Să înțelegem religia păcii și jihadul (VII). Profetul și Teroarea. Patru istorii musulmane

 „I have been made victorious with terror” – Muhammad – Hadith  (Buckhari 4.52.220)

Knowledge is power. Cunoasterea inseamna putere.  Ajuta la orientarea corecta in realitate. Acelasi lucru se intampla si cu Islamul: nu are absolut nicio importanta ce fantezii (tip wishful thinking) aveti dvs cu privire la islam; conteaza doar ce este si ce cred musulmanii.

Astfel, in primele 6 parti am vazut ca religia musulmana (zisa si mahomedana) nu este, asa cum pretind multiculturalii, o religie ca oricare pentru ca:

1.Prescrie in textele ei sacre si in literatura jurisprudentiala derivata jihadul – razboiul sfant perpetuu impotriva necredinciosilor – ca pe o datorie a oricarui musulman. Jihadul este de trei feluri: militar, ideologic si spiritual. Ultimul este mai putin popular, centrale in traditia islamica ramanand primele doua.

2.Mahomed, intemeietorul Islamului, a fost un profet razboinic: dupa hegira (622 dH; fuga de la Mecca la Medina) si pana la moartea sa (632 dH) a “participat la cel putin 27 de campanii militare si a ordonat alte 59 – o medie de nu mai putin de 9 campanii pe an.” – David Cook, Understanding jihad, 2005

Să înțelegem religia păcii și jihadul (VI) Profetul războinic

3.”[…] diferentele dintre civilizatii nu sunt doar reale; sunt fundamentale. Civilizatiile se diferentiaza intre ele prin istorie, limba, cultura, traditie, si, cel mai important, religie. Oameni din diferite civilizatii au vederi diferite despre relatia dintre om si Dumnezeu, individ si grup, cetatean si stat, parinti si copii, sot si sotie, care difera la fel ca vederile corelative asupra drepturilor si responsabilitatilor, libertatii si autoritatii, egalitatii si ierarhiilor. Aceste diferente sunt produsul secolelor.”- Samuel Huntington, Ciocnirea civilizatiilor, 1993.

 4.“[…]de ce viata lui Mahomed conteaza: contrar a ceea ce multi secularisti vor sa va faca sa credeti, religiile NU sunt in intregime determinate (sau distorsionate) de credinciosi, de-a lungul vremii. Vietile si cuvintele fondatorilor raman centrale, indiferent cat de departe este trecutul in care au trait.[…] Pentru omul religios de pe strazile din Chicago, Roma, Ierusalim, Damasc, Calcutta sau Bangkok, Isus, Moise, Mohamed, Krishna si Budha inseamna ceva mult mai important decat orice lectura individuala” Robert Spencer, Ghidul Incorect Politic despre Islam si Cruciade, 2005.

5.Terorismul musulman – pe date oficiale – detine monopolul terorismului global: peste 96% din acesta. Jonathan Matusitz, Terorism si comunicare, 2013

De unde se nasc urmatoarele intrebari:

Poate fi pasnica o religie intemeiata de un profet razboinic, cu ideologie expansionista si totalitara?

Poate fi o Scriptura construita in exclusivitate in jurul faptelor, revelatiilor si invataturilor acestui profet una generatoare de alt tip de spiritualitate decat a lui?

De asemenea, avand in vedere mantrele Corecte Politic cu care suntem suprasaturati – “islamul e pace”, “Statul Islamic nu e islamic”, “terorismul musulman nu are legatura cu religia musulmana” – in contradictie  flagranta cu realitatile imediate, ar trebui sa ne intrebam daca exista, totusi, vreo legatura intre modelul arhetipal al lui Mahomed si teroarea practicata traditional in islam.

In acest sens, va invit sa parcurgem impreuna cateva episoade din viata acestuia, consemnate exclusiv de surse islamice. Concluziile le trageti singuri.

 

” TEROAREA M-A FACUT INVINGATOR” – Mahomed (Hadis Buckhari 4.52.220)

Cateva precizari prealabile :

Legile. Fie ca sunt statale sau morale, una din erorile frecvente de lectura este decontextualizarea lor – lipsa interpretarii sistematice si istorice in raport de principiile generale, de celelalte norme incidente si de conditiile in care norma a fost edictata si implementata.

La fel se intampla cu scripturile – Legea , doctrina – diverselor religii. Separate de context, anumite consemnari biblice descriptive ale unor comportamente violente, vindicative, pot parea prescriptive, fara sa fie. Separate de context, unele versete coranice pot parea prescriptiv-pacifiste, fara sa fie. De aceea, in ce priveste religia si cultura islamica, n-ar strica sa stim urmatoarele:

Coranul nu poate fi inteles corect fara contextul oferit de Hadith si Sira (al-Sira) – viata, faptele si invataturile lui Mahomed. Legea islamica (sharia), traditiile si literatura jurisprudentiala islamice deriva din toate trei.

Multe din consemnarile Hadith (sau Hadis) nu se regasesc in Coran, dar sunt consistente cu prescriptiile coranice. Multe din datele si faptele din Sira nu se regasesc in Hadis – preocupat mai mult pe doctrina decat de detalii gen loc, nume, moment – dar sunt consistente si ele cu doctrina coranica.

Hadis (Hadith) este o culegere de texte privind faptele si invataturile Profetului in 6 volume – Sahih al-Bukhari, Sahih Muslim, Sunan Abu Dawood, Jami` at-Tirmidhi, Al-Sunan al-Sughra si Sunan ibn Majah. Primele doua sunt considerate a avea cel mai inalt grad de autoritate doctrinara. Asa spun sursele si scolile islamice.

Sa vedem, asadar, CONTEXTUL in care literatura sacra musulmana consemneaza relatia dintre MAHOMED si TEROARE. Hadith Bukhari narat de Abu Huraira:

Apostolul a spus “Am fost trimis cu cele mai scurte mesaje purtand cele mai largi intelesuri, si am fost facut victorios prin teroare (aruncata in inimile dusmanului), si in timp ce dormeam, cheile comorilor lumii mi-au fost aduse si puse in mana” Abu Huraira adauga: Apostolul lui Allah a parasit lumea si acum voi, poporul, scoateti la iveala aceste comori [de care Profetul n-a beneficiat].

Deci Hadisul consemneaza ca Profetul insusi ar recunoaste ca la baza victoriilor lui a stat teroarea.

Ceea ce ne duce mai intai cu gandul la versetele coranice prin care Allah insusi (prin Mesagerul Lui) prescrie uciderea necredinciosilor si teroarea – 2:191-193, 3:151, 5:33, 8:12, 8:60, 9:5, 9:73, 9:111, 47:4 (fara sa fie singurele).

Iar daca luam in considerare tematica variata si cronologia diferita a surelor (capitolelor) unde regasim aceste prescriptii de origine divina – Sura 2 “a vacii”, care-i descrie extensiv pe evrei ca necredinciosi si inferiori musulmanilor; Sura 3 “a familiei”; Sura 5 “a mesei intinse”; Sura 8 “a prazilor”; Sura 9   “a caintei”; Sura 47 “a lui Mahomed” – ne gandim ca n-ar fi chiar accidentale, teroarea fiind recomandata, iata, in multiple aspecte ale vietii sociale si spirituale musulmane.

Totodata ne intrebam ce anume intelegea Mahomed prin fapte de natura sa inspire teroare – teroarea invigatoare, utila islamului, cheia catre “comorile lumii”, mentionata in Hadis.

Cateva indicii ne-ar putea oferi viata Profetului conform numeroaselor istorii (sute) raportate chiar de contemporanii lui si culese de biograful Ibn Ishaq (sec 8) in Sirat Rasul Allah – Life of Muhammad, tradusa in lb engleza de Alfred Guillaume si publicata prima data de Oxford University Press in 1955. Guillaume a absolvit Oxford, a fost arabist si specialist in islam, pe vremea cand Oxfordul nu era Corect Politic Multicultural. Probabil ca daca ar fi tradus-o azi, nu i-o publicau.

Din lucrarea lui Ibn Ishaq, extragem azi patru povesti “de context” – contextul terorii in viata si vremea lui Mahomed.

1.Genocidul Banu Qurayza

Istoria exterminarii tribului evreiesc Banu Qurayza din Medina este una din cele mai sangeroase din perioada fondarii islamului.

Dupa hegira, Mahomed s-a stabilit in Medina, incepand procesul de islamizare a triburilor evreiesti si politeiste din oaza. Acesta este considerat momentul fondarii islamului – atentie! NU momentul primelor revelatii pacifiste, meccane, gen Coran 2:256, verset atat de rulat mediatic, insa abrogat prin efectul doctrinei islamice “naskh”, care spune ca Allah, fiind atotputernic, se poate razgandi oricand, de unde si Mesagerul se poate razgandi in numele Lui.

Si dupa hegira Mahomed s-a razgandit. Ajuns la Medina s-a transformat intr-un lider politic si militar intolerant si crud.

A reusit sa atraga de partea lui triburile arabe politeiste. Sub conducerea lui, beduinii convertiti la islam au inceput o serie “expeditii” – campanii de jaf impotriva caravanelor comerciale care traversau zona spre sau dinspre Mecca si campanii militare de cucerire a regiunii.

Cu triburile evreiesti a fost mai greu. Evreii s-au opus convertirii la islam si participarii la “expeditii”. In acest fel si-au pecetluit sfarsitul. Doua din triburile evreiesti mari din Medina – Banu Qaynuqa si Banu Nadir – au fost deportate. In oaza ramasese doar tribul Banu Qurayza.

Povestea exterminarii acestui trib (ibn Ishaq, pg 450-483) are loc in contextul bataliei ramase in istorie si in Coran sub numele de “Bătălia Șanțului” (627 dH).

Aflat in conflict cu triburile din Mecca si avand deja in stapanire Medina, fiind asediat de primii, Mahomed a ordonat saparea in jurul oazei a unui sant de fortificatie. Meccanii, cautand sa strapunga fortificatia pentru a intra in oaza, contacteaza tribul Qurayza, solicitand cooperare. Insa, in urma discutiilor, meccanii se hotarasc sa ridice asediul si se retrag fara lupta. Subliniez “fara lupta”.

Prin urmare Mahomed si asociatii lui n-au suferit niciun prejudiciu din cauza discutiilor dintre meccani si tribului evreiesc. Cu toate acestea, dupa asa-zisa “Batalie a Santului” si pe principiul “va convertiti sau muriti”, Mahomed asediaza tribul Qurayza, infometandu-l prin taierea tuturor căilor de schimb si aprovizionare.

Pentru a nu muri de inanitie, tribul Qurayza se preda. La ordinul lui Mahomed, femeile si copiii – inclusiv baietii carora nu le crestea inca barba, spune un martor dintre acestia – au fost transformati in sclavi, iar baietii mai maturi si barbatii adulti – intre 600 si 700 conform ibn Ishaq, intre 600 si 800 conform Hadith Abu Dawood – sunt adusi in loturi in fata Profetului, decapitati pana la ultimul si ingropati in piata centrala din Medina. Toate bunurile tribului Qurayza, la fel ca sclavii, sunt impartite intre Mahomed si asociatii lui cu titlu de “prada”.

Coranul face referire la genocidul tribului evreiesc Qurayza, la impartirea prazii, la luarea de sclavi si la teroarea insuflata – Allah “a aruncat spaima in inimile lor” – in versetele 33:26-27. Conform explicatiilor din traducerile oficiale (Mecca si Al-Azhar) ale Coranului, tribul Qurayza a fost pedepsit pentru ca a fost potrivnic Profetului si islamului. Vorbim de uciderea si luarea ca sclavi a unor civili necombatanti.

Poate ca la acest genocid de succes se gandea Mahmed cand a spus “teroarea m-a facut victorios”? Decideti dumneavoastra.

Intre timp, pe baza a 14 secole de istorie musulmana, constatam ca urmasii Profetului au islamizat in mai putin de un secol de la moartea sa nordul Africii, Orientul Mijlociu si parte din Asia, prin masacru si teroare, nu prin misionariat pasnic. Si ca urmasii urmasilor lui au procedat la fel, continuand expansiunea islamica spre Est, India si teritoriile indepartatei Chine, iar la Vest, spre Europa, ajungand pana la portile Vienei (si dincolo de ele).

Stim, de asemenea, ca asa au fost distruse civilizatii intregi, mai avansate, constituite odinioara in mari imperii (persan, bizantin).

Dupa cum stim ca aceeasi este pozitia multor musulmani si lideri musulmani contemporani, si a tuturor gruparilor teroriste musulmane, nu doar a califilor Statului Islamic: “va convertiti, va supuneti sau muriti!”

Ce credeti? Conteaza sau nu conteaza modelul profetic in zilele noastre?

In fine, mai constatam ceva ingrijorator: ca apologeti occidentali ai islamului, la fel ca Mahomed, considera ca genocidul preventiv al inamicilor islamului este legitim – “victima”, respectiv tribul Qurayza, a fost de vina ca s-a opus. (De exemplu Karen Armstrong, 71 de ani, britanica, fosta catolica, actualmente crestin-progresista, autoare si ea a unei biografii mai recente a lui Mahomed – una plina de confuzii si inexactitati istorice. Karen Armostrong se numara printre invitatii atat de dragi celor de la TED talks.)

Aceasta fiind, de fapt, drama inedita a zilelor noastre: apologetii nemusulmani si ireponsabili ai islamului, violentei si terorii musulmane “justificabile”.   “Liberali”, progresisti, multiculturali, ba chiar “coservatori” si “crestini” – pe scurt, impostorii nostri intelectuali si spirituali.

 2.Asasinarea păstorului cu un ochi

Asasinatul a fost comis din proprie initiativa de un servitor devotat  lui Mahomed, Amr Ibn Umayya, si ulterior aprobat de Profet. Delictul victimei? De opinie si optiune religioasa – ceea ce in zilele noastre se numeste “ofensarea Islamului” sau “islamofobie”  – a se citi critica si opozitia argumentata fata de islam.

Ibn Ishaq consemneaza (pg 673-675) ca, adapostindu-se intr-o pestera, Amr (inarmat inclusiv cu arc si sageti) intalneste un păstor care avea un singur ochi bun. Păstorul l-a intrebat cine este si, afland ca e musulman, a inceput sa cante:

“Cat voi trai nu voi fi musulman/ Nici nu voi da ascultare acestei religii”

Blasfemie! si-a spus musulmanul, planuind sa se razbune. Asa ca a asteptat ca pastorul sa adoarma, dupa care l-a ucis infigandu-i arcul in ochiul sanatos pana cand i-a iesit pe partea cealalta a craniului. Ajuns in fata lui Mahomed, dupa ce i-a relatat oribilul asasinat si motivul, Profetul l-a binecuvantat.

Pastorul, prin urmare, era impotriva islamului si hotarat sa nu i se supuna. Eroarea lui a constat in convigerea ca libertatea religioasa sau a cuvantului, inca uzuale printre arabii de alte religii, ar fi ramas in vigoare si printre musulmani. S-a inselat: in Islamul timpuriu violenta extrema pentru delict de opinie si religie era norma “religiei pacii”, demna de lauda Profetului insusi. Si asa, sarmanul pastor si-a pierdut viata intr-un mod oribil.

Poate la acest episod exemplar de anihilare a adversarilor islamului – ii omori, dar nu oricum, ci bestial – se gandea Mahomed cand a spus ca teroarea l-a facut invingator? Va las pe dvs sa decideti.

Intre timp observam ca aceeasi motivatie – delictul de opinie prin critica Profetului si a Islamului – au avut-o in 2004 asasinul regizorului olandez Theo Van Gogh – autor al filmului Submission in care critica tratamentul femeii in islam – sau, in 2015, asasinii redactiei Charlie Hebdo – care-l caricaturiza pe Mahomed.

De asemenea, observam ca acum, in anul de gratie 2016, delictul de opinie impotriva Islamului si Profetului este pedepsit prin lege in mai multe tari islamice, eventual cu moartea.

De exemplu in codul penal pakistanez citim: Art 295-C “Utilizarea remarcilor peiorative la adresa Sfantului Profet. Cel care, prin cuvinte scrise sau vorbite, sau prin reprezentari vizibile, sau prin imputare, aluzie sau insinuare, direct sau indirect, intineaza numele sacru al Sfantului Profet Mahomed (pacea fie asupra lui) va fi pedepsit cu moartea sau condamnat la inchisoare pe viata, si va plati de asemenea amenda.”.

Sau in Arabia Saudita, unde in noiembrie 2015 poetul Ashraf Fayadh, 35 de ani, a fost condamnat la moarte de instanta pentru ca “l-a ofensat pa Mahomed, a ras de Coran si a raspandit ateismul”. In prima instanta primise o pedeapsa mai “blanda”: numai patru ani de inchisoare si opt sute (!) de lovituri de bici (care se administreaza in public). Dar procurorul saudit a facut recurs si a obtinut pedeapsa cu moartea.

Sharia Saudi Arabia sentences poet to death for apostasy and blasphemy

Acelasi lucru se intampla si-n Iran, si-n alte tari majoritar musulmane. Observati, va rog, ca nu vorbim de “barbarul” Stat Islamic, ci de state membre cu drepturi depline in Organizatia Natiunilor Unite.

Poate ca unii cred ca legiuitorii pakistanezi sau sauditi sunt niste exceptii retrograde in lumea musulmana. Acestora le aducem la cunostinta ca acelasi lucru – pedeapsa cu moartea pentru apostazie sau blasfemie – este stipulat in manualele jurisprudentiale (sharia) ale oricareia dintre scolile islamice contemporane, de autoritate (Shafi, Maliki, samd).

Iar drama actuala a Occidentului este ca o logica institutionala similara, anti-libertate religioasa si de exprimare, este aplicata de autoritatile nemusulmane, insa Corecte Politic, propriilor cetateni care indraznesc sa critice argumentat Islamul. S-a ajuns pana la a fi  trimisi la puscarie (Marea Britanie) sau vizitati acasa de politie pentru ca posteaza prea mult pe tiwitter (Olanda). Iar „elitele” politice si intelectuale incurajeaza aceasta oroare, acuzandu-i pe criticii islamului de „hate speech” si „islamofobie”.

Dumneavoastra ce credeti? Sunt pedeapsa cu moartea (sau cu inchisoarea pe viata, sau cu 800 de lovituri de bici) sau asasinatul  pentru delict de opinie de natura sa inspire teroare? Au sau nu vreo legatura cu textele sacre musulmane si cu modelul Mahomed?

Este justificata sau nu de fundamentele religioase musulmane teama de islam? Nu de alta, insa „fobia” din „islamofobie” inseamna teama irationala, nejustificata, iar „ura” din „hate speech” e sentiment, nu argument de felul celor pe care le discutam aici.

3.Asasinarea lui Abu Afak

Abu Afak s-a numarat contemporanii lui Mahomed care au avut indrazneala sa-l critice. Si pentru asta a platit cu viata.

Istoria lui Abu Afak – Ibn Ishaq pg 675 – este una din pildele populare si exemplare in cultura islamica chiar si zilele noastre, din pacate.

Abu Afak si-a manifestat public, in versuri – pe vremea aceea nu existau ziare, iar informatia si opinia circulau pe cale orala, deseori in versuri – dezaprobarea fata de uciderea de catre Mahomed in numele lui Allah a unuia dintre membrii comunitatii – al-Harith – si fata de noua ordine islamica, pe care o considera discretionara si imorala prin comparatie cu legea anterioara, a “regelui” Tubba, care avea o buna reputatie.

Lui Mahomed nu i-a convenit critica si, considerandu-se insultat, a ordonat asasinarea lui Abu Afak. Insa nu a desemnat asasinul, ci a solicitat voluntari, intreband: “cine se ocupa de acest ticalos pentru mine?” S-a oferit Salim b. Umayar, care a si executat misiunea.

Aceeasi soarta a avut-o Asma bint Marwan (bint = fiica; deci fiica lui Marwan) care, la randul ei, a criticat asasinarea lui Abu Afak (ibn Ishaq, pg 675)

Observatiile mele pe marginea acestor asasinate (fara sa fie singurele de gen consemnate de Sira) ar fi urmatoarele:

a) Mahomed considera ca orice critica sau ironie la adresa lui, indiferent cat de legitime, sunt “insulte” si nu pot fi tolerate.

La fel ca atunci, in zilele noastre, islamul nu tolereaza critica si satira, indiferent cat de justificate, la adresa Profetului – vezi exemplele anterioare, respectiv Pakistan si Arabia Saudita, condamnarea la moarte pentru blasfemie.

b) Mahomed se considera indreptatit sa ordone asasinarea criticilor sai fara aplicarea vreunei proceduri judiciare cu administrarea de probe in acuzare sau aparare.

La fel ca atunci, in zilele noastre, diversi (si din ce in ce mai numerosi) musulmani devotati lui Mahomed si religiei/invataturilor lui, se considera indreptatiti sa omoare civili – atentie! nu combatanti – care indraznesc sa critice sau ironizeze islamul sau pe Profetul lui. Ceea ce este – uciderea extrajudiciara, cu premeditare, a civililor, in numele unei Cauze politice si/sau religioase – insusi definitia terorismului in general si a terorismului islamic in special – vezi partea a IV-a si a V-a din prezenta serie.

Ei, ce credeti? Au teroarea islamica institutionalizata (prin lege statala) si terorismul musulman (detinatorul monopolului global in materie) vreo legatura cu religia musulmana? Ar putea fi Mahomed sursa lor de inspiratie?

Au dreptate centralele politice si academice multiculturale cand ii acuza pe criticii islamului de „hate speech” si „islamofobie” pretinzand ca „islamul e pace” si religia mahomedana este „Religia Pacii”?

 

4.“Lista” lui Mahomed. Două fete cântărețe și alte ținte  de ucis

 Mahomed si-a inceput cariera profetica la Mecca, de unde, dupa ce a creat serioase tulburari sociale, a fost expulzat (622 dH, hegira). Dupa fuga la Medina, obiectivul sau militar prioritar a fost cucerirea Meccai, scop in care a desfasurat timp de 8 ani mai multe campanii militare.

Intr-una din aceste “expeditii”, Mahomed a invadat orasul cu efective impresionante, iar meccanii au decis sa nu lupte. Dupa ce trupele lui au invadat Mecca, le-a ordonat oamenilor lui sa nu ucida pe niciunul dintre aceia care nu opun rezistenta, cu exceptia anumitor persoane pe care el le considera “tinte valoroase” (Ibn Ishaq, pb 550-551).

Pe lista de asasinate se aflau si doua fete, Farhana si prietena ei, a caror unica “crima” erau cantecele satirice la adresa Profetului. Printre alte tinte, pe lista lui Mahomed s-au mai aflat:

 

1. Abdullah bin Sa’d, pentru parasirea islamului – apostazie.
2. Al-Huwayrith bin Nuqaydh bin Wahb bin Abd bin Qusayy pentru insulta la adresa lui Mahomed.
3. Sara: insulta la adresa lui Mahomed – fapt care se intamplase cu 8 ani inaintea alcatuirii “listei”; nu se poate spune ca Profetul era iertator sau nu avea tzinere de minte.

La care adaugam: dupa cum am vazut mai sus, acum, in secolul 21, legea islamica mentine pedeapsa cu moartea pentru blasfemie – critica sau ironie – la adresa lui Mahomed. Iar musulmani devotati – “fundamentalistii” – se considera indreptatiti sa asasineze civili – regizori, caricaturisti, scriitori – pentru acelasi “delict”. Nu mai vorbim de liderii organizatiilor teroriste musulmane sau de Statul Islamic.

Asadar, credeti ca exista sau nu vreo legatura intre teroarea institutionalizata sau extra-institutionala practicata in islam, pe de o parte, si Mahomed – modelul si invataturile sale – pe de alta parte ?

Sa va mai intreb daca, dupa informatiile “de context” din primele 6 parti – date, fapte si opinii competente intemeiate pe ele – inca mai credeti ca “islamul e pace”, ca “Statul Islamic nu e islamic, ci o erezie musulmana”, sau ca nu exista nicio legatura intre terorismul musulman si religia musulmana? Sau ca religia musulmana este una ca oricare alta?

Pe aceasta nota dubitativ-reflexiva, promit sa revin cu alte argumente de text si realitate obiectiva, care sa va ajute sa va orientati singuri si corect – nu Corect Politic – in cultura islamului si jihadului. Pentru ca knowledge is power, iar reperele de supravietuire, adaptare si integrare in realitate vin din cunoastere, nu din fantezii “multiculturale”, colective sau personale.

 Epilog la zi

Birmingham, Marea Britanie, ianuarie 2016. Tareena Shakil, 26 de ani, o tanara mama musulmana de cetatenie britanica acuzata de colaborare cu Statul Islamic, este intrebata de instanta de ce, printre altele, a raspandit in retelele de socializare pasaje violente din Coran care incurajeaza terorismul, impreuna cu imagini ale jihadistilor ISIS.

Acuzata izbucneste in fata instantei si spune:

“Daca pasajele coranice incurajeaza terorismul, daca despre asta vorbim, atunci inseamna ca fiecare musulman ar trebui sa fie terorist”

http://pamelageller.com/2016/01/ifkoranic-passages-encourage-terrorismevery-muslim-would-be-a-terrorist.html/

Mai, sa fie! O fi-nteles bine Tareena?

Retineti: kowledge is power. In actualul razboi al civilizatiilor, in confruntarea cu islamismul si jihadul, nu are absolut nicio importanta ce credeti sau vreti sa credeti dvs ori multiculturalii despre islam. Conteaza doar ce este Islamul si ce cred de 14 secole incoace membrii “natiunii islamice”(ummah), respectiv cele aproape 1,6 miliarde de musulmani in viata. Pe data viitoare!

Celelalte parti ale acestei serii introductive in cultura si civilizatia islamului:

Partea I Iluzii, matre, minciuni, corectitudini politice

Să înțelegem religia păcii și jihadul (I)

Partea a II-a De la Mecca la Apocalipsa. Jihadul clasic

Să înțelegem religia păcii și jihadul (II). De la Mecca la Apocalipsă. Jihadul clasic.

Partea a III-a Jihadul contemporan si delirul multicultural

Să înțelegem religia păcii și jihadul (III). Jihadul contemporan și delirul multicultural.

Partea a IV-a Terorismul musulman este fundamentat coranic

https://ihincu.wordpress.com/2015/02/23/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-iv-terorismul-musulman-este-fundamentat-coranic/ 

Partea a V-a Incorect politic, despre terorism si religie

Să înțelegem religia păcii și jihadul (V) Incorect politic, despre terorism și religie

Partea a VI-a Profetul razboinic

Să înțelegem religia păcii și jihadul (VI) Profetul războinic