Despre noi, așa cum am fost și vom mai fi: patriotism, naționalism, izolaționism (III)

In partea a doua am aratat cum si cand au patruns la noi ideile clasic liberale si am dat exemplul istoric al splendidei generatii responsabile de lucrul asta: https://ihincu.wordpress.com/2014/05/06/despre-noi-asa-cum-am-fost-si-vom-mai-fi-patriotism-nationalism-izolationism-ii/Adevarati patrioti (aveti acolo cateva consideratii relevante, inclusiv ale lui Neagu Djuvara, pe care ar fi pacat sa le ratati). Din pacate, mostenirea lor a fost la un moment dat abandonata. Mai multe despre cum si de ce, in continuare.

Lipsa culturii clasic liberale in secolul 20

Stiti, de buna seama, ca am avut partid liberal inainte de venirea comunistilor la putere (1945). Ati auzit, cu siguranta, de familia Bratianu (Bratienii, de la Ion C. Bratianu, fondator Partidului Liberal, la Ionel, Dinu, Vintila Bartianu). Stiti de asemena (fie si doar pentru ca am amintit in partea a doua, prin vocea lui Neagu Djuvara) ca ideile liberale au patruns in Tarile Romane, spectaculos si rapid, printr-o mana de oameni alesi (alesi de Dumnezeu), odata cu revolutiile europene de la 1848. Si mai stiti ca ideilor liberale, occidentale, marilor liberali de atunci si urmasilor lor, le datoram Romania moderna, unita si mare. Chiar daca ati chiulit de la lectia de istorie, chiar daca n-ati citit nicio carte de istorie, nici pe Neagu Duvara, nici pe altii, stiti oricum. Pentru ca au avut grija actualii liberalii (PNL), foarte vocali, sa va repete la infinit ca ei sunt umasii lor, ca ei de acolo se revendica doctrinar. Ei bine, nu-i chiar asa.

Azi nu doresc decat sa fac cateva observatii, invitandu-va astfel sa reconsiderati succesul ideilor (e mult spus doctrina) clasic liberale atat in sanul societatii romanesti a secolului 20, antebelice si interbelice, cat si in sanul clasei politice. Atat in PNL-ul de azi sau al altor partide care isi adauga in titulatura numele de liberal, cat si in Partidul National Liberal istoric. Voi face trimitere in acest sens la o lucrare de exceptie (Reconstructia dreptei – Humanitas 2009) semnata Valeriu Stoica si Dragos Aligica si revin apoi la Culianu. Nu inainte,insa, de a face urmatoarele precizari:

1.Atat in secolul 19, cat si in prima jumatate a secolului 20, Principatele Romane, apoi Romania Mare, au fost si au ramas tari cu o economie preponderent agrara, nu industrializata. Cu o populatie majoritar taraneasca (80%), saraca, prea putin libera; datorita lungii perioade de dominatie turceasca si fanariota, numarul taranilor liberi scazuse dramatic, iar iobagimea le-a luat locul; apoi, degeaba au fost eliberati – a se vedea reformele lui Mavrocordat care le-a permis taranilor sa-si rascumpere libertatea- pentru ca, din cauza dijmei (parte din recolta pe care o datorau mosierului) si faptului ca nu erau proprietarii pamantului pe care-l lucrau, taranii in fond tot saraci erau, si nu erau nici liberi, nici mobili social (nu aveau alternativa ocupationala; industrie nu aveam), nici antreprenorial. Mai mult, marii nostri liberali erau mai degraba mari mosieri, decat industriasi. Iar burghezia autohtona (clasa de mijloc, negustori, industriasi, antreprenori urbani, bancheri, capitalisti) era slab  reprezentata,  compusa mai mult din etnici straini (greci,evrei) decat pamanteni, si lipsita de constiinta de clasa distincta, cu statut, drepturi si institutii aparte.

Asa stand lucrurile, oricat de pro-occidentali, educati, vizionari si rafinati ar fi fost marii nostri boieri liberali din secolul 19 si 20, au fost obligati sa tina cont de aceasta realitate. De aceea, in politica de partid si guvernamentala, reformele agrare (improprietarirea taranilor) au fost o prioritate pentru liberali, inaintea industrializarii si promovarii intereselor burgheziei, clasei de mijloc. Reforma agrara din sec 20, de improprietarire a ostasilor tarani, care luptasera in razboi, petrecuta intre 1918-1922, a fost “cea mai mare reforma agrara facuta vreodata in lume de un guvern burghez, sau, in orice caz, de insisi proprietarii terenurilor agricole” spune Neagu Djuvara.

2. Inainte de a promova interesele interne, institutionale, ale burgheziei si clasei de mijloc, egalitatea in drepturi (gen sufragiu universal) si de sanse pentru fiecare, indiferent de clasa, sex sau origine sociala, adica doctrina clasic liberala, elitele politice ale vremii au fost obligate sa tina cont si de alta realitate: pe de o parte, de la intemeierea Romaniei moderne (Principatele Romane Unite sec 19) si pana la formarea Romaniei Mari (1918), intervalul de timp a fost scurt, insuficient pentru implementarea reformelor structurale si institutiilor liberale. Pe de alta parte, la 1918 Romania si-a extins rapid teritoriul (dublarea aproape), prin inglobarea unor provincii istorice (Basarabia, Bucovina, Banatul, Transilvania) cu 28% populatii minoritare, si cu diferente socio-culturale majore fata de “Vechiul regat”. Asta ridica nu doar problema drepturilor minoritatilor, animozitatilor interetnice si diferentelor culturale, dar si probleme administrative serioase. Au existat asadar si alte prioritati si dificultati majore, de care toate partidele politice la guvernare au fost obligate sa tina seama, indiferent de orientarea lor doctrinara (liberala, conservatoare, taraneasca).

3. Cu o aemenea structura a populatiei majoritare, se punea si problema inapoierii culturale. Asadar educatia – in sensul de sistem integrat, de natura sa reduca diferentele dintre sat si oras, dintre varii regiuni – a fost si ea o prioritate nationala.

4. In 1929, intervine marea criza economica mondiala. In acelasi timp, in Europa, pe fondul crizei economice si al coruptiei politice, scade increderea populatiei in regimul democratic parlamentar, iar bolsevismul si comunismul iau avant ingrijorator. In replica, apar peste tot miscari si partide nationaliste si extremiste (cred in continuare ca a le include in spectrul politic al dreptei este o eroare teoretica, avand in vedere ca nici o forma de nationalism extremist nu respecta libertatile individuale – ceea ce au in comun pana la urma toate doctrinele de dreapta – ci promoveaza primatul colectivist asupra individului, pe criterii etnice). Nici Romania nu a fost scutita de aceste influente.

Acestea fiind spuse (1-4), nu e de mirare ca doctrina liberala (inca o necunoscuta in cultura noastra politica si sociala, corect inteleasa si promovata doar de o minoritate) nu a avut timp sa se contureze si sa fie implementata coerent in viata politica si cultura sociala. Aderenta la ideile liberale presupune un anume nivel de educatie, o anume constiinta a libertatii, si o anume mobilitate sociala si intelectuala, pe care populatia majoritara a tinerei Romanii moderne nu le avea. De unde si haosul politic si doctrinar antebelic si interbelic, care, din pacate, nu intamplator continua si in zilele noastre.

Lipsa culturii liberale dupa 1989

Revenim in actualitate, la legatura dintre liberalismul romanesc actual, si cel de dinaintea regimului comunist.

Despre “tradarea” liberala a lui Gheorghe Tatarescu si asocierea la guvernare cu comunistii (guvernul Petru Groza I) se mai stie si vorbeste cate ceva. Despre haosul doctrinar liberal (Partidul Liberal istoric, de unde se tot revendica Antonescu, Tariceanu, Patriciu, Catarama si colegii) si manifestarile nefaste ale liberalismului romanesc? Mai nimic. In acest sens una dintre putinele analize oneste si limpezi, recente, se gaseste in Reconstructia dreptei din care redau un scurt comentariu relevant:

“Ambiguitatile liberalismului istoric. Ramane astfel ca identitatea liberalismului romanesc sa fie precizata prin traditia antebelica si interbelica. Iata de ce apologetii fraudei ideologice perpetuate de PNL s-au refugiat sub mantia acestei traditii. Intr-adevar, liberalii romani fac mereu referinta la ea. Din pacate, aceasta complica lucrurile, in loc sa le simplifice. Aportul doctrinar al acestei trimiteri este nul. In cursul istoriei sale, traiectoria PNL a strabatut, de la stanga la dreapta, aproape intregul spectru politic. In plus, poti gasi coexistand, in orice moment din istoria sa, elemente atat de dreapta, cat si de stanga in doctrina expusa si in practica politica. Variatia este extrema: de la cel mai rosu radicalism la cel mai profund nationalism etnicist” (pg 48)

Asta scriau cei doi, Valeriu Stoica si Dragos Aligica in 2009.

In 2011 PNL a format impreuna cu PSD, alianta USL. In iulie 2012 au atentat impreuna, prin lovitura de stat partial esuata, antidemocratica, la statul de drept si domnia legii (componente esentiale ale doctrinei liberale). In campania electorala parlamentara din toamna lui 2012, cei mai aprigi anti-occidentali, antieuropeni, nationalist-izolationisti si anti-democrati au fost liberalii lui Antonescu. In primavara lui 2013, cel mai dezastruos si anti-democratic, anti-liberal si dezechilibrat proiect de revizuire a Constitutiei din ultimii 24 de ani (respins aproape in unanimitate de CCR) s-a facut sub patronajului PNL.

Prin urmare, uitati mitul intretinut cu abnegatie in ultimii 24 de ani de diverse aripi si ramuri ale PNL, acela ca inainte sau dupa comunisti, ar fi existat in Romania o cultura liberala solida – sociala si de partid. Sau ca liberalii de azi ar fi mostenitorii si continuatorii liberalismului clasic (de dreapta), prin simpla asumare a numelor (nu neaparat a ideilor) unora dintre liberalii vechi (numele Bratienilor le suna cel mai aristocratic – chic). Iar ca sa va convingeti, recomand calduros lectura integrala a cartii din care tocmai am citat (Reconstructia dreptei –V.Stoica si P.D.Aligica). Daca n-ati auzit in viata voastra de liberalism, de politica romaneasca, de capitalism, de probleme doctrinare, ideologice, institutionale, etice, sociale, pe care le intampina aceste concepte si sisteme de gandire in societatea romaneasca, cititi cartea asta. Va veti lamuri. Pe langa referintele bibliografice esentiale si consistente, pe care le puteti verifica singuri mai apoi, aveti acolo toate coordonatele, explicatiile si problemele pe care toti aceia care inteleg necesitatea reconstructiei dreptei in Romania ar trebui sa le cunoasca.

Acestea fiind spuse, revin la cartea lui Culianu (vezi care in prima parte) cu un exemplu ilustrativ, nefast, de haos doctrinar: liberalismul rosu.

Niste “liberali” si Culianu din nou.

…in fapt, vechi narodnici, extremisti rosii, poporanisti. Constantin Stere. Roman basarabean. 1865-1936. Profesor de drept administrativ si constitutional la Universitatea Iasi. Nu putine sunt, pana in zilele noastre, prezentarile lui elogioase, ca un “mare idealist”, intelectual, politician, revolutionar si patriot (?). A fost mai intai membru al Partidului Liberal, apoi a infiintat Partidul Taranesc, unde a combatut fara retineri “imperialismul capitalist”. Mare “liberal”, mare “iubitor de popor” si mare “democrat”.

Despre “liberalul” C. Stere, Culianu noteaza:

1907, “ izbucnirea, in Moldova, a marilor rascoale taranesti, expresie populara a nemultumirii suscitate de arendasii de pamanturi, care a asumat, in majoritatea cazurilor, si forma unui salbatic antisemitism economic. Daca uitam acest amanunt, nu vom mai intelege de ce fostul terorist (narodnik) C. Stere (pseudonimul lui C.Sarcaleanu), basarabean refugiat politic din imperiul tarist si stabilit, in 1892, in primitorul Iasi, unde intemeie miscarea poporanista (de la poporanism, traducerea termenului rusesc narodnicevstvo), a trecut in 1907 la partidul liberal si, investit cu functia de prefect de politie, s-a ocupat personal de reprimarea rascoalelor din Moldova. Cu Constantin Stere, extremistul care (precum vanatorul ce prin vanatoare da expresie iubirii sale inconstiente pentru vanat) s-a insarcinat sa traga in poporul asupra caruia isi revarsa dragostea, ne aflam intr-un haos politic binecuvantat in care socialismul, fascismul si democratia burgheza inca nu sunt disociate.

Ca Lenin, care-i combate pe narodniki intr-un manifest din 1894, are dreptate sa le nege apartenenta la socialism, e foarte indoielnic. Poporanistii erau copiii legitimi ai socialismului marxist, a caror singura greseala era aceea de a fi vazut ca, pe drept cuvant, Rusia nu era defel in cea de-a doua jumatate a sec. al XIX-lea statul capitalist unde, dupa Marx, putea avea loc revolutia proletara”. (pg.166 –Prietenii poporului). Adevarul fiind ca Rusia secolului 19, si pana la momentul Marii Revolutii, a ramas un “imperiu feudal”.

De ce sa ne miram atunci ca liberalismul romanesc n-a fost ce se nascuse sa fie in sec 19, in formele lui clasice, binevenite: o doctrina a libertatii, a responsabilitatii individuale si a egalitatii de sanse, a mobilitatii sociale pe scara larga; o politica de protectie a proprietatii prrivate si libertatilor oamenilor obisnuiti, a clasei de mijloc, adica o doctrina de dreapta? De ce sa ne surprinda ca nici in zilele noastre nu este?

De ce sa ne miram cand auzim acum voci care sustin rolul “civilizator” al protectoratului rusesc asupra Principatelor Romane (sec 19), al regulamentelor organice (care nu erau democratice, ci aristocratice), doar pentru ca unii nobili rusi aveau zvacniri filofrantuzesti, occidentale si oarecum (subliniez oarecum) liberale, de exemplu generalul Pavel Kiseleff? (frumos bulevard, nimic de zis, plin de case boieresti luate cu japca de comunisti de la proprietarii lor de drept, si la fel preluate de urmasii lor, in epoca tranzitiei postcomuniste). Da, limba de comunicare cu autoritatile rusesti era limba franceza pe vremea protectoratului rusesc (sec 19). Da, regulamentele organice introduceau o oarecare separatie a puterilor in stat si niste libertati (culmea! mai mult decat in Rusia tarista). Da, ai nostri, elitele si burghezii mai instariti, stiau impecabil frantuzeste, stiau maniere subtiri, erau educati in Occident si se imbracau dupa moda apuseana. Si ce daca? Asta nu face pe nimeni liberal, per se.

Prin urmare, de ce ne miram? Simplu: pentru ca nu ne-au invatat la scoala de niciunele, cumsecade (vedeti motivul, limpede explicat de Culianu, in prima parte).

Nimic nu s-a inteles si asumat corect din liberalism, prin partile astea de lume. Mai nimic nu se pricepe nici acum, nici macar prin firavele noastre think-tankuri asa-zis liberale (sau libertariene). De asta trebuie sa-i cautam, ascultam si sa-i citim pe cei putini care, cu competenta si onestitate intelectuala, scriu despre noi, despre Occident si Orient, si despre cultura si traditiile noastre, inclusiv liberale. Onestitatea intelectuala si competenta raman pasari rare…

Asadar, n-ar trebui sa ne miram ca n-avem (nici in partide, nici in institutii de educatie si cercetare, nici in mass-media, nici in societate) cultura libertatii civilizate si cultura liberala de dreapta – care asta inseamna.

Dar ar trebui sa ne ingrijoram. Pentru ca nu stiu daca in lipsa acestei culturi si a acestor principii ne putem salva ca neam (suntem la limita demografica a extinctiei). Nu stiu daca in lipsa lor putem evolua, daca ne putem redresa economic , politic si institutional, ca stat. Nu stiu daca fara cultura capitalista (etica, economica si sociala) si liberalism clasic (nu de stanga sau cleptocratic) avem vreun viitor mai bun, pe termen mediu si lung. Uitandu-ma inapoi, in propria istorie moderna de succes , in istoria de succes a Occidentului, uitandu-ma acum, in jur, la Est si la Vest, comparand Orientul cu Occidentul ultimelor 200 de ani, cred ca nimeni, de fapt, nu poate. Pentru ca altfel nu s-a putut niciodata.

De asta scriu acum, cat se poate de simplu: multe avem de reconsiderat si de reconstruit. In special cultura clasic liberala. Impreuna – cetateni obisnuiti si elite. Avand experienta noastra si experienta altora, acum, daca vrem, stim si cum. E timpul.

Data viitoare, mai multe despre Stere poporanistul, Iorga samanatoristul, despre o inginerie sociala si un soi de patriotism gresit asumat, fie revolutionar, fie conservator-rural ori crestin-social-democrat de care ar fi pacat sa ne agatam prezentul si viitorul. Si, desigur, mai multe note din cartea lui Culianu. Despre noi, Rusia, ortodoxia panslava, nationalism extremist, national-legionarism, si alte istorii si conexiuni neglijate.

(va urma)

Prima parte aici:

https://ihincu.wordpress.com/2014/05/04/despre-noi-asa-cum-am-fost-si-vom-mai-fi-patriotism-nationalism-izolationism-i/

Partea a doua aici;

https://ihincu.wordpress.com/2014/05/06/despre-noi-asa-cum-am-fost-si-vom-mai-fi-patriotism-nationalism-izolationism-ii/