History repeating: Oscar 2019, festival politic.Totuși, câteva filme

Sapte minute a durat pana cand s-a declansat festivalul antiTrump la ceremonia Oscar 2019, spun unii, care au cronometrat. Ca de obicei in ultimii ani, nu m-am uitat,  fiind previzibil ce se va intampla la sarbatoarea Academiei Comuniste de Film American. Insa din curiozitate statistica m-am uitat la rezultate.

Nu vazusem decat trei din filmele nominalizate la marele premiu: Bohemian Rapsody, Roma si Green Book. Iar aseara, dupa ce un prieten m-a intrebat daca glumesc cand spun ca Roma este un film de vazut neaparat – fiindca unii acuza ca-i propaganda comunista mizerabila – l-am mai vizionat o data, sa ma asigur ca n-am vazut alt film si ca nu mi-a scapat presupusa propaganda.

Nu, nu-mi scapase, si Roma mi-a placut la fel a doua oara. Este, cum i-am spus si amicului, pur si simplu un film autobiografic – despre copilaria regizorului in cartierul  (Roma) si lumea de nebuni de legat (Mexic), asa cum a vazut-o si trait-o el. N-are nicio urma de propaganda comunista sau de orice fel. Dimpotriva: daca intentia lui Cuaron a fost ca filmul lui sa fie propaganda antiTrump in favoarea imigratiei mexicane, o spun cu toata responsabilitate, dupa doua vizionari atente: a ratat total. De fapt, fiind un film realist despre cruzimea, ridicolul si nebunia societatii mexicane, ar putea fi mai degraba cea mai buna propaganda involuntara impotriva imigratiei sudamericane :)) Numai Fermin si profesorul Zovek, si sunt de ajuns ca sa zici „nu, lasati, multumesc, ramaneti voi in tarisoara voastra, cu dementa voastra”.

Apropo de Fermin si profesorul Zovek, doua personaje secundare, dar epocale: pacat ca autorul n-a insistat mai mult pe ei. Am ras in hohote si prima, si a doua oara. Scenele cu astia doi sunt de geniu comic irezistibil. Dupa cum tot filmul e o fresca realista, dramatica, duioasa, dar si de o ironie aspra la adresa societatii mexican, care asa e ea, cum a trait-o si descris-o cinematografic exceptional Cuaron: intre ras si plans cat sa fugi mancand pamantul. Ca toata lumea latinoamericana, de altfel.

Si tocmai pentru ca a descris-o cinematografic exceptional, corect era, dpdv artistic, ca A.Cuaron sa primeasca Oscar macar pentru regie si pt arta cinematografica, indiferent de motivele care i-au determinat pe academistii filmului american sa voteze. Si le-a primit.

In fine, daca nu era Hollywood, respectiv festivalul dementei politice, probabil ca Oscarul pentru cel mai bun film ar fi revenit producatorilor Bohemian Rapsody. Acela chiar este spectaculos si impecabil realizat cap-coada, are de toate la superlativ, si nu, nu e nicio propaganda homosexuala, este pur si simplu viata si drama unei legende a muzicii rock.

Ministerele lui Orwell există. Dacă nici asta nu-i nebunie, atunci ce-o fi …

In 1949 socialistul George Orwell, inspirat din realitatea dictaturilor comuniste de tip sovietic (aplaudate si atunci, la fel ca acum, de destui intelectuali britanici si occidentali), scria romanul politic 1984, pe nedrept considerat fictional. In lumea lui Orwell [Oceania], controlata total [„total” de la „totalitar”] de un partid unic condus de Fratele mai Mare [Big Brother], cetatenii nu aveau nicio libertate individuala – asta inseamna totalitarism -, cu atat mai putin de a se exprima liber in dezacord cu Big Brother. Lumea lui Orwell era guvernata de 4 ministere:

Ministerul Abundentei controla total economia, rationalizand saracia.
Ministerul Adevarului controla gandirea si limbajul, ocupandu-se cu minciuna/propaganda corect politica oficiala.
Ministerul Iubirii se ocupa cu identificarea, pedepsirea si eliminarea cetatenilor incorecti politic, care exprimau public adevaruri critice despre Big Brother si propaganda mincinoasa oficiala.
Ministerul Pacii gestiona razboaiele.

Cred ca alaturi de Manifestul Comunist (Marx si Engels, 848) si bazele marxismului cultural (Teoria Critica, domnii Marcuse si Adorno), romanul 1984 ar trebui inclus la lecturi obligatorii inca din scoala generala, pentru ca Ministerele lui Orwell, la fel ca ideile toxice ale celorlalti patru autori susmentionati au devenit realitate aplaudata de prea multi in zilele noastre.

Ministerul Adevarului exista deja in forma diseminata, si poarta nume ca CNN, BBC, NYT, DW,  si toate celelalte ecouri si litere ale propagandei stangiste internationale. Sunt cei care propaga toate minciunile conventionale dar flagrante ale Corectitudinii Politice universale. Gen: islamul e pace; cea mai mare amenintare planetara este incalzirea globala; capitalismul e de vina pentru saracia planetara si comunismul (etatismul) solutia; rasa alba e vinovata pentru nefericirile celorlalte;  toate religiile sunt la fel doar una singura (cea crestina) mai rea;  identitatea sexuala e un construct social si o optiune, nu un dat natural corespunzator organelor genitale cu care ne nastem; samd.

Ministerul Iubirii

Celor derutați de pendularea amicilor „de dreapta” către Stânga

„În ambianța ideologică actuală, cum te poate convinge un om de dreapta că nu e de extremă dreaptă? Într-un singur fel: anunțându-te că votează cu stânga. 🙂” Andrei Vieru

Sper ca prin această citare să nu provoc dlui Vieru cine știe ce nou ambuteiaj cu „standardele comunității” Facebook – data trecută, de la ideile „extremiste” despre reducerea birocrației i s-a tras o lungă suspendare a contului personal, respectiv:
https://ihincu.wordpress.com/2019/01/06/ah-birocratia-sora-cu-idiocratia/

Totuși, nu mă pot abține, mai ales că o doamnă șugubeață și bună observatoare întreabă:

„Acum, în contextul a ceea ce văd eu pe fb, aș întreba care stângă, veche sau nouă? 😀(De altfel, toți termenii aceștia, stânga dreapta, cu toate variantele/nuanțele în care apar, au ajuns instrumente de derută și manipulare.)”

Recomandarea mea ar fi următoarea:

Nu contează care stângă, dragă doamnă și dragi prieteni derutați. Orice stângă e bună, fiind semn de “moderatie”, și vă va scăpa de eticheta de “extremist”, “fascist”, “radical”, “nazist”. Chiar și opțiunea socialistă sau comunistă pe stil vechi (marxism clasic), pentru că, nu-i așa, ele au eșuat pentru că n-au fost bine aplicate, deci merită reluate altfel, cu moderație.

Cu toate acestea, mult mai de bon ton ar fi să optați pentru Noua Stangā – eu tot comuniști le spun, pentru că au aceleași apucături, metode și aspirații totalitare – deoarece varianta nouă (marxism cultural) este percepută ca fiind mai cu ștaif intelectual și umanist/umanitarian. „Comunist” sau „socialist” sună prost din cauza precedentelor eșecuri; „progresist”, „democrat”, „crestin-democrat” sau “liberal” sună infinit mai nobil, oricât de contrafactual ar fi – respectiv regresist, antidemocrat, anticrestin sau antiliberal.

Și sigur că etichetele sunt derutante, iar în actuala ambianță ideologică sunt deliberat instrumentate derutant câtă vreme nu corespund cu conținutul. Pentru că bunul propagandist știe că până ajunge omul la conținut, până-l gustă, până-l testează, până-l înțelege, durează. Știți, e ca la supermarket: cum să nu fii derutat când pe borcan scrie mare ZAHĂR și înăuntru e măcar sare amară, dacă nu șoricioaică? Așa și cu dreapta de stânga.

Nota bene: cea mai mare găselniță a Diavolului este să-i convingă pe oameni că nu există. De exemplu că nu există diferențe intre dreapta și stânga politică, și că acum am trăi într-o era postideologică – eufemism pentru „postcerebrală”. Între timp,

De aia tot America, nu Europa. Agenda poporului american, aceeași cu a Președintelui american

„Americanii nu vor accepta niciodată socialismul. Dar, sub numele de «liberalism», vor adopta întregul program socialist – şi, într-o zi, America va fi o naţiune socialistă, fără să ştie cum s-a întîmplat“ spunea in 1940 Norman Thomas, candidatul la Casa Alba din partea Partidului Socialist American, initiatorul acestui exceptional rebranding al Stangii americane sub nume fals de „liberal”. Si intr-un fel a avut dreptate: de atunci incoace, buna parte dintre americani,  apoi dintre europeni, au inceput sa incurce comunismul si socialismul cu liberalismul, si sa le imbratiseze pe primele sub mult mai seducatorul nume (al ultimului, ratandu-i insa esenta). Unde a gresit insa Norman Thomas a fost cand a subestimat puterea credintei in Dumnezeu, Constitutie si libertate crestineste asumata a concetatenilor sai, credinta care-n America e traditionala de peste doua secole. Ceea ce nu se poate spune despre Europa.

Aseara, Donald Trump, al 45-lea presedinte american, mai liberal (in adevaratul sens al cuvantului) decat inteleg contemporanii si colegii de partid, spre finalul celui de al doilea sau discurs traditional despre Starea Uniunii  americane, a spus:

Aici, in Statele Unite, suntem alarmati de noi chemari de a adopta socialismul la noi in tara. America a fost fondata pe libertate si independenta, nu pe coercitie, dominatie si control guvernamental. Ne-am nascut liberi si vom ramane liberi. In aceasta seara, reinnoim hotararea noastra ferma ca America nu va fi niciodata o tara socialista.

Si, dupa ce a amintit parlamentarilor americani, in prezenta catorva veterani ai celui de-al doilea Razboi Mondial, cui datoreaza America pe care o au – in niciun caz socialistilor si comunistilor – a incheiat astfel:

– Tot ce a urmat – triumful asupra comunismului, pasii uriasi in domeniul stiintei si cercetarii, progresul unic spre egalitate si justitie – totul a fost posibil multumita sangelui si lacrimilor si curajului si viziunii americanilor de dinaintea noastra.

– Ganditi-va la acest Capitoliu – ganditi-va la incaperea asta, unde inaintasii legislatori au votat abolirea sclaviei, constructia de cai ferate si autostrazi, securizarea drepturilor civile, infrangerea fascismului sau a altor imperii ale raului (referinta la Evil Empire, Ronald Reagan, care pe atunci era comunismul

Amnezia e o boală, nu o soluție. Politica apoliticilor buni

… Caci din exces de bun simt si memorie, brava natiune romana inainteaza glorios spre trecutul dezastruos.

Bunaoara, pe chestiunea entuziasmului unora fata de partidele apolitice si non-ideologice [USR si PLUS, proaspat aliate electoral] si fata de domnul Ciolos cel Bun, un vechi prieten cititor, dl Aurel Manta,  scrie:

„Dragnea a pus jandarmii sa bata manifestanti .Dragnea e rau.Ciolos este aliat politic cu Macron.La ordinele lui Macron jandarmii francezi ii snopesc pe manifestanti in asa fel incit bataia jandarmilor romani e mingiere pe crestet.Macron e rau.Si atunci cum naiba Ciolos e ala bun?”

E de bun simt. Si de memorie.

In acelasi sens aduc aminte ca in toamna lui 2015 – cand Dragnea cel Rau, patronul PSD cel rau si al majoritatii parlamentare PSD, rea si ea, a scapat de Ponta cel Rau – dintre toate ofertele de potentiali premieri, tocmai pe Ciolos cel Bun l-a preferat. Si de bun ce i-a fost, acolo l-a lasat pana la urmatorul premier preferat, respectiv Grindeanu cel Bun, apoi Rau – desi, daca nu-i convenea, si pe Ciolos il putea trimite la plimbare asa cum l-a trimis pe Grindeanu, apoi pe Tudose, sunand pur si simplu adunarea de partid sau adunarea parlamentara la o motiune de cenzura. Dar pe Ciolos cel Bun nu l-a deranjat, desi i-a refuzat inscrierea in PSD, la cerere, pe vremea cand era la Bruxelles si nu era atat de bun. Si bine a facut ca nu l-a deranjat, pentru ca s-a dovedit a fi cel mai bun premier pentru PSD.

Ah, dar mai stiti momentul acela frumos cand USB nicusordanist, transformat apoi in USR, lupta electoral impotriva PSD, fiind totodata apolitic, fiindca asa-s partidele politice: in general apolitice. Si fara ideologie, adica nici de dreapta, nici de stanga. Exact ca partidul bun al lui Ciolos cel Bun, care-i si mai bun acum, dupa ce s-a aliat cu USR cel bun. E bine ca s-au aliat. E firesc. Au acelasi obiectiv apolitic: sa faca bucati inca o data, la fel ca-n 2016,  orice opozitie politica impotriva PSD in special, si de dreapta in general.

Si tot memoria cui o are, bat-o vina, pastreaza momentul tandru in care Nicusor Dan, postelectoral, tocmai pentru ca era apolitic si totodata adversar al PSD, s-a dus direct si nechemat in studio la Antena3 si a felicitat-o calduros pe Firea lui Pandele pentru victoria zdrobitoare in alegeri. Pe buna dreptate: impreuna, desi aparent separat, PSD si USR chiar zdrobisera partidele politice de opozitie.

Sa mai amintesc si ca domnul Ciolos cel Bun, fost premier bun, democrat si apolitic,