Proteste. Niciun adevăr suprem. Totuși, o problemă.

A trecut un rinocer. Cum procedăm.

 “Barbaria nu mai este o amenințare: ea este situația care ne înconjoară și care ne oprimă peste tot. Niciodată n-au fost ocultarea și prefacerea regulii obligatorii atât în politică, cât și în dezbaterile publice, ca astazi. Experiența comună ne învață că într-o familie atunci când se ivește o ambianță de ostilitate, de criză și de nencredere reciprocă, asta se întâmplă întotdeauna din cauză că cineva a ascuns ceva foarte important și îi obligă pe ceilalți să trăiască sub imperiul falsității insustenabile. Închipuiți-vă, așadar, nații întregi în care datele fundamentale ale situației sunt ocultate de mass-media, iar discuțiile publice, în loc să clarifice ceva, devin cea mai pură divagare, diversionism și manipulare mascată. Efectul produs în mințile oamenilor este devastator. În puțini ani, ei își pierd capacitatea de a face cele mai elementare distincții și, în aceeași măsură, încep să arate semne ale unei nevroze isterice, nemaicrezând în ceea ce văd și simt, ci în ceea ce aud și își închipuie (vezi Political Ponerology a psihiatrului polonez Andrzej Lobaczewski).” Olavo de Carvalho

Și, prin efect devastator, esențialul scapă multora. Rezultatul? Pe termen scurt și mediu ( nu, nu va fi lung) întâi ne isterizăm, după care ne rinocerizăm.

Să mă explic: cu ocazia evenimentelor lunii septembrie ( în special protestul de la Universitate), am recitit Rinocerii lui Eugen Ionescu. Părea oportun. Căci am avut senzația unui tropăit vesel de nesupunere civică, deopotrivă cu un soi de integrare hipnotică în absolut (referire M.I.S.A.). Nu, nu vorbim DOAR despre protestatari acum. Ci despre TOT acest teatru absurd, incluzând nu numai regizorii, dramaturgii și entuziaștii, ci de fapt toată societatea. Altfel spus, a trecut un rinocer pe lângă noi și n-aș băga mână-n foc că nu se întoarce.

Se pune prin urmare problema: cum procedăm? Ignorăm? Luăm act și atât? Studiem? Încercăm reconversia la realitate? Sau fugim, acum, cât se mai poate?

Pe moment n-am răspuns. Dar am o stare: consternare. Puține reacții publice lucide, cumpătate. Și, desigur, senzația aia ineluctabilă de tropăit vesel în jurul meu. Aș relua așadar revolta maselor, puțin altfel. Sperând, desigur, că mi se pare.

Protestatarii

Dinspre protestatari un singur lucru mi-e clar: că nimic nu clar. Nici măcar lor. Decât că s-au strâns. Mulți. În rest, dincolo de observațiile personale și mediate aș zice că-i treaba sociologilor și politologilor să studieze fenomenul Piața Universității new wave, mai atent. Merită totuși amintit că dinspre participanți ( dinspre cei mai impetuoși) s-au evidențiat gânduri inedite gen:

Ne trebuie capitalism ca-n Suedia sau Norvegia. Acolo e socialism sadea de zeci de ani.

Ne-ar prinde bine o dictatură militară ca-n Egipt. Un an, și s-a rezolvat ( cercetător Academia Română,  15 septembrie, intervievat). Eu credeam că ne trebuie mai multă libertate individuală și asociativă, legal, instituțional și ferm garantată de un stat neintervenționist, minimal. Și, eventual, să învățam fiecare, mai cumsecade, ce să facem, în caz că vine, cu atâta libertate.

Cianurile ucid, sărăcia nu. Luându-mă după speranța de viață și evoluția din ultimele două sute de ani, eu știam altceva. De exemplu că-n țările bogate ( alea de mult capitaliste și sălbatic industrializate, cu tot cu poluare si cianuri) speranța de viață e considerabil mai mare, prin comparație cu cele mai necapitaliste, sărace, slab industrializate. ( Hans Rosling, filmuleț, 4 minute, 200 de țări in 200 de ani, cu buline si cifre https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=jbkSRLYSojo )

Și, cel mai îndrăzneț de până acum: de 23 de ani încoace trăim în capitalism sălbatic. Asta  chiar m-a deconcertat. Pentru că eu credeam că trăim într-un soi de feudalism mercantil cu internet, rebranduit bizar. Adică într-un socialism științific original ( visul iliescian). Original fiind cel mult din punct de vedere mafiot-organizațional.

În  fine, gânduri proaspete, stelare.

Politicienii USL

Despre ăștia, USL, Ponta – Crin, n-am ce să spun. Nimic nou. De anul trecut încoace, dacă ai fost atent, s-a spus tot. Iar ei tot aia fac: dezastru. Care putea fi evitat. De exemplu, la alegeri, anul trecut. Prin vot. Nu, nu la precedenta revoluție din ianuarie 2012 a Antenei trei. Păcat.

În fine, aș vrea să cred că presiunea străzii, așa, chiar nearticulată, îi pune pe gânduri responsabile pe acești guvernanți. Că îi limitează în ticăloșiile și incompetențele lor. În fond, își merită soarta: anul trecut au dărâmat guverne și ordini instituționale, statale, folosindu-se ei înșiși de această Piață a Universității, de (pre)supusa și regizata revoltă antibăsesciană. Doar că nu cred să se întâmple- responsabilizarea subită a acestor guvernanți. Nu-i limitează pe ei frica de pușcărie! Cum i-ar putea limita un protest dezarticulat, roșmontanesc?

 Avem în schimb ( și sper să mă înșel, repet) încă o problemă:

Think tankul și niște sociologi entuziaști

Helas! aici m-aș opri ceva mai mult. Pentru că masele sunt cum sunt – amorfe, polimorfe, indignate, mințite, nevrotice, dezorientate – și gândesc cum gândesc – fiecare cum poate. Politicienii îi mai schimbăm, periodic, prin vot. Însă când cei pe care-i suspectezi (aprioric, după titulatură) că întâi gândesc, și după aia fac sau vorbesc, se rup cu creierul de realitate… Nu-i a bună. Sunt intelectuali cu diplomă. Sunt publiciști. Sunt (de)formatori de gândire, de mental colectiv.

Avem, de exemplu, un director de think tank, eurofil, biciclist și mic burghez (?) sau, în fine, așa se declară, care ne vorbește dilematic (adică în Dilema veche), despre proteste, în termenii adevărului superior, suprem ( el zice, nu eu; ironic, sper). De la înălțimea think tankului pe care îl conduce, desigur, și despre care nu-mi rămâne decât să nădăjduiesc că n-are impact academic sau social, ci doar ființare și  finanțare (textul aici http://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-opinii/articol/adevarul-suprem-ultim-manifestatiile-piata)

Pe scurt, unicul adevăr suprem care se desprinde din text e că omul, participând personal la proteste, s-a distrat. Că finalmente aia e ( în viziunea lui) România mișto, care gândește și vibrează post-material. Care poartă cu el conversații tehnice despre biciclete de invidiat ( post-materiale, desigur). Care în timpul liber ( mult timp liber, frate) filmează din avion, de curiozitate, construcția de autostrăzi. Din avioane post-materiale, cu camere post-materiale, monitorizând construcția de autostrăzi post-materiale. Și pentru care, desigur, acriturile de dreapta ( criticii protestului) și trolii de stânga ( organizatorii protestului, altfel) nu contează. Se pune, firește, problema, de ce protestează oamenii în această organizare, pe această temă, roș-montanescă ( care nu-i a lor, e exterioară, și oricum o dăm, ne/le scapă). Ah, da: de armonie cu natura dinspre asfaltul urban, și de simțit bine post-material. Cu organizatorii în frunte ( activiști anarho-comuniști, îi aveți aici http://inliniedreapta.net/insemnare/totul-despre-revolutia-rosia-montana/ ). Bine și-așa. În fond, cine nu vrea să simtă bine? Doar că ăsta-i orice numai protest lucid, anti-guvernamental, ba. Fac o paranteză: ce trebuie că se mai distrează Ion Iliescu acum; el a avut probleme serioase acum 23 de ani; golanii de atunci știau ce vor; jos comunismul, comuniștii, nomenclaturiștii și urmașii lor vroiau – adică tocmai ăștia care ne conduc acum. Închid paranteza.

Oricum, citind asemenea adevăr suprem din partea unui director de think tank, nu-mi rămâne decât să sper că, acest fel de a gândi – post-cerebral – nu caracterizează chiar toată floarea gânditorilor din noul val.

În același sens, nici dinspre sociologi n-am semne îmbucurătoare. De exemplu, de la un consilier prezidențial (sociolog) via o ziaristă, aflăm că la Universitate avem o adevărată mină de aur a gândirii civice și politice. Că această mină de aur, poporul, oamenii care gândesc, împreună cu justiția puternică (?), sunt armele care paralizează politicienii corupți, aroganți, ipocriți și mincinoși. Aici https://www.facebook.com/sorina.matei/posts/190581594457959

Așa să fie. Insh’Allah. Doar că ce spun sociologul și jurnalista rămâne contrafactual. Politicienii USL nu paralizează. Practică aceleași malversațiuni, nerușinări, abuzuri și furăciuni. Din același loc, funcție, demnitate recent dobândite prin vot, cadou de la poporul post-material, gânditor. Personal, așa stând lucrurile, aș fi ceva mai rezervată decât stimatul consilier prezidențial sociolog. Adică nu m-aș sprijini, deocamdată, pe gândurile astfel exprimate dinspre popor.

Desigur, asta nu-l împiedică pe alt sociolog să participe entuziast la aceste proteste ( în primul rând și din prima zi, la brat cu criticataci și anarho-neo-marxiști). Sau să scrie acest articol-fantezie http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/cine-vine-in-piata-312764.html Nu, serios: omul a înțeles, din 1990 încoace, totul, dar totul, pe dos. Plus susține, înțeleg din text, soluția radicală. Era unul, Hitler îi zicea, care susținea soluția finală. Sincer, mie nu-mi sună bine. Aduce a fandaxie. În fine, și revoluție poate să fie – cea începută în ianuarie anul trecut, care ni i-a adus pe ăștia la putere și care i-a plăcut dumnealui. Cred, totuși, că distinsului sociolog îi lipsește ceva. De exemplu contactul bine temperat cu realitatea. Și responsabilitatea față de publicul lui. ( E totuși ceva în neregulă cu sociologia românească, pe ici pe colo, prin părțile esențiale , nu vi se pare?)

Concluzia

N-am. Decât că multora (prea multora) le scăpa ceva esențial. Acel ceva care, dacă ne mai scăpa mult, bine n-are cum să ne fie. Ce anume? Păi zicea Andrei Pleșu acum câțiva ani, într-un interviu (excelent) cu Cristi Pătrăsconiu:

“C.P.- România postcomunistă e cu adevărat “postcomunistă”?

 A.P. – Fiecare din noi, cei care am trăit comunismul, suntem inevitabil, într-un fel sau altul, marcați de această experiență. Pe de altă parte, mă sperie când văd o generație foarte tânără, care nu a trăit comunismul și care încearcă să îl recupereze fără să îl fi trăit. Li se pare cool! Îmi vine să spun – mai bine niște traumatizați că noi decât niște vițeluși veseli! Am mereu experiența asta și văd mereu oameni tineri, foarte înzestrați, foarte citiți, care nu își mai iau ideile din experiența trăită, ci din lecturi trendy. Au făcut școală în Occident, au umblat peste tot și preiau comunismul nu din istoria locală, ci din ideologia cochetă a stângii universale.” (Repere intelectuale ale dreptei românești – Cristian Pătrășconiu,ed, Humanitas)

Ei, cam asta scapă: printre degete, realitatea. Motiv pentru care, nu-i exclus să se întoarcă. Tropăind vesel, ca-n orice teatru absurd, rinocerizant.  Da, știu, o să bombăne unii că sunt o acritură de dreapta. Eventual paranoică. Nu-i nimic. Eu insist, și, în loc de final, le dedic acest articol ( Alexandru Hâncu) cu titlul salutar Somn ușor, vise adulte, seceri și ciocane multe!Aici: http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/somn-usor-vise-adulte-seceri-si-ciocane-multe/

În rest, mai vedem.

Update 23 septembrie: nici asta n-ar trebui sa ne scape, simtul proportiilor – Dragos Aligica http://www.contributors.ro/fara-categorie/despre-proteste-sa-pastram-simtul-proportiilor/

Update 17 octombrie, Dragos Aligica ( de urmarit si comentariile): https://www.facebook.com/pauldragos.aligica/posts/564896586911422?comment_id=5674663&notif_t=like

Update 18 octombrie, Silviu Sergiu, in memoriam „eroul decedat de la Pungesti”, manipulare, isterie, jos Chevron, hai Gazprom, ca spre asta s-a rinocerizat fenomenul: http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/silviu-sergiu-gaze-de-sist-dar-nu-pe-sest-singurul-argument-valabil/