O problemă de caracter. Pentru ani mai buni.

Nu se mai fabrică

Citisem When character was king. Una din cărțile biografice despre Ronald Reagan. Stăteam de vorba cu fratele meu ( cartea o aveam de la el). M-am trezit întrebând mai mult retoric, așa cum se-ntâmpla uneori când vorbești cu cineva cu care împarți aceleași dileme și temeri:

 – De ce nu mai avem lideri ca el? 

 – Pentru că nu se mai fabrică. 

 Numai Ducu o putea spune așa.

De ce România n-a fost și  nu este America

Să nu-mi spuneți că, dacă v-aș întreba,  n-ați găsi o mulțime de explicații istorice, antropologice, geo-politice, geo-climatice, științifice și complicate. Nu-i locul. Am insă una mai simplă. Și mai puțin convenabilă: pe fond și în general pare a fi și o problemă de caracter. De morală amputată. De cultură întârziată. De cultură a demnității și libertății tradițional masacrate sau  ignorate.

Nu cred că alte granițe, altă ascendență sau  altă poziție geografică ne trebuie. Ci alte valori  în care să măsurăm binele, răul și viitorul. Alte repere. Alte modele.  Și caractere. Unele anume, cum puține mai avem, pe care să le cultivăm, nu să le exilăm, așa cum tradițional facem. Rezistați vă rog tentației de a spune că bat câmpii și nu se poate: pe aceleași principii, cultivând aceleași valori și caractere, orice țară  poate fi America. Dacă vor oamenii ei.

Un caracter anume

Curaj, inteligență, modestie, onestitate. Credință-n Dumnezeu și-n libertate. Umor, optimism, respect pentru, și încredere în partea bună din oameni. Și, nu în ultimul rând, o enormă, neobosită rezistență în lupta cu adversitatea. Până la capăt.

 Așa a ajuns Ronald Reagan, după zeci de ani de politică și încercări eșuate, să conducă și readucă America  la matcă: pământul ultim al libertății. Așa a reușit, totodată, să schimbe lumea din temelii și să ne scape de comunism:  pe principiul libertății responsabil asumate într-un fel pe care, din ignoranță sau nesăbuință, îl nesocotim. Cu rezultate miraculoase (dupa cativa ani) greu de cuantificat deocamdată. Pentru că, în ciuda aparențelor,

Decembrie 1989. Pentru că libertatea doare

… de aia nu ne-am eliberat.

În fond, să fim serioși:  au trecut 24 de ani și mulți au uitat. Unii nici n-au observat că s-a întâmplat. Încă se mai întreabă dacă a fost sau nu revoluție. Firește: la ei, acolo, în capul sau în viața lor, în satul sau în blocul lor, în lumea lor fără gratii vizibile, dar cu ziduri strașnice, mai ceva ca la pușcarie, în fond, nimic nu s-a schimbat. Pentru că libertatea, dar de la Creator, latentă în om, erupe din cap. Și din inima dureroasă dacă  e curajoasă, căci uneori libertatea doare.

Dar cum să vă explic? Nu pot. Ar trebui să trăiți vreme destulă, măcar douăzeci de ani, fără libertate.  Apoi, într-o zi de iarnă ca de primăvară, după cea mai lungă noapte nedormită din an, pe 22, pe la amiază, s-o primiți așa, pe toată deodată. În față, în plex, din inimă până-n oase.  Ca atunci când te naști și iei prima gură de aer: la-nceput plângi, pentru că doare. Dar după ce-o înveți, ce senzație …

Vedeți  însă, nu oricine îi face față. Libertatea pe unii îi arde. De aia nu ne-am eliberat. Căci mulți, să recunoaștem, au refuzat. Iar pe copii lor tot așa i-au învățat. Pentru ei vin și zic azi:

Da, s-a întâmplat. 16-22 decembrie a€˜89 nu sunt un basm și au contat. Tineri sau adulți, copiii cuiva au murit. Copiii altcuiva au riscat să moară. Întâi la Timișoara, apoi la București și nu, din păcate nu în toată țara. Bine că nu i-au omorât pe toți atunci. Se putea. Bine, pentru că mulțumită lor, celor rămăși dintre cei care puteau să nu mai fie, celor care știau că nu mai vor comunism, o lume-ntreagă, ticsită de miracolele, ni s-a deschis. Și a rămas deschisă până azi. E vorba de miracolele libertății. Acum, lumea asta se-nchide iar. Dar cui îi pasă …

Da, s-a întâmplat. Și, în ciuda stridențelor și evoluțiilor recente, refuz să cred că degeaba s-a întâmplat. În ordinea mare a lucrurilor, cea de peste înțelegerea noastră, nimic nu-i degeaba. De aia s-a întâmplat. Ca să-nvatam noi cumsecade ordinea libertății și să ne aliniem la ea. Asta încă nu s-a întâmplat.

 Și e păcat. Păcat de viață și de moarte că n-am învățat. Păcat de viața noastră și de moartea lor. Căci nu s-a întâmplat ca să rămânem sclavii acelorași idei, prejudecăți și simțăminte greșite. Nici ca să ne aliniem la altele, la fel de greșite. Aici ar fi momentul să amintesc ce scria Ducu, anul trecut, privind cu consternare Piața Universității și ce n-au înțeles   oamenii despre libertate:

Legea pe înțelesul tuturor. Atacul de marți, 10 decembrie 2013, la statul de drept.

In primul rand, cu privire la legalizarea insusirii de bani publici ( furt cu acte administrative si contracte) de catre demnitari, functionari si familiile lor, prin scoaterea lor de sub incidenta legii penale comune ( codul penal – dezincriminare) trebuie sa cititi articolul Laurei Stefan, aici http://www.revista22.ro/daca-esti-demnitar-ai-liber-la-furat-parlamentarii-sau-scos-din-codul-penal-pentru-fapte-de-coruptie-iar-conflictul-de-interese-nu-mai-exista-de-la-ministru-in-jos-35203.htmlChiar trebuie pentru ca situatia este exact cum o descrie ea in acest articol.

In al doilea rand,  in caz ca sunteti circumspecti – limbajul Laurei Stefan poate parea neortodox si prea de direct – confirm fara retineri ca nu exagereaza, pentru ca am lecturat cele doua proiecte de lege adoptate marti de onorabilii nostri deputatii. Nici Dragos Aligica nu exagereaza cand explica, din punct de vedere institutional, de ce data de 10 decembrie 2013 este “martea neagra” a statului de drept si domniei legii la noi ( articolul sau aici http://www.contributors.ro/fara-categorie/e-chiar-mai-grav-decat-credem/) . Si acest text ar trebui citit.

Ce s-a intamplat de fapt ca efect al acestor legi?

In caz ca cele doua articole vi se par excesive si nu v-au convins ( poate ca va sunt suspecti autorii si orientarile lor politice – respectiv liberale, de dreapta), sa ne lamurim. Fac precizarea astfel, spre verificare si conformitate, in caz ca are cineva aceasta curiozitate, ca este vorba de doua proiecte de lege, respectiv:

1.PL – 680/2011, adoptat cu 240 voturi “pentru”, din 303 deputati prezenti ( toate documentele procesului legislativ le gasisti pe site-ul c.dep. pe acest link http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=12400 )

 2.PL- 467/2012, adoptat cu 266 voturi pentru, din 305 deputati prezenti (toate documentele procesului legislativ, inclusiv proiectul adoptat le gasiti site-ul c.dep. pe acest link http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=12604 )

Poate ca in lectura separata cele doua legi votate nu spun prea mult ( si in fond cine sta sa le citeasca afara de juristi; ba nici ei).  Dar impreuna, coroborate, capata un sens halucinant.  Sensul fiind ca

Homo Politicus si statul de drept. La noi, vai de noi

Sunt obligata sa admit ca in tarisoarea noastra, cel putin in materie de civism si politica, viata bate filmul cu o repeziciune demna de o cauza mai buna. Iti sta mintea-n loc. O vreme. Apoi reporneste. Sa ma explic:

Context

Pentru cine nu e la curent – inertia intelectului confruntat cu realitatea relevanta e enorma – la noi, statul de drept, incepand cu lovitura de stat din iulie 2012  se stinge pe zi ce trece. Adica viitorul nostru cat de cat liber si civilizat, sa ne-ntelegem.

Nu trec in revista acum decat foarte scurt si pe sarite de ce se stinge:

a) guvernare folcloric-cutumiara prin tv; b) constitutie abuzata, presedinte suspendat a doua oara fara temei; c) curte constitutionala in galeata; d) parlament invadat de infractori, impostori si derbedei; e) putere politica dezechilibrata catastrofal (majoritate parlamentara USL 70% = opozitie impotenta, executiv 100% USL); f) justitie masacrata si atacata in institutiile ei de acest parlament; g) toate ( unde toate inseaamna toate) puterile si institutiile statului preluate la varf, de anul trecut, de aceasta gasca imunda intitulata USL; h) proiect catastrofal de revizuire a constitutiei (cu dezechilibrarea si mai mare a raportului dintre cele trei puteri si limitarea independentei justitiei); i) legea referendumului modificata (scazut prag de validare la 30% prezenta la vot) ca sa treaca la referendum viitoarea constitutie astfel modificata.

Pe scurt, e sinistru si e destul. Retineti, e vorba de civiliztia si libertatea noastra.

Ei, in acest context, cateva sute de oameni (astia-s toti care au inteles), atat anul trecut (2012), cat si in vara asta(2013), au protestat in fata sediului Guvernului (inclusiv pe canicula aia lesinatoare din 2012), adica vis-a-vis de Palatul Victoria Bucuresti. Niciun partid politic nu s-a alaturat lor, prin reprezentanti de varf si o pozitie public asumata in numele partidului.  Repet NICIUN PARTID POLITIC. UNDE “NICIUN” INSEAMNA „NICIUN”. Adica zero, nada.

Pana azi,cand iata,

De la Miorița la Pufulița. Statul redistributist, TVR și democrația participativă – sugestie

Prietenilor mei social-democrati, anti-capitalisti, umanisti si redistributisti

Am tot vorbit de principii in ultima vreme. Degeaba, bineinteles. Chestii gen capitalism, civilizatie, piete ( mai) libere, socialism, feudalism ( cu internet), privilegii, samd. Ori nu intereseaza pe nimeni, ori nu se-nteleg corect. Probabil nu ma pricep.

In fine, tot aduc vorba, periodic, si despre faptul ca e multa confuzie cu dreapta, stanga, si a “a treia cale” –  statul bunastarii social-democrate – care nici ala nu-i de dorit, caci in fapt e pur si simplu socialism in rate.  Nici aici n-am succes. E clar ca nu ma pricep.

Si ma gandesc  atunci ca poate meandrele concretului ar putea fi un argument mai eficient. Se vedem asadar cu cata intelepciune aloca ( redistribuie) statul nostru intelept ( socialist, social-democrat, feudalist, progresist, de care o fi) banii mei. Si ai tai. Si ai tuturor prietenilor mei umanisti sau increzatori in a treia cale – de centru, adica nici pe stanga, nici pe dreapta, ca asa se joaca numai fata, aici despre altceva vorbim.

Pe ce da statul intelept banii mei

Asezati-va, ca din picioare nu merge vizionarea, desi e scurta – 2 minute. Zic sedeti pentru ca-i greu sa vedeti concret, pe ce se duc banii nostri intelept cheltuili de TVR pe rebrandingul TVR 3, in timp ce TVR cultural de exemplu e asasinat. Principial nu-i de ras. Insa in fapt, insist  sa luati loc, caci asa ceva, daca esti intreg la minte, nu poti inventa:

http://www.piticu.ro/ce-se-fumeaza-la-tvr-vreau-si-eu.html

Abordari si propuneri pe masura

Ualeu! Gata,  dupa a patra vizionare, sunt serioasa ( in fine, mi s-au inclestat falcile de la ras; de aia). Prin urmare, imi pun cu seriozitate, lucid si cu finalitate practica, urmatoarele probleme:

Clarificări vitale – dreapta, stânga, capitalism, piețe libere, inclusiv de idei

Cateva idei care constat ca nu se bucura de intelegere larga. In fapt, notez, ca prea putin si la prea putini se inteleg, desi sunt vitale. Deci merita retinute, cu titlul de ghid in materia aprecierilor cu privire la spectrul politic romanesc:

Politici si politicieni

1. Politica de “centru”, in general, nu doar la noi, este ori dreapta care vrea la stanga ori stanga care vrea la dreapta; “a treia cale” (centru)  este de fapt, asa cum limpede ne-a lamurit domnul von Mises, socialism in rate.

2. La noi partidele asa-zise de dreapta (PDL, PNL, FC,PMP, PNT, etc) sunt de stanga, more or less, daca ne luam dupa  programele la vedere care contin viziunile lor, dar si dupa politicile si luarile de pozitie practicate.

3. In 23 de ani, singurul document programatic de dreapta (de care am aflat eu)  a fost motiunea “Reformistii” a Monicai Macovei – cogresul PDL 2013, pentru desemnarea conducerii partidului., pe care n-a gandit-o sau scris-o ea. Motiunea n-a intrunit  in PDL decat sub 5% din voturi, iar la conducerea partidului a fost preferat/votat Vasile Blaga. Fara ca Monica Macovei, care a candidat pe acest program, sa fie, in cugetul si viziunile ei, neaparat de dreapta.  Insa, ea se numara printre putinii politicieni (il includem aici si pe Traian Basescu) dispusi sa invete. Cat pot. Amandoi – MM si TB – macar incearca, in limitele posibilitatilor, conjuncturale si personale. (Update, august 2014; iata ca se demonstreaza ce spuneam despre cugetul stangist si limitele intelegerilor dnei Macovei; a declarat public ca Nelson Mandela este un om politic-model pentru dumneaei; Nelson Mandela, pe langa faptul ca a fost un terorist scelerat, a fost si un comunist convins pana la moarte).

A nu se uita, totodata, ca, in ce-i priveste pe cei doi (MM si TB), pozitiile lor publice si masurile promovate sunt circumscrise intotdeauna si obligatoriu cazului concret, instrumentelor institutionale si masurilor efective pe care le au la indemana. Practicarea politicii din pozitii de guvernare e un lucru conjunctural si greu. Nu exista situatii si nici optiuni ideale. Doar strategii, mai mult sau mai putin reusite, si permanenta ajustare la concret. Viziunea de ansamblu insa conteaza decisiv (si aici amandoi, MM si TB au viziuni mai degraba etatiste, centraliste, redistributiste, adica de stanga, fie ea si mai moale)

4. A nu se confunda lupta anti-coruptie (avandu-i pe TB si MM ca exponenti si vehicul politic principal) cu viziunile politice de dreapta.  A se retine  insa ca

Capitalismul între uz și abuz (II). Mâna invizibilă, Adam Smith și ignoranța

Ignoranța are efect devastator

… În  general pentru orice parcurs social sau individual, prezent sau viitor. Spuneam astfel aici https://ihincu.wordpress.com/2013/11/26/capitalismul-intre-uz-si-abuz-cateva-coordonate/că nu doar dușmanii capitalismului, dar și mulți dintre apologeții lui fac conceptului, sistemului capitalist și necesității lui un deserviciu major când nu știu despre ce vorbesc.

 Una din sintagmele larg vehiculate și abuzate în ultima vreme chiar și la noi (mai ales pe internet și-n rețelele de socializare) este  mâna invizibilă – teoria reglajului “natural” și benefic al acțiunii și intereselor umane în economiile de piață din societățile liberale (liberale în sens clasic).  Autorul? Adam Smith (1723-1790). Lucrarea sa rămasă până  azi fundamentală pentru știința economică – Avuția Națiunilor.  A doua sa lucrare de referință, însă-n domeniul eticii este Teoria sentimentelor morale. Din păcate, dacă prima e doar secvențial citită, prost explicată și abreviat citată, ultima este de cele mai multe ori uitată. Rezultatul? O mistificare grosolană a unor idei care, dacă ar fi corect înțelese, dezbătute și  asumate ne-ar putea asigura un viitor mai bun.

Jerry Evensky (autorul Adam Smith’s Moral Philosophy: A Historical and Contemporary Perspective on Markets, Law, Ethics and Culture – Cambridge 2005) atrage atenția că “resortul care motivează acțiunea în povestea lui Smith s-a transmis mai departe, dar mare parte din narațiune a fost uitată. Din păcate acesta a devenit tratamentul standard al operelor marilor economiști din trecut. Nu sunt citiți pentru viziunea lor integrală; sunt citați pentru fragmentele pe care le-am moștenit […] Îi apreciem nu pentru unde au ajuns, ci pentru unde eforturile lor ne-au permis să ajungem. Lucrările propriu-zise ale acestor somități sunt tratate drept “clasice”, citate de mulți, și citite de puțini. Prețul acestei abordări a trecutului este