Capitalismul între uz și abuz (II). Mâna invizibilă, Adam Smith și ignoranța

Ignoranța are efect devastator

… În  general pentru orice parcurs social sau individual, prezent sau viitor. Spuneam astfel aici https://ihincu.wordpress.com/2013/11/26/capitalismul-intre-uz-si-abuz-cateva-coordonate/că nu doar dușmanii capitalismului, dar și mulți dintre apologeții lui fac conceptului, sistemului capitalist și necesității lui un deserviciu major când nu știu despre ce vorbesc.

 Una din sintagmele larg vehiculate și abuzate în ultima vreme chiar și la noi (mai ales pe internet și-n rețelele de socializare) este  mâna invizibilă – teoria reglajului “natural” și benefic al acțiunii și intereselor umane în economiile de piață din societățile liberale (liberale în sens clasic).  Autorul? Adam Smith (1723-1790). Lucrarea sa rămasă până  azi fundamentală pentru știința economică – Avuția Națiunilor.  A doua sa lucrare de referință, însă-n domeniul eticii este Teoria sentimentelor morale. Din păcate, dacă prima e doar secvențial citită, prost explicată și abreviat citată, ultima este de cele mai multe ori uitată. Rezultatul? O mistificare grosolană a unor idei care, dacă ar fi corect înțelese, dezbătute și  asumate ne-ar putea asigura un viitor mai bun.

Jerry Evensky (autorul Adam Smith’s Moral Philosophy: A Historical and Contemporary Perspective on Markets, Law, Ethics and Culture – Cambridge 2005) atrage atenția că “resortul care motivează acțiunea în povestea lui Smith s-a transmis mai departe, dar mare parte din narațiune a fost uitată. Din păcate acesta a devenit tratamentul standard al operelor marilor economiști din trecut. Nu sunt citiți pentru viziunea lor integrală; sunt citați pentru fragmentele pe care le-am moștenit […] Îi apreciem nu pentru unde au ajuns, ci pentru unde eforturile lor ne-au permis să ajungem. Lucrările propriu-zise ale acestor somități sunt tratate drept “clasice”, citate de mulți, și citite de puțini. Prețul acestei abordări a trecutului este pierderea unei părți importante din bogata noastră moștenire.”

Ce trebuie reținut este că în “povestea lui Smith etica este eroul – nu interesul egoist sau lăcomia – căci morala este aceea care apăra relația socială  de haosul hobbesian (ref Thomas Hobbes)” ( 1993, Journal of Economic Perspectives)

Abuzul

Ultraliberalism criminal, haos,  legitimarea egoismului și lăcomiei,  anarhie -“ un fel de veselă și decadentă debandadă socială și economică în numele profitului material –  stat minimal până la caricatural, chiar renunțarea la stat și legea statală (sus “justitia privata”) sunt doar câteva dintre acuzele sau mistificările aduse teoriei și pledoariei lui Adam Smith pentru libertatea piețelor și intervenție guvernamentală limitată. Atât socialiștii, cât și anarho-libertarienii ( o specie exotică de promotori ai capitalismului) fac praf în conștiința publică (ba și academică) prima și una dintre cele mai serioase, importante și durabile puneri în pagină a teoriei piețelor libere și ordinii morale liberale, precum și a beneficiilor lor incontestabile. Pe scurt, denaturează conceptul capitalist.

Văzând așadar în câte feluri, unele aberante, altele năstrușnice, sunt abuzați  mâna invizibilă și autorul ei, simt nevoia să intervin – în contra beției de mesaje propagandistice, sloganuri pe poză, și alte asemenea inepții – cu câteva modeste clarificări. Căci mă gândesc că nu poate fi numai rea voință și iresponsabilitate aici, ci și o enormă neînțelegere venită,  fără îndoială, din ignoranță pe măsură.

Adevărul despre mâna invizibilă  – semnificație și context

 Pe scurt, ce e de reținut:

 1.Teoria sentimentelor morale  (TSM) este prima (1759) și totodată ultima sa carte (revizuită substanțial în ultimul an de viață, 1790) în care Smith vine cu clarificări importante asupra rolului normelor morale în bunăstarea și îmbunătățirea societății omenești, identificând sentimentul de bunăvoință față de ceilalți (simpatie) ca cea mai puternică motivație pentru acțiunea umană, alături de iubirea de sine. A rupe teoria sa morală de cea economică  este o eroare, pentru că cele două reprezintă o viziune integrată. Mai ales că ultima ediție TSM revizuită de autor (a 6-a, 1790)  este ulterioară ultimei ediții revizuite din Avuția națiunilor, înglobând și concepția sa despre rigorile morale ale acțiunii umane în economia de piață.

Ar fi trebuit să încep poate cu faptul că formația lui academică era filosofia moralei. Cu faptul că în TSM, de la prima până la ultima ediție, bunăvoința față de ceilalți, buna cuviință, prudența și justiția sunt virtuțile care trebuie să guverneze conștiința oamenilor liberi pentru mai multă bunăstare socială. Sau să fi început cu faptul că metafora mâinii invizibile acolo (în  TSM), nu în Avuția națiunilor apare prima dată?

2. Metafora mâinii invizibile apare doar de trei ori în opera lui Smith: o dată în Teoria sentimentelor morale, o dată în Avuția națiunilor și o dată în Eseuri. Dar este pilonul filosofiei lui morale.

Se presupune (greșit, iată) că cei care utilizează această metaforă în argumentația lor cu privire la piețe și libertatea lor știu acest lucru, și că expunerea lor reflectă “admirația pentru eleganța și subtilitatea funcționării sistemului piețelor drept coordonator al opțiunilor individuale autonome într-o lume interdependentă”. Însă în viziunea lui Adam Smith, sintagma are o conotație mult mai largă: dacă dorim să ne bucurăm de beneficiile societății de tip clasic liberal, mâna invizibilă  este cea menită “nu doar să coordoneze opțiunile individuale, ci să ne transforme în ființe constructive social – ființe morale. Temelia succesului în a crea o societate clasic liberală constructivă stă în  adeziunea indivizilor la normele morale comune.”(Jerry Ezensky)

 3. Poziția filosofică a lui Smith în domeniul moralei, integrată în gândirea sa economică, este aceea de spectator al acțiunii și interacțiunii umane, de observator care încearcă să descifreze principiile care compun anatomia ordinii sociale, precum și conexiunea dintre ele.

Dar cine este arhitectul acestei ordini, de  la originea ei; mâna care nu se vede, dar care aranjează coerent aceste principii?

Poate va fi o surpriză pentru mulți să afle că Smith credea în Divinitate ca fiind acea mână nevăzută care a conceput, de la origini, ordinea universală deopotrivă cu cea etică ideală. Și că această arhitectură este singura spre care indivizii, tinzând voluntar și cu efort conștient, își pot îmbunătăți viața – a lor sau a întregii societăți.

Nu, nu la interesul egoist, egocentric, lacom, conflictual al individului se referă metafora lui Smith. Dimpotrivă. Pentru că Smith era creștin și așa erau și valorile morale ideale, pilonii ordinii morale spre care  îndemna indivizii, inclusiv în întreprinderile lor economice. De ce? Pentru că numai prin orientarea voluntară către aceste valori etice absolute, cele două ordini (cea ideală concepută de Divinitate și cea a oamenilor) se pot pune de acord si apropia (oamenii sunt imperfecți, departe de ideal), iar ordinea socială și economică se poate îmbunătăți. Asta era viziunea lui.  În morala creștină iubește-ți aproapele ca pe tine însuți rămâne un imperativ. Iubirea de sine merge mână-n mână cu iubirea față de ceilalți.

Asta este, pe scurt, cheia înțelegerii interesului individual în opera lui Smith.

4. Concepția filosofică a mâinii invizibile la Smith, este una a unei Divinități binevoitoare, care a înzestrat omul, printre altele, cu simțul libertății și iubirii de sine, și i-a permis ca, acționând în avantajul său, să aducă un beneficiu și societății, printr-o mai bună alocare a resurselor economice.  O ordine binevoitoare, ce-i drept. Care însă nu face acțiunea umană orientată spre propriul avantaj benefică în orice condiții, ci doar în  cele dictate de anumite rigori morale:

 “Human society, when we contemplate it in a certain abstract and philosophical light, appears like a great, an immense machine, whose regular and harmonious movements produce a thousand agreeable effects. As in any other beautiful and noble machine that was the production of human art, whatever tended to render its movements more smooth and easy, would derive a beauty from this effect, and, on the contrary, whatever tended to obstruct them would displease upon that account: so virtue, which is, as it were, the fine polish to the wheels of society, necessarily pleases; while vice, like the vile rust, which makes them jar and grate upon one another, is as necessarily offensive.”(A.Smith)

Trebuie spus de asemenea că, nu întâmplător, ci după 30 de ani de experiență și observare a funcționării societății și piețelor, a politicii și relațiilor comerciale, Smith a adăugat o secțiune întreagă lucrării sale etice (TSM) în care a trecut, practic, de la teoria mâinii invizibile la îndemnuri către mână vizibilă – acțiunea umană  –  de a se pune in acord nu doar cu interesul individual, ci și cu norma și virtuțile  morale.

 “Concern for our own happiness recommends to us the virtue of prudence; concern for that of other people, the virtues of justice and beneficence . . . ” Beneficence „is the ornament which embellishes, not the foundation which supports the building. … Justice, on the contrary, is the main pillar that upholds the whole edifice. If it is removed, the great immense fabric of human society must in a moment crumble into atoms.”

5.Viziunea economică a lui Smith decurge din, și este modelată de cea morală;  nu are nimic de a face cu libertinajul (laissez-faire-ul prost înțeles, vezi postarea anterioară), respectiv cu absența regulilor etice, inclusiv în afaceri.

Viziunea lui nu are nimic de-a face nici cu anarhia politico-instituțională, criticile sale nu sunt îndreptate împotriva statului, justiției și guvernării, ci împotriva statului mercantil, protecționist, orientat spre acumularea irațională a bogăției (aur și argint) prin sărăcirea “vecinilor”, adică a economiilor închise; pe scurt împotriva statului intervenționist în mod excesiv, admițând însă, totodată, excepții de la principiul neintervenției (atunci când e vorba de siguranța națională de exemplu, pe care o consideră  o prioritate).

6. În cazul în care, din lectura Avuției Națiunilor s-a înțeles cumva că Adam Smith face apologia acumulării bogăției (individuale sau a societății) cu orice preț, adică asumând orice risc moral, s-a înțeles greșit. Sau, s-a trecut cu prea multă ușurință peste pasajele în care autorul avertizează, fără echivoc, asupra consecințelor perverse și nefaste ale acumulării averilor pe căi imorale, care pot duce în final nu doar la dezintegrarea morală, dar și la ruina materială, provocând serioase disfuncții sociale.

Mai mult, a înțelege (sincer, nu văd cum) că în AN autorul face apologia egoismului și lăcomiei, e contrafactual. Căci, în fapt, oriunde descrie comportamente care presupun dispozitia egoistă (“base and selfish disposition”), Smith nu o face măgulitor, ci mai degrabă în termenii unei suferințe și deficiențe a ființei  umane.

 Concluzia

 În ce privește mâna invizibilă și Adam Smith voi lăsa câțiva oameni mult mai competenți decât mine să tragă concluzia:

“Avuţia naţiunilor nu este apărătoarea unei economii bazate pe principiul „lăcomia este bună”; umanismul autorului şi bunăvoinţa sa animă fiecare pagină. El pledează pentru piaţa liberă, pentru o guvernare limitată, pentru libertatea personală şi pentru domnia legii” – Eamonn Butler, director al Institutului Adam Smith, Londra, UK (unul dintre principalele motoare intelectuale – think tank – ale politicilor promovate de Margaret Thatcher)

“Amendamentul crucial care trebuie făcut este că sistemul smithian nu este echivalent cu o viziune anarho-capitalistă şi nici cu cea a unui laissez-faire pur. Mai degrabă, el depinde în mod fundamental de un cadru adecvat de reguli („justiţie ” în terminologia lui Smith) pe care statul este însărcinat să le instituie, să le adapteze constant şi să le aplice. Într-adevăr, rolul guvernului depăşeşte cu mult conceperea minimalistă a statului ca „paznic de noapte” din reprezentările caricaturale ale secolelor al XIX-lea şi XX. Smith îi cere statului să fie „puternic” în „arbitrarea” „Marelui Joc” al economiei de piaţă (cum îl denumeşte el în Teoria sentimentelor morale)” in limitele a ceea ce putem numi “sfânta treime a comerţului liber şi a pieţelor libere, în viziunea lui Adam Smith: libertate, prosperitate şi securitate. Nu pot rezuma mai bine de atât Avuţia naţiunilor într-un slogan.” – dr.Razeen Sally, London School of Economics, director al Centrului European de Economie Politică

Închei prin a spune că viziunea economică a lui Adam Smith – în această cheie parcursă și înțeleasă – adică observațiile și ipoteza clasic-liberală privind beneficiile libertății individuale, libertății comerțului în relație cu legea și guvernarea, fără a avea complexitatea modelelor teoretice elaborate ulterior, rămân esențiale și valabile. Pentru că sunt realiste, umane, și pledează rațional pentru pluralitatea de instituții și opțiuni publice. Cu alte cuvinte, pentru prezervarea libertății civilizate, etic practicate – care este adevărată avuție a lumii și a tuturor națiunilor.

Și desigur, subliniez că nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. În acest sens vă las plăcerea (pentru că este) de a-l (re)descoperi pe Adam Smith așa cum a fost și a gândit, nu cum este masacrat ideologic sau propovăduit secvențial. Cum? Lecturând personal și atent Avuția Națiunilor și Teoria Sentimentelor Morale, alături de literatura de specialitate care îl explică și readuce onest și temeinic documentat în atenția noastră. Altă cale nu văd. Până atunci, dacă nu știm despre ce, mai bine nu vorbim.

 Fratelui meu, Alexandru, pentru că la el am auzit prima dată de Adam Smith

(Va urma)