Ioana Hincu

Referendumul pentru normalitate (III) Ghid practic. Istoria LGTB pe care n-ați învățat-o la școală

In certitudini, Dubii, Nostalgii on septembrie 15, 2018 at 6:20 pm

De la patologie la „orientare sexuala”, apoi la „mandrie” cu casatorie

Ce veti citi in aceasta miniserie de articole nu veti auzi la tv si nu veti invata la scoala sau la facultate, pentru ca acolo ideologia a substituti demult istoria si realitatea. Mai intai comunismul, apoi neocomunismul sub falsa eticheta de „progresism” sau „liberalism”, au inlocuit si rearanjat realitatile istorice relevante cu cele convenabile politic, astfel incat sa serveasca propriile fantezii ideologice.

Ignoranta si naivitate

Inceputul anilor ’90. Ca studenta la drept eram revoltata de faptul ca in codul penal relatiile homosexuale erau inca incriminate. Ce inapoiere! Ce discriminare! Habar n-aveam atunci ca in tari infinit mai libere si mai democratice decat a mea, homosexualitatea (sodomy) a continuat sa fie incriminata pana in 2003 (SUA). Cu atat mai putin aveam habar de istoria si evolutia activismului prohomosexualitate [actualmente LGTBsimultealtelitere#], sustinut sistematic de Noua Stanga postbelica occidentala. Nu stiam nimic despre marxismul cultural, despre teoria „minoritatilor oprimate” prin simpla existenta a majoritatii, despre „discriminarea pozitiva”, „actiunea afirmativa” sau despre tintele, metodologia si obiectivele lor dinamice.

De aceea, daca cineva m-ar fi intrebat daca mi se pare ca ‘iubirea homosexuala” e un „drept” care merita aparat legal, as fi raspuns, probabil, ca da. Era libertate, ce naiba! Toata lumea are „dreptul” la iubire libera. Free love!

Doar ca, vedeti, desi ma numaram printre cei mai curiosi, poligloti si cititi studenti, (numai intamplator fiind printre primii „din clasa” dupa rezultate), de fapt nu stiam si nu intelegeam nimic din cele ce urmeaza, care, iata, au ajuns sa „revolutioneze” si societatea romaneasca. Iar cand spun ca nimic nu intelegeam, inseamna chiar nimic. Despre drepturi si libertati fundamentale stiam doar prea putinul si in general gresitul predat in facultate. Despre politica, institutii, curente de gandire si miscari politice la fel. Mi-au trebuit ani, zeci de ani, de umblat prin lume, observat direct si studiat extracuricular aceste fenomene, printre care si politizarea/ideologizarea sexualitatii, ca sa-mi inteleg eroarea de tinerete. Fundamentala, de altfel.

 

Cum a substituit ideologia psihiatria, iar activismul politic a invins stiinta

Era o vreme cand psihiatria si psihologia studiau atent, metodic si obiectiv-empiric tulburarile de identitate si comportament sexual, incercand sa le inteleaga resorturile pentru a le putea ameliora, daca nu vindeca, la cererea pacientului. Homosexualitatea, transsexualitatea, pedofilia, sadismul, masochismul, dependenta de sex si alte psihopatii de gen. Prin anii 60-70, in Occident, psihoterapia „de conversie” inregistra rate semnificative de ameliorare si vindecare a tulburarilor homosexuale – care nu, nu sunt „genetice” sau „innascute” asa cum se vehiculeaza si s-a incercat sa se dovedeasca (fara succes) prin studii  genetice si medicale. Sunt, se pare, din pacate,  dobandite sub influenta mediului familial, social sau educational, de multe ori in urma unor experiente sau influente traumatizante.

In fine, cercetarea si asistenta serioasa, institutionala,  de specialitate pentru aceste tulburari a incetat in anii 70. Prima decizie oficiala si istorica in acest sens a fost adoptata de APA – American Pshychiatric Association; Asociatia Psihiatrica Americana – in anul 1973. Atunci, APA a decis, sub presiunea activismului lesbiano-homosexual, eliminarea homosexualitatii din Manualul de diagnostic si statistica psihiatrica (DSM Diagnostic and Statistic Manual).

In aparenta, s-au utilizat teorii si rapoarte „stiintifice” care considerau homosexualitatea „o variatie normala a exprimarii sexuale omenesti” – „a normal variation of human sexual expression”. (Ultichs 1864/1994; Ellis, 1905/1978; Hirschfeld, 1914/2000, Kinsey 1948, Hooker 1957, samd ) contrazicand observatia si teoria comuna pana atunci in psihanaliza, aceea ca homosexualitatea se manifesta doar la personalitatile deviante  si este o tulburare psihopatologica. In randul psihiatrilor/psihanalistilor, aceste teorii nu aveau tractiune atunci, dupa cum nu au nici acum in randul profesionistilor seriosi –  altfel spus, care aplica metodologiile medicale si de cercetare riguroase, respectiv un peer review onest.

Cu toate aceastea, APA a decis (in urma unui vot „democratic” la congresul din 1973) eliminarea homosexualitatii din manualele si nomenclatorul patologiilor specifice. Pentru ca ce s-a intamplat atunci in esenta, nu in aparenta, n-a fost stiinta medicala, ci activism politico-ideologic LGTB. Retineti urmatoarele nume, istoric responsabile de aceasta „reusita”: Barbara Gittings (lesbiana si faimoasa activista LGTB), Frank Kameny (homosexual si activist LGTB) si John Fryer (medic psihiatru homosexual, care insa la acea data si-a ascuns „orientarea sexuala”). Ei au reusit sa convinga APA exact asa cum Stanga de azi convinge segmente impresionante din populatie pe mana oamenilor de stiinta corupti ideologic, moral sau financiar: intimidand, culpabilizand, mintind si manipuland … „democratic”:

“We’re not the problem. You’re the problem.” a strigat Kameny adresandu-se de la tribuna Congresului APA miilor de psihiatri americani. „Nu noi suntem problema. Voi sunteti”. Si complexul blame-shame (rusine-vinovatie) a functionat, majoritatea psihiatrilor americani heterosexuali s-a rusinat, et voila! au depatologizat homosexualitatea … prin vot democratic: 5,854 psihiatri  au votat atunci pentru scoaterea din manuale, in timp ce doar 3,810 au rezistat, votand impotriva.  Asa-i cand propaganda substituie stiinta: ideologia bate psihiatria.

Urmarea votului? Initial, un compromis: terminologia care inca mai mentiona homosexualitatea in manualele de specialitate era „tulburare de orientare sexuala: (sexual orientation disturbance, nu disorder), pentru ca in 1987 sa dispara si aceasta.

Si daca nu mai e patologie, atunci e o mandrie

In urma acestei extraordinare reusite politice in psihiatrie – care a facut ca in deceniile urmatoare politica sa devina material de studiu psihiatric –  a urmat o evolutie graduala care s-a internationalizat.  Cutia Pandorei fusese sparta. Astfel, in 1992, Organizatia Mondiala a Sanatatii a declasificat si ea homosexualitatea din randul patologiilor psihice. Si asa a ajuns homosexualitatea sa intre in limbajul comun si corect … politic, ca „orientare sexuala”. Si gata.

Sau nu e gata?

Ati zice, nu-i asa, ca activismul anomaliei, multumit, s-a oprit aici. Ei bine nu. Politica, ideologia si cultura neomarxista – progresista ii mai zice – nu s-au oprit, pentru ca de buna voie comunistii nu se opresc niciodata. Au continuat sa foloseasca in programul lor de „inginerie sociala”,  pe post de masa de manevra electorala si institutionala, bietii oameni atinsi de patologii sexuale, lipsindu-i de fapt de necesara (auto)constientizare  si corecta confruntare, inclusiv sociala, cu problema lor. Asa se face ca in prezent, in psihologie si psihiatrie nu doar in societate,  „evolutia” este sa nu se mai vorbeasca despre „tulburare psihica”, ci despre „construct social”, pentru ca asa „evolueaza” societatea, deci asa-i corect … politic, nu medical. Iar ghilimele de la „evolutie” sunt pentru ca aceasta nu a fost o evolutie sociala sau medicala naturala, ci impusa ideologic si politic in modul cel mai agresiv.

Din acelasi motiv, tendinta in psihiatria si psihologia occidentala actuala (US si Europa) este ca homosexualii care solicita asistenta de specialitate – nu, nu sunt atat de fericiti pe cat de mandri par in lumina propagandei LGTB – sa fie tratati prin „gay affirmative pshychotherapy” – psihoterapie afirmativa. Sunt tratati nu medical, ci politic. Cu alte cuvinte,  sunt incurajati sa-si afirme „identitatea sexuala” [a se citi patologie], nu sa-si trateze tulburarea. Un corolar a ceea ce in politica neomarxista a „Drepturilor omului” a capatat denumirea de „affirmative action” (vezi alte miscari si activisme subsecvente asa zis antidiscriminare, de combatere a rasismului tip Black Lives Matter sau a diferentelor religios culturale, de exemplu a „islamofobiei”).

Asa se face ca incepand din anii ’90, marile orase nordamericane si europene – intai occidentale, apoi rasaritene – au inceput sa cunoasca fenomenul paradelor sexuale. Adica a mandriei homosexuale (gay pride), in timp ce heterosexualii, care se intampla sa fie si sa ramana majoritari de cand lumea din motive natural-biologice, nu fac nici acum parada de ceea ce, in orice societate realmente evoluata, ramane o chestiune intima, privata, cam de pe vremea cand am coborat din pesteri si copaci: sexualitatea. Parada publica si mandra a „identitatii” deviante si practicilor sexuale  se petrece, de regula – regula istorica si antropologica – numai in societatile si culturile primitive sau degenerate, niciodata evoluate. Cine nu crede sa cerceteze singur semnele declinului si disparitiei diverselor culturi si civilizatii evoluate, sau ale primitivismului cultural-social.

Exemplificarea „mandriei sexuale:, Bucuresti, Calea Victoriei, 10 iunie 2018. Curat civilizatie:

Parada LGTB la Bucuresti

De la mandrie la casatorie

Si asa am ajuns la Gay parade si la Gay pride. In fond e veselie, de ce ne-ar deranja? La Berlin sau la Munchen curg rauri de bere cu aceasta ocazie. La Ibiza, in Amnesia (unul din cele mai mari  si de succes cluburi), cea mai mare veselie, cu cei mai buni DJ rezidenti/invitati si cea mai buna muzica se intampla in sezon, in zilele (de miercuri) in care, intr-o sala are loc petrecerea cu spuma (Espuma party), iar in cealalta, petrecerea tematica a homosexualilor si transsexualilor, intitulata „Troia asasina” (La Troya asesina). O spun din experienta personala. Pentru cei care au ratat experienta, aveti mai jos o exemplificare:

Frumos viitor, splendida civilizatie. Prin urmare, ce sa ai impotriva mandriei lor sexuale? In fond sunt simpatici si stiu sa se distreze mai bine decat noi, banalii si „opresivii” heterosexuali. So live and let live, nu-i asa? Ei bine, nu-i asa. Dar despre asta si adevarata „distractie” pe care referendumul de revizuire a constitutiei, cel din data de 7 Octombrie 2018, incearca s-o impiedice miseleste, data viitoare.

Va urma

 

Intre timp, revedeti primele doua parti si pe urmatoarele, pentru ca se leaga:

1.„Nu votez pentru ca referendumul e sustinut si organizat de PSD” – o ineptie
https://ihincu.wordpress.com/2018/09/12/referendumul-pentru-normalitate-ghid-practic-de-bun-simt-i/

2. Referendumul este despre casatoria normala, nu despre „familia traditionala”
https://ihincu.wordpress.com/2018/09/13/referendumul-pentru-normalitate-ghid-practic-de-bun-simt-ii-relax-e-despre-casatoria-normala-nu-despre-familia-traditionala/

4.Referendumul si impostorii democratiei https://ihincu.wordpress.com/2018/09/28/referendumul-si-impostorii-democratiei/

5.Agenda LGTB pentru Romania prin comparatie cu alte tari
https://ihincu.wordpress.com/2018/09/30/referendumul-iv-agenda-lgtb-postcasatorie-tot-inainte-spre-spital/

 

Iar pentru cei interesati, cate ceva din bibliografia consultativa de referinta:

American Psychiatry and Homosexuality: an oral history (volum bazat pe interviuri, 2007) – Jack Drescher (MD)/Joseph P. Merlino (MD)

The Removal of Homosexuality from the DSM: Its Impact on Today’s Marriage. Equality Debate (2012) – Jack Drescher

The turbulent evolution of homosexuality: From mental illness to sexual preference (2014, Social Cosmos, vol 5 Univ Ultrecht, neuropsychology) – Iris Zijlstra

  1. […] In partea a III-a am vazut cum, sub presiunea politica a activistilor pentru „drepturile sexuale”, incepand din anii ’70, Asociatia Psihiatrilor Americani (APA) a scos din manualele de diagnostic medical homosexualitatea, abordand-o ca „orientare sexuala”. Au urmat alte tari occidentale si, finalmente, Organizatia Mondiala a Sanatatii, in 1992. In acest fel, psihiatria a fost inlocuita cu ideologia neomarxista la nivel global, iar psihoterapia (atat de necesara acestor oameni nefericiti) a fost inlocuita cu ” „gay affirmative pshychotherapy” – terapie afirmativa, adica de incurajare a afirmarii sociale a  tulburarilor sexuale. https://ihincu.wordpress.com/2018/09/15/referendumul-pentru-normalitate-iii-ghid-practic-istoria-pe-… […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: