Să înțelegem religia păcii și jihadul (VI) Profetul războinic

Motto: Oamenii nu cedeaza din libertatile lor decat sub imperiul unor iluzii (Edmund Burke, Buckinghamshire, 1784)

Context: Islamul si interactiunea cu alte civilizatii.

Partile precedente: jihadului clasic si contemporan; legatura dintre textele sacre musulmane, jihad si terorism global (din care peste 90% este musulman, pe date actualizate pana in 2013); legatura dintre islamism, nazism si comunism; le gasiti aici si pe linkurile indicate la final:

https://ihincu.wordpress.com/2015/08/29/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-v-incorect-politic-despre-terorism-si-religie/

I.Civilizatii si religii

“Identitatea civilizationala va avea o importanta crescanda in viitor, iar lumea va fi modelata in buna masura de interactiunea dintre sapte sau opt mari civilizatii. Acestea includ civilizatia occidentala, confucianista, japoneza, islamica, hindusa, slavic-ortodoxa, latino-americana si, posibil, africana. Cele mai imporante conflicte ale viitorului vor aparea de-a lungul liniei culturale de demarcatie dintre aceste civilizatii. De ce?

 Intai, diferentele dintre civilizatii nu sunt doar reale; sunt fundamentale. Civilizatiile se diferentiaza intre ele prin istorie, limba, cultura, traditie, si, cel mai important, religie. Oameni din diferite civilizatii au vederi diferite despre relatia dintre om si Dumnezeu, individ si grup, cetatean si stat, parinti si copii, sot si sotie, care difera la fel ca vederile corelative asupra drepturilor si responsabilitatilor, libertatii si autoritatii, egalitatii si ierarhiilor. Aceste diferente sunt produsul secolelor.” Samuel Huntington, Harvard, Ciocnirea civilizatiilor, eseu (anterior cartii omonime), 1993.

Eseul (si ulterior cartea omonima a) lui Huntington a fost o replica la lucrarea in care Francis Fukuyama decreta “sfarsitul istoriei” si al ideologiilor. Desigur, prematur. Istoria ultimelor doua decade si prezentul il infirma pe Fukuyama si il confirma pe Huntington (care i-a fost profesor; deh, unii invatacei nu-si depasesc, nici macar nu-si inteleg profesorii).

Istoria recenta si prezentul confirma mai degraba sfarsitul memoriei decat al istoriei, si inlocuirea gandirii critice  cu cea ideologizata.

Repet: Ciocnirea civilizatiilor, 1993! Au trecut douazeci de ani, deja se intampla, dar tot nu s-a inteles.

Intre timp, crestinismul si civilizatia occidentala aferenta inregistreaza un declin evident. Crestinii au devenit, atat in Occident, cat si in Africa sau Orient, cea mai persecutata comunitate religioasa – fie ca vorbim de Stanga Corecta Politic si Multiculturala, ori de teocratii musulmane si tiranii orientale; fie ca vorbim de incalcarea sistematica, legala, a libertatii de optiune si expresie religioasa, ori de sclavie si crima in masa.

Totodata, singura religie in expansiune de atunci incoace este islamul.

Sunt realitati care nu se schimba prin simplul fapt de a fi ignorate sau negate.

II.Istoria si religia conteaza „Fiecare generație, dacă nu vrea să dispară din istorie, este obligată să privească mai întâi înapoi, pentru ca să poată pe urmă împinge viața înainte și s-o facă să renască, de fiecare dată, în splendoarea altei întruchipări.” Gabriel Liiceanu, Sase dereglari contemporane, 2015 (text integral la final, cu link) Despre istorie si religii – marile religii – se vorbeste mult, dar prost in zilele noastre. Iar daca eu, care nu-s nici istoric, nici teolog, imi dau seama …

Educatia centralista, uniformizata prin lege – scoala si programa de stat, sa ne-ntelegem – de unde si politizata, poarta mare parte din vina. Mass-media de asemenea. Plus majoritatea coplesitoare a elitelor intelectuale.

Cultura generala si istorica – istoria faptelor si marilor idei transformative social, economic, politic – sunt un dezastru. Istoria marilor religii si curente de gandire religioasa, la fel.

O spun pentru ca, desi am terminat demult cu educatia formala, am resimtit pe pielea mea acest neajuns. Si, desi am sperat ca generatiile viitoare, nascute sau educate in libertate, sa nu mai cada victima acestei malformatii intelectuale, lucrurile nu stau asa. Pana si Occidentul a apucat si persista pe calea asta, gresita, a educatiei superficiale, deformate ideologic, limitative de gandire autonoma si cunoastere solida. Iar stiintele umaniste, sociale – printre care istoria – sufera cel mai mult.

O stare de fapt inspaimantatoare, pentru ca induce un divort patologic de realitate:

Cum poti intelege civilizatia in care traiesti, de unde vii – traditii, idei, norme sociale, morale, politice, economice – si incotro te indrepti, daca nu ai notiuni esentiale (si corecte) despre trecut si evolutiile pe parcursul carora te afli?

Cum poti sa te integrezi intr-o lume din ce in ce mai inter-activa si globalizata, fara sa ai o viziune de ansamblu a raportului dintre civilizatia ta si celelalte, in interactiune dinamica? Pentru ca, sa ne-ntelegem, fiecare moment al prezentului este trecut si viitor in acelasi timp. “Timpurile” nu sunt statice, sunt in permanenta schimbare, fie ca ne place sau nu.

Si cum poti intelege o civilizatie contemporana – a ta sau alta – daca nu-i cunoscti fundamentele? Printre acestea, de o maxima importanta, raman cele religioase.

Relatia omului cu Dumnezeu, cu divinitatea, fie de asumare sau de respingere (eventual totala – ateismul), guverneaza si modeleaza identitatea personala, culturala si sociala, si actiunea umana intr-o masura mult mai mare decat multi – in special tinerii – sunt dispusi sa admita. Si nu, nu toate religiile sunt la fel.

Nu in ultimul rand, religiile oficiale – cultele oficial recunoscute si chiar finantate de statele eropene si occidentale – si inaltii lor ierarhi fac mai multa politica decat ar trebui, si mai putina educatie religioasa, spirituala si morala solida, specifica si comparata, de unde rezulta un proces bizar, autist si defectuos de catehizare.

Cand mie imi ies concetateni din biserica crestina si merg glont sa-l voteze pe Ponta (neocomunist, mincinos si hot de notorietate), cand insusi Papa de la Roma ne spune ca TOATE RELIGIILE SUNT LA FEL, ca prima amenintare globala este “schimbarea climatica” si ca marxismul (care neaga si discrediteaza religia crestina) e bun, in timp ce capitalismul si pietele sunt “criminale”, atunci e timpul sa ne ingrijoram si sa intervenim. Sa vorbim deschis despre ce stim – si stim ca nu-i asa cum clameaza la ora actuala majoritatea elitelor politice, academice si mediatice, occidentale sau locale.

De exemplu, sa exprimam public intrebari si argumente rationale, valide, care sa conduca la cunoastere solida si reluarea contactului cu realitatea, asa cum este, nu cum ne-o imaginam din naivitate si/sau ignoranta indusa institutional si mediatic. Sa ne uitam in jur si in trecut, la cei “intelepti si buni”, vorba lui Edmund Burke, la cei competenti, integri si onesti, care ne spun adevarul neplacut,   nu la cei care ne lingusesc, hranidu-ne iluziile. Pentru ca numai asa putem gestiona adecvat, practic si util, nu autodistructiv realitatea.

 III.Profetii conteaza

 “De ce conteaza astazi viata lui Mahomed, profetul Islamului? Paisprezece secole au trecut de cand s-a nascut. Milioane de musulmani au trait si murit de atunci, si multi lideri s-au ridicat si au condus pe dreptcredinciosi, inclusiv descendentii Profetului insusi. Cu siguranta islamul, la fel ca alte religii, s-a schimbat in 1400 de ani.

 Iata de ce viata lui Mahomed conteaza: contrar a ceea ce multi secularisti vor sa va faca sa credeti, religiile NU sunt in intregime determinate (sau distorsionate) de credinciosi, de-a lungul vremii. Vietile si cuvintele fondatorilor raman centrale, indiferent cat de departe este trecutul in care au trait. Ideea conform careia credinciosii ar modela religia este derivata, pe de alta parte, din deconstructivismul anilor ’60 – o filosofie foarte la moda atunci, care il invata pe cititor ca sensul cuvantului scris este doar acela dat de insusi cititor […] Finalmente, conform deconstructivismului, noi toti ne cream propriul set de “adevaruri”, niciunul mai bun sau mai rau decat oricare altul.

 Cu toate acestea, pentru omul religios de pe strazile din Chicago, Roma, Ierusalim, Damasc, Calcutta sau Bangkok, Isus, Moise, Mohamed, Krishna si Budha inseamna ceva mult mai important decat orice lectura individuala a lor.” Robert Spencer, Ghidul Incorect Politic despre Islam si Cruciade (best seller international, 2005).

Robert Spencer este specializat in studii religioase, si din 1980 studiaza predilect teologia, legea si istoria islamica. Este autorul a 15 volume pe tema, dintre care cel mai cunoscut (elogiat chiar de NY Times) este cel citat – The Politically Incorrect Guide to Islam and the Crusades – si cel mai recent, The Complete Infidel’s Guide to ISIS (2015). Este colaborator la think-tank-uri prestigioase precum Heritage Foundation si Free Congress Foundation.

La cele afirmate de Spencer in debutul cartii sale si argumentate apoi (istoric si rational) pe tot parcursul ei, adaugam un fapt esential: Coranul (Scriptura musulmana, Cartea sfanta a islamului) reprezinta consemnarea si interpretarea moralista, in ordine cronologica, a revelatiilor si faptelor lui Mahomed.

Iar pe toti cei care se trezesc citand versete aparent pacifiste (si tolerante) din Coran, sau pretinzand ca versetele jihadiste explicite (peste 100) si cele care propovaduiesc intoleranta fata de nemusulmani, legitimand minciuna, violenta si chiar crima impotriva acestora din urma, ar fi rupte din context, ii invit sa lectureze integral lucrarea, cu explicatiile imperios necesare ale celor competenti, incluzandu-i pe cei citati aici. Pentru ca numai asa vor putea dobandi o viziune corecta si integrata a ceea ce inseamna islamul si religia musulmana, cu diferitele secte si curente de gandire, trecute sau contemporane. Pana atunci opinia lor nu conteaza decat, cel mult, pentru idiotii utili ai acestei ideologii si ai Corectitudinii Politice occidental-multiculturale.

Nu in ultimul rand, ii invit sa-si asume aceasta realitate: indiferent cat de moderat este sau pare un adept al religiei musulmane – vom reveni altadata la doctrina coranica intitulata Taqiyya, care permite credinciosului musulman sa-l minta pe nemusulman cu voie de la Allah – cert este ca Mahomed este si ramane profetul si intemeietorul acestei religii, iar Coranul ramane scriptura ei. Din cate stiu, Coranul n-a fost niciodata abrogat (in tot sau in parte) de vreo autoritate religioasa musulmana, iar profetul Mahomed n-a fost renegat de musulmani (oricare).

IV.Cum poate fi pasnica o religie intemeiata de un profet eminamente razboinic?

Aceasta este intrebarea pe care ar trebui sa si-o puna toti cei care sustin aceasta monumentala si larg mediatizata minciuna – ca “islamul e pace”. Sau, mai nou, ca barbarul Stat Islamic n-ar fi islamic, ci o aberatie, o erezie musulmana.

Aceasta este intrebarea pe care ar trebui sa si-o puna si cei care se identifica drept musulmani “moderati”.

In acest sens, oferim in continuare cateva date si fapte ISTORICE, irefutabile, necontestate nici macar de islam.

Sunt cateva repere ajutatoare in formarea unei opinii corecte despre religia si cultura sociala mahomedana – de la intemeietorul ei, Mahomed, profetul islamului. Repere pe care ar trebui sa le cunoasca orice adult si/sau adolescent de varsta scolara, pentru a avea o viziune realista privind cultura si civilizatia islamica, si posibilitatea de a “integra” islamul, eventual “pasnic” si “democratic”, in civilizatia europeana si occidentala (sau, nu in ultimul rand, in cea hindusa, budista, confucianista, samd).

Ne ajuta David Cook, profesor de studii religioase, specialist in studii islamice, autor al best-seller-ului international Understanding Jihad (2005). El ne povesteste ca istoria musulmana a inceput in anul 622, cu hegira – fuga lui Mahomed la Medina, o oaza formata din mici sate si forturi divizate politic intre doua triburi arabe pagane (politeiste) si trei triburi evreiesti. In urmatorii 5 ani Mahomed a convertit la islam cele doua triburi arabe, a exilat doua triburi evreiesti si a ocupat Medina; dupa batalia de la Badr (624 dH) a exterminat (prin decapitarea barbatilor si luarea ca sclave a femeilor) al treilea trib evreiesc – Qurayza.

Precizam ca in Coran, aceasta perioada (cu revelatiile si invataturile profetice aferente) corespunde primelor sure (capitole), anterioare cuceririi Meccai – Sura 8, intitulata “Sura Prazilor”, cuprinde deja invataturile si concluziile bataliei de la Badr, considerata prima batalie “tematica”.

In acest context, spune Cook, s-a nascut ideea de jihad – razboi sfant in numele lui Allah, datoria oricarui dreptcredincios musulman, razboi indreptat impotriva necredinciosilor.

Precizam, de asemenea, ca s-au identificat si consemnat in doctrina si literatura clasica islamica trei feluri de jihad: militar (“al sabiei” sau “al mainii”), ideologic (“al gurii”) si spiritual (interior, individual). Primele doua au fost si au ramas, din pacate, cele definitorii pentru islam (ne explica tot David Cook in Islamism si Jihadism, Transformarea notiunii clasice de jihad intr-o ideologie a terorii, 2009, in Totalitarian Movements and Political Religions, vol 10, nr. 2)

In ce priveste faptele de razboi ale lui Mahomed, il citam chiar pe autor (din Understanding Jihad):

“campaniile de castigare a aderentilor si control teritorial constitutie principala preocupare si activitate a comunitatii [musulmane] in ultimii 9 ani de viata ai Profetului. Mohamed este consemnat a fi participat la cel putin 27 de campanii militare si a fi ordonat alte 59 – o medie de nu mai putin de 9 campanii pe an. Aceste campanii pot fi impartite in patru grupe:

1.Cele cinci batalii “tematice” de la Badr (624), Uhud (625), Khandaq(627), Mecca (630) si Hunyan (630), avand scopul de a domina cele trei regiuni principale ale Hijaz: Mecca, Medina si al-Ta’if.

2.Expeditiile militare impotriva beduinilor, avand scopul de a forta triburile locale sa sprijine – sau cel putin sa nu atace – musulmanii.

3.Atacurile impotriva triburilor evreiesti in scopul de a securiza oazele in care acestia rezidau (evreii secolului 7 erau preponderent agricultori si crescatori de animale, nota mea)

4.Doua expeditii militare impotriva Bizantului la al-Mu’ta (629) si Tabuk(631) si campania condusa de Usama b.Zayd (632) impotriva Siriei, care, desi nu tocmai reusite initial, anuntau directia cuceririlor musulmane care au urmat mortii Profetului, din anul 632.”

Pornind de la aceste realitati istorice si culturale, iata cateva intrebari esentiale pe care ar trebui sa si le puna omul actual, indiferent de optiunea sa religioasa (ii includ aici si pe musulmanii “moderati”):

a) Poate fi pasnica o religie intemeiata de un profet razboinic, cu o ideologie expansionista, totalitara si discretionara?

b) Poate fi o Carte Sfanta construita in exclusivitate in jurul faptelor, revelatiilor, profetiilor, invataturilor morale si practice ale unui profet razboinic si intolerant una generatoare de alt tip de spiritualitate decat a acestuia? Vorbim de Coran, stiti, materialul didactic de la moschee.

c) Cat de musulman poate fi un musulman care respinge sincer aceste fapte si invataturi? Si cat de sincer – avand in vedere doctrina coranica a minciunii scuzabile, taqyyia?

Nu, n-am terminat. Abia am inceput. Pe de alta parte, dvs sunteti liberi sa nu ma credeti pe cuvant, ci sa cercetati, cititi, ganditi, contraargumentati. Insa serios si din surse serioase, de felul celor pe care le-am utilizat (si citat) in celelate parti ale acestei serii introductive in cultura si civilizatia islamica:

Partea I Iluzii, matre, minciuni, corectitudini politice

Să înțelegem religia păcii și jihadul (I)

Partea a II-a De la Mecca la Apocalipsa. Jihadul clasic

Să înțelegem religia păcii și jihadul (II). De la Mecca la Apocalipsă. Jihadul clasic.

Partea a III-a Jihadul contemporan si delirul multicultural

Să înțelegem religia păcii și jihadul (III). Jihadul contemporan și delirul multicultural.

Partea a IV-a Terorismul musulman este fundamentat coranic

https://ihincu.wordpress.com/2015/02/23/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-iv-terorismul-musulman-este-fundamentat-coranic/ 

Partea a V-a Incorect politic, despre terorism si religie

Să înțelegem religia păcii și jihadul (V) Incorect politic, despre terorism și religie

Partea a VII-a Profetul si teroarea. Patru istorii musulmane

Să înțelegem religia păcii și jihadul (VII). Profetul și Teroarea. Patru istorii musulmane

 

Nu in ultimul rand v-as ruga (ceea ce inseamna mai mult decat o invitatie), sa cititi acest text recent (si de exceptie) semnat de Gabriel Liiceanu si publicat sub titlul “Sase dereglari contemporane”. Este mai mult decat important. Este esential si vital.

Esential pentru a intelege (chiar fara sa fi citit bibliografia de referinta), cum a fost si este posibil ca adevaruri fundamentale despre civilizatia crestin-occidentala (cea mai avansata cunoscuta de oameni) in raport cu celelalte civilizatii (de exemplu cea islamica) sa fie evacuate din constiinta publica, si substituite masiv cu minciunile autodistructive, suicidale, ale Stangii Universale si Corectitudinii ei Politice. Vital, pentru ca numai asa, constientizand aceste dereglari, in aceste coordonate excelent sumarizate in text, veti intelege cu ce aveti de luptat, voi si generatiile urmatoare, pentru ca aceasta civilizatie crestin-occidentala sa nu dispara.

De asta va rog (nu va invit) sa cititi: http://www.contributors.ro/cultura/șase-dereglari-contemporane/