Ioana Hincu

Să înțelegem religia păcii și jihadul (I)

In Dubii on ianuarie 10, 2015 at 9:53 pm

Iluzii,mantre, minciuni, corectitudini politice

Nu-mi amintesc sa fi vazut si auzit vreodata atatea prostii, sofisme si mantre iresponsabile, privind concepte si realitati esentiale, ca zilele astea, urmare a crimelor jihadiste de la Paris. De la cei mai discreti (pana acum) bagatori de seama pana la elitele academice, politice si mediatice. Democratia, religia, Europa, Islamul, crestinatatea, “civilizatia”, “cultura”, libertatea, razboiul si pacea, s-au contopit intr-o tocanita conceptuala care daca n-ar fi tragica prin consecintele asupra mentalului publicului, ar fi de un comic irezistibil prin efectele imediate – asa cum numai comicul involuntar poate fi.

Nu, nu pretind c-as fi detinatoarea adevarului absolut sau a cunoasterii exhaustive a acestor teme. Dar, pentru Dumnezeu, cand il auzi pe un fost sef SRI (Costin Georgescu) afirmand ca “”Eu n-am citit Coranul, dar l-au citit prieteni de-ai mei şi mi-au spus că înseamnă pace”, pe fosti consilieri prezidentiali (Cristi Diaconescu) insistand ca nu exista nicio legatura intre religia musulmana si atentate, sau pe absolut respectabili si eruditi ganditori (Andrei Plesu) ca tragicele evenimente de la Paris vor da “apă la moară şi celor care cunosc superficial Islamul, printre care se numără chiar făptuitorii unor asemenea acte. Ei nu sunt în litera şi în spiritul textului lor sacru, sunt în afara lor şi dovada e că şi comunităţile musulmane aşezate sunt îngrozite şi-şi declară neaderenţa la această gesticulaţie isterică.” (vai de capul unor asemenea cunoscatori „profunzi” ai „textelor sacre”)… Si daca ar fi astea singurele afirmatii iresponsabile, ale singurilor opinatori…. Nu se poate sa nu intervii. Mai ales cand stii bine ce stii.

Da, atat cat stii, fara sa le stii pe toate, daca stii bine, din surse serioase, esti dator sa intervii. Sa spui. Pentru ca este o dovada de iresponsabilitate din partea unor figuri publice si formatori de opinie cu impact la public, sa mistifice, cu sau fara stiinta, realitati si notiuni atat de importante. (Supara-se cine s-o supara, inclusiv fanii dlui Plesu, pe care il citesc, respect si chiar indragesc de la distanta de 25 de ani). Se intampla de zeci de ani. Si-n Occident, nu doar la noi. De unde si iluziile, mantrele, confuziile publicului larg.

Da, este iresponsabil sa ocolesti (din cine stie ce temeri, insuficiente si interese personale) adevaruri incomode, dar vitale. Gen: suntem in plin conflict al civilizatiilor, culturilor, ideologiilor, religiilor, sistemelor etice si politico-institutionale. Gen: islamul NU este religia pacii – nefericita sintagma prima data rostita public in nefericita zi de 17 septembrie 2001, dupa 9/11. Gen: jihadistii NU sunt in afara textelor sacre, chiar daca felul in care diversi ulama (inteleptii jurisprudentei islamice) le interpreteaza ramane discutabil. Gen: nu doar teroristii si autorii crimelor in masa comise in numele lui Allah sau Mahomed aplauda jihadul. Si as putea continua cu demistificarea mai multor mantre de actualitate. Dar ma opresc pentru ca, de introducere, important e altceva. Sa ne-ntelegem:

NU este si NU va fi liniste si pace, nici macar un echilibru, fie si instabil, intre civilizatia noastra, democratica si occidentala, si civilizatia lor, nedemocratica si orientala, pana cand nu vom adresa onest si cat mai bine informat aceste chestiuni. Fara dublu discurs. Fara duble standarde etice si legale.

NU vom putea adresa onest si corect aceste chestiuni cata vreme ne vom lasa guvernati de teama: teama de a nu deranja, teama de a nu starni emotii negative, teama de a nu fi aspru criticati si sanctionati in numele Corectitudinii Politice.

NU vom gasi solutii benefice si durabile intemeindu-ne pe iluzii si mantre corecte politic, pe negarea realitatii, pe jumatati de adevaruri, sau pur si simplu pe minciuni.

 

Islamul e pasnic? Progresist? Jihadul n-are legatura cu religia musulmana?

Nu voi da “apa la moara” nimanui (vorba dlui Plesu) in cele ce urmeaza. Doar adevarului si ratiunii. Si nu cu argumente superficiale, chiar daca unele vor fi ireverentioase. Ci cu unele serioase, ale mele  sau ale unor oameni seriosi, vii sau morti. Argumente empirice si rationale. Argumente istorice si actuale.

Incepem de aici, din epoca in care in Franta – tara-subiect al recentelor evenimente tragice – tocmai se instalase, de vreo jumatate de secol, democratia de tip liberal. Alexis de Toqueville, unul dintre marii ganditori politici ai tuturor timpurilor, aparator al democratiei si libertatii individuale, si mare admirator si analist al democratiei americane, era totusi preocupat si de problema islamului. De ce? Simplu: coloniile Frantei din Nordul Africii, in special Algeria. Toqueville a studiat cu multa atentie Coranul si a facut si vizite repetate-n Algeria. Dupa primul sau sejur algerian, intr-o scrisoare catre Arthur de Gobineau (oct 1843), Toqueville scria, comparand impactul crestinismului cu cel al islamului:

“Daca va disparea crestinismul, asa cum multi se grabesc sa prezica, ne va infesta, asa cum si anticilor li s-a intamplat inainte de aparitia sa, o lunga decrepitudine morala, un amurg otravit, care va sfarsi prin a aduce nu stiu unde si nici cum o renovare…Am studiat Coranul mai ales datorita pozitiei noastre cu privire la populatia musulmana din Algeria si Orient. Admit ca am iesit din acest studiu cu convingerea ca, sub toate aspectele, in lume au fost foarte putine religii atat de ingrozitoare pentru om ca cea a lui Mahomed. Este, cred, cauza majora a decadentei actuale atat de vizibila in lumea musulmana si, desi este mai putin absurda decat vechiul politeism, tenditele sale sociale si politice, in opinia mea sunt mult mai de temut. Fata de paganism insusi o vad mai mult ca pe o decadenta decat ca pe un progres.”

Ne intrebam, pe buna dreptate, ce l-o fi speriat intr-atat pe Toqueville la aceasta religie. Sa fie ceva tendinte agresive, irationale, primitive, escatologice acolo, din moment ce ganditorul francez considera religia mahomedana un regres chiar fata de paganismul politeist anterior din regiune? Sa fi vazut autorul in aceasta religie germenii distructiei tinerei civilizatii democratice si liberale abia instalate in Occidentul crestin? Sa aiba vreo legatura poate cu jihadul – razboiul sfant, just, in numele lui Dumnezeu?

In cautarea acestor raspunsuri, eu va propun mai intai sa intelegem Jihadul – concept si practici- de la origini pana in zilele noastre. Si ne vom baza aici pe scrierile lui David Cook (Assistant Professor of Religious Studies, Rice University), care este si autorul unei respectabile lucrari, excelent documentate, intitulate Understanding Jihad (2005 Univ of California Press). Eu nu voi comenta prea mult, doar voi reda fragmente relevante, lasandu-va pe dvs sa reflectati, si sa contraargumentati (daca aveti cum). Dar asta data viitoare.

(va urma)

Update si continuarea:

Partea a II-a De la Mecca la Apocalipsa. Jihadul clasic

Să înțelegem religia păcii și jihadul (II). De la Mecca la Apocalipsă. Jihadul clasic.

Partea a III-a Jihadul contemporan si delirul multicultural

Să înțelegem religia păcii și jihadul (III). Jihadul contemporan și delirul multicultural.

Partea a IV-a Terorismul musulman este fundamentat coranic

Să înțelegem religia păcii și jihadul (IV). Terorismul musulman este fundamentat coranic

Partea a V-a Incorect politic, despre terorism si religie

Să înțelegem religia păcii și jihadul (V) Incorect politic, despre terorism și religie

Partea a VI-a Profetul razboinic

Să înțelegem religia păcii și jihadul (VI) Profetul războinic

Partea a VII-a Profetul si teroarea. Patru istorii musulmane

Să înțelegem religia păcii și jihadul (VII). Profetul și Teroarea. Patru istorii musulmane

Partea a VIII-a Hijra. Semnificația migrației islamice. https://ihincu.wordpress.com/2016/07/24/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-viii-hijra-semnificatia-migratiei-islamice/

Partea a IX-a Primul pas e să-ți cunoști inamicul. Robert Spencer și adevărurile esențiale https://ihincu.wordpress.com/2020/01/04/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-ix-primul-pas-e-sa-ti-cunosti-inamicul-robert-spencer-si-adevarurile-esentiale/#more-9353

  1. […] Citind Coranul si vizitand coloniile franceze din nordul Africii, acum 150 de ani, Alexis de Toqueville – mare ganditor politic francez si admirator al democratiei liberale americane, prima, cea mai avansata si durabila a lumii moderne – isi exprima temerea ca, in masura in care lumea crestina, creatoarea democratiei liberale, se va stinge, potentialul escatologic si violent al religiei musulmane (printre cele mai violente din cate studiase) ne va arunca inapoi in intuneric si barbarie. Vezi prima parte: https://ihincu.wordpress.com/2015/01/10/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-i/ […]

    Apreciază

  2. […] Sursă: Să înțelegem religia păcii și jihadul (I) | Dubii, Spaime si Solutii […]

    Apreciază

Lasă un comentariu