Iar ezit între râs și plâns. Eu când zic că în România e material folcloric și de sitcom cât n-ar putea duce nici măcar unul ca Seinfeld, știu ce zic.
Ursul. Problema cu ursul a căpătat anvergură națională. Fiind prima și cam singura noastră problemă, desigur. Asta pentru că între timp celelalte s-au rezolvat. Guvernare, justiție, economie, stat de drept, fonduri europene, investiții străine, Hidroelectrica, Oltchim , șomaj, educație, bacalaureat, sănătate, cultură, autostrăzi, șosele, impostori, plagiatori, infractori călare peste noi ( adică pe post de demnitari și înalți funcționari) toate merg ca pe roate. Mai rămâne însă problema ursului din pădure. Și deja disting în opinia publică două tabere militant-active: tabăra pro-urs ( și drepturile lui), și tabăra pro-vaci ( și oameni în secundar). Nu-i ușor să alegi. Se cere luciditate și angajament ferm. N-am. Sunt în dubiu. Aș empatiza cu ursul - animal măreț și totodată pufos – da-mi aduc aminte că ultima dată când am dat ochii cu el ( de la distanță, acu’ 20 și ceva de ani , pe o stradă-n Predeal, dis de morning, când ne întorceam jumătate beți de la o petrecere) am rupt-o la fugă fără nici o ezitare. Nu, nu empatizez cu ursul. Și dac-aș avea cu ce, într-o confruntare face to face, m-aș simți pe deplin îndreptățită să-l împușc ( e totuși mai prost, mai fioros decât mine și mult mai mare). Pe de altă parte aș empatiza cu vaca ( animal gustos și hrănitor), dar și de vaci mi-e frică ( sunt foarte mari, mult mai mari decât mine și, neîncrezătoare cum sunt, nu m-aș baza pe privirea lor blândă). Le prefer în farfurie, sub formă de produse lactate sau fripturi. Iar cu oamenii … Ei … cu oamenii e de-a dreptul problematic ( recunosc că și printre aceștia se număra unii pe care i-aș împușca; liniștiți-vă, mă oprește faptul că-i ilegal). Prin urmare, deși e de importanță națională, în problema cu ursul eu nu mă bag. Rămân neutră. Ce mă fac? Nu mai am nici o problemă de rezolvat.
Aha … am găsit. Rămâne să urmăresc dacă domnu’ Dan cumpără sau nu pachetul de acțiuni de la Otchim. Domnu’ Dan … ce om .. ce caracter … ce patriot …Acu’ zău, merită și el o mică împlinire, un succes minor. Dacă pe Elodia tot n-a găsit-o, și-ar putea găsi împlinirea în combinatul Otchim.
PS: Nu c-aș vrea să descurajez pe cineva. Nici măcar pe mine. Dar din această perspectivă, marile probleme ale națiunii ( mentalități, ideologii, principii, foamete și alte molime) sau ale omenirii, nu știu dacă mai merită dezbătute local. Încingeți computerele degeaba. Cel puțin momentan. Până nu se rezolvă cu ursu’ și cu domnu’ Dan … Mai bine un cântec vesel să cântăm și să-ncingem o horă. Pare mai util și mai relaxant.
PS 2:Între timp domnu’ Dan a câștigat licitația. Așteptăm cu interes să dea Oltchimul ( așa cum a promis) la bobor. Nu știm cum și nici sub ce formă. Poate topit, făcut bucăți și transformat în mărtișoare/suveniruri la purtător? Prilej cu care, iată, am putea face o horă adevărată, mare, tovărășească, la iarmaroc. Cu ursul … mai avem de așteptat.
Dubii, Spaime si Solutii 