

Asa se intampla ca musulmanii care azi distrug sistematic biserici, cruci si biblii, pe langa supunerea, convertirea si eliminarea fizica a crestinilor, actioneaza la fel ca Hakim, al saselea calif fatimid – califatul fatimid shiit, localizat in nordul Africii, se intindea de la Marea Rosie la Oceanul Atlantic. Care calif, in anul de gratie 1009 dH, a distrus Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, cea construita de imparatul Constantin in secolul 4 – locul mortii si Invierii lui Isus, pilonul credintei crestine.

Sau actioneaza la fel ca sultanul otoman Mehmet al II-lea, care, dupa ce a cucerit Constantinopole Citește restul acestei intrări »

Falsa Superioritate Morală a Stângii. Statul asistențial și refugiații

In certitudini, Solutii on ianuarie 16, 2016 at 6:03 pm

 

Statul asistential si politica granitelor dechise

… aplicate simultan nu pot produce – tehnic, logic, matematic – decat esec si dezastru. Au avertizat atatia, iar realitatea a probat-o. La noi, daca nu ma insel, Dragos Aligica a atras (public) atentia asupra problemei anul trecut, de la inceputul noului val al invaziei musulmane. Desigur, putini l-au luat in serios, pentru ca era inca sezon deschis la injurat “nazistii” care se opuneau “cotelor” bruxelleze.

Totusi, nu trebuie sa fii un geniul ca sa-ntelegi problema; trebuie doar bun simt si sa stii despre ce vorbesti – doua insusiri incompatibile cu Stanga. Stanga cea vesnic recalcitranta la argument, la realitate si la logica propriilor fapte, insa etern dedicata falselor sentimente morale.

Suprematism Moral

Invocarea superioritatii morale in scopul legitimarii celor mai aberante practici politice este reflex pavlovian stangist. Este raspunsul pe care orice “umanitarian” preocupat mai degraba de imaginea sa – de exemplu de aparator al bunastarii sarmanelor animale, eventual cu fata umana – decat de soarta semenilor sai, ti-l va scuipa in fata in caz ca indraznesti sa-i opui vreun argument. “Egoistule”, “inumanule” sau, paradoxal, “animalule” (vorba lui Iliescu).

Cand colo, Citește restul acestei intrări »

CRIZA REFUGIAȚILOR este ISTORIE MUSULMANĂ versus FANTEZIE OCCIDENTALĂ

In certitudini on octombrie 1, 2015 at 8:09 pm

Istoria conteaza; istoria falsa si fantezia obnubileaza

Este un fapt. Din pacate, insa, istoria presupune efortul cunoasterii, in timp ce fantezia trebuie doar imaginata – sfanta “creativitate”, atat de la moda in zilele noastre. Iar efortul nu place. E tot un fapt cat de poate de adevarat.

Ce urmeaza este tot din ciclul adevarurilor care nu plac. Care deranjeaza, incomodeaza, tulbura. Cui ii place sa i se spuna ca tot ce stie despre un anume lucru e gresit? Sau ca nu stie, de fapt, nimic. Cui ii place sa afle ca trebuie sa uite tot si s-o ia de la capat?

Eu totusi am sa va spun. De exemplu ca, indiferent de iluziile si mantrele caldute cu care ati fost (si v-ati lasat) sufocati politic, academic si mediatic, ISLAMUL, O CULTURA SI RELIGIE A VIOLENTEI, SE AFLA IN RAZBOI PERPETUU CU OCCIDENTUL SI CU LUMEA NEMUSULMANA. Cu voi, adica. De cand? Dintotdeauna. Din secolul 7. De la Mahomed, Coran si Hadith incoace. Iar lucrurile nu s-au schimbat, pentru ca Mahomed n-a fost repudiat de islam, si nici Coranul abrogat.

Prin urmare ce au cu noi? De ce suntem – pentru ca suntem – in perpetuu razboi? Ne lamurim in continuare, insa nu inainte de a afla cateva adevaruri inconturabile si irefutabile despre islam si profetul lui, cu ajutorul unor oameni invatati si onesti intelectual:

https://ihincu.wordpress.com/2015/09/21/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-vi-profetul-razboinic/

Si inainte de-a intra in subiectul zilei cu ajutorul lui Raymond Ibrahim, originar din Egipt, cercetator (analist si publicist) specializat in studii islamice, arabe si Orientul Mijlociu, inca trei lucruri:

1.O minciuna repetata de multe ori si crezuta de cei multi n-o transforma in adevar. O minciuna, ori de cate ori repetata, ramane minciuna.

2.“Oamenii nu cedeaza din libertatile lor decat sub imperiul unor iluzii” (Edmund Burke, 1784, Buckinghamshire) Iuziile sunt forma in care oamenii se mint pe ei insisi.

3.“Pentru ca adevărurile vechi să-și păstreze înțelesul în mintea oamenilor, ele trebuie reafirmate în limbajul și conceptele generațiilor  successive”(F.A.Hayek-Constitutia libertatii)

Pentru aceste motive va Citește restul acestei intrări »

Amnezia e o boală, nu o soluție (II) Țara comuniștilor bătrâni

In certitudini, spaime on iunie 13, 2015 at 1:53 pm

Niste comunisti

1.“Acum trebuie lucrat individual, ca să evităm împingerea spre dreapta a proceselor, a problemelor sociale de la noi. Şi eu cred că, din punct de vedere politic, preocuparea principală a celor câţiva care suntem aici este de a contribui la o dezvoltare sănătoasă, pe calea revoluţionară, şi să frânăm posibilitatea elementelor de dreapta de a prelua comanda, tendinţe care se manifestă şi în alte ţări socialiste. Instrumentul gândit, rapid ne-a venit ideea, pentru că a fost clar că altceva nu avem de făcut, a fost ideea acestui Front, Frontul Salvării Naţionale” a spus Ion Iliescu – extras din stenogramele discutiei purtate pe data de 27 decembrie 1989 la Bucuresti , in sediul Ministerului de Externe, cu ambasadorul plenipotentiar al URSS (Rusia de atunci) Evgheni Tiajelnikov.

2.Potrivit Noului Cod Penal, articolul 394, fapta de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin: a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine; b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului; c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină; d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Rezistati asadar tentatiei de a spune “iar Iliescu? Iar prostia asta cu comunismul, revolutia si mineriadele?”.

Da. Iar. Pentru ca noi acum traim consecintele deciziilor acestor comunisti batrani, luate peste capetele noastre, acum 25 de ani si de 25 de ani incoace. Pentru ca amnezia e o boala, nu o solutie, iar la noi a devenit patologie sociala si fenomen de masa. Asa se intampla ca la 25 de ani de la caderea dictaturii comuniste, urmasii si epigonii dictaturii comuniste ne conduc, iar noi inaintam in liniste spre trecut.

De aceea azi rememoram niste date si fapte incontestabile.  Ieri, vineri 12 iunie 2015, a facut-o Alexandru Hancu, jurnalist, in cadrul emisiunii radio pe care o realizeaza de 5 ani sub numele de Aerobaza Kamikaze. Colegii mai tineri din studio nu prea intelegeau. De aceea reluam si pe aceasta cale, caci istoria se repeta in cicluri scurte si nefericite tocmai pentru ca ori nu se cunoaste, ori se uita. Dovada o aveti aici, in prima parte: https://ihincu.wordpress.com/2013/06/15/amnezia-e-o-boala-nu-o-solutie/

 Niste fapte. Comunistii, patria, Piata Universitatii 1990 si mineriade

1.Fapt: Citește restul acestei intrări »

Despre povestitori de adevaruri

In certitudini on iulie 16, 2014 at 9:35 pm

“when ideas are neglected by those who ought to attend to them – that is to say, those who have been trained to think critically about ideas – they sometimes acquire an unchecked momentum and an irresistible power over multitudes of men that may grow too violent to be affected by rational criticism” Isaiah Berlin, Two concepts of liberty

Exista pe lumea asta niste oameni rari si pretiosi: povestitorii de Adevar. De adevar cu majuscula. Nu, nu la Ion Creanga ma refer (desi a fost mare povestitor). Ci la contemporanii care stiu sa povesteasca simplu lucruri pe cat de adevarate, pe atat de complicate si importante.

Lumea academica (meschina, mediocra si aroganta) ii desconsidera, desi unii fac parte din ea sau, oricum, au strabatut-o cu brio (nu insa fara obstacole). Desi-s toba de inteligenta si de carte. Ii dipretuieste fara sa-i inteleaga (sfanta aroganta elitarista) pentru ca “se coboara” la omul de rand.

Lumea profana, nu de putine ori, din prostie fudula, ignoranta si lipsa de masura, da cu ei de pamant, de la egal la egal. Crede ca daca povestea pare simpla si e la liber, oricine o poate spune, intelege sau critica rational.

Da, e nedrept. Pentru ca viata-i nedreapta, lumea amestecata, oamenii marunti, iar soarta celor putini si buni aspra.

Da, e nedrept, stupid si contraproductiv. Pentru ca la adevar se ajunge greu, dupa lungi cautari. Si nu oricine poate, nu oricine priveste din unghiul bun.

Tocmai de aceea, contempland nedreptatile si nebunia asta, incerc sa fac putina dreptate. Astfel, de pur si simplu exemplu:

Cand Andrei Plesu spune povesti pe intelesul tuturor prin ziare sau la televizor, nu e pentru ca se plictiseste sau pentru ca n-ar stapani lexicul elevat, ci pentru ca-i pasa de lume, o vede mai bine decat noi si are un har: cel de povestitor. Si umor. Umorul e lucru serios si greu.

Cand Vladimir Tismaneanu Citește restul acestei intrări »

România, o țara grea. Traian Băsescu și moștenirea sa (II)

In certitudini on iunie 22, 2014 at 2:54 am

“Nu poți crea democrație instant așa cum faci cafea instant.”“You cannot create instant democracy like you are making instant coffee.” Thomas Sowell, 17 iunie 2014

Arătam în prima parte (aici https://ihincu.wordpress.com/2014/06/21/romania-o-tara-grea-traian-basescu-si-mostenirea-sa-i/) ce Românie a preluat Băsescu în 2004, cu cine (partide, clasă politică), și pe votul cărui electorat.

Arătam, pe scurt, tot acolo, care a fost viziunea, programul politic, cu care a pornit și pentru care, în fond, a trebuit votat și merită susținut în continuare:

Mafia politico-economică (deja transpartinică, deși dominată de PSD) trebuia demantelată, instituțiile statului curățate de corupți și reformate, justiția întărită și eliberată de influența politică, domnia legii reinstituită, societatea (educație, sănătate) modernizată, și țara, cu totul, reorientată pe drumul către valorile civilizației occidentale (care rămâne cea mai liberă, liberală, prosperă, și avansată pe care a cunoscut-o vreodată omenirea).

Și mai spuneam ceva, pornind de la vorbele lui Thomas Sowell: că reconstrucția și reformarea unei societăți ia timp. Nu se întâmplă pe loc, așa cum faci cafea instant. Nu se întâmplă în ani, ci în generații. Dacă există voință politică și populară destulă. Și dacă există lideri potriviți. În fond, despre asta vorbim acum.

Băsism

Există puține personalități care, în istorie, s-au transformat în “isme”. Ale căror Citește restul acestei intrări »

România, o țara grea. Traian Băsescu și moștenirea sa (I)

In certitudini on iunie 21, 2014 at 10:59 pm

Zilele trecute, într-un articol despre Irak și rezultatele tragice ale retragerii americane premature, mult înainte de implementarea unor principii și instituții democratice (așa cum s-a făcut în Germania și Japonia postbelică), Thomas Sowell scria: “You cannot create instant democracy like you are making instant coffee.” Nu poti crea democratie instant asa cum faci cafea instant.

Ideea fiind că reconstrucția și reformarea unei societăți ia timp. Timp care se măsoară nu în ani, ci în generații. Dacă există voință politică și civică destulă. În fond, despre asta vorbim azi.

România înainte de Băsescu

Acum 10 ani, la început de secol 21, Traian Băsescu și-a asumat o țară grea. Istoria secolului 20 stă mărturie:

În perioada antebelică și interbelică, România Mare, democratică, liberă, abia se năștea. Cultura liberală și capitalistă abia mijea. După a doua conflagrație mondială, am intrat direct în oroarea și teroarea sovietică totalitară, iar șansele noastre de progres politic, economic, civic și cultural s-au spulberat. Elitele au fost masacrate, multe la propriu, în temnițele comuniste. Morala neamului a decedat și a fost înlocuită cu cea a Omului Nou – spirit colectivizat, cu mintea pervertită la imoralitate legitimată utopic, adică la răul scuzabil în numele Binelui Comun și Iluzoriu-Egal al utopiei comuniste.

Apoi, dintr-o întâmplare și conjunctură miraculoasă a istoriei – Reagan, Thathcher și Citește restul acestei intrări »

Guvernare prin obnubilare (I). Contractul social infractional

In certitudini on martie 11, 2014 at 8:04 pm

Anul trecut am avut free Gigi.  O buna parte din populatie (cateva zeci de procente) asta dorea. Anul asta avem free Gica. Notam deja un tipar al noului “contract social”. Infractional. Nu-i intamplator. In fond avem un parlament ales sau girat absent de multi dintre noi (85%=25% votanti USL cu 60% absenti). Un parlament care promoveaza si protejeaza infractori. Fiind de altfel si populat de infractori.

Cum s-a ajuns aici? In esenta explicatia are 3 coordonate:

1.Obnubilarea. Ea exista atunci cand gandirea este intunecata de emotii, de sentimente. E vorba de gandirea critica, ratiunea lucida. Fie ca se intampla in mod curent (forma de prostie cronica, de retard intelectual congenital), fie ocazional, rezultatul ramane acelasi: orbit de propriile emotii (ura, adulatie, antipatie, simpatie, etc) individul nu rationeaza corect, nici macar la nivel intuitiv, de bun simt.

2. Intelectele si caracterele mai debile, lipsite de repere valorice solide, au fost intotdeauna materialul preferat al manipularii si santajului emotional. Escrocii speculeaza emotional. Stanga politica la fel. Lacomia, vanitatea, invidia, ura, vinovatia, sentimentul de inferioritate, dar si mila, generozitatea  sunt pulsiunile emotionale predilect speculate. Propaganda si discursul de stanga nu sunt argumentate rational, ci sustinute emotional. Sentimente manipulate. Simptomatic in acest sens ramane, de exemplul, cazul fara precedent istoric (din cate stiu eu) al Ministerului Fericirii Supreme (suna emo, fain), infiintat anul trecut in Venezuela, de unul dintre cele mai inepte, mincinoase si violente regimuri marxiste din America de Sud. (A se vedea evenimentele in desfasurare).

3.Morala majoritatii e rasturnata, suspendata sau lipsa. Cea autentica, absoluta (da, exista valori etice absolute) este atat de subtire si de mobila, ca-ti pui serios problema daca si cat mai rezista.

Se-ntampla ca la noi, in acest moment, din pacate, sa se alfe in concurs aceste predispozitii, validate de realitate. Nu doar la clasa politica – ea este rezultatul unor alegeri; libere. Asadar, intre guvernanti si populatia majoritara, avem acest contract social imoral si infractional:

La varful societatii avem institutiile statului si elitele asociate in mana unor impostori si escroci de stanga ( stanga = etatism).

 „Escroci”, pentru ca programul lor de guvernare nu Citește restul acestei intrări »

Sănătate, obligativitate, gratuitate. Stat, iluzii și capcane.

In certitudini on octombrie 31, 2013 at 2:57 am

Simt nevoia sa repet, pentru ca greu se intelege: oamenii nu cedeaza din libertatile lor decat sub imperiul unor iluzii. N-am constatat-o si formulat-o eu, ci un om intelept, Edmund Burke, acum peste 200 de ani. O chestiune care tine de natura umana si se verifica, indiferent de loc sau generatie, permanent.

Pretext si context: aflu de la o buna prietena ca e promovata prin internet urmatoarea petitie:
http://www.yousign.org/ro/Sanatate – Lege pentru mamografie si test Papanicolau obligatoriu si gratuit pentru toate femeile…..

Cred ca aici se impun unele precizari in legatura cu exercitarea dreptului de petitionare, in general, si cu caracterul “obligatoriu” si “gratuit” al serviciilor medicale, in special. Iata-le:

1.Si in Germania hitlerista anumite examinari medicale erau obligatorii. Ca principiu, nicio diferenta. Este o incalcare flagranta a intimitatii, vietii private si a libertatii individuale – care include si dreptul de a gresi, in special fata de tine. Cu alte cuvinte:

Daca cineva nu doreste sa apeleze la anumite testari / servicii medicale, si isi asuma riscul descoperirii tardive a unei boli, n-are decat: e treaba, viata si sanatatea lui. Dupa cum e liber si sa se sinucida, consecintele si responsabilitatile ramanand intre el, Dumnezeu si persoanele din intimitatea lui. Ar trebui, asadar, sa ne obisnuim cu ideea ca statul ( respectiv functionarul public) nu-i nici de jure, nici de facto, nici de la Dumnezeu, mai intelept decat cetateanul obisnuit. Ar trebui sa ne obisnuim si cu ideea ca “binele cu de-a sila” e o atitudine periculoasa, aroganta, invaziva si autoritariana cand vine vorba de relatiile sociale dintre adulti. In acest sens, zic sa ne fereasca sfantu’ ca aceasta atitudine sa fie promovata de o minoritate – politica si legile sunt facute de minoritati – si dublata de forta coercitiva si punitiva a statului in materii in care statul n-are ce cauta, decat, cel mult, ca Citește restul acestei intrări »

Amnezia e o boală, nu o soluție

In certitudini on iunie 15, 2013 at 4:03 pm

… dar spune aproape tot despre încremenirea perspectivelor noastre într-un ciclu stupid și scurt. Din punct de vedere istoric, 20 și ceva de ani, o generatie, reprezintă un ciclu scurt.

 Există o (pre)judecată populară actuală cum că ororile comunismului sau ale postcomunismului (asta trăim noi de 24 de ani, nu capitalism saulibertate civilizată ) nu se pot repeta. Că aparțin trecutului, iar noi progresăm, deci gata cu erorile trecutului. Fals.

Tuturor celor care cad în această capcană, din amnezie sau ignorarea istoriei recente, le supun atenției câteva date si fapte incontestabile, plus cateva observatii:

Contrar (pre)judecății populare, 13, 14, 15 iunie 1990 n-au fost un accident. N-au fost o deviere de la cursul istoriei noastre. Au fost parte din parcursul ei firesc, parcurs programatic urmărit de, probabil, cel mai cosecvent, coerent, neobosit ideolog și politician român contemporan, Iliescu Ion. Contemporan, căci iată, contrar așteptărilor și speranței medii de viață, n-a murit, încă vorbește articulat, public și a trăit cât să-i îngroape pe mulți dintre mai tinerii lui opozanți sau să-și bată joc de principiile si valorile lor.

Rezistați vă rog tentației  de a spune “iar Ion Iliescu… mai termină cu prostia asta”. Totusi, incremenirea intr-un proiect institutional, economic si politic gresit, de la el ni se trage si de la epigonii lui. Ce traim acum e doar prelungirea fireasca a proiectului de tara al ideologului comunist Ion Iliescu.

În acest sens țin să reamintesc următoarele: de la celebra ședință de constituire a CFSN – când a declarat că este și rămâne comunist – și până în  ziua de azi, Ion Iliescu, “ultimul pe listă cu voia dvs”, primul în fruntea țării însă pentru 11 ani, nu s-a dezis niciodată de valorile comunismului și socialismului științific. Dimpotrivă. Câteva date, fapte, înregistrări, dovezi, de atunci până  azi:

1.Decembrie 1989 Ion Iliescu, cu privire soții/regimul Ceaușescu:

  “Poporul trebuie Citește restul acestei intrări »

Starea presei și starea națiunii. Mituri, fapte și date.

In certitudini on mai 25, 2013 at 2:42 am

Pre-text

E prea mult. Joi, 23 mai, RomaniaTv a dat publicității un sondaj Avangarde (halal avangardă sociologică românească), realizat probabil în fața vreunui bloc din Ferentari, de unde ar rezulta că 54% din bucureșteni vor eliberarea lui Gigi Becali. Free Gigi. Și unii (mai ales cei care nu trăiesc în București) l-au crezut. Logic. RomaniaTv este o instituție media aparent serioasă, cu acoperire și audiență națională, iar telespectatorii au devenit amnezici și incapabili să mai gândească liber, cu capul lor. Au uitat (dacă au știut vreodată) că ori de câte ori s-a prezentat în fața alegătorilor, Gigi, acest atât de iubit personaj (cică), a strâns cu totul (și la europarlamentare, și la naționalele din decembrie 2012) niște zeci de mii de voturi. Atât. Bucureștiul are cca 2,5 milioane de rezidenți. Conform acestui sondaj, numai aici (nu în toată țara care număra 18,3 milioane alegători) ar fi trebuit să fie iubit și votat de minim 1,3 milioane de cetățeni.

 Acestea fiind spuse, stimați conaționali, bucureșteni sau nebucureșteni, vă invit să ne revenim puțin la realitate și la cap. Adică să notăm:

Starea presei la noi și în Occident

În țările civilizate presa scrisă face agenda televiziunilor. Logic. Au redactori și investigatori profesioniști, tradiție, reguli, etică, clasă și școală. Mă refer la presa serioasă care, în ciuda orientării politice rămâne totuși respectabilă ca nivel de calitate a informației, analizei și opiniei. Dacă nu credeți, învățați limbi străine, serviți și comparați singuri, că-i  libertate. Adică citiți.

La noi e pe dos: așa-zișii jurnaliști scriu, analizează și opinează prin studiouri, de regulă la nivel de bârfă stradală (așa știu , așa pot ei) despre ce mai declară unii sau alții pe la televizor. Logic. Absolvirea unei facultăți de jurnalistică autohtone sau practica la fața locului NU te fac din păcate jurnalist profesionist, competent. Cum să te facă? N-au cum. Că nu-ți implantează gena talentului sau pe a inteligenței în ADN. Iar metoda și etica profesională de la cine s-o-nveți? De la marii „”maeștri ai ACESTEI prese românești? Hai, să fim serioși, zău.

În țările civilizate, cu instituții media serioase, nici măcar cele de propagandă stângistă nu-și permit să Citește restul acestei intrări »

Ce ne lipsește. Unde greșim. (IV) Libertate versus Egalitate

In certitudini on aprilie 4, 2013 at 9:59 pm

„Oamenii nu cedează din libertățile lor decât sub imperiul unei iluzii.” (“The people never give up their liberties but under some delusion.” Edmund Burke, Speech at Buckinghamshire, 1784).)

 Iluzia în cauză azi este cea a egalității.

 “Tendințele culturale acum la modă în Vest favorizează o abordare egalitaristă a vieții. Oamenii au căpătat înclinarea de a considera ființele umane ca fiind rezultatul unei mașini perfect proiectate de producție în masă. Mai ales geneticienii și sociologii se străduie din răsputeri să dovedească, cu ajutorul unui aparat impresionant de date științifice și formulări, faptul că toți oamenii sunt în mod firesc egali, iar dacă unii sunt mai egali decât alții atunci acest lucru s-ar datora educației, ori mediului social și nu naturii. Iau excepție de la acest punct de vedere general.” Legile de bază ale prostiei omenești – Carlo Cipolla ( 1976)

Iluzia egalității, vom vedea în continuare, din nebăgarea noastră de seamă, câștigă teren. Ceea ce ar trebui să ne aducă aminte de vorbele altui vizionar și înțelept modern:

Libertatea nu se află niciodată la mai mult de o generație distanță de extincție. Nu se transmite prin sânge. Pentru libertate se luptă, trebuie apărată și încredințată copiilor noștri ca să facă la fel, dacă nu, ne vom petrece amurgul vieții povestindu-le lor și copiilor lor cum era odată în Statele Unite cînd oamenii erau liberi.” Ronald Reagan (1961 discurs).

Chiar dacă se referea la țara lui ( America), avertismentul rămâne valabil oriunde în lume, inclusiv la noi.

Unde greșim

Greșim când credem că Libertatea și Egalitatea sunt două chestiuni simple sau că pot fi înțelese corect, oricând, de către oricine. Greșim când ni se pare că tomurile pe care oameni înțelepți le-au scris despre Libertate sunt degeaba sau depășite; se pare că lozincile despre Egalitate au mai mult succes. Și greșim când ne imaginăm că ignorarea explicării și promovării corecte ( grea treabă) a celor două concepte nu ne va duce mai rapid decât ne imaginăm direct și tot înainte spre trecutul sinistru ( ușor cosmetizat poate), trecut de care ne străduim să scăpam.

Dovada că greșim fundamental o găsim într-un  sondaj IRES recent Citește restul acestei intrări »

Denaturarea sensului. Lupta pentru cuvânt.

In certitudini on martie 18, 2013 at 11:38 pm

…iar din partea mea, toată recunoștința pentru apărătorii lui.

 Context:

 (Matei 7:6) Cele sfinte nu le dați la câini, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, că nu cumva să le calce în picioare, iar apoi să se întoarcă să vă rupă.( Proverbe 9:11)  Cu gura lui, omul fără Dumnezeu distruge pe aproapele său, dar cel drept se salvează prin cunoaștere. (Matei 7:7) Cereți, și vi se va da; căutați, și veți afla; bateți, și vi se va deschide.

Am un respect simplu și-o venerație naturală, aproape sacră, pentru cuvânt. Nu pentru că n-aș prețui tăcerea. Ci pentru că după mama, tata și Dumnezeu, după iubirea și neiubirea îngerilor sau a oamenilor, cuvântul m-a făcut ce sunt. Și nu uit.

Tot ce înțeleg, despre mine și despre lume, din cuvânt vine. Din cuvintele altora sau ale mele, rostite sau formulate tăcut. Toate sensurile și legăturile imaginabile ale vieții. Cele mai multe salvări și distrugerile ei.

De aceea mă aflu în conflict spontan, logic, cu pângăritorii inestimabilei comori, și port sinceră recunoștință păstrătorilor ei. Pentru că, știți sau nu, vreți sau nu să acceptați, cuvântul asta este: o inestimabilă comoară, mult deasupra celor materialicesti. În special acum, când denaturarea sensului cuvintelor a devenit o armă sistematic folosită împotriva omului și a identității lui.  Când regresul omenesc e clamat sub nume de progres, intoleranța sub nume de toleranță, prostia drept inteligență, și minciuna drept adevăr. Mai ales acum, am un respect profund și-o sinceră mulțumire pentru toți aceia care știu să alăture cuvintele, dându-le și păstrându-le adevăratul  conținut. 

 Nu sunt mulți.

Coborând strict în actualitatea românească, cei care rostesc public și adecvat cuvântul, de la înălțimea ( meritată) a reputației lor, nu-s mulți deloc.  I-aș putea înșirui (măcar pe Citește restul acestei intrări »

Guvernare folcloric-cutumiară. Mituri și legende (II)

In certitudini on februarie 14, 2013 at 9:48 pm

Repet, pentru că nu s-a-nțeles: Nici o țară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior, spunea generalul Sun Tzu în Arta războiului, cândva, acum peste 2200 de ani

Cum au ajuns Elena Udrea sau Vasile Blaga un mit politic pozitiv? Păi uite așa:

Prin  amnezie națională  și comparație nefericită cu aberația pe care o trăim . Nu doar acum. Și, desigur, sub influența și cu complicitatea presei și televiziunilor naționale, inconsevente, din principiu dezorientate sau greșit orientate, lipsite de profesioniști, și  aberant – tolerante cu ceea ce n-ar trebui nici trecut cu vederea, nici tolerat, nici uitat. Mai ales acum, când ne găsim într-un declin național grav, continuu și  de temut.

Da, lumea a uitat ( care a știut vreodată) că problemele de fond ale politicianului Blaga nu țin de obezitate, șpriț,  părul rar și fața lui transpirată, iar ale Elenei nu sunt legate în principal de tocuri, unghiuțe colorate, poșetițe  împupăzate și poze în lenjerie leopard prin revista The One. Nu.  Țin de cumetrii cu baroni locali sau mai puțin locali( corupți). Țin de faptul că organizația de București a Elenei a pierdut zdrobitor alegerile locale anul trecut , iar partidul lui Vasile, în plină lovitură de stat și guvernare USL, a pierdut în continuare peste jumătate din alegătorii rămăși după locale 2012 ( nu din ăia gata pierduți)  în numai câteva luni. Oare de ce? Să aibe vreo legătură cu faptele? Gen:  Elena, cea aflată în poziția de consilier prezidențial și șefă de cancelarie prezidențială credea că Norvegia este republică UE; cam în aceleași vremuri în care Marian Vanghelie avea ezitări și greșeli la conjugarea publică a verbului “a fi” . Ambii sunt și rămân politicieni de succes, nu? By the way, eu pe Băsescu nu l-am auzit niciodată făcând dezacorduri gramaticale sau spunând gogomănii (că tot de succes a fost, iar Elena e percepută  drept protejata, ba chiar succesoarea lui). Sau poate cu faptul că ajunsă ministru al turismului, sub oblăduirea și semnătura ei se făceau cheltuieli din bani publici gen: peste 900.000 euro la o firmă care să deseneze o frunză drept marca turistică a României? Sau poate cu faptul că Citește restul acestei intrări »

Vremea derbedeilor

In certitudini on ianuarie 19, 2013 at 8:11 pm

Înainte de toate: Stânga politică are ideologie. Nocivă, dar are. Trebuie studiată și înțeleasă chiar și de către oamenii de dreapta. De ce? Pentru că așa cum genial spunea Ronald Reagan, comuniștii sunt cei care i-au citit pe Marx și Lenin; anti-comuniștii sunt cei care i-au înțeles. Cu alte cuvinte, unele convingeri  sănătoase se capătă cel mai bine per a contrario. Iar ideologia de stânga poate fi cel mai bine combătută prin cunoaștere și reducere la absurd.

Pentru începutul anului, am ales un subiect trist, evident prin el însuși și scurt. Cică în România anului 2013 ar fi jale, pentru că a venit, din nou, vremea stângii. E la putere. Cică ar fi ajuns la putere pentru că dreapta politică românească (PDL-Boc) ar fi eșuat lamentabil.

 Eu vă propun altă abordare, mai realistă: care stânga, care dreapta, și ce au una cu cealaltă sau cu noi? Dacă până la guvernarea USL-Ponta mai încercam unele dubii, de asta vară încoace nu mai am:

 Dreapta politică românească e o himeră pe cale să devină în sfârșit, măcar pentru unii, un deziderat și-un proiect (până la punerea în practică însă, mai avem). Adică încep a i se contura așa, oareșicum corect și public (in societatea oamenilor obișnuiți și-ntr-o parte a mass-media, mai mult decât  prin partide) principiile. Care principii, până acum, cam tuturor românilor auto-declarați de dreapta (includ aici și pe politicieni) le-au scăpat.

Iar stânga politică românească, auto-intitulată social-liberal -democrată ( PSD plus PNL, evident, ce credeați?), e de fapt o adunare de derbedei puși viguros pe căpătuială, în stil liber-ales-mafiot, nu  democrat, care n-au nicio legătură cu social-liberal-democrația de nicăieri și de nicicând. Și sincer? Ideologic vorbind ( pentru că stânga are întotdeauna ideologie, chiar dacă greșită), nu se ridică nici măcar la nivelul (de vârf) al lui Ion.  Iliescu, desigur. Să mă explic:

 În afară de două mesaje câinoase, de învrăjbire națională -“ Citește restul acestei intrări »

Un om, un vot. Despre un paradox democratic.

In certitudini on decembrie 3, 2012 at 7:05 pm

“Un om, un vot” este principiul pe care se întemeiază democrația modernă, contemporană, bazată pe voința majorității exprimată prin vot universal. Un principiu din care decurg nu numai drepturi și libertăți, ci și responsabilități și aberații.

Votul este un drept, nu o obligație, în majoritatea țărilor democratice ale lumii actuale. La fel și la noi. Votul este universal, adică dreptul de a vota aparține oricărui cetățean al României, dacă îndeplinește condiția maturității legale (a majoratului) și a sănătății mintale. Atât. Nu contează dacă ești bărbat sau femeie, dacă ești analfabet (îți citește altul, îți arată unde să pui ștampila și semnezi cu degetul), dacă ești om liber sau pușcăriaș, ori creștin, musulman, budist, politeist sau ateu. Nu contează dacă pricepi ce semnificație are votul tău sau consideri că-i un gest minor, un amuzament. Nu contează dacă îți pasă sau nu de țara ta și de cum e guvernată. Contează doar că ai un drept de care ești liber să uzezi sau nu, pentru că așa-i civilizat. Iar tu ești  modern și emancipat politic, no matter what, chiar dacă nu știi să citești numele candidaților pe buletinul de vot.

Asta e democrația bazată pe acest liberal și progresist principiu: un om, un vot.

 E bine? E rău? Dezbaterea pe tema asta (a universalității votului versus cenzura/ selectivitatea lui) e interminabilă. N-o încep acum. Acum doar îmi propun să atrag atenția asupra unui lucru simplu, dar prea puțin sau deloc înțeles de mulți; lucru care pornește de la ACEASTĂ realitate, a votului NEOBLIGATORIU, DAR UNIVERSAL:

VOTUL NU ESTE DOAR UN DREPT, chiar dacă legea nu-i instituie obligativitatea. VOTUL ESTE O RESPONSABILITATE, pe care dacă nu ți-o asumi, poate ieși (inclusiv pentru tine) prost.   Cum așa? Iată cum: Citește restul acestei intrări »

Fără subtilități despre votul din 9 decembrie

In certitudini on noiembrie 23, 2012 at 5:37 pm

Vorbesc cu o sumedenie de oameni cumsecade, dezgustați de USL și dezamăgiți de prestația PDL ( ARD adică), și-mi spun că nu mai vor să voteze ( îi înțeleg), că n-au ce ( nu sunt departe de realitate), că s-au săturat de votat răul cel mai mic ( sentiment firesc), că n-are rost să voteze pentru  că USL oricum fură de stinge la alegeri ( quod erat demonstrandum de atâtea ori), plus se știe că PDL-ARD va pierde ( de bun simț). Ce să le mai spui? Păi simplu, uite ce:

Are rost să voteze răul cel mai mic, adică PDL-ARD , chiar dacă nu câștigă, adică să-și calce pe inimă, să-și depășească dezamăgirea, pentru că nu despre asta este vorba acum, ci despre un lucru simplu, simplu de tot ca bună ziua: de data asta procentele contează mai mult ca oricând. Iată cum:

USL NU TREBUIE SĂ CÂȘTIGE MAI MULT DE 50% DIN LOCURILE DIN PARLAMENT PENTRU CĂ:

1. Zice art. 103 din constituție : După alegeri, dacă USL câștigă 50% din locurile din parlament PLUS UNUL SINGUR ( asta înseamnă majoritate absolută), va fi singura îndreptățită conform constituției să propună președintelui candidatul pentru funcția de prim ministru și să formeze guvernul, IAR PREȘEDINTELE NU POATE SĂ REFUZE consultarea cu ei;  nici din motive practice nu prea poate să le refuze propunerea ( deși anumite temeiuri legale ar avea, funcție de candidat și programul lui), pentru că dacă o face și desemnează alt candidat, el va fi trântit la vot ( votul de învestitură a guvernului)   . Celelalte partide parlamentare nu mai au nici un cuvânt de spus. Deci dacă USL vrea Ponta, Ponta va fi în continuare. Dacă vor alt infractor sau un manelist, atunci ăsta va fi șeful guvernului României pentru următorii 4 ani. În schimb, dacă USL n-are majoritate absolută ( repet: jumătate din locurile din  parlament plus unu și atât), e obligat să se târguiască împreună cu alt partid, cu oricare. Și, după cum bine știți, unde-i târguială, e complicație. Iar de data asta COMPLICAȚIA E BUNĂ, PENTRU CĂ ÎI ÎNCURCĂ ȘI LE POATE PUNE FRÂNĂ CELOR DE LA USL. Poate… „Poate” e mai bine decât deloc.

 2.( Motivul nr, 2 e și mai grav; aproape Citește restul acestei intrări »

Logical song – traducerea

In certitudini on octombrie 28, 2012 at 6:18 pm

S-au născut niște dezbateri ( interesante) pornind de la articolul ( €œ”cântecul”) precedent. Posibil să se mai ivească. Așa că, deși nu doream inițial, mi-am dat seama că, spre știință și înțelegere ( corectă) ar trebui totuși, să și traduc. Nu-s traducătoare de profesie, deci cer iertare pentru lipsa de ritm/metru/rimă. Dar importante în cazul de față rămân muzica ( unde, din fericire :)Š, n-am de ce interveni) și sensul ( aici fac și eu ce pot).

Cântec logic  

Când eram tânăr, părea că viața e minunată, un miracol, era frumoasă, magică,
Și toate păsările de prin copaci parcă ar fi cântat atât de fericit, vesel, jucăuș, veghind asupra mea,
Însă mai apoi m-au trimis ( alungat) să învăț cum să fiu rezonabil, logic, responsabil, practic
Și mi-au arătat o lume în care puteam fi de încredere, clinic, intelectual, cinic.

Sunt momente când toată lumea e adormită,
Si întrebările merg prea adânc pentru un om atât de simplu că mine.
N-ați vrea, vă rog, vă rog să-mi spuneți ce-am învățat,
Știu că sună absurd, dar vă rog spuneți-mi cine sunt.

Acum vin și zic, ai grijă ce spui, acum te numim radical, liberal, fanatic, criminal,
N-ai vrea să te înrolezi, am vrea să te simți acceptabil, respectabil, prezentabil, legumă.

Dar noaptea, când toată lumea doarme,
Întrebările merg atât de adânc pentru un om atât de simplu ca mine,
N-ați vrea vă rog, vă rog să-mi spuneți cine sunt … cine sunt …
Însă gândesc atât de logic,
Devine incredibil 🙂

Ei, cam Citește restul acestei intrări »

Ce vom crede, aceea va fi

In certitudini on octombrie 27, 2012 at 7:24 pm

Nu cred în fatalitatea absolută și nici în predestinarea imbatabilă. Cred în cooperarea dintre noi, îngerii noștri și Dumnezeu. Cred că prin forța credințelor și alegerilor noastre, ale fiecăruia , dar și împreună, orice destin poate fi modelat, remodelat, ba chiar învins. Nu suntem sclavii nici unui destin. Decât dacă ne încăpățânam a crede în lucruri greșite. Sau în nimic. Să nu crezi în nimic: ăsta da destin nimicitor!

Nu cred în abandon și nici în acceptarea pasivă a sorții. Cred în nesincronizări și disonanțe firești. În erori (omenești) și deviații ( inevitabile). Se întâmplă. Și mai cred că atâta timp cât ai viață, doar timpul nu se poate recupera. Timpul,  singura fatalitate cu care, alături de moarte, n-avem încotro și trebuie să ne împăcăm. În rest? Orice se poate lua de la capăt. La fel. Sau altfel.

Nu cred în penitența formală și nici în trocuri ritualice cu divinitatea: fac cinci mătănii , patru fapte bune, țin post două zile pe săptămâna, mă dau de trei ori cu capul de-o icoană și  primesc în schimb izbăvirea de păcate, de responsabilitate și, eventual, împlinirea miraculoasă a vreunui deziderat sau vis. Cred că iertarea și împlinirea au temeiuri și mecanisme mult, mult mai adânci.

Nu cred în intervenția divină nechemată, unilaterală și discreționară. Cred că Dumnezeu acționează și se bazează pe noi în egala măsură în care Citește restul acestei intrări »

Guvernare folcloric-cutumiară. Mituri și legende.

In certitudini on august 11, 2012 at 6:25 pm

 Repet, pentru că nu s-a-nțeles: Nici o țară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior, spunea generalul Sun Tzu în Arta războiului, cândva, acum peste 2200 de ani

 Zice lumea ( aia civilizată și cu mintea întreagă) de pe la noi și de prin vest, că ni s-a dus statul de drept. Așa e. Dar mi-e teamă că lumea – majoritatea cu drept de vot adică – nu are nici cea mai mică idee despre ce-i aia „€œstat de drept”. Firește. De unde să aibă ( idee) dacă asta e o idee pe care nimeni nu i-o explică clar, simplu și scurt. Nici la școală, nici la televizor. Nimeni.

Voi încerca așadar o explicație simplist-vulgară ( adică în limbaj comun, neacademic)  și pe înțelesul tuturor fraților români, care au împlinit 18 ani și nu sunt debili/alienați mintal cu acte în regulă. Adică pe înțelesul tuturor românilor cu drept de vot ( care aceste condiții și nu altele trebuie să îndeplinească pentru a putea vota președintele și la referendum; doar la alegerile parlamentare și locale mai trebuie să îndeplinească o condiție-aceea de a avea domiciliul sau reședința stabilă în circumscripția celui pentru care votează). Așa zice legea; parol. Explicația este și pe înțelesul copiilor lor minori.

Statul de drept este acea formă de organizare a societății în care nimeni nu se află mai presus de lege și în care toți cetățenii, cu mic cu mare, inclusiv aleșii, numiții și angajații neamului – adică demnitarii și funcționarii publici care de la neam au salariu – sunt obligați să respecte legea. Așa cum este și indiferent că le convine sau ba. Unde zice? În constituția patriei, din care citez:  ARTICOLUL 16 (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. Punct.

Desigur,  este unii ( vorba lu’€™ Marean Vanghelie, ales al neamului și primar agramat al sectorului 5) cărora nu le convine legea , oricare ar fi ea, de par egzamplu constituția. Prin urmare, ei se șterg la posterior cu ea. Atât în exercițiul intim și discret al funcțiilor pe care le ocupă ( spre exemplu cetățeanul Ponta, sau cetățeanul Antonescu, sau alți cetățeni români de prin guvern sau parlament), cât și foarte public, la televizor, în cor , alături de propagandiștii lor, cu mare tupeu și oarecare dibăcie. Îi adaugă sau îi taie legii, cu de la ei putere – putere pe care, conform legii, n-o au, că nu asta-i misiunea lor – tot felul de virgule, propoziții și cuvinte pe care biata lege le conține sau nu împotriva intereselor lor. O brutalizează, abuzează, violează, denaturează, uite așa, pentru că nu le convine lor.

Ce rezultă din acest viol în grup al legii de către însăși autoritățile statului? Păi rezultă, ca din orice viol, o victimă. Și foarte mult folclor. 

Cine este victima? Legea și statul de drept – veți fi tentați să răspundeți, cei care i-ați înțeles definiția de mai sus, bineînțeles. Desigur, în esență cam așa stau lucrurile. Numai că legea și statul de drept sunt, pentru multă lume, simple abstracțiuni. Așa că, mai pe înțelesul la tot romanu’€™ – cum ar spune Ion Dolănescu, fost maestru de folclor, fost deputat în legislatura Năstase-Iliescu 2000-2004, actualmente răposat -€“ vă dau o veste proastă:  victima suntem NOI , nu Băsescul. Pentru că NOI, stimați concetățeni cititori, suntem statul. Stat care nu este un teritoriu abstract, un no man’s land, format din munți, dealuri și câmpii pustii, ci noi. Noi și statul nostru suntem victimele. Doar creația folclorică și violul  le aparțin guvernanților ăstora noi.

Hai să va explic și mai clar: statul egal forma în care sunt adunați și organizați pe un anumit teritoriu, între anumite granițe internațional recunoscute, toți bipezii humanoizi ( chiar și cei handicapați, alienați sau debili mintal cu acte în regulă), NĂSCUȚI ( indiferent unde domiciliază) acolo. Plus, toți cei care dobândesc cetățenia locului, în condițiile legii, fără să se fi născut pe respectivul teritoriu. Ăsta este statul modern: o adunare de oameni, organizată după alte principii decât cele tribale sau feudale. După constituție adică. În cazul nostru e vorba de țara România, cu tot cu popor și organizația lui.  Ca la orice adunare modernă de humanoizi, ca să nu se mănânce între ei membrii adunării ( adică cele 22 de milioane de cetățeni români) , ca să nu-și spargă capetele după cum li se năzare și ca să nu se violeze unii pe ceilalți, individual sau în grup ( așa cum auzim de la cronicari că se petrecea în epoca de piatră, în sclavagism sau în evul mediu timpuriu), există niște REGULI SCRISE ( nu transmise ca baladele și legendele, pe cale orală) NUMITE LEGI. Ele încep cu Citește restul acestei intrări »

Libertatea – un cuvant enorm

In certitudini on iulie 31, 2012 at 3:00 pm

Editurile ( mari si mici) din Romania, considera ca Mario Benedetti ( jurnalist, romancier si poet uruguayan decedat in 2009 si considerat unul dintre cei mai reprezentativi scriitori ai lumii hispanice a secolului XX) nu merita tradus. Asa ca am ales pentru voi o pagina din Primavara cu un colt rupt ( o”scrisoare” 🙂 asternuta de Benedetti ca de la copila Beatriz catre tatal sau, detinut politic) pe care, cu tot dragul, v-am tradus-o si v-o daruiesc. Nu de alta, dar ca sa nu uitati ca...Libertatea e un cuvant enorm... e dar de la Creator … sta in capul si-n sufletul vostru ( acolo pe unde va bantuie, daca il lasati, si Dumnezeu) si nu v-o poate lua nimeni, decat daca ii dati voie… Iaca savurati, disfrutad, enjoy… ( la final, pentru vorbitorii de spaniola – versiunea originala).

BEATRIZ ( Un cuvant enorm)

Din romanul Primavara cu un colt rupt de Mario Benedetti

            Libertate e un cuvant enorm. De exemplu, cand se termina orele, se spune ca cineva e in libertate. Cat dureaza libertatea, cineva se plimba, cineva se joaca, cineva nu trebuie sa invete. Se spune ca o tara e libera cand o femeie oarecare sau un barbat oarecare face ce are chef. Dar pana si tarile libere au lucruri foarte interzise. De exemplu sa omori. Desigur, se pot omori tantari si gandaci, si de asemenea vaci ca sa faci fripturi la gratar. De exemplu e interzis sa furi, desi nu e grav  daca cineva pastreaza restul cand Gratiela, care este mami a mea, ma pune sa fac niste cumparaturi. De exemplu este interzis sa intarzii la scoala, desi in cazul asta trebuie facuta o scrisorica, mai bine zis trebuie sa o faca Gratiela, justificand de ce. Asa zice invatatoarea: justificand.

            Libertate vrea sa spuna multe lucruri. De exemplu, daca cineva nu e inchis, se spune ca este in libertate. Dar tata e inchis si totusi e in Libertate, pentru ca asa se cheama inchisoarea unde e deja de multi ani. La asta unchiul Rolando ii zice ce sarcasm. Intr-o zi i-am povestit prietenei mele Angelica ca inchisoarea in care este tata se cheama Libertate si ca unchiul Rolando spusese ce sarcasm si prietenei mele Angelica i-a placut asa de mult incat atunci cand nasul ei i-a facut cadou un catelus i-a pus numele Sarcasm. Tata e un detinut dar nu pentru ca ar fi omorat sau furat sau intarziat la scoala. Gratiela zice ca tata e in Libertate, adica e inchis, pentru ideile lui. Se pare ca tata era faimos pentru ideile lui. Si eu uneori am idei, dar inca nu sunt faimoasa. De aceea nu sunt in Libertate, adica nu sunt detinuta.

            Daca as fi detinuta, mi-ar placea ca doua dintre papusile mele, Toti si Monica, sa fie de asemenea detinute politice. Pentru ca mie imi place sa dorm imbratisata mai ales cu Toti. Cu Monica nu chiar atat, pentru ca e foarte morocanoasa. Eu n-o bat niciodata, mai ales ca sa-i dau un exemplu Gratielei.

            Ea m-a batut de putine ori, dar cand o face eu as vrea sa am foarte multa libertate. Cand ma bate sau ma bombane eu ii spun Ella, pentru ca ei nu-i place  sa-i spui asa. E clar ca trebuie sa fiu foarte imbufnata ca sa ii spun Ella. Si de exemplu vine bunicul meu si ma intreaba unde e mama ta, si eu ii raspund Ella e in bucatarie, deja toata lumea stie ca sunt suparata, pentru ca daca nu sunt suparata zic numai Gratiela e in bucatarie. Bunicul meu totdeauna zice ca eu am iesit cea mai imbufnata din familie si asta pe mine ma face foarte fericita. Nici Gratielei nu ii place prea mult sa-i spun Gratiela, dar eu ii spun asa pentru ca e un nume frumos. Numai cand o iubesc mult, cand o ador si o pup si o strang tare in brate si ea imi spune ca vai micuto nu ma mai strange asa, atunci ii spun mama sau mami si Gratiela se emotioneaza si devine foarte duioasa si ma mangaie pe par, si asta n-ar fi asa si nici asa de bine daca eu i-as spune mama sau mami  pentru orice prostie.

            Adica libertatea este un cuvant enorm. Gratiela zice ca a fi detinut politic ca tata nu e nici o rusine. Ca e aproape o mandrie. De ce aproape? E mandrie sau rusine? Eu sunt mandra, nu aproape mandra, de tata, pentru ca a avut multe idei, atatea si atatea ca a fost inchis pentru ele. Eu cred ca acum tata va continua sa aibe idei, teribile idei, dar sunt aproape sigura ca nu le spune la nimeni, pentru ca daca le spune, cand va iesi din Libertate ca sa traiasca in libertate, pot sa-l bage inca o data in Libertate. Vedeti cum e enorma?:) Citește restul acestei intrări »

Forme fără fond bun

In certitudini on iulie 29, 2012 at 5:07 am

Fuga de realitate nu-i o soluție. Negarea ei, nici atât.

„Forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură.” Titu Maiorescu(1840-1917)

M-am întrebat deseori cum de a fost posibilă acum, în 2012, după 22 de ani de libertate,  o asemenea răsturnare de situație ( dramatică,  nocivă, aparent rapidă și pe cale de a deveni ireversibilă)  în țara mea , care părea că face pași ( mici) înainte, spre un viitor mai bun.

Sigur, explicațiile pot fi ( și sunt) multe: vechea dictatură ( cea reală) care ne-a anulat elitele, principiile sănătoase de viață, și l-a alungat pe Dumnezeu din noi ; continuarea post-dictatură, continuare ceva mai subtilă, mai diversificată a aberațiilor și racilelor ei; falsele elite apărute după revoluție; modelele proaste și impostorii care s-au ridicat și încă se mai ridică dintre și peste noi; educația și cultura  în serios declin; biserica și religia grav compromise de înseși purtătorii și reprezentanții ei; intelectualitatea de tip nou, șubredă, prea mobilă funcție de orgolii și interese, lovită în mare parte de relativism moral, cinism sau ipocrizie. Și lista ar putea continua în amănunt.

Dar detaliile sunt prea multe pentru a fi enumerate exhaustiv. În cele din urmă, atât confuzia care atinge o mare parte din populație, cât și rătăcirile ei nocive, chiar agresive, vin dintr-un singur loc: din dominația formelor fără fond, adică fără principiu solid și bun.

Așa s-a întâmplat ca acum să ajungem pe punctul de a reinstala pe termen lung ( nu mediu, nu scurt, să nu ne amăgim) o adevărată dictatură a minciunii și a falselor valori, a distrugerii masive a societății și a reconstrucției bune, dar fragile, de până acum. Și nu oricum. Ci  fie zâmbind împăciuitor și superior de pe câte o cracă înaltă și fină sau de la tribuna mass media, gen: da, e rău  ce se întâmplă, dar până la urmă nu-i un capăt de țară, ne descurcăm noi; între timp mai vedem. Fie strigând în gura mare tot de la înălțime și prin mass media, de mulți ani , în continuu, că una bucată persoană  (cel de care trebuia și încă mai trebuie pentru mulți  să scăpam, că odată cu asta gata, ni se rezolvă toate problemele) întrupează răul și dictatura – ceea ce este, evident, aberant până la cer.   Aberația însă rămâne evidentă doar celor care, lăsând la o parte detaliile și aparențele, mai sunt capabili să distingă între forme și fondul cel rău sau bun.

Așa s-a putut ca, în acest moment, oameni pe care îi credeam ( judecând după forme, desigur) inteligenți , să nu înțeleagă  dezastrul pe marginea căruia ne aflăm. Toți. Inclusiv ei. Pentru că este un dezastru. Moral, social, instituțional și fundamental. Și nu-l mai putem ascunde – oricât le-ar plăcea unora din intelighenția românească – în spatele unui singur personaj ( Băsescu) sau a eșecului lui. Acest personaj, care chiar dacă pe formă nu-i perfecțiunea întruchipată, pe fond  n-a tins și nu tinde către nimic rău; ci fundamental bun.

Așa s-a ajuns, de exemplu, ca oameni inteligenți ( repet, judecând după aparențe) să acuze în continuare, inerțial, redundant și fals ( aproape ridicol aș zice ), personalitatea „€œconflictuală” (  m-am săturat până peste cap de zicerea asta, ca și de tâmpenia aia cu „€œcine seamănă vânt culege furtuna”) a președintelui, pentru propriile lor conflicte interioare sau exterioare nerezolvate, sau pentru debusolarea și racilele țării și ale întregului neam. Dar ce s-ar fi așteptat membrii intelighenției noastre? Și la ce se așteaptă în continuare?   Suntem o societate divizată și conflictuală până la pulverizare între ce e rău dar ademenitor, și ce e esențialmente bun. Între toate formele rele imaginabile și găunoase, și puținul fond bun de care mai atârnăm(pentru că puțin este; să nu ne amăgim), ăștia suntem. Păi cum te lupți cu răul ăsta masiv? Cu duhul blândeții? Ascunzând în metafore, eufemisme și cimilituri delicate adevărul crud și crunt? Da, într-o lume perfectă și-o țară civilizată, și mie mi-ar fi plăcut să-l am președinte pe al 14-lea Dalai Lama ( adică pe cel prezent) foarte senin și zen. Doar că Citește restul acestei intrări »

Argumentul unu, doi si trei

In certitudini on iulie 12, 2012 at 6:27 pm

Pentru ca tot nu s-a inteles ( doar mi s-a parut), insist. Argumentul unu= de ce este importanta respectarea legilor. Argumentul doi  = de ce e important sa nu minti. Argumentul trei = unde duce combinatia dintre incalcarea legii si minciuna.  Daca vreti sa stiti si sa-i invatati si pe altii, simplu si clar, cititi.

Azi nu scriu cu inima pe hartie, ci exclusiv cu mintea ( bunul simt si ratiunea). Si nu va invit la speculatii si flotari logice, ci la trei argumente simple, pentru toata lumea. De ce? pentru ca observ ca toata lumea , inclusiv cei inteligenti si educati, se pierd in detalii zilele astea, si uita esentialul, care e simplu, clar si important. Deh, e vremea in care lucrurile simple si importante sunt uitate sau ignorate. Prin urmare, intru repetitie si revenire la esential scriu acum. Si pentru anti-basisti si pentru pro-basisti, si pentru neutri, si pentru cei plictisiti, si pentru cei obositi, si pentru cei care le stiu( repetitia nu strica) si pentru cei care se situeaza deasupra politicii momentului – si care, evident, risca din nebagare de seama sa se situeze repede, mai repede decat isi dau seama, impreuna cu noi toti, SUB. Sub ce?

Va spun imediat: sub un regim ( asa se cheama sistemul de organizare si conducere a vietii economice, sociale si politice a unui stat) in care legea nu are nici o importanta, in care se schimba dupa bunul plac al liderilor/acaparatorilor regimului, in care minciuna e cutuma ( obiceiul) zilei si , fiind un obicei, se iarta sau trece neobservata, iar adevarul se pierde in bezna mintii si nu mai conteaza. Ok. Si ce? Asta e replica pe care o primesc des si din toate partile zilele astea. Mai lasa-ma cu povestile astea! Toata lumea minte. Toata lumea incalca legea , zic multi preopinenti. Gresit! Foarte gresit! Nu toata lumea minte si incalca legea. Nu toti politicienii mint constant si in asemenea hal ca cei din acest moment. Sa nu repecti legea unui stat liber si democratic si sa minti permanent, cu atata nerusinare si la acest nivel ( de guvernanti, lideri politici si lideri de opinie – a se citi multe televiziuni si o parte din presa) e foarte grav. Iata de ce:

Argumentul unu :

Intr-un stat in care primii care incalca legile sunt cei care le fac ( puterea legislativa- parlamentul ), cei care le aplica (puterea executiva-guvernul) si cei care sanctioneaza nerespectarea legii ( puterea judecatoreasca – justitia), cetatenii simpli ( noi, popoprul adica) vom functiona tot dupa acest model. Adica fiecare in legea lui. Asta insemna haos si anarhie, sau, altfel spus, “care pe care”, adica legea junglei, nu a progresului si civilizatiei. Iar jungla e asa: elefantul calca-n picioare leul, leul inghite gazela, gazela striveste sub copite broasca, broasca papa insecta si insecta sunteti voi ( a se citi noi), care, prin defecatia broastei , ajunge urgent pe fundul baltii sau pamant de flori.

Altfel si mai elegant spus, intr-o tara in care nu mai stiti de pe o zi pe alta dupa care legi si reguli sa functionati, care e valabila si care nu, nu veti mai sti , intelege si face nimic bun. Pentru ca nu veti sti ce salariu aveti luna urmatoare, ce afacere ( mica sau mare) si pentru cat timp puteti derula, cum sa va faceti meseria a doua zi, la ce scoala ( ca sa invete ce) sa va trimiteti copilul, dupa care reguli si valori comune , stabile veti trai si functiona. Veti trai de pe o zi pe alta, in cea mai tulbure, scurta si aproape vesnic perdanta perspectiva; adica fara viitor. Pentru ca viitorul , ca sa ti-l croiesti coerent, liber si singur, ca sa depinda si de tine, nu doar de altii, si ca sa reusesti in el, are nevoie de un cadru stabil de reguli si repere, care, la modul general si obligatoriu pentru toata lumea, se cheama legi. De asta avem nevoie de legi care sa se respecte. Si daca nu se respecta, sa putem cere oricui, in fata justitiei, daca altfel nu se mai poate, sanctionarea incalcarilor si restabilirea ordinii de drept. Avem nevoie de legi stabile si care sa se respecte, ca sa avem viata mai lunga si perspective indelungate. Ca sa putem Citește restul acestei intrări »

Acum, mai mult ca oricând …

In certitudini on iulie 5, 2012 at 2:13 am

 Să nu crezi în nimic nu-i o soluție. Să crezi în orice nici atât.

Și da, sunt vremuri în care nu-ți mai vine să crezi în nimeni și-n nimic. Ca acum. Aicea-i cheia: să crezi și când nu-ți mai vine…

Ei, uite de aia aleg eu să cred ( în cel mai candid, încăpățânat mod) că oricât de greu sau de inutil pare, trebuie să vorbești cu sinceritate despre lucruri curate. Despre furii curate sau bucurii; despre eșecuri sau victorii curate; despre credințe, principii, iubiri, tristeți, dezamăgiri. Curat, clar, simplu și autentic să fie! Chiar cu riscul de a greși,  de a te tăvăli alții, de a nu înțelege sau de a te răstălmăci. Fie chiar și cu riscul de-a arunca mărgăritare înaintea porcilor, deși, zice la biblie, porcii ți le vor călca în picioare și se vor întoarce împotriva ta. So what? Porcu-i porc , dar mărgăritarul mărgăritar rămâne și  crește la loc.  De asta , oricât de peste mână și inutil pare ( fără să fie), eu aleg mai ales acum, în vremuri triste și tulburi, să cred în îngeri, în Ființa Supremă, și-n cei  puțini, dar cu adevărat curajoși și buni.  Și să mă bazez că nu vor dispărea niciodată. Și, cine știe, poate, cu timpul, se vor și înmulți.

Dac-ar mai fi și alții care să creadă … aferim!  Căci până la urmă  ce vom crede, aceea vom fi.

So…don’t be stupid, believe in what you really, really need … Altfel, vorba cântecului … (garbage, stupid girl, uite-l aici)

In cautarea libertatii pierdute. Sugestii.

In certitudini on iulie 2, 2012 at 7:10 pm

Spuneam, asadar, in articolul anterior, ca libertatea incepe in capul omului. Si-n sufletul. Pentru ca e un dat natural.

Promiteam , de asemenea,cateva sugestii, simple, pentru mentinerea sau recapatarea ei. Asta pentru ca observ ca noi, romanii, in mare majoritate, doar formal si superficial ne-am eliberat. 22 de ani de libertate formala n-au fost de ajuns  ca sa ne intre libertatea in cap, in sange si-n suflet.

Era firesc probabil. Pentru ca nimeni nu ne-a invatat, dar nici nu ne-a lasat. Noi nu beneficiem de avantajul istoric ( si ironic totodata) al natiunilor care singure, haiduceste si impotriva legilor lumii de atunci, cu pusca in mana si de nervi s-au eliberat. Cum sunt americanii ( din nord, desigur) care acum multe sute de ani au plecat in bejenie peste ocean, au luat in stapanire ditamai continentul aproape salbatic, si l-au instapanit, dupa care, pe Anglia-mama si pe Europa intreaga, ne-au salutat. Sigur, si ei au probleme acum ( tot de la conducatori si ideologii strambe, de stanga, anti-libertate, li se trage). Dar pana una alta, ei nu uita ( sper sa nu uite toti) ca fodatorii natiunii, au scris negru pe alb in Declaratia lor de independenta ca omul e liber de la Dumnezeu si ca fericirea nu se da asa, de undeva, de-a gata, ci si-o cauta fiecare liber, dupa capul si puterile lui. Sau australienii – care n-au salutat de tot regatul de origine, dar traiesc dupa propriile lor reguli, liber alese. Spuneam ca destinul lor istoric nu e doar special , ci ironic avantajos, pentru ca toti europenii ( anglo-saxoni mai mult, desigur) care au luat in piept oceane si mari, erau de fapt niste proscrisi ai sortii dupa legile batranului continent. Dar iata cum, fie si cu o asemenea ascendenta nefericita, libertatea din capul lor si-a spus cuvantul. Care libertate e, cum spunea Declaratia de independenta a SUA ( o repet ca o moara stricata pana se va retine si invata), dar de la Creator.

Sigur, Europa si noi avem alt start, mai vechi, mai constrangator, mai tulbure, mai controversat, contradictoriu si complicat ; asta-i pretul istoric cand esti leaganul amestecat al civilizatiei; libertatea-i mai complicata.

Si totusi, oriunde te afli, in orice parte a lumii formal libere, nu in dictaturi, solutiile pentru pastrarea libertatii sau eliberarea autentica, din capul omului, raman aceleasi, si deloc complicate. Ba sunt chiar foarte simple. Sunt naturale, adica, iar ma repet, vin de la Dumnezeu.  Presupun insa niste efort. Da, stiu, „efort” nu suna bine, mai ales daca trebuie sa-l faci personal. Eu , totusi, ma incapatanez sa-l sugerez semenilor mei, pentru ca mi se pare ca e momentul. Pentru ca, desi simplu, tot nu s-a inteles. Paradoxal.

Iata asadar, pentru inceput, spre clarificare, doua sugestii nerusinat de simple, de eliberare mentala si din destinul nostru mic, invins si provincial.

1.Invatati, invatati,invatati.

Stiu, nu va place pentru ca asazicea si Lenin. Dar nu toti oamenii rai spun lucruri gresite. Uneori, rar, le mai nimeresc. Prin urmare, imi permit sa va sugerez acelasi lucru, cu convingerea ca nu e rau si ca nu gresesc. Nu va opriti din invatat despre lume si despre voi. Despre cine sunteti, ce puteti, unde, cum si ce vreti sa fiti sau sa deveniti. Cunoasterea si autocunoasterea sunt datatoare de putere, de solutii, si eliberatoare. Se fac cu mintea si cu sufletul personal, nu cu al altora. Si se fac, de preferat, permanent.  Sunt singura arma eficienta impotriva manipularii  tembele sau nerusinate. Impotriva invatamintelor proaste. Impotriva Citește restul acestei intrări »

Cei puțini și “normali”

In certitudini on iunie 15, 2012 at 11:31 pm

…care contează …

Există un vaiet prelung în societatea noastră ( și nu numai). A început, probabil, de mult. Eu, ușor neatentă, l-am resimțit acut mai recent, în ultimii ani. Și încă-l aud, pentru că nu se mai termină:

Se plânge lumea ( cea cu care am eu contact, real sau virtual) că oamenii „€œnormali” s-au împuținat considerabil. Că valorile simple, solide, firești, ale unei vieți împlinite ( dacă nu fericite) s-au diluat sau sunt toate răsturnate.

Poate.

Recunosc că și eu constat periodic și spasmodic asta. De aia am spaime. De aia și eu, câteodată, mă plâng. Dar nefiind adepta încremenirii în frici și deznădejdi, mă regrupez, mă gândesc, mă dubitez, caut și mă avânt. Unii se avântă definitiv în pustietate sau în afara țării. Eu m-am hotărât,  recent,  să mă avânt un pic în miezul ei. În miezul semenilor mei de care atâta mă plâng. Și da, e drept, de multe ori e destul de sumbru ce găsesc. Câteodată inacceptabil. Dar  nu iremediabil . Am avut unele suprize plăcute ( desigur, nu multe) de diverse origini (regionale) și vârste. De diverse ocupații și pregătiri. De la foarte tineri, la mai puțini tineri și la mai în vârstă decât mine. Cu un spirit viu, frumos și prea puțin alterat de realitatea exterioară, cu care, paradoxal,  și ei se află în permanent și obositor contact.  Sunt puțini, e drept. Dar nici eu nu-s așa de multă. Sunt una singură, și, mărturisesc, n-am timp cât mi-aș dori pentru ei. Tocmai pentru că sunt destui și eu doar una – oricât de curioasă și de deschisă aș fi.

Da. Există oameni „€œnormali”. Care se uită rar la televizor. Care nu trăiesc prin internet. Care citesc și miros cu plăcere cărți de hârtie, și noi și vechi. Care visează ( cu ochii deschiși și lucid), cântă sau ascultă muzică frumoasă pe unde pot, în timpul lor liber, puțin, în care nu muncesc (  au alte profesii). Care pictează. Care fac poze. Care gândesc, care iubesc, care trăiesc greu și totuși au viziune largă și încredere în ei și în lume. Obosiți, ce-i drept, permanent la limita puterilor, dar fermi în convingerea că dacă lumea-i defectă, asta-i mai mult treaba ei, nu a lor. Nu sunt naivi deloc. Dar sunt candizi, curați și destul de onești cu ei înșiși. Nu sunt orbi, văd  cu claritate mizeriile cotidiene, dar scormonesc printre ele și găsesc întotdeauna ceva frumos.

Atenție! Sunt normali, nu perfecți, nu ideali.

Unii zic ( cei supărați și încă încremeniți în deznădejdi) că  normalii sunt prea puțini, pe cale de dispariție. Or fi. Sau poate că deznădăjduiții nu văd prea bine. Poate confundă  normal cu  perfect, ideal. Eu i-aș invita să-și reconsidere puțin viziunea și accepțiunea cuvântului normal. Pentru că, așa cum îmi spunea de mult un amic ( mai în vârstă) pe care eram prea tânără ca să îl înțeleg , “normalitatea este cea care este, nu aia după care tânjești  tu.”

Și mai spun furiosii și deznădăjduiții în cor, laolaltă, că cei normali, câți or fi, sunt anonimi. Prin urmare, nu contează. Eu zic doar că sunt discreți . Normalitatea e întotdeauna discretă, pentru că așa se conservă . Și astfel,  modești  și discreți cum sunt ei, cei € „normali” și puțini sunt dătători de speranță, de continuitate și sunt de mare importanță. Pentru că pe ei, pe umerii celor puțini , s-a bazat întotdeauna „€œnormalitatea” cea bună, cea mult visată.

Hai, zău, să fim serioși: în care epocă istorică, la noi sau aiurea, oamenii „€œnormali”, adică morali, senini și împliniți au fost zgomotoși sau mulți? Când anume? În Occidentul anilor Citește restul acestei intrări »

%d blogeri au apreciat asta: