Amnezia e o boală, nu o soluție

… dar spune aproape tot despre încremenirea perspectivelor noastre într-un ciclu stupid și scurt. Din punct de vedere istoric, 20 și ceva de ani, o generatie, reprezintă un ciclu scurt.

 Există o (pre)judecată populară actuală cum că ororile comunismului sau ale postcomunismului (asta trăim noi de 24 de ani, nu capitalism saulibertate civilizată ) nu se pot repeta. Că aparțin trecutului, iar noi progresăm, deci gata cu erorile trecutului. Fals.

Tuturor celor care cad în această capcană, din amnezie sau ignorarea istoriei recente, le supun atenției câteva date si fapte incontestabile, plus cateva observatii:

Contrar (pre)judecății populare, 13, 14, 15 iunie 1990 n-au fost un accident. N-au fost o deviere de la cursul istoriei noastre. Au fost parte din parcursul ei firesc, parcurs programatic urmărit de, probabil, cel mai cosecvent, coerent, neobosit ideolog și politician român contemporan, Iliescu Ion. Contemporan, căci iată, contrar așteptărilor și speranței medii de viață, n-a murit, încă vorbește articulat, public și a trăit cât să-i îngroape pe mulți dintre mai tinerii lui opozanți sau să-și bată joc de principiile si valorile lor.

Rezistați vă rog tentației  de a spune “iar Ion Iliescu… mai termină cu prostia asta”. Totusi, incremenirea intr-un proiect institutional, economic si politic gresit, de la el ni se trage si de la epigonii lui. Ce traim acum e doar prelungirea fireasca a proiectului de tara al ideologului comunist Ion Iliescu.

În acest sens țin să reamintesc următoarele: de la celebra ședință de constituire a CFSN – când a declarat că este și rămâne comunist – și până în  ziua de azi, Ion Iliescu, “ultimul pe listă cu voia dvs”, primul în fruntea țării însă pentru 11 ani, nu s-a dezis niciodată de valorile comunismului și socialismului științific. Dimpotrivă. Câteva date, fapte, înregistrări, dovezi, de atunci până  azi:

1.Decembrie 1989 Ion Iliescu, cu privire soții/regimul Ceaușescu:

  “Poporul trebuie să acționeze ca o forță ordonată și organizată. Să se vadă că aici se face ordine, cu contribuția, cu participarea, cu prezența oamenilor muncii, cu participarea activă a poporului, și nu a unor conducători care s-au autointitulat conducători, s-au autointitulat aleși ai poporului, s-au autointitulat comuniști, n-au nimic de-a face cu socialismul, nici cu ideologia comunismului științific au întinat numai numele partidului comunist român, au întinat numai memoria celor care și-au dat viața pentru cauza socialismului în această țară” – http://www.youtube.com/watch?v=M20PLsYSOF8

2. Iunie 1990, 6 luni mai tarziu:

Pe manifestanții din Piața Universității, care protestau împotriva comunismului criminal și pentru lustrație ( interzicerea prin lege a accesului la funcții și demnități publice foștilor demnitari ai PCR și membrilor aparatului represiv al dictaturii comuniste), Ion Iliescu, fidel convingerilor sale, i-a identificat ca pe noii dușmani personali, “întinatori ai ideologiei comunismului științific”, i-a numit golani, elemente fasciste (?!), și a chemat  “oamenii muncii”,  minerii, să facă ordine, cu forța, organizat, activ, împotriva lor. Justiția poporului muncitoresc împotriva denigratorilor idealurilor comuniste.

Și bieții mineri, magistral instigați și manipulați  cu televizorul (de stat), ca tot poporul, organizați și conduși de Ion și discipolii lui ( Miron Cozma), și de complicii din Ministerul de Interne și guvern, ordine participativă au făcut. Cu bâtele. Au ciomăgit, nenorocit, ucis, violat oameni nevinovați, și au distrus cu responsabilitate civică ( așa a spus Ion când le-a mulțumit public în dimineața zilei de 15 iunie 1990) sediile de partide istorice ( adversari ideologici) și centrul capitalei, orașul pe care timp de câteva zile l-au devastat și terorizat. Epigonii bucureșteni ai lui Ion (avea destui) i-au hrănit, le-au mulțumit și le-au dat flori minerilor “justițiari”. Știu pentru că din acest oraș sunt, în acest oraș  eram atunci (aveam 20 de ani). Alți sociopați, colegi ideologi de ai lui Ion, gen Silviu Brucan, au râs de manifestanții anti-comunism din Piața Universității. Brucan le-a recomandat o friptură: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=tlorJjYIjT8#!. Unii n-au mai apucat s-o mănânce pentru că atunci au fost uciși bestial.

Iată justiția și democrația veritabilă  a lui Ion: http://www.youtube.com/watch?v=McTzxlmnTAY. Lui nu i-a plăcut niciodată justiția constituțională, independentă, civilizată și n-a tolerat niciodată adversarii ideologiei comuniste – crezul și programul lui politic de căpătâi. N-a vrut niciodată domnia legii – una și aceeași pentru toți – ci doar domnia și puterea legii lui. N-a vrut niciodată pluralism politic, deși s-a făcut că vrea, desigur, de ochii lumii; a vrut “democrația originală  ” și “despotism luminat” în aceste variante, ca în înregistrările de mai sus. Pe scurt a rămas fidel idealurilor comuniste. Științific, adică exact după modelul teoretizat de părinții săi spirituali, Marx, Engels, respectiv: “ comuniştii sprijină pretutindeni orice mişcare revoluţionară împotriva orînduirii sociale şi politice existente.[…] Comuniştilor le repugnă să-şi ascundă vederile şi intenţiile. Ei declară făţiş că ţelurile lor pot fi atinse numai prin doborîrea violentă a întregii orînduiri sociale de pînă acum.” ( Manifestul Partidului Comunist – 1848)

3.Februarie 2012, după 22 de ani:

Ion, președinte de onoare al celui mai mare partid post-revoluționar, PSD, declară că legea lustrației este o rușine și o discriminare  tipică regimurilor totalitare (?!). Perversă retorică, însă genială pentru că iată cât succes are, adaptată la ziua de azi, când stânga politică de pretutindeni  anatemizează orice critică sau opoziție rațională cu lozinci mistificatoare semantic  – discriminare, intoleranță, încălcarea drepturilor omului, tendințe  totalitare (?!). Ion 2012 aici: http://www.youtube.com/watch?v=tGxN4cEAWsI

Ion poate muri mulțumit. Retorica și ideile lui au continuitate. Au făcut arc peste timp. Iar anul trecut, cercul s-a închis odată cu preluarea puterii absolute de către succesorii lui, USL (peste 50% din parlament și 100% din guvern, plus presiuni și control inacceptabil asupra unei părți din justiție asta înseamnă). Prin vot democratic, ca și în mai 1990 (FSN  66% din parlament și 100% din guvern, Ion €“presedinte cu 85% din voturile electorilor prezenți).

Ciclul s-a închis deci în aproape același loc din care am plecat acum 23 de ani: putere legislativă și executivă absolută, discreționară, a stângii, justiția trebuie controlată, procurorii, judecătorii ( toți, la grămadă) sunt niște oameni răi, nedrepți, când își exercită atribuțiile în limitele legii, în schimb încălcarea legii de către partenerii lui e acceptabilă ( vezi deținutul Năstase “reper moral” zice Ion).

Nimic din toate astea nu sunt o întâmplare, un accident. Dovadă închiderea ciclului în aproape același loc (minus mineri), anul trecut: disprețul față de lege, desconsiderarea interesului national până la nimicire, minciuni, lozinci, demagogie, apelul la justiție populară, emoțională, nu structurată obiectiv, legal, la răsturnarea violentă a orânduirii sociale existente și instituțiilor ei, toate, toate sunt ecouri din trecutul ultimilor 23 de ani, ca să nu merg mai departe.

Desigur, pentru cine are memorie și știință de istorie, de carte și de realitate, nimic din toate astea nu-i nou. Dar eu nu acestora  mă adresez acum. Ci acelora care uită sau n-au știut niciodată. Acelora (mai tineri sau din generația mea) care îmi spun frecvent, când aduc în discuție tema: mai termină cu prostiile astea, au fost, au trecut, nu mai contează.

Moment în care îmi stă mintea-n loc ( lucru dificil).

După care îmi aduc aminte cum nu mai departe de anul următor mineriadei 1990, în septembrie 1991, am trăit aceeași teroare ( că teroare a fost) când Ion a catadicsit să se sprijine din nou pe mineri, pe același Miron Cozma, și pe justiția bâtei lor. De ce? Pentru că altfel nu putea să răstoarne un guvern și să scape de noul său adversar politic din interior de data asta, Petre Roman ( FSN, de-al lui), actualmente parlamentar și membru PNL/USL, care se situează din nou de partea lui (alt ciclu închis). Teroare pentru că ne-am ascuns preț de câteva zile ca potârnichile prin case și birouri, de frica justiției populare minerești, pogorâte iar peste noi. Și justiție s-a făcut cu poporul muncitoresc, revoluționar, din nou, fix cum a vrut ( că doar asta știe) Ion.

Mai departe, 8 ani mai târziu, în ianuarie 1999, am plecat cu frică la tribunal (aveam dosare), fără legitimație, fără act de identitate, îmbrăcată așa, mai incognito, de stadion, pentru că eram avocat și minerii lui Cozma veneau spre București să dea foc tribunalului și cui mai lucra pe acolo, în semn de protest împotriva justiție statale, care urma să-l condamne pentru crimele fostelor mineriade (au murit oameni) pe liderul lor, luceafărul huilei, Miron. Atunci șefii instanțelor bucureștene au decis suspendarea activității și amânarea dosarelor. Ne-am refugiat din nou în case și birouri, unde am ascultat la radio, în direct, bătălia de la Costești, nu glumesc. A fost o bătălie în toată regula, ca la Posada pe vremuri, între forțele de ordine ( trupele speciale) și minerii anti-justiție, furioși, bătălie încheiată  cu “pacea de la Cozia”, rezultat al “negocierilor” dintre primul ministru Radu Vasile și liderul trupelor minerești.

Trecuseră 9 ani de la prima mineriadă, de la prima lovitură de stat pe bază de violență populară, instigată, dirijată de însuși șeful statului, pe atunci Ion. Pentru că toate trei mineriadele asta au fost: lovituri de stat. Lovituri la ordinea constituțională și legală a societății. Lovituri la justiție și instituțiile statului, prin violență și teroare.

 Și lovitura s-a repetat vara trecută, după alți  12 ani. Singura diferență e că a fost fără mineri. Însă celelalte caracteristici s-au păstrat: minciuni, mistificări (Traian Băsescu dictator), români instigați sistematic, mediatic, împotriva altor români, false promisiuni ( prosperitate, salarii și pensii mai mari), propagandă anti-adversari  susținută masiv de televiziuni,  dispreț total față de legile statului și majoritatea cetățenilor adulți, cu drept de vot.

Asta vară, la fel ca la mineriade, au contat numai cei care erau de partea lor, numai acele iluzorii 7 milioane de anti-basiști  furioși, condiționați mental mediatic, rupți de realitate și atât de invocați până au fost transformați ei  înșiși în lozinci. Adică n-a contat decât minoritatea fidelă lor, USListilor, că minoritate a fost și rămâne față de restul până la 18,3 milioane de electori ( lasă că la alegerile din decembrie, nu știu  cum naiba, dar din presupusele 7 milioane, USL a rămas doar cu 4,3 milioane susținători).

Principiul? Același cu cel propovăduit consecvent și predat epigonilor lui, cu onoare, din poziția de președinte PSD (executiv sau onorific) de însuși Ion: cine nu e cu noi e împotrivă, o minciună repetată de destule ori devine în conștiința oamenilor adevăr ( Lenin) și doborârea violentă a întregii orânduiri sociale de până acum (Marx și Engels, Manifestul Partidului Comunist). Ce lege? Ce libertate? Ce ordine de drept? Ce constituție? Ce popor? Ce mai contează când avem de partea noastră câteva milioane, chiar dacă sunt o minoritate, dispuse să calce totul în picioare alături  de noi?

E greu? E complicat ce-ați vizionat și ce spun? E ceva de neînțeles aici? Ați uitat? Nu vă pasă? Vi se pare că nu mai contează? În regulă: ăsta-i mecanismul pe care se bazează repetarea istoriei nefericite, în cicluri uluitor de scurte, și încremenirea în același proiect privativ de viitor. Amnezie și ignorarea realității se cheamă. Somnul rațiunii care naște, vorba lui Goya, știți voi ce.

 Închei cu vorbele unui om deștept tare, adevărat iubitor de democrație și libertate, care acum 50 de ani, scria așa: Pentru ca adevărurile vechi să-și păstreze înțelesul în mintea oamenilor, ele trebuie reafirmate în limbajul și conceptele generațiilor  successive(F.A.Hayek-Constitutia libertatii)

De aia am scris. Că să reafirm niște adevăruri ( date, fapte) relevante, însă prea repede uitate. Și ca să reafirm că amnezia e o boală, nu o soluție. Când devine opțiune sau fenomen de masă, se cheamă patologie socială. Leacul? Culmea, simplu: trezirea la realitate prin recurs la memorie, cunoaștere și rațiune. Da, știu, nu place. Sigur că nu place. Soluția o fi simplă, dar calea rămâne  grea. Sleep tight….

Bonus:

Liderul dreptei românești de stânga, Vasile Blaga, iunie 2013 :

„am dorit să împărtăşim din experienţa vastă a Partidului Comunist Chinez, care îmi dau seama că este într-o permanentă reconstrucţie. Incredibil, dar colegii noştri chinezi, practic, şi asta mă bucură, împărtăşesc aceleaşi valori cu noi în tot ceea ce înseamnă construcţia unui partid, pornind de la necesitatea atragerii în partid a elitelor locale, pentru a da valoare organizaţiilor, cât şi a modului în care te raportezi la cetăţean”

Dovada că Ion Iliescu a fost, în fond, un vizionar și că  viziunile lui sinistre au continuitate. Sinistre pentru ca, sa nu uitam: http://www.evz.ro/detalii/stiri/crimele-nepedepsite-ale-lui-ion-iliescu-1042664.html

Precizare importanta: imaginile despre mineriada 13-15 iunie 1990 reprezinta un fragment din documentarul domnului Stere Gulea, intitulat Piata Universitatii. Merita vizionat. Ar trebui vizionat. Este exceptional. Limpede-cristal. Pune fata in fata, in succesiune si alternanta scurta, in imagini, adevarul si minciuna. Manipularea criminala adica. Mecanismul. Metoda. E aceeasi cu cea de tip Antena 3. De vreun an incoace, acest documentar poate fi vizionat gratuit pe youtube.