Ioana Hincu

Archive for Mai 2013|Monthly archive page

Starea presei și starea națiunii. Mituri, fapte și date.

In certitudini on Mai 25, 2013 at 2:42 am

Pre-text

E prea mult. Joi, 23 mai, RomaniaTv a dat publicității un sondaj Avangarde (halal avangardă sociologică românească), realizat probabil în fața vreunui bloc din Ferentari, de unde ar rezulta că 54% din bucureșteni vor eliberarea lui Gigi Becali. Free Gigi. Și unii (mai ales cei care nu trăiesc în București) l-au crezut. Logic. RomaniaTv este o instituție media aparent serioasă, cu acoperire și audiență națională, iar telespectatorii au devenit amnezici și incapabili să mai gândească liber, cu capul lor. Au uitat (dacă au știut vreodată) că ori de câte ori s-a prezentat în fața alegătorilor, Gigi, acest atât de iubit personaj (cică), a strâns cu totul (și la europarlamentare, și la naționalele din decembrie 2012) niște zeci de mii de voturi. Atât. Bucureștiul are cca 2,5 milioane de rezidenți. Conform acestui sondaj, numai aici (nu în toată țara care număra 18,3 milioane alegători) ar fi trebuit să fie iubit și votat de minim 1,3 milioane de cetățeni.

 Acestea fiind spuse, stimați conaționali, bucureșteni sau nebucureșteni, vă invit să ne revenim puțin la realitate și la cap. Adică să notăm:

Starea presei la noi și în Occident

În țările civilizate presa scrisă face agenda televiziunilor. Logic. Au redactori și investigatori profesioniști, tradiție, reguli, etică, clasă și școală. Mă refer la presa serioasă care, în ciuda orientării politice rămâne totuși respectabilă ca nivel de calitate a informației, analizei și opiniei. Dacă nu credeți, învățați limbi străine, serviți și comparați singuri, că-i  libertate. Adică citiți.

La noi e pe dos: așa-zișii jurnaliști scriu, analizează și opinează prin studiouri, de regulă la nivel de bârfă stradală (așa știu , așa pot ei) despre ce mai declară unii sau alții pe la televizor. Logic. Absolvirea unei facultăți de jurnalistică autohtone sau practica la fața locului NU te fac din păcate jurnalist profesionist, competent. Cum să te facă? N-au cum. Că nu-ți implantează gena talentului sau pe a inteligenței în ADN. Iar metoda și etica profesională de la cine s-o-nveți? De la marii „”maeștri ai ACESTEI prese românești? Hai, să fim serioși, zău.

În țările civilizate, cu instituții media serioase, nici măcar cele de propagandă stângistă nu-și permit să Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

America the beautiful. Și dacă nu va mai fi….

In spaime on Mai 12, 2013 at 9:48 pm

Mă întreabă frecvent lumea de ce scriu sau dau exemple cu și despre America. Ce legătură avem noi cu America. Păi în general și în aparență niciuna. Decât că  în ultimele două secole, ca să nu merg mai departe în timp, se pare că oriunde te-ai fi născut, în orice colț al lumii, America a rămas, prin comparație, the ultimate land of the free. Pământul ultim al celor liberi. Și dacă  nici America nu va mai fi…

Does America has its flaws? Absolutely. We certainly made our share of mistakes over the centuries and then some. But in spite of our miss-steps our nation’s history shows that out of our darkest periods we have responded time and again to work toward liberty and justice.” (Are America defecte? Absolut. Cu siguranță am comis partea noastră de greșeli de-a lungul secolelor și încă mai facem. Însă în ciuda erorilor, istoria națiunii noastre arată că din cele mai negre perioade am răspuns de fiecare dată lucrând în direcția libertății și dreptății)  Dr. Benjamin Carson – America the beautiful. Omul e negru, s-a născut sărac lipit, într-o Americă profund rasistă, cu o mamă analfabetă și a ajuns…vă las să aflați singuri ce și cum a ajuns, până a scris, recent, această carte în care declară că nu există niciun loc în care ar trăi mai degrabă decât America, așa, greu cum i-a fost. De ce? În esență, din motivele de mai sus.

Revin la noi. Mă întreabă deci lumea de ce scriu sau dau exemple cu și despre America. Ce legătură  avem noi cu America.

Așa-i. În general și în aparență între noi și America nu există nicio legătură. Partea asta de lume în care m-am născut eu, când m-am născut, era orice numai pământul libertății nu. De mult nu mai era. Dac-o fi fost vreodată. Însă măcar acum sunt (încă) liberă să spun că ăsta a fost și a rămas un lucru rău, nu bun. Când m-am născut  eu nici libertatea asta n-o aveam.

E drept. În general și în aparență între noi și America nu există nicio legătură. Toată copilăria și adolescența mea, la exercițiul libertății puteam doar visa. Numai că vedeți, dacă puteam și știam oarecum visa la libertate, era tot pe bază de America. Filme americane, atâtea câte erau, pe video, acasă la care avea. Muzică americană sau via America,  de unde se putea. Cărți scrise în și despre Citește restul acestei intrări »

Pentru ce trăim, pentru ce murim după 23 de ani

In Dubii on Mai 9, 2013 at 8:54 pm

Context

Cred în continuare că nu suntem și nu trebuie să fim sclavii niciunui destin, însă:

Teoretic, 7, 8 și 9 Mai sunt niște zile importante pentru lumea occidentală și liberă (Victory Day, Germania nazistă, șamd.). La noi mai puțin, deși am pierdut 300.000 militari și 4,22% din populație în acest măcel mondial. Așadar, anul trecut, pe 8 mai, în timp ce  guvernul USL prelua voios țara, pe străzi era pustiu căci națiunea era lipită de televizor la un meci de fotbal ( nu mai știu care). Cam la acest nivel de conștiință și conștiență ne aflam noi. De atunci încoace, faptic, lucrurile nu s-au schimbat în bine ( decât poate în fotbal? nu mă pricep, nu știu ce să zic). Totuși, personal am avut un câștig ( chiar dacă amar): mi s-a arătat mai limpede și mai brutal ca niciodată că nu știm pentru ce trăim sau riscăm să murim ( în general mai repede decât ar trebui și  degeaba).

Iată ce-am aflat ( n-aș mai fi aflat) între timp:

Am aflat că nici 23 de ani de libertate n-ajung pentru eliberare. Anul trecut erau 22. Națiunea se eliberează greu.

Am aflat că, excepție făcând niște minorități rătăcite, încă nu gândim liber și individual, ci tot îngust și colectiv. Că suntem în continuare prea ușor de mințit, de manevrat mediatic, de condiționat mental și de cucerit stupid ( nici USL nu s-a așteptat la așa succes facil). De ce? Din deficit de cunoaștere și înțelegere a orânduirii politico-economice în care trăim ( de viitor nu mai vorbim). Și a libertății din care tot nu se-nțelege nimic. Dacă acum 23 de ani încă mai prețuiam libertatea la justa ei valoare și unii erau pregătiți să moară pentru ea ( ba mulți chiar au murit) era pentru că n-o aveam. Acum? Cei mai bătrâni i-au uitat prețul, iar cei mai tineri nu-l știu, pentru că ei n-au suferit destul și noi le-am povestit prea puțin. 

Am aflat că, în general, încă n-avem habar despre principii vitale de bună funcționare a societății în care se consumă, de regulă steril, viețile noastre. Și dacă ratăm sistematic calea sau oportunitățile spre un posibil mai bine, e pentru că Citește restul acestei intrări »

Modele. Ecce homo. Și lumea a reînceput altfel

In Solutii on Mai 3, 2013 at 9:48 pm

Dacă atunci ( ca acum) când lumea se prăbușește sub greutatea erorilor și opțiunilor ei, păstrez destulă speranță în loc să deznădăjduiesc, e pentru că știu că nu va dura. Dacă încerc totuși un regret, e pentru că s-ar putea să nu durez eu destul ca să asist la continuare lumii dincolo de acest sfârșit pe care îl tot trăiesc. Mă refer la sfârșitul evoluției spirituale; la sfârșitul progresului societății omenești care numai de acolo, din spiritul ascendent orientat, nu din materie vine. Mă refer la sfârșitul libertății ( al gândirii libere), al iubirii de oameni ( nu de clone uniforme), al curajului moral, al adevărului și al dreptății. Al celor autentice.

Iar dacă împotriva vremurilor îmi rămâne totuși speranță, e pentru că-mi amintesc. Căci există o memorie a lucrurilor vechi și adevărate dincolo de începutul sau de sfârșitul meu. Și pentru că de acolo vin renașterea și speranța, din adevăruri atemporale, drept ar fi nu doar să le rememorez, ci să le repovestesc.

Prin urmare, povestea de azi nu-i a mea. Este povestea Omului și a Cuvântului care contează, alături de istoria unora dintre cei care peste timp, în modernitate și contemporaneitate, l-au înțeles, rememorat și  urmat.

Iată Omul

De fapt, eu  nici măcar nu voi începe să spun povestea; în ultimele două milenii a fost mai bine și mai pe larg povestită decât aș putea eu. Eu voi spune doar atât: Ecce homo. Iată Omul. Iată cuvântul și calea de urmat până la capătul timpului. De ce? Pentru că sunt Calea și Cuvântul pe care Dumnezeu-Creatorul, dincolo de timp și pentru noi, le-a lăsat.

Numele Omului e Isus. Istoria lui (căci istorie este, nu basm) se găsește scrisă în toate limbile importante ale pământului, într-o parte a Cărții pe care oamenii o numesc Noul Testament. Căci testament este. Adică un dar transmis nouă de dincolo de mormânt sau de trup. Și dar neprețuit va rămâne,  fie că-l acceptăm sau nu. Chestie de opțiuni. Dar dacă tot ni l-a lăsat, ar merita parcurs.

Nu, n-am să vi-l lecturez eu acum. Asta face ( sau nu) fiecare. Iar lectura-i densă și înțelegerea noastră, de dincoace de vremurile vechi, limitată. Însă ceva tot spun; Citește restul acestei intrări »