Ioana Hincu

Archive for Martie 2013|Monthly archive page

Organizarea rezistenței interioare. And yet it moves…

In Solutii on Martie 24, 2013 at 2:44 am

“All God’s children need traveling shoes/ Drive your problems from here/All good people read good books/ Now your conscience is clear[…]” ( aflați singuri, imediat, who said this). Un mesaj de reținut. Toții copiii Creației au nevoie de încălțări bune pentru călătorit. Toți oamenii buni citesc cărți bune. Doar așa conștiința  rămâne curată, limpede…

Călătoria

Călătoria  rămâne  vitală. Stagnarea, fatală. În călătoria noastră interioară vor fi întotdeauna de toate. Cine crede că va fi scutit se înșeală. Răul merită cunoscut, studiat, însă contemplativ (pe cât se poate), pentru a fi evitat. Binele merită înțeles temeinic, însă apropiat. Numai așa avem unde ne întoarce din rătăciri. Doar așa nu ne înfundăm fără speranța, fără ieșiri. Numai așa putem continua, rezistenți și neîntinați, călătoria. Ar fi păcat să nu ne placă. Ar fi păcat să ne împotmolim.

Rezistența

Există o prejudecată veche: aceea că în cunoaștere stă puterea. „Cu gura sa, omul fara Dumnezeu distruge pe aproapele sau; insa cel drept, prin cunoastere se salveaza” ( Biblie. Proverbe 11:9). În cunoașterea adevărului e, prin urmare, puterea. Iar fără putere, nu reziști. “Eppur si muove”, “Și totuși se mișcă”( exclamație atribuită în mod popular lui Galileo, deși fără atestare certă) așa a rezistat. Pentru că era adevărat. Galileo a murit, însă, iată, până la urmă s-a dovedit că, deși nu pare, se mișcă. Adevărul e rezistent, oricare ar fi.

Organizarea

Există o cale ( singura pe care eu o știu) de a-ți organiza eficient rezistența interioară, inclusiv credința: să cercetezi. Adică să gândești, să înțelegi, să înveți și să nu te oprești. Iar când nu mai știi, să asculți. Însă nu orice, nu de oricine.

Mai există o cale de a-ți organiza libertatea și rezistența interioară (prima fără cealaltă eu n-am pomenit). Să iubești. Căci după unii și iubirea e o formă de cunoaștere. Să iubești oamenii buni și  suma gândurilor lor, care mai ales în cuvântul scris și  mai ales în cărți se păstrează pentru posteritate. Iar veșniciei nu-i poți opune nimic. De ce credeți că tiranii lumii dintotdeauna au interzis, au distrus, au pedepsit și încă mai interzic, distrug și pedepsesc cuvântul, mai ales pe cel scris? Pentru că Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Dozaj și obsesii la zi ( feisbuc)

In intre ras si plans on Martie 21, 2013 at 7:37 pm

Introducere în context:

Politica pare a fi o preocupare teoretic inerentă omului evoluat. Ba chiar necesară. O minimă înțelegere și participare la dimensiunea politică a vieții ar fi de datoria oricărui adult nealienat mintal.  Pe de altă parte, ceva dozaj e binevenit și necesar. În acest sens, Andrei Pleșu  scria: “în momentul în care politicul, în loc să fie pre-condiția bunei stări publice, ajunge un conținut de viață pentru majoritatea cetățenilor, în momentul în care, în loc să fie un adjuvant al realizării de sine, devine un substitut al ei, o obsesie, un viciu, ne aflăm dinaintea unei evoluții tumorale, a unei patologii comunitare severe.” ( Inflația politicului – Despre frumusețea uitată a vieții)

Context și isprăvi:

Precizez că nu sunt regina diagnosticului social și nici a diagnosticelor în general ( nici măcar în materia în care am ceva expertiză, legea). Totuși, e imposibil să nu constat că pe plan local, în contra-partidă cu dezinteresul abulic față de politică, obsesia politică se manifestă și ea, uneori cu  valențe tâmpitoare, alteori ilare. Gen:

Recent, final de săptămână. Personaje: subsemnata, un amic, plus un june cvasi-necunoscut. Îmi cade sub ochi ( prin bunăvoința unui om deștept) o scrisoare a lui Ion Luca Caragiale despre vizita amicului său, Barbu Delavrancea, la Berlin, 1905. Text de un umor genial și universal, apolitic, care-mi scăpase. Râd cu lacrimi. Mă și înec ( savuram un pahar de vin). Amicul , lângă mine, scapă țigara din gură. “Boule” îmi vine să citez duios din text ( pe care îl aveți  pe link, la sfârșit), dar nu se face pentru o damă fină.

Ce mai, ar fi fost nedrept și mârșav să nu răspândesc epistola. Mă execut. Pe toate căile virtuale pe care am iluzia că le stăpânesc ( poștă electronică, rețele de socializare). Tânărul de care vă spun, despre care nu-mi amintesc când ne-om fi împrietenit (de regulă sunt circumspectă, nu doar în viu, dar și în mediul virtual-diavolicesc, pe caz de naturel simțitor) se afirmă pentru întâiași dată ( ce l-o fi găsit?) pe pagina mea ( biata de ea) de facebook. Zice cu aplomb: “pariu că un antenist nu râde” sau cam așa ceva. Încadrându-se perfect în ciclul unde dai ( în Caragiale) și unde crapă ( direct în creieru’ meu). Râd. Împreună cu omul căruia cu puțin timp înainte îi căzuse țigara pe pantaloni.

Bun, știu că nimeni nu-i scutit de a se face periodic de râs. De aceea, cu duioșie Citește restul acestei intrări »

Denaturarea sensului. Lupta pentru cuvânt.

In certitudini on Martie 18, 2013 at 11:38 pm

…iar din partea mea, toată recunoștința pentru apărătorii lui.

 Context:

 (Matei 7:6) Cele sfinte nu le dați la câini, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, că nu cumva să le calce în picioare, iar apoi să se întoarcă să vă rupă.( Proverbe 9:11)  Cu gura lui, omul fără Dumnezeu distruge pe aproapele său, dar cel drept se salvează prin cunoaștere. (Matei 7:7) Cereți, și vi se va da; căutați, și veți afla; bateți, și vi se va deschide.

Am un respect simplu și-o venerație naturală, aproape sacră, pentru cuvânt. Nu pentru că n-aș prețui tăcerea. Ci pentru că după mama, tata și Dumnezeu, după iubirea și neiubirea îngerilor sau a oamenilor, cuvântul m-a făcut ce sunt. Și nu uit.

Tot ce înțeleg, despre mine și despre lume, din cuvânt vine. Din cuvintele altora sau ale mele, rostite sau formulate tăcut. Toate sensurile și legăturile imaginabile ale vieții. Cele mai multe salvări și distrugerile ei.

De aceea mă aflu în conflict spontan, logic, cu pângăritorii inestimabilei comori, și port sinceră recunoștință păstrătorilor ei. Pentru că, știți sau nu, vreți sau nu să acceptați, cuvântul asta este: o inestimabilă comoară, mult deasupra celor materialicesti. În special acum, când denaturarea sensului cuvintelor a devenit o armă sistematic folosită împotriva omului și a identității lui.  Când regresul omenesc e clamat sub nume de progres, intoleranța sub nume de toleranță, prostia drept inteligență, și minciuna drept adevăr. Mai ales acum, am un respect profund și-o sinceră mulțumire pentru toți aceia care știu să alăture cuvintele, dându-le și păstrându-le adevăratul  conținut. 

 Nu sunt mulți.

Coborând strict în actualitatea românească, cei care rostesc public și adecvat cuvântul, de la înălțimea ( meritată) a reputației lor, nu-s mulți deloc.  I-aș putea înșirui (măcar pe Citește restul acestei intrări »

Când argumentul devine nebunie, și nebunia ideologie

In Solutii on Martie 16, 2013 at 8:20 pm

Text terapeutic, dedicat în special oamenilor inteligenți.

 Zicea acum mulți ani, într-un interviu, răposatul Alecu Paleologu, că inteligența e o stare de grație; nimeni, nici măcar geniul, nu e scutit, periodic, de prostie. Pe de altă parte, proștii nu beneficiază de prea multă grație  divină, adaug.

Poate că mă înșel, poate că am eu ghinion, dar observ că puțini oameni mai răspund la și cu argument rațional, inteligent. Civilizat sau cu umor? foarte rar, foarte greu.

De exemplu. Recent, la o discuție pe tema ideologizării și politizării sexualității ( instinct primar, genetic firesc sau anormal, respectiv hetero- sau homo-sexual, după cum ți-e specia și  norocul) îmi zice unul ( militant sexual-ideologic, nu spui de care) textual, delicat: ce de căcat ai în cap. Râd. Bine, zic. Vino și matale cu vreun contra-argument. Zice: du-te la psihiatru, ești o spălată pe creier, ai nevoie de ajutor. Bine, zic din nou. Mă duc. Da’  vreun argument, ceva? Finalizează apoteotic: nu mai discut niciodată cu tine și nu mai citesc nicio prostie din alea pe care le scrii pe blog. Ok. E libertate. De atunci încoace, revine periodic, silențios și curajos ( în viu nu se mai încumetă; fuge de mine) cu câte un comentariu de gen. Pe blog desigur 🙂 Nefiind “de specialitate” n-am cum să-l ajut în nevroza și nervozitațile lui. Nici psihiatria sau psihoterapia nu pot de fapt. N-au cum. Alea au nevoie de pacient cooperant pentru a da rezultate.

Alta. Tot recent. Tema: insinuarea ideologiei fals-progresiste, marxist-ateiste, în forme subtile, perverse, alienante, în mediile academice, întâi în occident, și apoi ( a început, iaca) la noi. Vine și mă întreabă: dar totuși cum vă explicați că prinde la tineri? Zic: domnule, au explicat alții mai bătrâni și mai deștepți decât mine. Alții ( tot mai deștepți și școliți pe temă) încă mai explică. Eu doar constat cu consternare că au avut dreptate și continui să notez, să studiez. Și-l trimit la un titlu de gen, de introducere ( Closing of the american mind -€“ Allan Bloom, anii ‘€™80; sub 200 de pagini, dacă nu mă înșel). Răspuns: am citit destul la viața mea, sunt absolvent de facultate, nu-mi  trebuie să-mi indicați dumneavoastră, care sunteți mai tânără ( a luat-o ca pe-un afront) lecturi; eu cred că pur și simplu tinerii sunt imbecili. Bine. Vin atunci, și-l  întreb: păi dacă ziceți că știți, Citește restul acestei intrări »

Pe mâna îngerilor defecți. Expansiunea prostiei.

In spaime on Martie 14, 2013 at 1:24 am

“[…]Există și îngeri căzuți, care la un moment dat, se substituie protectorilor inițiali  ai popoarelor. Ei devin “stăpânitorii acestei lumi” și se străduiesc să-i îndepărteze  pe oameni de Dumnezeu” scria Andrei Pleșu acum câțiva ani ( Despre îngeri – cap.5) căutând ( de exemplu la Sfântul Pavel) răspunsuri pentru decăderea și erezia națiunilor.

Știa el, Pleșu, ceva. Vedea, intuia, căuta răspunsuri și explicații. S-o fi speriat și omul, deh. Născut înaintea mea, erudit și mai înțelept, s-a speriat înainte. Acum a venit rândul meu. Și mă gândesc că dacă până și îngerii (de)cad (unii în cap), nu-i de mirare că printre noi protejații lor se înmulțesc. Și nu oriunde, și nu oricum. Ci strânși la un loc, solidar, bine organizat, multiplicați și agregați eficient. Pentru că altfel nu se explică felul în care se avântă direct spre vârful lumii și-l cuceresc. Asta mă sperie. Și mă-ntristez. Pentru că refuz să cred că oamenii buni, valoroși – asemenea îngerilor real-protectori, cei care nu se interpun ostil între noi și Dumnezeu – nu mai există. Observ totuși cum în toate, chiar în toate – nu doar în politică, ci și în artă, cultură, știință, educație, spiritualitate, bresle profesionale – prostia, nerușinarea și mediocritatea se afirmă impetuos. Domnesc. Și-n felul ăsta toate relele pământului triumfă, cu timpul intră în obicei, deci sunt în curs de permanentizare. Nu-i bine.

Ce-i de făcut? N-am încă vreo certitudine. Multă vreme am crezut că e suficient să mă lupt doar cu mine. Cu prostiile și ratările mele. Nu-mi fac iluzii că aș fi scutită. Știu că nu sunt. Darul inteligenței e greu de valorificat permanent. Plus nimeni nu-i scutit de a se face uneori de rușine și nimeni nu poate fi oricând excelent. Cu atât mai puțin eu. Dar cred că e treaba și datoria personală a fiecăruia să vegheze la sine. Să fie vigilent. Să se rușineze,  să se gândească ( bine) și să se îmbunătățească. Chiar am crezut (încă mai tind să cred) că asta e tot ce avem de făcut. Și că ar fi suficient ca prostia, rușinea și mediocritatea să nu triumfe frenetic. Ei, uite  că mă înșel. Realitatea mă contrazice vehement.

Și totuși, ce-i de făcut? N-aș putea pentru ca să vă răspund la chestiune. Dar mă gândesc că poate oamenii buni și inteligenți, care au așa,  o noblețe, o toleranță firească și înnăscută, ar trebui și ar putea să Citește restul acestei intrări »

Somnul cunoașterii naște monștri ( II)

In intre ras si plans on Martie 7, 2013 at 2:54 pm

De ce trebuie să-i citim pe Marx și Lenin chiar dacă nu ne plac?

Iată de ce ( eu tot insist, pe măsură ce mă dau cu capul, în cele mai năstrușnice forme, de adepții lor tineri si viguroși):

Recunosc că de data asta n-am apucat să mă sperii de la bun  început ( mă sperii mai târziu). Doar am râs cu lacrimi ( citind articolul de mai jos până la sfârșit). Marx poate fi mândru: nici măcar el n-a reușit să teoretizeze în Manifestul Partidului Comunist și Capitalul “diviziunea sexuală a muncii” ( parol că așa scrie în articol). Sau relațiile de “reproducție” în abordare sexuală, sexistă, intimă, de familie!!!  Citez alt fragment, scurt , pentru stimularea apetitului de lectură: ” În anii 60 mișcările feminist socialiste au început să boicoteze munca de reproducere, pentru că, sistematic, această muncă le revenea femeilor. “ Are și bonus: scheme si săgețele 🙂

 Eu când zic că aceste două lucrări ale lui Marx ( Manifestul P.C. si Capitalul), împreună cu selecții semnificative din operele și gândirea lui Lenin, ar trebui predate în școli, forever, și ar trebui înțelese BINE, cel puțin în egală măsură cu Biblia, știu ce zic. Însă nu la capitolul “învățături demne de urmat”, ci la orori ideologice și programatice vital de identificat și combătut pentru tot restul existenței omenirii. Pentru că de acolo își trag seva, de fapt, toate aberațiile ideologice, politice și sociale ale momentului, toate militantismele prost orientate din societatea modernă și toate revoltele prost plasate ale maselor tinere sau mai puțin tinere, dar fals-progresist-hipsterice. Și, având în vedere lipsa de informare și de înțelegere a rădăcinii răului modern ( lucrările marxist-leniniste citate mai sus, nu glumesc; cei care le cunosc înțeleg), dar și a binelui tradițional, istoric verificat, sunt convinsă că prind. Din somnul cunoașterii și al rațiunii se nasc și pe el prind rădăcini monștrii prezentului, căci propovăduitorii lor sunt pricepuți, relativ sau bine școliți, și le dau forme foarte convingătoare-chic-cool.

Citiți, vă rog frumos, articolul. Merită ( ca divertisment) și trebuie ( de luare aminte). Autorul nu e singur în convingerile lui ; tinerii sunt cei mai expuși adepți. Și chiar dacă Citește restul acestei intrări »

Ce ne lipsește. Unde greșim. (III)

In spaime on Martie 3, 2013 at 8:35 pm

Motto: ” Când oamenii răi se adună, cei buni trebuie să se asocieze; altfel vor cădea unul după altul, un sacrificiu nemilos într-o luptă josnică „ (When bad men combine, the good must associate; else they will fall one by one, an unpitied sacrifice in a contemptible struggle.(Edmund Burke – Thoughts on the Cause of Present Discontent 1770)

Despre ignorarea, cu sau fără bună-știință, a realității și neimplicare. Despre asta vorbim.  De ce? Pentru că din vara lui 2012 încoace statul nostru și toate puterile și instituțiile lui vitale, de abia pornite pe calea cea bună, au căzut, rând pe rând, victima unor oameni răi, a celor care acum ne guvernează. Puterea legislativă (70% din ea), puterea executivă, incluzând forțele armate și poliția (100%), CSM- garantul independenței justiției (zilele trecute). Urmează (astea au mai ramas) serviciile secrete și restul justiției, corpul magistraților adică, cei integri (încă destui), care nu se află însă la conducerea destinelor ei. Iar societatea românească, în majoritate, rămâne inertă, ignorantă în fața evidenței, nereactivă.

 Recent (final de februarie) Dragoș Paul Aligică ( da, mai avem și noi oameni deștepți, competenți și vii, pe care îmi vine să-i tot citez și vorbele lor să le spun peste tot, pentru că au greutate, nu doar dreptate) scria: “Chiar cred că în acest moment România e pe cale să colapseze sub greutatea propriei incompetențe, corupții și prostii naționale. Mai sunt doar câțiva stâlpi de susținere care mai țin edificiul încă în aer.” Printre stâlpii care mai  susțin edificiul, autorul amintea justiția (care se clatină grav, dovadă cele întâmplate zilele trecute în CSM prin revocarea celor doi judecători, Ghica și Dănileț) și serviciile secrete (vitale nouă, ca oricărei țări, încă funcționale, cu toate imperfectiunile lor, dar permanent și serios atacate,  și ele, de reprezentanții actualei puteri politice, și nu numai).

Pentru că România e țara mea și mă doare, subscriu la ce scria Dragoș Paul Aligică, și adaug: iar dacă se va întâmpla să Citește restul acestei intrări »