Nu, nu este un oximoron. Desi la prima vedere asa pare – cel putin la noi, unde “democratie” ramane un cuvant abuzat, cu abnegatie invocat de te miri cine si pe unde, insa la fel de misterios ca in vremea revolutiei din decembrie ’89.
Democratia totalitara este forma de totalitarism – suprimare a libertatilor individuale – care se instaleaza prin vot popular, entuziast, speculat emotional si malformat ideologic. Este democratia in care majoritatea, practic, voteaza entuziast … dictatura. Adica cedeaza benevol (statului si guvernantilor), sub imperiul iluziei/promisiunii de siguranta, bunastare generala si armonie sociala, propriile libertati, suprimandu-le totodata pe ale preopinentilor.
Democratia totalitara nu se instaleaza cu tancurile, ci prin manipulare. Asa cum a fost la noi, in mai 1990 – Duminica Orbului. Sau in decembrie 2012.
Si iata-ne acum, dupa 26 de ani de libertate, la fel de putin constienti si informati asupra mecanismelor “totalitarismului soft”. Nu ma mira, din moment ce acum, la fel ca atunci, postulatele iluminismului (predilect francez), ale lui JJ Rousseau (mai ales “Contractul social”) si Revolutia franceza sunt prezentate (bietilor elevi si studenti) tot in termeni elogiosi, ca adevaruri “umaniste” axiomatice, irefutabile; ca unica temelie a tot ce a realizat mai bun si glorios rasa umana si Occidentul in materie de drepturi si libertati fundamentale – ale “omului si cetateanului”.
Desigur, o perspectiva si abordare falsa dpdv istoric si limitata epistemic, profund ideologizata stangist, contrazisa de rezultatele ultimelor doua secole, insa mai ales de cele recente – uitati-va la Organizatia Natiunilor Unite si ce face cu “drepturile si libertatile omului”. O abordare gresita si prea putin onesta intelectual, care genereaza, printre altele, confuzii la ordinea zilei:
-intre democratia liberala si cea totalitara
-intre legitimitatea democratica si dictatul pornirilor emotionale si entuziaste ale majoritatii.
Recent am putut observa aceste confuzii in desfasurare impetuoasa, concentrata, cu ocazia dezbaterilor privind “legea defaimarii sociale”, noua lege anti-fumat si decizia CCR 51/2016 versus siguranta nationala/anticoruptie.
Numai o minoritate a reactionat din capul locului coerent, argumentat (logic si empiric), sesizand potentialul si pericolul totalitar in cele trei cazuri. O minoritate infima, daca ne raportam la toate cele trei cazuri.
Majoritatea a ramas tributara reflexelor democratic-totalitare, anti-libertate, pro-securitate, idealist-justitiare (fie ca vorbim de justitie sociala, morala sau judiciara) si naiv-virtuoase. Pentru ca asa a fost educata si malformata intelectual in scoala si facultate; si pentru ca n-a facut un efort personal, individual, de a se elibera de aceasta catusa mentala: scoala si facultatea unde nici acum nu se studiaza ganditori iluministi precum Edmund Burke sau principiile/originile revolutiei si democratiei americane – datand din aceeasi epoca cu Revolutia Franceza, cea cu Liberté, égalité, fraternité … guillotiné. Nu. Noi o tinem abnegat pe linia franco-occidentala revolutionara.
Nici Jacob Talmon si eseul intitulat “Originile democratiei totalitare” nu aud sa se studieze, mentioneze, dezbata. In schimb notez la tinerii (sau mai putin tinerii) intelectuali romani de formatie pro-occidentala (unii chiar educati si traiti in Occident) cu cata usurinta preiau – subliminal, as zice, mai degraba – exact manifestarile acestui tip de totalitarism care se bazeaza pe entuziasmul si emotia populara in numele Justitiei Sociale, Suprematismului Moral si Binelui Colectiv. Stanga, da, oricum o dai.
De asta mi-am propus sa postez cateva extrase relevante (poate revin cu altele data viitoare) din eseul lui J.L.Talmon, Origins of Totalitarian Democracy (Secker and Warburg, 1955), in traducere libera, pentru ca la noi nu stiu sa se fi tradus:
“ORIGINILE MESIANISMULUI POLITIC AL SECOLULUI 18; SCHISMA [intre democratia liberala si cea totalitara]
[…] democratia totalitara va fi tratata in aceste pagini ca parte integranta din traditia occidentala. Este vital sa adaugam ca buna parte din atitudinea totalitar-democratica provine din tiparul originar si general de gandire al secolului 18 […]
cea mai importanta schimbare care s-a petrecut in sec 18 a fost ciudata stare de spirit care a dominat a doua parte a secolului. Oamenii au fost cuprinsi de ideea ca acele conditii – produsul credintei, timpului si obiceiurilor – in care ei si stramosii lor traisera erau nenaturale si trebuie toate inlocuite cu tipare uniforme planificate, care ar fi naturale si rationale.
Acesta a fost rezultatul declinului ordinii traditionale din Europa: religia si-a pierdut suportul intelectual si emotional; ierarhiile feudalismului se dezintegrau sub impactul factorilor economici si sociali; si vechea conceptie despre societate bazata pe status a fost inlocuita cu ideea abstracta de individ uman.
Conceptia rationalista a substituit traditia cu utilitatea sociala ca criteriu al institutiilor si valorilor sociale. Sugera de asemenea ca ar exista o forma de determinism social de care oamenii sunt atrasi irezistibil si tinuti sa o accepte intr-o buna zi. Astfel [rationalismul sec.18] a postulat un sistem unic valid care va deveni realitate atunci cand tot ceea ce nu va corespunde ratiunii si utilitatii va fi eliminat [vezi mai tarziu utopia comunista] Aceasta idee era, desigur, sortita sa vina in conflict cu inraitele si irationalele abilitati omenesti, cu placerile si atasamentele oamenilor.
Declinul autoritatii religioase implica eliberarea constiintei omului, insa implica si altceva. Etica religioasa trebuia rapid inlocuita cu morala seculara. Odata cu respingerea Bisericii si a justitiei transcendente, Statul ramanea singura sursa si sanctiune morala[…] Singurul standard de judecata recunoscut urma sa fie utilitatea sociala, exprimata in ideea binelui general, despre care se vorbea ca si cum ar fi ceva vizibil si tangibil in mod obiectiv.[…]
Secolul 18 nu a distins niciodata clar intre sfera afirmarii personale si cea a actiunii sociale. Sfera privata a experientei creative si simtirii, care este sarea si piperul libertatii, urma sa se scufunde sub presiunea multimilor vibrand la unisonul emotiei colective.
Faptul ca ganditorii secolului 18 erau profeti ardenti ai libertatii si drepturilor omului este atat de des enuntat si luat ca atare, incat nici nu merita mentionat. Dar merita subliniata intensa preocuparea a secolului 18 pentru ideea de virtute, care nu era nimic mai mult decat conformarea la nou-doritul tipar de armonie sociala. Ei refuzau sa vada conflictul dintre libertate si acest tip de virtute ca inevitabil. Dimpotriva, inevitabila egalizare a libertatii cu virtutea si ratiunea era cel mai iubit articol al credintei lor.
Cand religia seculara [politica] a secolului 18 s-a confruntat cu acest conflict, rezultatul a fost marea schisma. Democratia liberala s-a eschivat de la spectrul fortei si s-a regrupat in jurul filosofiei evaluarii-si-erorii (“trial-and-error pshilosophy”). Mesianismul totalitar, in schimb, s-a cantonat in doctrina exclusiva reprezentata de avangarda “iluminata”, care-si autojustifica folosirea fortei coercitive impotriva celor care refuzau sa fie “liberi si virtuosi” […]
Postulatul salvarii, implicat de conceptul ordinii naturale, a ajuns sa insemne pentru masele agitate de Revolutie un mesaj de salvare sociala inainte de toate. Si asa idealul obiectiv al armoniei sociale a facut loc dezideratelor si nazuintelor unei clase; principiul libertatii virtuoase a fost inlocuit cu dorinta de securitate.[…]
Democratia totalitara moderna este o dictatura care se bazeaza pe entuziasmul popular, si astfel complet diferita de cea a absolutismului monarhic de drept divin sau de a unui tiran uzurpator. In masura in care este o dictatura bazata pe o ideologie si entuziasmul maselor, aceasta este rezultatul -cum vom vedea al – sintezei dintre ideea de ordine sociala naturala a secolului 18 si ideile lui Rousseau de implinire populara si autoafirmare. Prin aceasta sinteza, rationalismul s-a transformat in credinta pasionala.
“Vointa generala” a lui Rousseau, un concept ambiguu, uneori nascocit ca valid aprioric, alteori emanand din vointa omului, concept exclusiv si implicand unanimitate, devine forta motrice a democratiei totalitare si sursa tuturor contradictiilor si antinomiilor.”
Cati dintre colegii de breasla si de generatie au sesizat, singuri, intuitiv, de bun simt, ca ceva este in neregula cu ce am fost invatati in scoala si facultate despre democratie si formele/originile ei sanatoase/nesanatoase, despre gandirea iluminista – partea care ne-a fost noua predata – si revolutiile europene? Cati au avut curiozitatea si rabdarea sa-si lamureasca extracuricular neregulile si lacunele astea? Dar printre mai tinerii intelectuali umanisti? Cati? Observand reactiile si starea natiei, as zice ca putini.
Iar gandidu-ma la perspective si la vremurile tulburi, as zice ca e timpul.
Timpul sa uitati ce credeati ca stiti despre democratie – pentru ca ati fost invatati putin si/sau gresit.
Timpul sa nu mai preluati idei si notiuni de-a gata, fara a le trece prin filtrul logicii, realitatii si bunului simt.
Timpul pentru cunoastere solida, relevanta – alta; pentru reconsiderari si reflectie/introspectie mai asezate – de preferat pe alte baze.
Altfel? Vom ramane in aceeasi paradigma a epocii Iliescu-FSN-PSD, cu staif occidental: cea a amenintarii totalitare instalate prin vot … democratic. Care nu-i noua, n-am inventat-o noi – va veti convinge citindu-l, de exemplu, pe Talmon.
De asta cred ca e timpul sa (re)luam in serios trecutul si istoria, sa invatam distinctiile dintre modele occidentale de urmat si de refuzat.
Timpul sa nu mai preluam la pachet, fara discernamant, orice, doar pentru ca este “european”. Nici Occidentul nu-i perfect. Stanga si ideologiile aferente s-au nascut in Vest, asemenea culturii libertatii individuale si democratiei liberale – care nu pot fi implementate si aparate daca nu le cunosti adversarii; adversari printre care se numara democratia totalitara, marca european-occidentala.
Dubii, Spaime si Solutii 