Ioana Hincu

Ce nu vreți să știți și auziți. Burke și Sowell, niște gânduri la zi

In Dubii, Solutii on mai 12, 2016 at 7:42 pm

Nu am asteptarea sa va placa ce veti citi in continuare. Reflectiile de azi apartin unor ganditori de exceptie, unul mort demult, celalalt inca in viata. Gandurile lor au in comun doua lucruri:

a) in general se verifica peste timp cu nefericita precizie;

b) prea putini dintre contemporani – ai lor, ai nostri – au fost sau sunt dispusi sa le asculte, sa le-nteleaga sau accepte perspectiva, si cu atat mai putin sa le urmeze.

De asta stiu (nu cred) ca la fel va fi si acum. Pentru ca “oamenii sunt calificați pentru libertăți civile […] în măsura în care soliditatea și seriozitatea înțelegerii lor este deasupra vanității și aroganței, în măsură în care sunt dispuși să asculte mai degrabă sfaturile celor înțelepți și buni, decât lingușelile ticăloșilor.” scria Edmund Burke in 1791, intr-o Scrisoare (publicata) catre un membru al parlamentului francez – Adunarea Nationala. Epistola prin care ganditorul britanic raspunde celei adresate lui de parlamentarul francez, facand praf si pe buna dreptate, argumentat serios, dar si sarcastic, gandirea si practica politica revolutionara frantuzeasca a epocii. Ar merita, daca aveti vreodata timp si curiozitate sa-i parcurgeti textul integral. Ce scria Burke atunci ramane universal valabil. Oamenii sunt calificati pentru libertati civile numai in masura in care …

De asta stiu ca nici ce gandea el, nici ce veti citi in continuare nu va fi prea multora pe plac: cat de nepregatiti suntem noi, romanii, pentru libertatile civile, se verifica istoric fara gres – nu de 26 de ani, ci de mai multe sute; ce sa mai vorbim de ultima suta.

Deosebirea ar fi ca acum incepe sa se verifice, intr-un fel ingrijorator, atat pe insula lui Burke, cat si peste Atlantic – locuri de a caror evolutie politica soarta noastra si a Europei depinde altfel si mai mult decat se intelege.

Despre cum evolueaza realitatile si libertatile peste Ocean, in acest moment, ne impartaseste Thomas Sowell, Random thoughts, 3 mai 2016:

“1.O problema cu pesimismul este ca nu poti sarbatori niciodata cand se dovedeste ca ai avut dreptate.

2.Daca astepti de la politicieni raspunsuri rapide si usoare, cineva e sigur ca le va furniza, indiferent de care parte/partid. Istoria ne arata insa unde duc raspunsurile rapide si usoare. Iar daca nu vrei sa te deranjezi sa citesti istorie, poti astepta si-i poti retrai catastrofele.

3.Una din dureroasele ironii ale istoriei este cat de des oamenii aflati in pragul dezastrului sunt preocupati de trivialitati. Cu Iranul nuclear avand rachetele intercontinentale prefigurate la orizont, intelighentzia noastra se ocupa sa numeasca “privilegiile” realizari si cu alte jocuri de cuvinte.

4.Unii oameni par sa creada ca Donald Trump are abilitati extraordinare pentru ca este miliardar. Insa faptul de a te naste bogat si de a deveni si mai bogat nu este chiar un miracol de tip Horatio Alger. (google-iti singuri si aflati cine a fost Horatio Alger si despre ce scria)

5.Din toate deprimantele semne alte absolutei ignorante a studentilor americani, nimic nu m-a deprimat mai mult decat sa vad la televizor un student negru care nu stia despre ce a fost Razboiul Civil [de secesiune; abolirea sclaviei]. Acum 50 de ani era teoretic imposibil sa gasesti un adult negru, eventual cu 4 clase, care sa nu fi stiut despre ce a fost Razboiul Civil.

6.Una din cele mai recompensate abilitati politice este aceea de a face propriul interes sa treaca drept idealism.

7.La un moment dat, a parut ca lumea libera invinsese lumea dictaturilor totalitare de doua ori: intai pe nazisti si apoi pe comunisti. Insa, odata cu extinderea treptata dar constanta a controlului guvernamental asupra vietilor noastre si cu raspandirea ideii ca cei care neaga “schimbarea climatica” ar trebui pedepsiti precum criminalii, se pare ca totalitarianismul castiga totusi.

8.Unii oameni cred ca sansele ca Ted Cruz sa o infranga pe Hillary Clinton ar fi mai mici decat ale lui Donald Trump. Ei spun ca Cruz nu ar avea stilul spumos de a vorbi. Insa, dupa luni de ascultat insulte copilaresti din partea lui Trump, poate ca publicul este pregatit sa auda si o discutie serioasa de adulti din partea cuiva cu substanta, care poate reteza cliseele superficiale ale Hilarei.

9.Liderii republicani par ingrijorati de faptul ca Donald Trump ar putea castiga nominalizarea si pierde alegerile. Aceia dintre noi care nu suntem republicani [membri de partid] ar trebui sa fim ingrijorati de faptul ca Trump ar putea castiga nominalizarea si alegerile prezidentiale. Pana la urma, soarta tarii e mult mai importanta decat soarta unui partid, si in pericol mult mai mare. 

10.Pe masura ce aceasta tara degenereaza, noi speram ca niciodata sa nu atinga stadiul disperat in care numai o lovitura de stat militara sa o poata salva de catastrofele create de politicieni nefolositori. Insa, daca ziua aceea va veni, nu putem decat spera ca armata isi va face datoria si va interveni. Este una din putinele institutii dedicate unui scop dincolo de interesul propriu.”

Am incheiat extrasul. http://townhall.com/columnists/thomassowell/2016/05/03/random-thoughts-n2156968

Si da, stiu: Sowell e un mos negru nebun, carcotas, pesimist, da-l dracului, ca nu stie ce spune. Ok. Asa sa fie! Amin.

Pastrati totusi undeva gandurile astea si data la care au fost impartasite public. De ce? Pentru a le revizita si compara cu istoria care se va scrie (cum vrea ea, nu cum ne imaginam noi) in anii si decadele ce vin. Pastrati-le in speranta ca macar pe viitor va vor fi utile, in sensul ca ne va fi ramas si alta libertate in afara celei de a contempla restrospectiv reflectiile celor pe care nu i-am ascultat la timp.

Lasă un comentariu