Cultura neîncrederii, parte din metodologia Stângii. Est și Vest

As vrea sa supun atentiei prietenilor si cititorilor inteligenti urmatoarele observatii.

Adela Toplean, mai devreme:

„Ce presupune confesiunea (terapeutică, duhovnicească, prietenească)? Ascultare. Or, în comunism, “a fi ascultat” însemna cu totul altceva. Vrând-nevrând, erai trimis (cu spaima și cu problemele tale) într-un cu totul alt registru, înspre cu totul alte instanțe decât cele menționate mai sus…
Să nu ai încredere în nimeni, ÎN PRIMUL RÂND în cel care te-ascultă, era un imperativ mai tare decât tine. Ținea de instinctul de supraviețuire. Ne mai mirăm că avem problemele de încredere pe care le-avem? Să nu-ți dorești să fii ascultat și să te abții de la actul ascultării s-a transformat, chiar printre oameni cumsecade, prin forța împrejurărilor și a datelor psiho-sociale, într-o formă paradoxală de “pudoare”; ți-e jenă să asculți, dar mai ales ți-e jenă să te confesezi, punându-l pe altul în situația penibilă de a te asculta.”

Eu adaug, ca un punct de pornire pentru o reflectie mult mai complexa:

Adela vorbeste despre instinctul de supravietuire. Eu i-as spune mai degraba instinct de vietuire, pentru ca diferenta dintre supravietuire si vietuire, desi pur semantica la prima vedere, este de fapt una esentiala.

Da. M-am nascut si am crescut in cultura neincrederii si a supravietuirii proprie oricarui sistem totalitar. Si ma lupt de zeci de ani si permanent sa ma eliberez din cultura neincrederii in oamenii dictata de instinctul de supravietuire intr-o lume astfel stricata. Sa ma eliberez catre cultura vietuirii.

Din acest motiv, intr-un fel îi invidiez pe occidentali – nascuti intr-o cultura sociala a increderii si responsabilitatii (inclusiv fata de cuvantul dat si reguli de convietuire civilizata), sau, mai scurt, a libertatii responsabil asumate. Pentru ca da, omul, fiinta sociala nu solitara, are nevoie de incredere in semenii lui ca sa traiasca, iubeasca, creeze si construiasca durabil.

Nicio societate nu poate inregistra vreun progres durabil fara cultura increderii si norme morale durabile care sa o sustina; fara cultura libertatii si asocierii voluntare care sa aiba la baza aceste norme. Iar daca lumea se imparte intre „Vest si Rest” ca sa-l parafrazez pe Huntington, respectiv intre civilizatia crestin-occidentala si restul civilizatiilor contemporane, si daca printre ele cea mai avansata – avans obiectiv constatabil si incontestabil – ramane Vestul, este si din acest motiv: norma morala unica si absoluta care sta la baza acestui avans nemaiintalnit este cea crestina. „Legea Noua” ii spune in Biblie si este singura lege morala si spirituala absoluta – si absolut benefica pentru oameni – fiind singura care a fost predata oamenilor de Dumnezeu, direct si personal prin intruparea lui pamanteasca (Isus).

De aceea marile sisteme totalitare contemporane – sunt doua la acest moment: Stanga, respectiv marxismul clasic si cultural, si Islamul – ataca si erodeaza mana-n mana, din interior si din exterior, sistemul etic si spiritual crestin care sta la baza civilizatiei occidentale, a normei culturale si sociale generate de crestinism. Cum altfel sa-si asigure expansiunea si dominatia globala? Cum altfel decat prin incercarea de supunere si distrugere a civilizatiei celei mai avansate, care contrazice faptic, veac de veac si an de an, toate fundamentele acestor sisteme totalitare?

Da, Stanga este ideologia si metodologia minciunii, inselaciunii, delatiunii, tradarii, neincrederii, alienarii, falsificarii si a distrugeriii legaturilor si normelor sociale moral-sanatoase. Iar cele consemnate de Adela Toplean sunt parte din efecte: traume psihologice si psihocomportamentele manifestate in masa si remanente peste generatii printre  membrii societatilor supuse de teroarea comunista.

Prin urmare, din acest punct de vedere – al lipsei traumei paranoide – ii invidiez pe occidentali, chiar daca si ei incep sa o invete acum, pe pielea lor, multumita Noii Stangi si Corectitudinii Politice.

Pe de alta parte, avand in vedere asaltul ideologic si metodologic al Stangii asupra Vestului – dureaza de zeci de ani, iar acum suntem la cel putin a treia generatie occidentala afectata – uneori ma bucur de vigilentele si neincrederile dobandite inca din copilarie, oricat de impovaratoare sufleste si obositoare psihic si emotional ar fi. Ma bucur, apropo de supravietuire, pentru ca eu, astfel tarata de sistemul totalitar comunist, prin comparatie cu occidentalul nascut in cultura libertatii si increderii crestinesti, sunt mult mai bine echipata pentru a ma feri de capcanele Stangii noi si vechi, si pentru a supravietui. Pentru ca vorbim de capcane realmente sinucigase civilizational, in care vesticii, nefamiliarizati ca noi, in modul cel mai brutal, cu metodologia antihristului totalitar, cad mult mai usor.

Da, ce traim noi, aceste traume remanente provocate de cultura si metodologia delatiunii si al controlului invaziv-totalitar al individului, are conotatii psihopatologice deseori. Numai ca atunci cand te confrunti în continuare cu aceeasi ideologie si metodologie – daramite cu una avand aceleasi fundamente insa o prezentare si o penetrare mult mai rafinata si subtila, cel putin pana recent – este un avantaj si o metoda eficienta de supravietuire. Din pacate nu si de vietuire. Insa se pare ca astea-s vremurile si acesta este, in mod inevitabil, pretul: ne amanam inca o data trairea, pentru ca prioritara devine din nou supravietuirea – de data asta nu doar a Estului crestin, ci si a Vestului.