Ioana Hincu

Archive for iulie 2020|Monthly archive page

Dacă doriți să (re)vedeți: de la SNSPA sau ProTv la căpitanul Picard

In Dubii on iulie 26, 2020 at 5:40 pm

În caz că vă întrebați cum a fost posibil, cum s-a intampat că o bună parte din demograficul mai tânăr, în frunte cu premianții universităților, a ajuns să creadă că becul neocomunist pavlovian e nutritiv-gustos și, în plus față de subiectul patruped al experimentului, să-l înghită entuziast pe nemestecate, răspunsul îl găsiți în sistemul de educație și informație de care au beneficiat. Mai precis, cine le-au fost profesorii și ce i-au învățat; care le sunt sursele și reperele media.

IMG_1933

Citește restul acestei intrări »

Patru luni de panică. Ce știm, ce nu știm și de ce nu știm, deși ar trebui să știm (II) Dicționar Politic în 4 puncte despre dictatură, dictatură medicală, dictatură sanitară

In Dubii on iulie 22, 2020 at 10:52 pm

Masurile exceptionale necesita dovezi exceptionale. In curenta pandemie,  spre deosebire de altele, singurul lucru realmente iesit din comun este usurinta cu care prea multe guverne au recurs la masuri  extraordinare fara nicio dovada  stiintifica sau medicala ca ar fi utile sau necesare, in timp ce consecintele catastrofale ale acestor masuri erau cunoscute si previzibile. Totul pe baza de panica.

Prietenilor jurnalisti, analisti, comentatori politici care iau in deradere si pun intre ghilimele termenul „dictatura” Citește restul acestei intrări »

Patru luni de panică. Ce știm, ce nu știm și de ce nu știm, deși ar trebui să știm (I)

In Dubii on iulie 20, 2020 at 10:26 pm

Masurile exceptionale necesita dovezi exceptionale. In curenta pandemie,  spre deosebire de altele, singurul lucru realmente iesit din comun este usurinta cu care prea multe guverne au recurs la masuri  extraordinare fara nicio dovada  stiintifica sau medicala ca ar fi utile sau necesare, in timp ce consecintele catastrofale ale acestor masuri erau cunoscute si previzibile. Totul pe baza de panica.

De aceea cred ca e timpul sa recapitulam cu calm si luciditate ce stim, ce nu stim si de ce nu stim desi ar trebui sa stim desrpre pandemia SARS-CoV2/COVID19.

Inainte de a incepe, insa, reamintesc ce am scris public acum 4 luni, imediat dupa declararea starii de urgenta pandemica in Romania: Citește restul acestei intrări »

PNL sau arta eșecului politic. Nuanțe și soluții electorale

In Dubii on iulie 19, 2020 at 5:52 pm

Nu e un secret ca putini oameni mai au abilitatea de a sesiza diferentele specifice si nuantele importante. Cand vorbim de politica – idei si practici – cu atat mai putini. Unul din cele mai bune exemple il reprezinta preceptia publica despre PNL versus PSD.

Este adevarat ca in ultimele patru luni, mai precis de la declararea starii de urgenta pandemica, „establishmentul” PNL –  prin asta intelegand liderii partidului, membrii de partid cu functii importante in aparatul de stat, si Presedintele Romaniei – s-a manifestat similar cu cel al PSD. Prin asta intelegand ca a demonstrat un nvel similar de incompetenta, incoerentta si incompatibilitate cu principiile bunei guvernante liberale si democratice.

Mai mult, am putut constata ca, in unele Citește restul acestei intrări »

De ziua Franței câteva gânduri despre totalitarism și teroare în vremuri de pandemie

In Dubii on iulie 14, 2020 at 10:57 pm

I.

Dintre toate sloganurile celebre sub care s-au desfasurat diverse miscari politice revolutionare, putine au facut cariera oficiala si reusit sa anime atat de eficient opusul mesajului ca LIBERTÉ, ÉGALITÉ, FRATERNITÉ [1] Sloganul a fost lansat in timpul Revolutiei Franceze si, multumita avocatului Maximilien Roberspierre, a fost gravat pe uniformele garzii nationale revolutionare de atunci.

Robespierre a fost responsabil, alaturi de colegii iacobini, pentru instalarea primului regim totalitar oficial din istorie cunoscut sub numele de Regimul Terorii. Teroare de stat caracterizata in principal prin procese sumare urmate de executia prin ghilotinare a advesarilor politici sau de Citește restul acestei intrări »

Camaradul X din Hollywoodul anticomunist

In intre ras si plans on iulie 12, 2020 at 10:55 pm

… si Romania de partea gresita a istoriei

Comrade X (Clark Gable) in inchisoarea sovietica, uitandu-se la un grup de proletari arestati odata cu el si Vanya:

– What are they singing? (Ce cântă?)

Igor Yahupitz/Vanya (Felix Bressart):

– Same thing they always sing in prison: „we are free”. (Ce cântă întotdeauna când sunt în închisoare: „suntem liberi”)

 

Aspra si actuala ironie hollywoodiana la adresa comunistilor. Aspra pentru ca era in 1940  – Comrade X [1] – si atunci era voie . Actuala pentru ca si azi devotatii Stangii sunt la fel: sub stindardul libertatii lupta impotriva libertatii.

Da. Era o vreme cand comunismul nu avea Citește restul acestei intrări »

De partea greșită a istoriei. Adversarii lui Trump

In Dubii on iulie 7, 2020 at 11:40 pm

‘ Now I wanna introduce someone who understands precisely what it means to brave the dangers of the arena […] and who has firmly and repeatedly stated his commitmend to place Americans, American liberty, American safety and the American Constitution before anything else’ –  3 Iulie 2020, guvernatorul statului South Dakota, Kristi Noem, inaintea discursului presedintelui Trump de la muntele Rushmore. Puteti urmari ambele discursuri aici:

 

 

Manipularea perceptiei publice prin propaganda mincinoasa, insulta si denigrarea permanenta este reteta prin care Stanga isi doboara adversarii.  Efectele nu-i ating doar pe adeptii Stangii, aflati prin definitie de partea gresita a istoriei, ci pe toti cei  susceptibili de manipulare. Asa se face Citește restul acestei intrări »

Stânga Demolatoare versus America. Spiritul libertății mai tare ca piatra

In Dubii on iulie 4, 2020 at 10:42 pm

To keep America great and spreading freedom again. Happy Independence Day!

In limba engleza i se spune the „Cancel Culture” – cultura anularii. Eu ii spun Stanga Demolatoare.

Razboiul Statuilor

Sub pretextul simbolurilor „rasiste” si sub stindardul infractorului-erou George Floyd sau, mai degraba, al eroului infractorilor,  in America se  darama statui.

Nu sunt numai statuile eroilor confederatiei secesioniste, care se presupune ca aparau drepturile proprietarilor de sclavi. Statuile lui Cristofor Columb, Abraham Lincoln, caruia negrii americani chiar ii datoreaza abolirea sclaviei, sau Theodore Roosevelt, primul presedinte american al secolului 20, conservator, nu au nicio legatura cu rasismul. Dar au toate legaturile posibile cu metodologia religiilor politice totalitare, aripa demolatoare, printre care Stanga de toate denominarile imaginabile, inclusiv ‘liberala”.

Da, razboiul statuilor este parte a razboiului Stangii americane, antiamericana prin definitie si asumare, impotriva valorilor fondatoare ale Americii si aparatorilor lor, printre care Donald Trump.

Odinioara in Romania, acum si in America

In fond, Citește restul acestei intrări »

Cine-i rasistul? Trump versus primarul Piciorușor (Lightfoot) al orașului Chicago

In Dubii on iulie 1, 2020 at 7:50 pm

Aceasta este Stânga „umanistă” și „antirasistă”, după vorbe și după fapte.

Carevasazică, Stânga americană [Partidul Democrat American], în statele sau orașele pe care le stăpânește (pentru că ce fac democrații/stângiștii nu e administrare sau leadership, ci stăpânire), vrea să definanteze poliția „rasistă” și să interzică cetățenilor americani să dețină LEGAL arme în scop de autopararare.

Să vedem care sunt rezultatele acestei geniale și grijulii stăpâniri.

Luăm exemplul orașului Chicago, al treilea cel mai mare oraș american și cel mai mare oraș din statul Illinois, statul al cărui senator democrat a fost Barack Hussein Obama înainte de a deveni cel mai catastrofal președinte din istoria SUA, devansându-l pe democratul Jimmy Carter în materie de politici comuniste, antiamericane.

Chicago se află sub stăpânirea stângii americane, a „democraților”, de zeci de ani. Ultimul primar republican al orașului Chicago a fost ales în 1927. Actualul primar al orașului Chicago, este doamna Loredana Piciorușor (Lori Lightfoot), de profesie avocat, de orientare politică neocomunistă, de mândră orientare sexuală contra naturii (lesbiană asumată public și activistă LGTB) și de orientare ocupațională spre funcții publice încă dinainte de facultate, dar mai ales din 1996 de când a devenit procuror federal în Illinois.

Primarul Piciorusor

 

În Chicago, cetățeanului obișnuit îi este mai dificil să dețină legal arme decât în alte state/orașe americane și infinit mai greu decât criminalilor de rând sau crimei organizate, care de aia nu mai pot, de restricțiile legale privind deținerea de arme de foc.

Rezultatele stăpânirii democrate de aproape un secol sunt Citește restul acestei intrări »