Despre popor, racile, anateme și responsabilități

Prolog: Oamenii trec, principiile rămân.

Ați văzut vreodată un meci de box? Doi indivizi își cară unul celuilalt pumni ( în cap, în gură, în burtă, pe unde apucă) pe durata limitată a unui meci. Uneori, meciul se termină înainte de vreme, pe bază de knock-out. Adică în urma unui pumn zdravăn și bine plasat în cap, cel care l-a încasat, cade la podea, și o vreme nu se mai ridică. Sigur, nu se moare ( decât rar) din knock-out. De regulă victima se dezmeticeste ( greu), se sprijină ( singur sau pe alții) și se ridică, deși învinsă. O vreme umblă pe trei cărări, amețită. Ei, uite așa suntem noi acum. În această fază a amețelii noastre naționale, unii înghit pasiv și pe nemestecate înfrângerea zdrobitoare ( a țării întregi, nu doar a unui partid sau a unei părți din populație, să fie clar), de către USL, alții sunt atât de amețiți că nici n-o înregistrează. Iar  învingătorii  și groparii viitorului nostru, desigur, se bucură ( ba sfidător, ba mai domol). Mulți însă, sunt supărați și înjură, mai ales la grămadă, diferite părți din popor. Sau mai degrabă pe tot. Ok. Dincolo de faptul că mi se pare firesc și că înțeleg supărarea ( supărată-s și eu, că doar n-am înnebunit să mă bucur), cred că momentul ar fi potrivit pentru niște clarificări. Utile, zic eu, ca principiu, și, mai ales, pentru viitor. Căci oameni-s trecători, dar principiile ( bune sau rele) rămân, și pe ele se ridică sau distrug societăți.

Clarificări în legătură cu relația popor-lideri-responsabilități

 1. Orice abordare gen „poporul e…” într-un fel sau altul, e fundamental greșită. Nici un popor din lumea asta nu este eminamente bun sau rău, inteligent sau prost, înțelept sau iresponsabil în  întregime . Poporul e cum e, ca orice popor. Adică amestecat, căci poporul este o sumă de indivizi. Indivizi care, nefiind nici clone, nici mașini, chiar dacă au câte ceva în comun ( limbă, teritoriu, obiceiuri), sunt teribil de diferiți.

2. Dacă ne interesează de ce suntem în knock-out național, dacă vrem să stabilim util cauzalități, responsabilități și vinovății, pentru ca mai apoi, eventual, să ne ridicăm, să ne revenim și să n-o mai încasăm altădată, corect ar fi să nu amestecăm categorii. În special, să nu amestecăm categoria mase, cu categoria lideri, sau cu categoria individ.

În general detest dihotomiile în egală măsură cu generalizările ( primele sunt prea restrictive, ultimele prea evazive). Nu că n-ar fi și ele ( teoretic și scolastic vorbind) necesare. Dar cel puțin când e vorba de culpe și responsabilități, sănătos mi se pare să le judecăm și atribuim individual. Adică să facem  diferența între individ și comunitate. Meteahna asta, a responsabilizării sau deresponsabilizării în masă, ține prin excelență de ideologiile egalitarist-marxist-comuniste, nivelatoare,  care întotdeauna pun comunitatea deasupra individului. Nu e bine. Nu e uman și nici socialmente productiv.

Acestea fiind spuse, iată  la ce anume propun mai atent să gândim.

 Întâi, să învățam ( sau să ne amintim în caz că știam dinainte) că de la mase nu poți avea așteptări mărețe, și în nici un caz altele decât de la liderii și profeții lor. Mă refer aici la toate felurile de lideri, nu doar politici, ci și de opinie. Pentru direcția pe care merge natiunea, liderii sunt, de principiu și ca regulă generală, mai responsabili decât masele. Pe de altă parte, merită să nu uităm că fiecare individ este ( chiar dacă n-ar vrea  să fie) primul responsabil pentru el însuși, opiniile si actiunile lui. De aceea judecățile de valoare și non-valoare trebuie făcute mai degrabă per individ.

Cu alte cuvinte: nu-i sănătos să culpabilizezi la grămadă, pe toți liderii momentului, pentru dezastrul unui popor ( că nu-s chiar toți la fel). După cum nu e  cazul să deresponsabilizezi marea masă în cazul unui dezastru național ca cel de acum, la care a contribuit fiecare membru al marii majorități, activ sau pasiv, dar nociv. Și nu doar o dată, ci de mai multe ori. Da, responsabilități există și la lideri, și la comunitate, ÎNSĂ CU PRECĂDERE LA INDIVID. De aia zic:  pornind de la și ținând cont de  statistici, când vine vorba de culpe sau responsabilități, totuși, să judecăm individul. Căci altfel, aruncând vina pe grămezi, nu facem decât să diluăm răspunderea personală, ba chiar să exoneram și să încurajăm cetățeanul să se complacă perpetuu în greșeală. Gen: așa a vrut partidul, nu eu. Sau: asta era politica ziarului sau a televiziunii, sunt vremuri grele, iar eu altă sursă de venit n-aveam?  Sau, și mai rău ( când vine vorba de cetățeanul obișnuit): știți, de unde să știu eu că așa stă treaba, dacă la televizor mi-au spus altceva.

Nu ține. Sau ține ca explicație, dar nu la fuga de răspundere personală – pe care, cu tot cu explicație, fiecare ar trebui să și-o asume. Repet, INDIVIDUAL, pentru că, finalmente, fiecare gândește, hotărăște și alege cu capul lui.

Dincolo de cifre absolute sau de procente, despre lideri

Fiecare politician este responsabil pentru ce face. Dacă se lasă târât în retardul moral, ba chiar mental, cultural și profesional ( în care , fără îndoială, clasa politică a momentului se găsește, la un nivel poate fără precedent  din 89 încoace)  doar pentru că asta-i politica partidului, nu devine scuzabil. Ci doar explicabil. Ca și opțiunea de a aparține partidului. Că nu l-a legat nimeni cu lanțuri de funcția/ demnitatea publică astfel „cucerita” și nici de partid.  Nu există „n-aveam optiuni”. Opțiuni are fiecare. Inclusiv de a-și da demisia ( onorabilă). Inclusiv de a-și recunoaște vinovăția penală și de a merge la pușcărie pentru faptele lui.  Inclusiv de a pune mâna ( dacă e așa de bun politician și deștept) să construiască un alt partid sau să-l reformeze pe cel in care se află. Cu trudă, perseverență și răbdare.  Așa că, funcție de ce optează, dincolo de politicile partidului , fiecare politician ar trebui să plătească prețul ( căci un preț există întotdeauna), individual și pe cârca lui. Legal ar fi  să-l facă justiția și alegătorul să plătească . Real? Mai vedem cum și când.

La fel și cu liderii/formatorii de opinie. Nici aici nu există „n-aveam optiuni”. Opțiuni există. Inclusiv să faci foamea o vreme, dacă e cazul, în numele unui principiu, al eticii profesionale, al adevărului și libertății de expresie, sau al unei idei; dacă le ai, desigur; dacă nu le ai, există opțiunea să pui mâna să le înveți.  Există și opțiunea să câștigi bani mai puțini, muncind mai mult, adică având și alte ocupații ( cunosc jurnaliști care asta fac).  Oricum, pe ei poporul ( cititor, telespectator) îi ridică sau îi coboară.  Care va să zică, mai multă atenție la stimatul popor.

Și ar mai fi ceva, valabil pentru toți liderii politici și formatorii de opinie: chiar dacă ești onest, faptul că ești prost, n-ar trebui premiat, ci tot sancționat. Cu toate că asta nu mai ține de resposabilitate, ci de un ghinion congenital.

In fine, să revenim. E greu. N-a zis nimeni că-i ușor să respecți principii morale, etici profesionale și să mai fii și deștept pe deasupra . N-a zis nimeni că oricine poate. Tocmai de aceea, cei care pot ( lideri politici sau de opinie), ar trebui respectați, apreciați și răsplătiți individual, cu meritată recunoștință, drag popor. Iar ceilalți? Imoralii, scuzabilii, impostorii, incompetenții, justitiabilii, ar trebui taxați și judecați fiecare în parte. Cu cât mai notorii sunt, cu atât mai mult. Pentru că ce fac sau spun ei se răsfrânge inevitabil și modelează sau strică destinul multora, dacă nu ( indirect, prin reacție în lanț) pe al nostru, al tuturor. Adică de ei depinde cum arată și încotro merge poporul. La ei este vina mai mare.

Dincolo de statistici, despre popor

Ei, și iacătă, pe final, am revenit la popor. În cifre și date istorice, la capitolul maturitate civică și democratică, poporul nostru, indiferent că ne place sau nu, stă prost. Se află în stadiu infantil. N-are niciun rost să ne amăgim. Iar acum, în mod special, poporul cred că e mai amețit ca oricând. Ar trebui corect informat, educat și trezit. Cum? Ce-i de făcut? Multe. Enorm de multe. Însă cu răbdare, perseverență și pe rând . Un foarte bun început ar fi dacă poporului i s-ar dezvălui, corect și calm,  de către toți cei care văd și înțeleg ,  fără false pudori, dar și fără anateme sterile, care sunt, în principal, racilele lui. Simplu, scurt, și în ordinea priorităților.  Iar prima prioritate ar fi, zic eu , asta ( insist) cu responsabilitatea pe care fiecare individ din popor o are pentru viața și alegerile lui:

Drag popor (mare și amestecat ca orice popor din lume), ar fi util să înveți și să ții minte pe veci: oricum ți-ar fi conducătorii și liderii de opinie, pe care îi urmezi și-i învestești cu încredere și cu putere asupra ta, TU ÎI ALEGI, PERSONAL, INDIVIDUAL. Prin urmare trebuie să fii atent, și să chibzuiești foarte bine când alegi între ei ( asta-i greu), chiar dacă alegerea nu-i niciodată ideală. Plus, oricât de mare le-ar fi lor vina pentru declinul societății tale, oricât de evidentă imoralitatea și impostura, fiecare ( deci și tu) este și va rămâne responsabil pentru contribuția personală, și vinovat de greșelile lui.

De aici încolo, fiecare cetățean din poporul amestecat ar trebui să-și asume ce face, și să caute să se corecteze ( dacă e cazul) pe parcurs. Fiecare răspunde pentru ce decide, și este vinovat dacă gândește prost – mai ales  după capul altora, nu după al lui.

Explicații pentru infantilismul național, democratic și civic? Putem găsi fără număr: fosta dictatură, modele greșite, educație în declin, cultură insuficient promovată, biserici corupte moral, etc. Scuze? Prea puține. Câtă vreme acum câțiva ani am văzut un copil ROMÂN care locuia într-o dărâmătură ( la propriu), se spăla când și pe unde apuca, prin vecini, dar învăța bine ( naiba știe după ce manuale și cum căpătate) și mergea în fiecare zi la școală (probabil mai mult flămând), apăi niciun individ, de niciunde, ( mă includ aici și pe mine) n-are nicio scuză că nu face efortul să gândească, să învețe și să aleagă corect pentru viața lui. Și dacă exemplul ăsta vi se pare prea dramatic și extrem, vă întreb: cum se face că, totuși, într-un neam așa-zis foarte defect, relativ neevoluat și condus atât de greșit, mai există unii( statistic, câteva milioane bune) care aleg, muncesc, gândesc și-și văd de viața lor ( ba și de a altora)  responsabil, onest și demn ? Ăia cam de ce pot?

Așadar, dincolo de mase și clase, conduse sau conducătoare , pentru racilele neamului, responsabili rămân nu doar liderii trecutului sau ai momentului, ci, finalmente, și fiecare dintre aceia care contribuie, mai mult sau mai puțin activ, la marele declin.

Soluția și contrarevoluția tendințelor defectuoase? Simplu ( dar greu totodată, vorba altcuiva): gândiți liber ( presupune efort) și învățați, învățați, învățați permanent ( da, și asta-i greu), și despre lume, și despre voi.  De unde puteți. De la bibliotecă, de la prieteni, de la oameni mai deștepți decât voi ( că sunt). Și să n-aud că sunteți săraci, obosiți, sictiriți, depresivi și așa mai departe. Câtă vreme copilul ăla ROMÂN ( rău îmi pare că nu i-am ținut minte numele) al anilor 2000, putea învăța în frig și foame, fără lumină electrică, printre dărâmături, să n-aud!

Epilog

Mai lăsați televizorul. În special pe cel românesc. Momentan nu-i mai puteți opri. Aveți de așteptat niscaiva alegeri generale, locale, europarlamentare, prezidențiale sau referendumuri (ne)constituționale. Între timp, n-o să vă dea ei ( lideri politici si de opinie larg mediatizati) nici principii morale, nici idei bune ( funcție de care să alegeți mai bine pe viitor), nici perspectivă, nici de mâncare. Între timp  viața voastră și a copiilor voștri, de voi depinde. Între timp treabă e multă și drumul e lung.