Osanaua modernă. Obama în flăcări. America. Alicia Keys.

Același motto ca data trecută, că  mi-e drag: “Most people would sooner die than think; in fact, they do so.” Bertrand Russell ( “cei mai mulți oameni mai degrabă ar muri decât să gândească; de fapt, asta și fac”)

În caz că e cineva care n-a înțeles până acum: artiștii profesioniști nu sunt filosofi, nu sunt nici oameni de știință. Nimeni nu profesează bine de toate. Sunt artiști. Adică niște cetățeni cu varii talente – cadou din gene și de la Creator. Unii pictează, alții cântă, unii cioplesc pietre, alții joacă prin filme cum le zice scenariul și regizorul. Inteligența nu e o condiție necesară, nici obligatorie, ca să fii un artist excepțional. Chestiunea inteligentei se cere evaluata de la persoana la caz. De aia,  dincolo de performanțele/talentele lor artistice, nu trebuie totdeauna  luați în serios. Însă iertați-i, căci, de regulă, nici ei nu știu ce fac/zic; nu-i vina lor. Și nu uitați: orice s-ar întâmpla, gândiți cu capul vostru. E mai sigur. Zău.

Uite, bunăoară, Alicia Keys. O fată tânără, frumoasă, deosebit de talentată cu vocea și cu pianul. Foarte frumos. Bravo ei. Asta însă n-o face vreo mare gânditoare cu capul. Dacă aveați vreun dubiu, vi-l rezolv pe loc, acum și aici.

Nu știu care și câți dintre voi au urmărit festivitățile de inaugurare a celui de-al doilea mandat al lui Obama la Casa Albă. S-au transmis ( în direct) și la CNN.  Eu, spre exemplu, am ratat. Noroc cu Aerobaza Kamikaze ( emisiune de știri-sport-umor la Radio Sport Total fm) care mi-a atras atenția asupra unor momente memorabile ( jur; curat memorabile) din desfășurarea evenimentului. Cum ar fi prestația de neuitat a Aliciei Keys, care, în semn de omagiu și adâncă recunoștință pentru președintele ei preferat-proaspăt-din-nou-ales, i-a dedicat un cântec celebru de-al dânsei, adaptat la situație: Girl on fire. Fata în flăcări adică. Și i l-a cântat ( public, nu la ureche), cu patos și cu talent. Cântecelul ei astfel adaptat,  sună așa ( relax, pentru nevorbitorii de limbă engleză, traduc imediat):

He’s president and he’s on fire/Hotter than

Lumea pe dos. Mult mai pe dos decât credeam eu.

 “Most people would sooner die than think; in fact, they do so.” Bertrand Russell ( Traducere:„cei mai mulți oameni mai degrabă ar muri decât să gândească; de fapt, asta și fac”)

Dau să deschid acum 5 minute mailboxul pe yahoo ( la verificat mesaje). Yahoo USA. Și ce văz? Într-o școală din Tenessee, la balul de absolvire, cei trei candidați nominalizați la titlul de „regele balului” ( adică frumoși, simpatici, deștepți, performanți, silitori; pe scurt cei mai populari, ce mai încolo-încoace) , au hotărât înainte de bal, să-i cedeze titlul unui coleg de-al lor care suferă de o boală genetică ( sindromul Williams). E un sindrom cu afectare neurologică, ale cărui simptome sunt: retard mental moderat, întârziere în vorbire, afectarea capacității de a învăța, unele deformări fizice ( mai ales faciale) și…personalitate prietenoasă, excesiv/naiv încrezătoare. Asemănătoare cu sindromul Down. Iar regele balului, cel încoronat prin votul colegilor lui, i l-a și cedat. Emoționant, nu? Ba chiar toată lumea a fost „very emotional” față de gestul de mare generozitate al adevăratului câștigător ( și de planul nominalizaților). Și doamna profesoară a clasei cu dizabilități (  în care, evident, era bietul copil, nu si regii balului, of course), și colegii intervievați. Emo-“ time!  Mă întrerup din citit articolul și arunc o privire în josul paginii, la comentarii. Se strânseseră deja ( știrea e de azi) peste 5000. Toate pe bază de lacrimi. Toată lumea este „€œemotional and proud”. Acești tineri ( regi nominalizați) sunt viitorul Americii. Toată lumea comentează cu lacrimi ( de internet, desigur) în ochi . „€œTears” ( lacrimi) e cuvântul cel mai frecvent.

 Ok. Resimt o jenă.  Arunc din nou ochii pe fotografia cu cei trei tineri arătoși, împreună cu colegul lor mutilat de boală. Nu. Nu fotografia e jenantă. Ci semnificația ei. Imediat explic. Citesc mai departe. „€œRegele balului” a declarat că nefericitul lor coleg merită ( atenție! MERITĂ!) titlul si medalia pentru că ” Scotty e fabulos. E superstar. E tot timpul fericit”. Aplauze entuziaste. Nu vi se pare nimic greșit ? Mie da. Să mă explic:

Vremea derbedeilor

Înainte de toate: Stânga politică are ideologie. Nocivă, dar are. Trebuie studiată și înțeleasă chiar și de către oamenii de dreapta. De ce? Pentru că așa cum genial spunea Ronald Reagan, comuniștii sunt cei care i-au citit pe Marx și Lenin; anti-comuniștii sunt cei care i-au înțeles. Cu alte cuvinte, unele convingeri  sănătoase se capătă cel mai bine per a contrario. Iar ideologia de stânga poate fi cel mai bine combătută prin cunoaștere și reducere la absurd.

Pentru începutul anului, am ales un subiect trist, evident prin el însuși și scurt. Cică în România anului 2013 ar fi jale, pentru că a venit, din nou, vremea stângii. E la putere. Cică ar fi ajuns la putere pentru că dreapta politică românească (PDL-Boc) ar fi eșuat lamentabil.

 Eu vă propun altă abordare, mai realistă: care stânga, care dreapta, și ce au una cu cealaltă sau cu noi? Dacă până la guvernarea USL-Ponta mai încercam unele dubii, de asta vară încoace nu mai am:

 Dreapta politică românească e o himeră pe cale să devină în sfârșit, măcar pentru unii, un deziderat și-un proiect (până la punerea în practică însă, mai avem). Adică încep a i se contura așa, oareșicum corect și public (in societatea oamenilor obișnuiți și-ntr-o parte a mass-media, mai mult decât  prin partide) principiile. Care principii, până acum, cam tuturor românilor auto-declarați de dreapta (includ aici și pe politicieni) le-au scăpat.

Iar stânga politică românească, auto-intitulată social-liberal -democrată ( PSD plus PNL, evident, ce credeați?), e de fapt o adunare de derbedei puși viguros pe căpătuială, în stil liber-ales-mafiot, nu  democrat, care n-au nicio legătură cu social-liberal-democrația de nicăieri și de nicicând. Și sincer? Ideologic vorbind ( pentru că stânga are întotdeauna ideologie, chiar dacă greșită), nu se ridică nici măcar la nivelul (de vârf) al lui Ion.  Iliescu, desigur. Să mă explic:

 În afară de două mesaje câinoase, de învrăjbire națională -“